Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Acțiune de amploare a polițiștilor ialomițeni la Slobozia și Urziceni

Peste 130 de polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița, au acționat vineri, 10 iulie a.c., sub directa coordonare a inspectorului șef Viorel Ștefu, în intervalul orar 19.00-24.00, în sistem integrat, pe raza municipiilor Slobozia și Urziceni și a comunelor aflate în zona de responsabilitate. În cadrul acțiunilor desfășurate, polițiștii ialomițeni au fost sprijiniți de cîte două echipaje de poliție rutieră din cadrul Inspectoratelor Județene de Poliție Prahova și Buzău, cât și de reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița. S-a acționat, concomitent, în 27 de zone de acțiune atît din mediul urban, cît și din cel rural, realizîndu-se un dispozitiv de blocare cu 36 de filtre, la intrările/ieșirile din localități. De asemenea, în municipiile Slobozia și Urziceni, precum și în comunele Bărbulești și Borănești s-au constituit dispozitive de control și verificare care au acționat în zonele comerciale sau cartierele de case și blocuri. În total, au fost legitimate peste 1100 persoane, 30 dintre acestea fiind conduse la sediul Poliției pentru verificări suplimentare, iar alte 147, predispuse la săvîrșirea de fapte de natură penală sau contravențională, au fost avertizate cu privire la consecințele nerespectării prevederilor legale. De asemenea, polițiștii cu atribuții pe linie de poliție rutieră aflați în cele 36 de filtre rutiere instituite au controlat 887 autovehicule.
Urmare activităților executate, au fost constatate 6 infracțiuni, prinși 5 suspecți de comiterea unor fapte de natură penală și aplanate 10 stări conflictuale. Totodată, s-au constatat 216 contravenții, valoarea amenzilor aplicate fiind de 51170 lei, iar a bunurilor confiscate de aproximativ 250 de lei. În 11 cazuri, alături de sancțiunea principală cu puncte amendă, polițiști au aplicat și măsurile complementare de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce și de retragere a certificatului de înmatriculare a vehiculului.
În cadrul acțiunii, în comuna Borănești a fost depistat un bărbat, de 32 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în județul Ialomița, aflîndu-se în stare de ebrietate, avînd o alcoolemie de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal.
Cercetați penal sînt și doi cetățeni din comuna Borănești. Unul dintre aceștia, în vîrstă de 15 ani, a fost depistat conducînd un autoturism pe raza comunei de domiciliu, ce i-a fost încredințat spre conducere de un tînăr de 29 de ani. Pe numele celor doi a fost întocmit dosar penal.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

10 Iulie 2010, 12:33 (10461 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Fetești: Acțiuni ale polițiștilor în zona unităților de învățămînt
Perieți: Acțiune preventivă a Poliției
Urziceni: Acțiune a Poliției
IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de peste 55700 de lei
Ialomița: 134 de percheziții, 42 de suspecți ridicați pentru audieri. Evaziune și spălare de bani de 2,5 milioane de euro!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Marți 06 Dec 2022
81 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 3 4 6 8 9 10 409 410

Ialomița: 4 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 14 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29684, fiind înregistrate 4 cazuri noi față de ziua de joi, 13 octombrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2022, 13:15
(1003 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prof. dr. Constantin Dulcan, invitat la «Salonul Anual de Carte»

Luni, 17 octombrie a.c., în cadrul «Salonului Anual de Carte», organizat la Slobozia, se va desfășura conferința «Despre frumusețea vieții! Experiențe de schimbare a alimentației care au schimbat vieți ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2022, 12:45
(3193 vizualizări - 2 comentarii)


2

AJOFM Ialomița: 29 de absolvenți, selectați în vederea ocupării unui loc de muncă

Vineri, 14 octombrie a.c., s-a desfășurat bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița. La nivelul județului, până la data desfașurării ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2022, 12:30
(1668 vizualizări - 0 comentarii)


3
Ialomița: Bilanțul perchezițiilor organizate de polițiști

Ialomița: Bilanțul perchezițiilor organizate de polițiști

Peste 37000 de lei, 4000 de euro, 1 pistol, 3 arme tip airsoft, obiecte contondente precum și documente de interes operativ au fost ridicate în urma celor 26 de percheziții domiciliare efectuate joi, 1 ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2022, 15:15
(1935 vizualizări - 5 comentarii)


4

Căutați de autoritățile germane, identificați de polițiștii din Urziceni

Doi bărbați de 21 și 33 de ani, pe numele cărora autoritățile judiciare din Germania au emis mandate europene de arestare pentru comiterea infracțiunii de «tentativă de omor», au fost identificați de polițiști ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2022, 15:00
(1585 vizualizări - 1 comentariu)


5

Fetești: Adolescent urmărit de polițiști după ce a furat o mașină

Un adolescent de 15 ani din Fetești s-a ales cu un dosar penal după ce în seara zilei de miercuri, 12 octombrie a.c., a furat o mașină din fața porții unui cetățean din municipiu. Acesta a fost prins de ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2022, 14:30
(1719 vizualizări - 0 comentarii)


6

Ialomița: 5 noi cazuri de COVID-19

Joi, 13 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29680, fiind înregistrate 5 cazuri noi față de ziua de miercuri, 12 octombrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2022, 13:20
(1049 vizualizări - 0 comentarii)


7
Incendiu la o locuință în Fetești

Incendiu la o locuință în Fetești

Două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Fetești au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o bucătărie și o anexă gospodărească la Fetești. Au ars bucătăria și o anexă gospodărească în ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2022, 11:15
(1235 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


8

ISU Ialomița: «Ziua Internațională pentru Reducere a Riscurilor la Dezastre»

Aniversată la 13 octombrie, «Ziua Internațională pentru Reducere a Riscurilor la Dezastre» marchează modul în care oamenii și comunitățile din întreaga lume depun eforturi pentru reducerea expunerii la ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2022, 11:10
(2921 vizualizări - 0 comentarii)


Luciu: Femeie salvată dintr-o fântână

Luciu: Femeie salvată dintr-o fântână

O misiune dificilă și de amploare, dar cu un final fericit, au avut echipajele de pompieri din Slobozia și Țăndărei. Astfel, miercuri, 12 octombrie a.c., în jurul orelor 15,20, prin apel la numărul unic ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2022, 10:55
(2111 vizualizări - 0 comentarii)


26 de percheziții domiciliare la Bărbulești și Urziceni

Joi, 13 octombrie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au pus în aplicare 26 de mandate de percheziție domiciliară, dintre care 16 în municipiul Urziceni și 10 în comuna Bărbulești. În urma descinderilor ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2022, 07:30
(1314 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea delicvenței juvenile și siguranța în școli, în atenția prefectului de Ialomița

Prevenirea delicvenței juvenile și siguranța în școli, în atenția prefectului de Ialomița

Miercuri, 12 octombrie 2022, prefectul județului Ialomița a convocat ședința Echipei Interinstituționale pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delicvenței ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2022, 14:10
(2669 vizualizări - 0 comentarii)


12

Muzeul Național al Agriculturii din România: «Apa noastră cea de toate zilele»

Miercuri, 19 octombrie a.c., între orele 15,00-17,00, Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia va organiza evenimentul «Apa noastră cea de toate zilele»-o dezbatere despre reabilitarea sistemului național ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2022, 13:25
(2702 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 12 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29675, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de marți, 11 octombrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2022, 13:15
(804 vizualizări - 0 comentarii)


Ajutoare materiale și financiare oferite de parohiile din cadrul Protopopiatului Slobozia

Ajutoare materiale și financiare oferite de parohiile din cadrul Protopopiatului Slobozia

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor și în coordonarea părintelui protopop Laurențiu Cioranu, conform rapoartelor trimestriale de activitate, parohiile ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2022, 11:50
(1742 vizualizări - 0 comentarii)


ANOFM: Subvenții acordate angajatorilor pentru încadrarea în muncă a anumitor categorii de persoane

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă implementează la nivel național, prin intermediul agențiilor județene, proiectul «PROACCES 4-Subvenționarea locurilor de muncă pentru șomeri», proiect ce ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2022, 11:40
(2556 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: ANOFM subvenție


Percheziții domiciliare la Țăndărei și Fetești

Miercuri, 12 octombrie a.c., polițiștii IPJ Ialomița efectuează 8 percheziții domiciliare, în municipiul Fetești și orașul Țăndărei, pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2022, 08:30
(1866 vizualizări - 1 comentariu)


Bordușani: Bunuri susceptibile a fi contrafăcute, confiscate de polițiști

Efective din cadrul Poliției Fetești au depistat, pe raza comunei Bordușani, un bărbat de 39 de ani, din județul Constanța, în timp ce oferea spre vânzare din interiorul unui autoturism articole de îmbrăcăminte ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 16:20
(2371 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan, fără permis

Polițiștii din Urziceni au oprit în trafic, pe DN2, la intersecția cu DN1D, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 16:10
(1287 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 7 noi cazuri de COVID-19

Marți, 11 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29673, fiind înregistrate 7 cazuri noi față de ziua de luni, 10 octombrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 13:15
(685 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Protest al pensionarilor în fața Prefecturii Ialomița

Slobozia: Protest al pensionarilor în fața Prefecturii Ialomița

Membrii Uniunii Județene a Pensionarilor Ialomița și cei ai Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice Ialomița, alături de alte asociații care susțin drepturile pensionarilor au organizați marți, 1 ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 12:00
(3018 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1042 de permise de conducere, emise în luna septembrie 2022

Potrivit datelor Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ialomița, în luna septembrie 2022, la nivelul județului Ialomița au fost emise 1042 permise de conducere ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 11:45
(2828 vizualizări - 0 comentarii)


38 de mașini electrice, înmatriculate Ialomița

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ialomița a emis 18 numere de înmatriculare de culoare verde pentru proprietarii unor autoturisme electrice. Reamintim ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 11:30
(4993 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Bătrână de 82 de ani, violată de un tânăr de 19 ani

Un tânăr de 19 ani a fost arestat preventiv la Slobozia după ce, în noaptea de duminică spre luni, 9/10 octombrie a.c., a violat o bătrână de 82 de ani, domiciliată în comuna Munteni Buzău. Polițiștii susțin ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 10:30
(2200 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

Miercuri, 12 octombrie 2022, în intervalul orar 08,00-16,00, se va întrerupe alimentarea cu energie electrică la nivelul surselor de apă ce deservesc orașul Fetești, pentru efectuarea unor lucrări de modernizare ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 10:15
(3608 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Produse alimentare neconforme, retrase de la comercializarea din supermarketuri

În perioada iulie-septembrie 2022, la nivelul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au fost înregistrate 10 notificări de alertă, referitoare la depășirea limitelor maxime ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 09:15
(4106 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 noi cazuri de COVID-19

Luni, 10 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29666, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de duminică, 9 octombrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2022, 13:50
(740 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Fetești

Duminică, 9 octombrie a.c., în jurul orelor 20,30, trei echipaje de pompieri au intervenit la un accident produs la Fetești. Astfel, o tricicletă electrică ar fi intrat într-un autoturism staționat. Au ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2022, 11:05
(1140 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți-14 octombrie 2022

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 14 octombrie 2022, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, eveniment ce va avea loc la sediul Centrului Cultural «Ionel ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2022, 10:10
(2720 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 nou caz de COVID-19

Duminică, 9 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29664, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de sâmbătă, 8 octombrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2022, 13:25
(541 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 3 4 6 8 9 10 409 410
Ultimele comentarii
Adrian în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 decembrie 2022 art în Consilierul Potinche în misiune de luptă la cafea, în Georgia WALY în Casa de Cultură a Sindicatelor Slobozia și Hotelul «Lebăda» Amara revin în patrimoniul UGSR Nicky Tinta în Coșarul de Ialomița Cetatean de pe str.Filaturii în A început cursa pentru adjudecarea Centurilor Ocolitoare ale Sloboziei Marian în Slobozia se pregătește de Sărbătorile Crăciunului Cetățean în Slobozia se pregătește de Sărbătorile Crăciunului Irina în Slobozia se pregătește de Sărbătorile Crăciunului Gogu în Slobozia se pregătește de Sărbătorile Crăciunului Mary în Slobozia va avea două centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar BOAJE ADRIAN în Casa de Cultură a Sindicatelor Slobozia și Hotelul «Lebăda» Amara revin în patrimoniul UGSR Mary în Slobozia se pregătește de Sărbătorile Crăciunului Gogu' de la borduri în Țăndărei: Locuințe în flăcări, incendiu stins după 5 ore Marian în Slobozia se pregătește de Sărbătorile Crăciunului Valentin Nichita în Consilierul Potinche în misiune de luptă la cafea, în Georgia George în Slobozia se pregătește de Sărbătorile Crăciunului @pacient2 în Investiții ale Ministerului Sănătății la Spitalul Județean de Urgență Slobozia cozma în Coșarul de Ialomița Mary în «Cartea Neagră a guvernării PSD-PNL», lansată și în Ialomița de USR Ion în Primarul Mihăilă vrea pod peste Ialomița, la Buești
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...