Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Urziceni: Scandal-monstru pe Calea București

Nemulțumiți că au fost sancționați contravențional de polițiști, doi ialomițeni, soț și soție, ambii în stare vădită de ebrietate, au ieșit pe o șosea din Urziceni și au început să facă scandal. În scandal, cei doi soți și-au angrenat și copilul...
Evenimentul s-a petrecut în seara zilei de sîmbătă, 3 iulie a.c., în jurul orei 21.30, cînd Poliția Urziceni a fost sesizată de o bătrînă, de 69 de ani, că vecinul său, un bărbat de 43 de ani, îi aruncă cu pietre în curte. Polițiștii ajunși la fața locului au constatat cum discuțiile contradictorii dintre vecini, pe tema unui gard despărțitor, au degenerat într-un întreg scandal. Așadar, bărbatul i-a adresat bătrînei și membrilor familiei acesteia injurii și cuvinte obscene, aruncîndu-i cu pietre în curte. În acest sens, bărbatul scandalagiu a fost condus la sediul Poliției, fiind sancționat contravențional.
La scurt timp, la Poliție s-a prezentat soția scandalagiului, aflată, la rîndu-i, în stare de ebrietate. Aceasta, sub pretextul că dorește să discute cu soțul său, a început să facă și ea scandal, fiind, ca și soțul său, sancționată contravențional.
După ce au părăsit sediul Poliției, în jurul orei 23.30, cei doi au ieșit pe șosea și au continuat scandalul, bărbatul așezîndu-se pe asfalt, pe o trecere de pietoni. Pentru restabilirea ordinii publice, a intervenit un echipaj de siguranță publică din cadrul Poliției Urziceni, bărbatul fiind, din nou, sancționat contravențional și, ulterior, condus la domiciliu, aducîndu-i-se la cunoștință sancțiunile de care este pasibil în cazul în care continuă scandalul.
Aproximativ două ore mai tîrziu, cei doi, însoțiți de copilul minor, s-au întors pe Calea București, continuînd să urle și să oprească mașinile din trafic. Bărbatul avea asupra sa o sticlă de plastic, plină cu benzină, cu care s-a stropit, amenințînd că își va da foc. În acest caz, cei doi au fost conduși la sediul Poliției pentru cercetări, iar în cursul zilei următoare, bărbatul a fost reținut de polițiști, pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice...
Să mai menționăm că bărbatul scandalagiu este cercetat penal pentru săvîrșirea infracțiunilor de lovire și alte violențe și distrugere, după ce vineri, 2 iulie a.c., în jurul orei 18.00, cu o sapă, a distrus parbrizul autoturismului unui vecin și i-a aplicat două palme unei alte vecine.

5 Iulie 2010, 14:26 (20176 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni scandal
Citiți și:
Primarul Constantin Sava înjură consilierii locali
Urziceni: Arestați pentru scandal
Apropiați ai clanului Ritaxon s-au luat la bătaie în miezul nopții

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
24 Oct 2021
143 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 3 4 6 8 9 10 361 362

IPJ Ialomița: Opt bărbați, reținuți pentru fapte de «furt»

În ziua de miercuri, 15 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au pus în executare 21 mandate de percheziție domiciliară, ce au vizat documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de săvârșirea ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2021, 15:10
(727 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Joi, 30 septembrie 2021, termen limită pentru depunerea Formularul 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 30 septembrie 2021, este termenul limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările și ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2021, 14:55
(593 vizualizări - 0 comentarii)


2

Grupul de Comunicare Strategică: 22 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 16 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11200, fiind înregistrate 22 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2021, 13:50
(575 vizualizări - 0 comentarii)


3
Episcopia Sloboziei și Călărașilor: 18/19 septembrie 2021, Sfințirea Mare a Bisericii Mânăstirii Hagieni

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: 18/19 septembrie 2021, Sfințirea Mare a Bisericii Mânăstirii Hagieni

În zilele de sâmbătă și duminică, 18 și 19 septembrie 2021, se va săvârși slujba de târnosire (sfințire) a Bisericii Mânăstirii Hagieni cu hramul «Sfântul Ierarh Nicolae» . La eveniment vor fi prezenți ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2021, 10:20
(779 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 53,013 milioane de lei, obligații suplimentare de plată stabilite ca urmare a controalelor

Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul AJFP Ialomita a efectuat, în luna august 2021, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 20 de inspecții fiscale, 12 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2021, 13:45
(686 vizualizări - 4 comentarii)


5

Grupul de Comunicare Strategică: 40 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 15 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11178, fiind înregistrate 40 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2021, 13:40
(884 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Borănești, Coșereni, Gârbovi, Amara și Ciulnița. Hoții, în vizor!

În dimineața zilei de miercuri, 15 septembrie 2021, polițiștii ialomițeni au descins la locuințele a 21 de persoane bănuite de comiterea mai multor furturi din societăți comerciale. 10 persoane au fost ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2021, 10:55
(1395 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Controale la societățile comerciale din zona unităților școlare

Magazinele din curtea școlilor și din zonele adiacente acestora au fost verificate de polițiștii ialomițeni, în vederea prevenirii și combaterii comercializării ilegale de mărfuri alimentare, băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2021, 10:45
(496 vizualizări - 0 comentarii)


8

Slobozia: Expoziția «De la brazdă la cuptor» la Muzeul Național al Agriculturii

La Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia se va deschide vineri, 17 septembrie 2021, orele 10,00, expoziția «De la brazdă la cuptor», care prezintă principalele etape ale drumului pâinii, începând ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2021, 10:35
(586 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată și miriști de porumb

ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată și miriști de porumb

Marți, 14 septembrie a.c., în jurul orelor 15,00, pompierii din Țăndărei au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, produs pe un teren viran pe raza comunei Mihail ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2021, 09:35
(530 vizualizări - 0 comentarii)


APIA a demarat plata ajutorului de stat în sectorul bovin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de miercuri, 15 septembrie 2021, demarează autorizarea la plată a ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2021, 09:10
(618 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția ialomițeană caută ajutor de șef de post. 14 funcții, scoase la concurs!

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița scoate la concurs 14 posturi de ajutor șef de post, prin încadrare directă din sursă externă, în scopul reducerii deficitului de personal. Înscrierile se fac ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2021, 15:20
(1337 vizualizări - 2 comentarii)


12

IPJ Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 70 de evenimente, din care 66 sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, au constatat 22 de infracțiuni și au aplicat 185 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2021, 15:10
(494 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 26 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 14 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11138, fiind înregistrate 26 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2021, 13:50
(756 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: «Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, în perioada 15 septembrie 2021-28 februarie 2022, se primesc cereri de sprijin pentru accesarea Schemei de ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2021, 10:40
(666 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Rechizite și îmbrăcăminte pentru elevii nevoiași

Protopopiatul Urziceni: Rechizite și îmbrăcăminte pentru elevii nevoiași

Protopopiatul Urziceni a continuat seria acțiunilor filantropice, oferind rechizite și îmbrăcăminte copiilor săraci din eparhie, cu ocazia debutului noului an școlar. 661 de elevi, cu posibilități materiale ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2021, 08:10
(473 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Atenție, se întrerupe curentul!

În perioada 14-17 septembrie 2021, E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor desfășura în localitățile ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2021, 16:15
(651 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Beneficiarii «Clubului de vară», în excursie tematică la Galați

Protopopiatul Slobozia: Beneficiarii «Clubului de vară», în excursie tematică la Galați

Sâmbătă, 11 septembrie 2021, beneficiarii «Clubului de vară» desfășurat de Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Școala Gimnazială Bucu și Primăria Bucu au participat la excursia organizată în județul ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2021, 16:05
(996 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 30 septembrie 2021, termenul până la care mai pot fi depuse cereri de acordare a eșalonărilor la plată în formă simplificată

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, persoanelor fizice și juridice, care au obligații de plată a căror scadență/termen de plată s-a împlinit după data declarării ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2021, 14:50
(442 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 17 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 13 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11112, fiind înregistrate 17 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2021, 13:45
(501 vizualizări - 0 comentarii)


Service-urile auto, în vizorul ITM Ialomița

În perioada 6-8 septembrie 2021 s-a desfășurat Campania Națională pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul «întreținerea și repararea ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2021, 13:25
(605 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 18 incendii produse în mai multe localități

ISU Ialomița: 18 incendii produse în mai multe localități

Sâmbătă, 11 septembrie a.c., pompierii din Fetești au fost solicitați să intervină la un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească a unui cetățean din Fetești. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2021, 11:50
(450 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Urziceni și Maia

Sâmbătă, 11 septembrie a.c., două echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit cu o descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs pe raza municipiului Urziceni, pe DN2. În eveniment ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2021, 11:45
(537 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii ialomițeni salvează animale

Vineri, 10 septembrie a.c., în jurul orelor 19,55, pompieri din Urziceni au intervenit cu mijloacele din dotare în comuna Jilavele și au salvat un cățel căzut într-o fosă septică. De asemenea, sâmbătă, ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2021, 11:35
(471 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 18 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 12 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11095, fiind înregistrate 18 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2021, 14:05
(490 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 15 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 11 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11077, fiind înregistrate 15 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2021, 13:35
(427 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

10 Septembrie 2021, 19:10


Șofer din Buzău, implicat într-un accident rutier. A fost depistat pozitiv la consum de canabis!

Joi seara, 9 septembrie a.c., în jurul orelor 21,00, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN2/E85, în afara localității Urziceni s-a produs un accident de circulație soldat cu ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2021, 14:10
(469 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «Educația-prioritate a Bisericii!»

Protopopiatul Urziceni: «Educația-prioritate a Bisericii!»

Din dorința de a veni în sprijinul părinților, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a oferit vineri, 10 septembrie 2021, prin Serviciul Social Acordat în Comunitate destinat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2021, 13:55
(455 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 14 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 10 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11062, fiind înregistrate 14 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2021, 13:40
(481 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 3 4 6 8 9 10 361 362
Ultimele comentarii
Traha în Fosta directoare a Școlii Profesionale Reviga, acuzată de «delapidare» cetatean în Peste 175000 de români susțin proiectul PSD de plafonare a facturilor Marcel în Recolta produce surpriza etapei Eu în Spitalul Slobozia permite vizitarea pacienților bolnavi de COVID-19, cu forme severe, de către un membru al familiei Curiosul în Bucu, comuna cu străzi pe care se poate circula în siguranță Nu meritati hotilor în Ialomița: Înființarea perdelelor forestiere, misiune imposibilă pentru autorități Corcodel de la Dumitresti în Nora Filipoiu, superstar la «SUPERSTAR» vax în Raport public: COVID-19 face ravagii în Ialomița Apartament 4 cam în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 20 octombrie 2021 Trahanache în Fosta directoare a Școlii Profesionale Reviga, acuzată de «delapidare» Curios în 15 morți în 2 zile: Slobozia își îngroapă morții cu ajutorul excavatorului! Corcodel de la Dumitresti în Polițist agresat de un fost coleg de serviciu Parinte în Fosta directoare a Școlii Profesionale Reviga, acuzată de «delapidare» mandru ca sunt rromanes în 15 morți în 2 zile: Slobozia își îngroapă morții cu ajutorul excavatorului! vai de noi în Slobozia are nevoie de 14,8 milioane de lei pentru modernizarea iluminatului stradal nationalistu în Ialomița: Înființarea perdelelor forestiere, misiune imposibilă pentru autorități Corcodel de la Dumitresti în Doar 40% dintre candidații înscriși au promovat concursul de directori ai școlilor ialomițene sora unui om de bine în Fosta directoare a Școlii Profesionale Reviga, acuzată de «delapidare» Corcodel de la Dumitresti în 15 morți în 2 zile: Slobozia își îngroapă morții cu ajutorul excavatorului! Nicu Nasta în Ialomița: Înființarea perdelelor forestiere, misiune imposibilă pentru autorități
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...