Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Accident: De la banchet la spital

Accident: De la banchet la spital

În dimineața zilei de luni, 7 iunie, în jurul orei 6,00, pe DN2C, a avut loc un accident rutier, soldat cu vătămarea corporală a cinci persoane și avarierea a două autoturisme. Primele verificări efectuate de polițiști au indicat drept vinovat un tînăr conducător auto, de 19 ani, domiciliat în comuna Gura Ialomiței, ce se deplasa la volanul unui autoturism dinspre Slobozia către orașul Amara și care, în dreptul Silozului, a efectuat o manevră de depășire neregulamentară, intrînd în coliziune cu un alt autoturism ce se deplasa regulamentar din sens opus, la volanul căruia se afla un bărbat, de 56 de ani, din orașul Amara. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători auto și a altor trei persoane, un băiat și o fată, ambii în vîrstă de 19 ani, pasageri în primul autoturism și o femeie de 53 de ani, pasager pe locul din dreapta față al celui de-al doilea autoturism. Victimele au fost transportate la Spitalul de Urgență Slobozia pentru acordarea îngrijirilor medicale. Polițiștii au stabilit că tinerii se întorceau de la banchetul organizat cu ocazia absolvirii liceului, șoferul fiind sub influența băuturilor alcoolice, testul alcoolscop indicînd valoarea de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele tînărului, de 19 ani, a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, fiindu-i reținut și permisul de conducere.

7 Iunie 2010, 10:58 (29112 vizualizări - 8 comentarii)

Taguri: Slobozia accident
Citiți și:
Slobozia: Bărbat omorât de tren
Slobozia: Cisternă încărcată cu motorină, răsturnată în șanț
Accident rutier la ieșire din Slobozia

Comentariile cititorilor:


anonim:
(17 Iunie 2010, 14:31)
Cum sa nu judeci astfel de persoane cand exista atata nepasare,chiar nesimtire,ca urmare, aflat in spital tanarul cu pricina radea pe holurile spitalului cu gura pana la urechi de parca nu se intamplase nimic,si cand te gandesti ca a trebuit ca un om sa plateasca cu viata....of...
anonim:
(17 Iunie 2010, 14:14)
exact soferul din amara a murit Dumnezeu sa l odihneasca!era un om de nota 10;eu zic ca jumatate din vina a fost a parintilor ca stiau unde pleaca baiatul lor si mai ales stiau la fel de bine ca el avea carnet de conducere abia de vreo 4 luni deci.. lipsa experienta iar cealalta jumatate a baiatului binenteles MARE GRIJA!sunt multe astfel de persoane,0,24mg/l alcool in sange nu-i chiar nesemnificativ.
daria:
(16 Iunie 2010, 13:01)
"dau" scuzati greseala...am scris in graba
daria:
(16 Iunie 2010, 11:20)
"anonimule" n-ai cum sa-i spui cuiva sa inchida gura cand se intampla fapte de genul asta. nu noi judecam,doar spunem parerea.sunt altii in masura s-o faca. da, intr-adevar ,eu ii condamn si pe parinti pt ca le da pe mana pustanilor ,masinile cu multi cai putere ca sa arate cat de "cool" sunt ei, sau probabil multi parinti nu stiu ce au la usa...nu trebuie sa te ataci anonimule .poate ca esti vreo cunostinta cu tanarul care a provocat accidentul, se poate intampla oricui...asta este adevarul.eu ca tine am fost dar tu ca mine nu!alcoolul si teribilismul sunt combinatiile de care trebuie sa te feresti!aviz amatorilor !
Cineva care stie:
(15 Iunie 2010, 11:16)
Din pacate omul din Amara a murit, iar incadrarea penala se schimba. Bagati-i mintile in cap prostului care conduce baut. D-zeu sa-l odihneasca!
Gigi:
(15 Iunie 2010, 06:11)
Poate că Petre este un pieton care se teme pentru siguranța sa, când pe drum circulă astfel de șoferi băuți.
anonim:
(14 Iunie 2010, 14:50)
petre tu ar cam trebui sa taci din gura cn te crezi de esti in masura sa judeci??
PETRE:
(7 Iunie 2010, 12:53)
FELICITARI PARINTILOR. Cind stiati unde se duce de ce i-ati dat masina sa mai omoare si pe altii? A pornit bine in viata.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 20 Mar 2023
224 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 398 399 400 402 404 405 406 415 416

Școlile din Fetești și Urziceni, în atenția polițiștilor

Joi, 25 februarie, polițiștii au desfășurat activități preventive în incinta și în zona adiacentă unităților de învățămînt, avînd ca obiectiv prioritar creșterea gradului de siguranță a elevilor. Acțiunile ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2010, 11:20
(14100 vizualizări - 2 comentarii)


AJOFM organizează cursuri de formare

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă organizează în anul 2010 mai multe cursuri de formare profesională. Potrivit reprezentanților instituției, șomerii sau persoanele interesate se pot înscrie ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2010, 06:42
(18578 vizualizări - 0 comentarii)


Fermierii pot depune cererile pentru sprijinul pe suprafață

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură lansează luni, 1 martie 2010, campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață. Pentru a beneficia de sprijinul ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2010, 05:16
(14107 vizualizări - 0 comentarii)


Sînge donat de jandarmi

Miercuri, 24 februarie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a primit un apel umanitar din partea Poliției Slobozia, pentru ajutorarea mamei unui agent care are nevoie urgentă de o transfuzie ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 16:32
(15439 vizualizări - 0 comentarii)


Restanțieri la eliberarea sau preschimbarea actelor de identitate

Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Ialomița face apel la ialomițeni în vederea verificării termenului de valabilitate al actului de identitate. În cazul în care se constată că termenul de valabilitate ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 15:30
(12033 vizualizări - 0 comentarii)


5

La volan cu permisul suspendat

În cursul zilei de miercuri, 24 februarie a.c., polițiștii feteșteni l-au depistat pe un tînăr, de 19 ani, din Făcăeni, în timp ce conducea un autoturism, avînd dreptul de a conduce suspendat. Pe numele ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 12:49
(14957 vizualizări - 0 comentarii)


Radare, amenzi, permise suspendate

Polițiștii rutieri au acționat în ultimele 24 de ore pe arterele județului pentru creșterea gradului de siguranță în traficul rutier. Acțiunile polițiștilor au vizat atît depistarea și sancționarea cu fermitate ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 12:37
(12796 vizualizări - 0 comentarii)


7

Hoți arestați

Miercuri, 24 februarie a.c., în jurul orei 10.00, agenții Postului de Poliție Gheorghe Lazăr au fost sesizați de un bărbat de 43 de ani, din Slobozia, despre faptul că, în cursul nopții, persoane necunoscute ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 12:31
(14138 vizualizări - 0 comentarii)


4 persoane urmărite, din care una internațional, depistate de polițiști

În ultimele 24 de ore, în cadrul acțiunilor desfășurate de polițiștii din structurile de investigații criminale, au fost identificate și reținute 4 persoane urmărite.
Astfel, în baza unui mandat european ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 12:22
(10885 vizualizări - 0 comentarii)


Microbuzele școlare, în atenția autorităților

Folosirea microbuzelor școlare în alte scopuri decît în a transporta elevii a devenit o obișnuință. Adesea mașinile sînt folosite în campaniile electorale sau în interesul personal, după bunul plac al autorităților ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 06:42
(9722 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 31 mii de fermieri au accesat aplicația online IPA

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că 31 mii de fermieri au accesat aplicația IPA Online și au completat electronic declarația de suprafață în vederea depunerii cererii de plată ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 05:12
(12353 vizualizări - 0 comentarii)


77 de ani de protecție civilă

77 de ani de protecție civilă

Ziua Protecției Civile a fost marcată miercuri, 24 februarie 2010, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu», în prezența elevilor de la diferite școli. Evenimentele au vizat ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 17:14
(12974 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din Constanța prinși la Slobozia

Hoți din Constanța prinși la Slobozia

Polițiștii ialomițeni anchetează activitatea infracțională a doi constănțeni, de 21, respectiv 28 de ani, suspectați de comiterea mai multor infracțiuni pe raza județului Ialomița. Cei doi au fost depistați ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 15:02
(14207 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși în flagrant

Marți, 23 februarie, un cetățean, martor la producerea unui furt dintr-o mașină, a sesizat faptul că trei persoane necunoscute au sustras un acumulator de la un autoturism, după care au fugit înspre cartierul ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 15:01
(10694 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan

În cadrul activităților curente desfășurate în cursul nopții de marți spre miercuri, respectiv 23 spre 24 februarie a.c., polițiștii feteșteni au depistat, la volanul unui autoturism, o persoană ce se afla ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 14:55
(14818 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu o victimă

Miercuri, 24 februarie, în jurul orei 04,30, pe raza comunei Jilavele s-a produs un accident rutier soldat cu o victimă, un bărbat, în vîrstă de 35 de ani, din Rîșnov. Accidentul s-a produs ca urmare a ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 14:54
(13118 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit de polițiști

În cadrul unei acțiuni desfășurate marți, 23 februarie 2010, de către polițiștii din Orașul Fierbinți-Tîrg a fost depistat, la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate, un tînăr de 21 de ani ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 14:54
(13343 vizualizări - 0 comentarii)


Nereguli constatate în trafic, sancționate de polițiștii rutieri

Marți, 23 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au acționat în mai multe filtre și au efectuat controale pe arterele principale ale județului. Peste 120 de șoferi au fost sancționați ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 14:41
(8164 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis la volan

Un bărbat de 47 de ani din Fetești a fost depistat de polițiști luni, 22 februarie a.c., în jurul orelor 19,40, în timp ce se deplasa pe strada Călărași din localitate la volanul unui autoturism cu numere ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 17:57
(16500 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi pentru șoferii indisciplinați

Luni, 22 februarie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au acționat pe șoselele ialomițene pentru un trafic rutier mai sigur, precum și pentru prevenirea și combaterea neregulilor ce pot conduce la producerea ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 17:57
(15187 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 17:50
(11982 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 17:11
(11637 vizualizări - 0 comentarii)


Tîrgul Primăverii, la Slobozia

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița, Consiliul Județean Ialomița, Primăria Municipiului Slobozia și SC Orange România SA organizează, în perioada 25-28 februarie a.c., «Tîrgul Primăverii ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 06:42
(14192 vizualizări - 0 comentarii)


Amenința că se sinucide prin electrocutare

Pompierii ialomițeni au intervenit în week-end-ul trecut la 5 situații de urgență, trei dintre acestea pentru acordarea primului ajutor medical, un caz pentru salvarea unui animal și un altul pentru transportul ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 06:40
(12267 vizualizări - 0 comentarii)


Unirea Urziceni-CFR Cluj 0-1

Stadionul Tineretului a fost luni seara, 22 februarie a.c., gazda unui duel încrîncenat între două dintre cele mai compacte echipe ale campionatului. Deși, cel puțin în prima repriză, s-a jucat într-un ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 17:35
(12996 vizualizări - 0 comentarii)


A spart geamurile Casei de Cultură

A spart geamurile Casei de Cultură

În dimineața zilei de duminică, 21 februarie a.c., în jurul orelor 05.30, un echipaj mobil din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, care se afla pe timpul unei misiuni specifice, a observat ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 10:52
(15025 vizualizări - 0 comentarii)


S-au șicanat în trafic și l-a amenințat cu pistolul

Sîmbătă, 20 februarie a.c., un tînăr de 23 de ani, din județul Harghita, a sesizat Poliția despre faptul că, în jurul orei 10.00, în timp ce se afla la volanul autoturismului, pe DN2, pe sensul de mers ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 10:23
(10822 vizualizări - 0 comentarii)


Tînăr mort în accident lîngă Coșereni

În noaptea de sîmbătă spre duminică, 20/21 februarie a.c., în jurul orei 01.15, pe DN2, în apropierea localității Coșereni, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un singur autoturism, soldat ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 10:17
(9035 vizualizări - 0 comentarii)


Au furat pantaloni de pe sîrmele de rufe

Sîmbătă, 20 februarie a.c., doi tineri domiciliați în Căzănești, respectiv în Slobozia, au fost depistați în Urziceni de către o patrulă de siguranță publică, la scurt timp după ce au furat două perechi ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 10:12
(11188 vizualizări - 0 comentarii)


Primarul din Amara, Victor Moraru s-a retras din cursa pentru șefia PSD

Potrivit ultimelor informații din cadrul Congresului Național al PSD, primarul din Amara, Victor Moraru s-a retras din cursa pentru șefia PSD. De asemenea, Moraru și-a afirmat susținerea pentru candidatul ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2010, 15:20
(12789 vizualizări - 2 comentarii)


1 2 398 399 400 402 404 405 406 415 416
Ultimele comentarii
in urma în Victor Moraru, în precampanie electorală la Slobozia cetatean în Victor Moraru, în precampanie electorală la Slobozia Orbservatorul în Victor Moraru, în precampanie electorală la Slobozia Mary în Victor Moraru, în precampanie electorală la Slobozia RADU SILOZ în AJFP Ialomița: 2,348 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor fiscale efectuate în luna februarie 2023 Obositorul în Victor Moraru, în precampanie electorală la Slobozia @@sf.Petru în «Războiul cimitirelor» s-a mutat la Curtea de Apel Mihai C în Școli reabilitate cu milioane de lei, incluse pe lista clădirilor cu risc seismic Orbservatorul în Victor Moraru, în precampanie electorală la Slobozia @sf Petru în «Războiul cimitirelor» s-a mutat la Curtea de Apel Mary în Bâlciul tradițional din Țăndărei se mută într-o altă locație Contri în AJFP Ialomița: 2,348 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor fiscale efectuate în luna februarie 2023 Kalin în Bâlciul tradițional din Țăndărei se mută într-o altă locație @Mary în «Războiul cimitirelor» s-a mutat la Curtea de Apel Gri în «Fermierii români sunt dezavantajați de concurența cerealelor provenite din Ucraina!» Grigore Viorel în Mirajul independenței energetice cu panouri fotovoltaice Unul. în Slobozia: Imobile rechiziționate de la proxeneți pe care Statul refuză să le valorifice prosumator în Mirajul independenței energetice cu panouri fotovoltaice Asa nu în AJFP Ialomița: 2,348 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor fiscale efectuate în luna februarie 2023 @Brancoveanu în «Fermierii români sunt dezavantajați de concurența cerealelor provenite din Ucraina!»
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...