Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

UPDATE: Polițist din Țăndărei, bătut chiar în sediul Poliției

Bărbații cercetați pentru ultraj, după ce, nemulțumiți că fratele lor urmează să fie sancționat contravențional, au lovit un polițist, au primit mandate de arestare preventivă În cursul zilei de vineri, 3 septembrie a.c., Judecătoria Fetești a dispus față de bărbații de 30, respectiv 26 de ani, cercetați penal sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de ultraj, măsura arestării preventive pentru o perioadă de 29 de zile, după ce aceștia au lovit un agent de poliție. Reamintim că fapta s-a petrecut în după-amiaza zilei de luni, 30 august a.c., în jurul orei 16.45, cînd o echipă de poliție rutieră aflată în serviciul de supraveghere și control al traficului rutier în zona centrală a orașului, a oprit pentru verificări un motoscuter condus de un tînăr de 19 ani, însoțit de un altul, ambii fără cască de protecție. Imediat în zonă și-au făcut apariția aproximativ 35-40 de persoane, rude sau cunoscuți ai celor doi, ce se aflau la o terasă în apropiere și care, prin comportament și atitudine, încercau să îi intimideze pe polițiști în adoptarea măsurilor legale. Pentru a evita degenerarea situației, cei doi ocupanți ai mopedului au fost invitați la sediul Poliției din apropiere, aceștia conformîndu-se. După intrarea celor doi în sediu, însoțiți de tatăl conducătorului scuterului, prin surprindere și fără vreun motiv, unul dintre frații tînărului de 19 ani a lovit cu pumnul un polițist. Alți doi polițiști, martori la incident, au procedat la imobilizarea agresorului și, în timp ce îl conduceau în sediul Poliției, au fost împiedicați prin forță de către celelalte persoane să își desfășoare activitatea. Pentru intimidarea și dispersarea grupului de agresori, agentul de poliție rutieră a recurs la executarea somației legale prin executarea unui foc de avertisment în plan vertical cu pistolul din dotare, imediat toți cei implicați părăsind zona în fugă. În aproximativ 45 de minute de la incident, urmare activităților desfășurate, cei doi agresori au fost identificați și conduși la sediul Poliției Orașului Țăndărei pentru cercetări.
În prezent, cei doi făptuitori se află în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Ialomița.

4 Septembrie 2010, 16:50 (18822 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
Agresorii polițiștilor bătuți la Țăndărei sunt greu de identificat
Țăndărei: Agenți de poliție agresați de romi
EXCLUSIV: Polițist din Țăndărei, bătut de un țigan

Comentariile cititorilor:


Cineva care stie:
(8 Septembrie 2010, 08:46)
Bataia care si-a luat-o militianul este consecinta muncii prestate de militie de-a lungul timpului. Cu voia lor tiganii conduc masini furate, conduc fara permis, stiu cum sa evite legea. Pai la cati bani le dau tiganii acestor militieni ca sa nu ii sanctioneze mi se pare firesc sa vedem gaborii cu masinii de 10 000 euro. Si atunci hai nu va mai vaitati gaborilor corupti si daca aveti legea in mana aplicati-o si nu mai puneti botul la cascaval, si abia atunci vom vedea daca mai are tiganul curaj sa maraie a doua oara. Despre procuratura... cu ajutorul lor scapa ciorile si infractorii de puscarie si pedepse. Niste nenorociti mai mari decat infractorii. Se vor intoarce ciorile si impotriva voastra.
politia:
(7 Septembrie 2010, 18:40)
o realitate crunta pt noi , cei, care lucram in sistem .trebuie sa suportam in fiecare zi aceste mizerii care nu mai pot fi controlate. ne cerem drepturile, dar cui?
POLIȚIA:
(4 Septembrie 2010, 22:34)
AM AJUNS O INSTITUȚIE NEAJUTORATĂ! SUNTEM LIBERI DE CONTRACT DACĂ AVEM NEMULȚUMIRI, DATORIA NOASTRĂ ESTE SĂ ÎNGHIȚIM LA NESFÂRȘIT....MIZERIA SOCIALĂ:(((
MULTUMIT:
(4 Septembrie 2010, 20:11)
felicitari Parchetului si Judecatoriei pentru acest lucru. Se crea un precedent daca nu se lua aceasta masura de arestare. Bravo!!!
Marius:
(4 Septembrie 2010, 19:05)
Din cate am inteles, fapta s-a petrecut luni iar vinovatii au fost arestati tocmai vineri??? E strigator la cer, daca pentru un ultraj la politist, cu tot cu martori, ii trebuiesc 4 zile unui procuror sa dispuna arestarea inseamna ca ori e frate cu infractorii ori nu are chef de munca. Asta e tara in care traim. Ne meritam soarta, ne vor incaleca tiganii in curand...
ANTON-ESCU:
(4 Septembrie 2010, 17:15)
E un bun inceput, mai auzim si lucruri bune despre justitia romana.
Ema:
(4 Septembrie 2010, 17:04)
Locuiesc in acest oras, si, pur si simplu mi-e groaza de ce va fi de acum incolo, ma refer la ... repatrierile" din Franta si nu numai...,, Semnele" deja au aparut, din pacate...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
09 Feb 2025
138 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Elevi cercetați pentru furtul unui telefon mobil

Vineri, în jurul orelor 13,30, o femeie în vîrstă de 37 de ani, din Slobozia, a sesizat Poliția despre faptul că, în urmă cu aproximativ 3 ore, fiicei sale, în vîrstă de 14 ani, elevă în clasa a IX-a la ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:13
(10765 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea accidentelor rutiere

Prevenirea accidentelor rutiere și combaterea cauzelor generatoare de evenimente rutiere rămîne și în această perioadă o prioritate pentru polițiștii ialomițeni. Astfel, în perioada 6-8 noiembrie 2009, ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:13
(10795 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecți de furt, identificați la scurt timp de la sesizarea faptei

Doi ialomițeni, în vîrstă de 24, respectiv 40 de ani, sînt cercetați de polițiști sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de furt calificat. Asta după ce au sustras din incinta Căminului Cultural din localitatea ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:13
(11862 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii, accidente și sinucideri de weekend

Echipajul de prim-ajutor al Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost solicitat în municipiul Fetești la două tentative de suicid, una dintre acestea fiind anunțată vineri, 6 noiembrie, iar celalaltă ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 13:21
(8597 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale inspectorilor DSV

Inspectorii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au desfășurat, în luna octombrie 2009, 78 de controale în cantinele unităților școlare. În mare, verificările ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 13:13
(9610 vizualizări - 0 comentarii)


Liber la credite în zootehnie

Începînd de vineri, 6 noiembrie 2009, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe pentru beneficiarii Plăților Naționale Directe Complementare în sectorul zootehnic care intenționează ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 13:10
(9156 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrîn dispărut din Centrul de la Balaciu

Miercuri, în jurul orelor 10,30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Balaciu au fost sesizați de un reprezentant al Căminului de Persoane Vîrstnice din localitate despre faptul că Neagu Andrei, de ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 18:14
(9536 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrînă accidentată pe trecerea de pietoni

O femeie în vîrstă de 73 ani a fost victima unui accident rutier petrecut, miercuri, 4 noiembrie, în Slobozia. Bătrîna se angajase în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, pe culoarea verde a semaforului ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 18:14
(11119 vizualizări - 0 comentarii)


Cu sabia în mașină

În continuare, un tînăr de 30 ani din Țăndărei este cercetat penal de polițiștii ialomițeni după ce în autoturismul pe care acesta îl conducea a fost găsită o sabie. Mașina a fost oprită pentru control ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 18:13
(11020 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 4 tone fier vechi confiscate de polițiști

Miercuri, 4 noiembrie, polițiștii din Țăndărei au executat o acțiune pe linia respectării prevederilor legale privind colectarea deșeurilor reciclabile. Urmare a acțiunii la un punct de lucru din localitate ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 18:12
(10162 vizualizări - 1 comentariu)


Polițiștii au prins spărgătorii de apartamente

Marți, 3 octombrie, la primele ore ale dimineții, polițiștii au fost sesizați asupra unei spargeri de apartament din Slobozia. Acționînd cu rapiditate și efective mărite, polițiștii au observat în zona ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2009, 16:02
(8743 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente

Marți, 3 octombrie, în Țăndărei, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unui pieton. Pe scurt, în timp ce un bărbat în vîrstă de 55 de ani, din Slobozia, conducea un autoturism pe ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2009, 15:57
(9287 vizualizări - 0 comentarii)


Casa unei bătrâne a ars în întregime

Casa unei bătrîne a ars în întregime

Marți, 3 noiembrie, la primele ore ale dimineții, casa unei bătrîne din Miloșești a ars în întregime din cauza unui foc lăsat nesuprevegheat. Încendiul a izbucnit în jurul orelor 08,00 și nu a putut fi ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2009, 16:02
(13175 vizualizări - 0 comentarii)


Sindicaliștii de la Mediu, nemulțumiți de decizia Elenei Udrea

Sindicaliștii de la Mediu, nemulțumiți de decizia Elenei Udrea

«În data de 27 octombrie 2009, a fost publicată în Monitorul Oficial HG 1249/21.10.2009, prin care se intenționează întărirea Gărzii Naționale de Mediu prin diminuarea capacității instituționale a agențiilor ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2009, 12:15
(9968 vizualizări - 0 comentarii)


Accident mortal în apropiere de Fetești

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de vineri, 30 octombrie, în apropiere de municipiul Fetești. Astfel, în jurul orelor 8,00, pe DN3A, un bărbat în vîrstă de 35 ani, din Fetești, aflat ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2009, 10:13
(9709 vizualizări - 0 comentarii)


Sprijin pentru IMM

Joi, 29 octombrie 2009, orele 11,00, la sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița se va desfășura întîlnirea de lucru avînd ca temă «Sprijin pentru IMM și microîntreprinderi privind accesarea ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 15:05
(10477 vizualizări - 1 comentariu)


Infractori reținuți

În cursul zilei de marți, 27 octombrie 2009, polițiștii ialomițeni au reținut două persoane pe numele cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Astfel, pe numele lui Dumitru ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 14:20
(9935 vizualizări - 2 comentarii)


Beat la volan

În noaptea de 25 spre 26 octombrie 2009, în jurul orelor 02,30, pe raza orașului Căzănești a fost oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe direcția Urziceni-Slobozia. Avînd un mers sinuos, a ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 13:55
(10391 vizualizări - 1 comentariu)


A furat o mașină

Duminică, 25 octombrie a.c., polițiștii din Movila au fost sesizați de către un bărbat din localitate asupra faptului că, în cursul nopții, persoane necunoscute i-au sustras din fața locuinței sale o autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 13:25
(9732 vizualizări - 1 comentariu)


Orașul de Floci, deschis pentru public

Joi, 29 octombrie, Consiliul Județean Ialomița inaugurează site-ul muzeal Orașul de Floci-Giurgeni. Manifestările vor debuta la orele 10,30, iar la eveniment vor participa reprezentanți ai instituțiilor ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 09:00
(12261 vizualizări - 2 comentarii)


Simpozionul Național de Terapii Complementare și Alternative

Simpozionul Național de Terapii Complementare și Alternative

Cea de-a VII-a ediție a Simpozionului Național de Terapii Complementare și Alternative s-a desfășurat în intervalul 24-25 octombrie 2009, la Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea». Tema acestui simpozion ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 08:00
(12843 vizualizări - 3 comentarii)


Tăriceanu la Kogălniceanu, Antonescu la Urziceni

La aproape o săptămînă de la debutul oficial al campaniei electorale, PNL Ialomița iese pentru prima oară în public. Marți, 27 octombrie 2009, Călin Popescu Tăriceanu, ex-premierul României, a fost invitat ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 07:00
(10031 vizualizări - 2 comentarii)


Soluții pentru deșeurile menajere

Miercuri, 28 octombrie, la Căzănești, se va desfășura o dezbatere publică pe tema «Salubritatea în orașul Căzănești». Acțiunea are loc în cadrul unui proiect aministrativ mai larg, desfășurat sub sloganul ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2009, 17:48
(11284 vizualizări - 4 comentarii)


Record de credincioși la Sfântul Dimitrie

Record de credincioși la Sfîntul Dimitrie

Mii de slobozeni s-au călcat în picioare, duminică, 25 octombrie, la tîrnosirea celei mai noi biserici ridicate în Slobozia, cea purtînd hramul Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie. Încă de la primele ore ale ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2009, 17:01
(12535 vizualizări - 1 comentariu)


Pocora a obținut scutirea microbuzelor școlare de taxarea la trecerea podului Fetești-Cernavodă

Pocora a obținut scutirea microbuzelor școlare de taxarea la trecerea podului Fetești-Cernavodă

«După ce a tergiversat o lungă perioadă reglementarea taxei de trecere peste podul Fetești-Cernavodă, ministrul Radu Berceanu a emis, în cele din urmă, Ordinul prin care stabilește tarifele de traversare ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2009, 07:00
(12984 vizualizări - 1 comentariu)


Ziua Eroilor, la Slobozia

Reprezentanții Instituției Prefectului Ialomița au lansat cetățenilor invitația de a participa la manifestările organizate cu prilejul «Zilei Armatei». Astfel, duminică, 25 octombrie, la Monumentul Eroilor ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2009, 13:00
(9745 vizualizări - 0 comentarii)


Apa «grea» a lui Ionașcu, verificată de Institutul de Sănătate Publică București

Apa din rețeaua subterană a orașului Slobozia se va afla, timp de trei săptămîni, sub lupa Institutului de Sănătate Publică București. Astfel, în perioada 26 octombrie-9 noiembrie, inspectorii ISP București ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2009, 08:00
(9681 vizualizări - 2 comentarii)


8 miliarde lei anual pentru terenurile din zona Giurgeni-Vlădeni

8 miliarde lei anual pentru terenurile din zona Giurgeni-Vlădeni

Marți, 20 octombrie, s-a desfășurat o nouă licitație pentru concesionarea unor terenuri agricole neproductive din zona Giurgeni-Vlădeni, aflate în proprietatea Consiliului Județean Ialomița. La licitație ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2009, 12:05
(9597 vizualizări - 1 comentariu)


Încă o rambursare de TVA pentru Paul Toma-Eldaga?

Încă o rambursare de TVA pentru Paul Toma-Eldaga?

Sursele noastre din cadrul Ministerului de Finanțe ne-au dezvăluit cum o altă firmă controlată de Paul Toma, respectiv TRB Group, ar fi beneficiat de o rambursare de TVA cel puțin egală cu cea încasată ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2009, 15:32
(11827 vizualizări - 0 comentarii)


Teodora Bertzi, în campanie liberală la Slobozia

Teodora Bertzi, în campanie liberală la Slobozia

Vineri, 16 octombrie, la primele ceasuri ale după-amiezii, pe o ploaie torențială, la Slobozia, vreo 30 de pensionari slobozeni au fost convocați să participe, cu mic cu mare, la o adunare de campanie condusă ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2009, 17:46
(9729 vizualizări - 3 comentarii)


Ultimele comentarii
Politist în Urziceni: 25 de persoane, implicate într-un scandal. Două victime au murit! Politist în Urziceni: 25 de persoane, implicate într-un scandal. Două victime au murit! @Tepes în Urziceni: 25 de persoane, implicate într-un scandal. Două victime au murit! Bobo în Urziceni: 25 de persoane, implicate într-un scandal. Două victime au murit! Suporter unirea s în În derivă Lazăr în Urziceni: 25 de persoane, implicate într-un scandal. Două victime au murit! Tepes în Urziceni: 25 de persoane, implicate într-un scandal. Două victime au murit! Parere în Impozitarea neconstituțională a pensiilor magistraților, sesizată de o judecătoare a Tribunalului Ialomița Catalin în Proiectele Primăriei Amara pentru 2025 Malina în Regulament nou pentru administrarea parcărilor de reședință Mălina în Regulament nou pentru administrarea parcărilor de reședință Mălina în Regulament nou pentru administrarea parcărilor de reședință @ Cezar în Urziceni: 25 de persoane, implicate într-un scandal. Două victime au murit! Ion în Regulament nou pentru administrarea parcărilor de reședință Cezar în Urziceni: 25 de persoane, implicate într-un scandal. Două victime au murit! garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 5 februarie 2025 Cristi M în Urziceni: 25 de persoane, implicate într-un scandal. Două victime au murit! George în Impozitarea neconstituțională a pensiilor magistraților, sesizată de o judecătoare a Tribunalului Ialomița Mihaela în Urziceni: 25 de persoane, implicate într-un scandal. Două victime au murit! Madalin în Regulament nou pentru administrarea parcărilor de reședință

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...