Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Înșelăciune cu telefonul mobil: Două tinere, «furate» prin SMS

Două persoane au sesizat Poliția Slobozia despre faptul că în cursul zile de marți, 5 octombrie a.c., ar fi fost prejudiciate cu sume de bani după ce au dat curs solicitărilor unor persoane necunoscute. În fiecare caz, păgubiții au fost contactați telefonic sau prin sms și au fost informați că urmează a fi beneficiarii unor premii substanțiale, cu anumite condiții.
Prima victimă, o tînără de 21 de ani din localitatea Ograda s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului Slobozia sesizînd că a fost victima unei înșelăciuni prin metoda SMS. Aceasta a declarat polițiștilor că în aceeași zi a primit pe telefonul mobil un mesaj de la un număr de telefon pe care nu îl cunoștea, în care era anunțată că este cîștigătoarea unui premiu în valoare de 2000 de euro, iar pentru alte detalii trebuie să sune la un număr de telefon care îi era indicat în mesaj. Partea vătămată a sunat la numărul de telefon respectiv și a răspuns un bărbat care a pretins ca, pentru a intra în posesia premiului, tînăra trebuie să cumpere cartele telefonice de reîncărcare. După ce victima a cumpărat cartelele, a reapelat numărul bărbatului care i-a cerut codurile de reîncărcare precum și codul numeric personal al tinerei și i-a solicitat să se deplaseze la sucursala unei bănci și să aștepte să fie sunată. Între timp, bărbatul a sunat-o și i-a cerut să cumpere încă o cartelă reîncărcabilă de 20 de euro, moment în care tînăra și-a dat seama că este o farsă și s-a deplasat la Poliție.
La nici două ore, o altă tînără de 25 de ani, din Slobozia, a sesizat polițiștii Biroului de Investigații Criminale despre faptul că a fost victima unei înșelăciuni prin metoda apelului telefonic. Tînăra a fost sunată pe telefonul mobil de către un bărbat care susținea a fi angajat al unei firme de telefonie mobilă, iar pentru corectarea unor neclarități i-a solicitat victimei să îi comunice datele personale, precum și codul numeric personal. La scurt timp, tînăra a primit două mesaje de la rețeaua de telefonie mobilă, care o anunța că a reîncărcat cu suma de 10 euro o cartelă telefonică, moment în care și-a dat seama că a fost înșelată.
În ambele cazuri, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au întocmit dosare penale pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, cercetările fiind continuate atît pentru identificarea autorilor cît și pentru recuperarea prejudiciului cauzat.

6 Octombrie 2010, 12:56 (15776 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Accidente la Slobozia și Ograda
Slobozia, Ograda: Suspecți de furt, reținuți de polițiști
Un bărbat din Slobozia s-a înecat într-un canal

Comentariile cititorilor:


...:
(7 Octombrie 2010, 06:42)
prostia se plateste!
mare ti-e ograda..:
(6 Octombrie 2010, 13:09)
dar cand se vor emite dosare penale pentru comiterea infractiunii de prostie,de lacomie sau de itiotenie? tantalaii astia sunt aia de ma incurca pe strada tot timpul cu nasul in ecranul mobilului?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Miercuri 29 Mar 2023
77 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
« 1 3 4 5 6 7 8 9 416 417

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

28 Martie 2023, 19:15


Slobozia: S-a desfășurat etapa județeană a concursului «Știu și aplic»

Slobozia: S-a desfășurat etapa județeană a concursului «Știu și aplic»

Sâmbătă, 25 martie a.c., în cadrul Liceului Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» s-a desfășurat etapa județeană a concursului «Știu și aplic», ce are ca scop educarea elevilor în ceea ce privește legislația ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2023, 14:30
(138 vizualizări - 0 comentarii)


DECES

DECES

Cu durere în suflet și nemăsurată tristețe anunțăm dispariția prematură a tatălui și soțului nostru drag, ing. VALENTIN CILIBEANU, director adjunct la RAJA Constanța și fost director al ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2023, 12:05
(313 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii «DR06-Bunăstarea animalelor»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de marți, 28 martie 2023, eliberează adeverințe pentru beneficiarii «DR06-Bunăstarea animalelor», care intenționează ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2023, 10:30
(116 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Ambulanță răsturnată pe șosea

Urziceni: Ambulanță răsturnată pe șosea

Luni, 27 martie a.c., pe raza municipiului Urziceni s-a produs un accident de circulație cu implicarea unei ambulanțe care se deplasa în regim prioritar spre Spitalul Municipial din Urziceni și un autoturism ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2023, 15:10
(426 vizualizări - 1 comentariu)


5

AJFP Ialomița: Joi, 30 martie 2023, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 30 martie 2023, este termenul limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările și achizițiile ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2023, 11:15
(182 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Căzănești!

Luni, 27 martie 2023, echipele RAJA Constanța vor executa operațiuni de reabilitare la nivelul sistemului de alimentare cu apă în orașul Căzănești. Pentru realizarea acestor lucrări, se va sista furnizarea ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2023, 17:25
(419 vizualizări - 0 comentarii)


7
Slobozia: S-a încheiat restaurarea Bisericii de Lemn «Sf. Nicolae»

Slobozia: S-a încheiat restaurarea Bisericii de Lemn «Sf. Nicolae»

Depus pentru finanțare în anul 2017, proiectul privind restaurarea și conservarea Bisericii de Lemn «Sf. Nicolae» Slobozia s-a încheiat vineri, 24 martie a.c., o dată cu recepția obiectivului. Lăcașul de ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2023, 15:00
(723 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: 173 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

IJJ Ialomița: 173 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

Anul acesta, pe data de 3 aprilie, se împlinesc 173 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Pentru a marca acest moment aniversar, Jandarmeria Ialomița organizează o serie de manifestări dedicate ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2023, 14:00
(476 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista seminariilor web pentru luna aprilie, publicată pe portalul ANAF

ANAF a publicat pe portalul propriu, la rubrica «Asistență contribuabili/Servicii oferite contribuabililor», lista seminariilor web care se vor desfășura în luna aprilie 2023. Preponderent, temele din luna ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2023, 11:40
(452 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Comerț ilegal cu animale, la Slobozia

Miercuri, 22 martie a.c., pe raza municipiului Slobozia a fost identificat un bărbat, domiciliat în județul Brăila, care transporta ilegal animale (5 porcine, 2 cabaline). În urma extinderii verificărilor ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2023, 11:30
(470 vizualizări - 0 comentarii)


Caravana SMURD «Fii pregătit!» ajunge în comunitățile rurale din Ialomița

În perioada 27-31 martie a.c, Caravana SMURD «Fii pregătit!» și Centrul Mobil de Instruire a Populației pentru Răspuns la Situații de Urgență vor fi prezente în județul Ialomița, pe raza localităților ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2023, 10:40
(478 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiuni prevenitve desfășurate de polițiști

Slobozia: Acțiuni prevenitve desfășurate de polițiști

Miercuri, 22 martie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Poliției Transporturi Ialomița au desfășurat activități informativ ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2023, 14:40
(640 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campanie de recrutare în liceele din județ

IPJ Ialomița: Campanie de recrutare în liceele din județ

În perioada 22-24 martie a.c., Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița organizează o serie de activități de promovare a profesiei în rândul elevilor aflați la final de ciclu liceal. Astfel, peste ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2023, 14:30
(610 vizualizări - 0 comentarii)


Rași: Autobuz ce transporta muncitori, răsturnat în șanț

Rași: Autobuz ce transporta muncitori, răsturnat în șanț

Miercuri, 22 martie a.c., în zona localității Rași, un autobuz ce transporta muncitori, pe ruta Călărași-Buzău, s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea drumului. În mijlocul de transport se aflau 41 de ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2023, 07:30
(1086 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Peste 2000 de elevi au participat la simularea Evaluării Naționale

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, la nivelul județului nostru, simularea Evaluării Naționale s-a desfășurat în 78 de unități școlare, înregistrând 2265 de elevi înscriși ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2023, 16:30
(976 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 27 martie 2023, termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că, luni, 27 martie 2023, este termenul de depunere a următoarelor declarații fiscale: Formularul 100 ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2023, 10:30
(731 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Adeverințe pentru solicitanții schemei de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat eliberarea de adeverințe pentru solicitanții schemei de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, reglementată de HG nr.1179/2 ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2023, 17:10
(818 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Număr unic la dispoziția tuturor clienților

RAJA Constanța: Număr unic la dispoziția tuturor clienților

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2023, 15:15
(903 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Spațiul Privat Virtual, obligatoriu

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane juridice, asocierile și alte entități fără personalitate juridică, precum și persoanele fizice care desfășoară o ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2023, 11:40
(919 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Dridu

Incendiu la o casă din Dridu

Sâmbătă, 18 martie a.c., în jurul orelor 22,30, pompieri dini Urziceni au fost solicitați să intervină la stingerea unui incendiu izbucnit la locuința unui cetățean din localitatea Dridu. Pentru misiune ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2023, 10:20
(850 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Dridu incendiu


Vlădeni: Cadavrul unui bărbat, scos din apele râului Ialomița

Sâmbătă, 18 martie a.c., pompierii și paramedicii SMURD au intervenit pentru scoaterea unui cadavru din apele râului Ialomița, în zona localității Vlădeni. Din primele informații, trupul neînsuflețit aparține ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2023, 13:30
(1568 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 2,348 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor fiscale efectuate în luna februarie 2023

Inspectorii fiscali din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna februarie a.c., 43 inspecții fiscale, 9 controale inopinate precum și 13 verificări documentare ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2023, 10:50
(1463 vizualizări - 3 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Turnu Severin din Fetești. În vederea executării acestor lucrări ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2023, 10:30
(1390 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Fonduri PNRR pentru înființarea perdelelor forestiere

Instituția Prefectului Ialomița: Fonduri PNRR pentru înființarea perdelelor forestiere

Joi, 16 martie 2023, prefectul județului, Constantin Marin a participat alături de deputatul Ștefan Mușoiu, vicepreședintele Consiliului Județean Ialomița, Cătălin Grigore, secretarul de stat în cadrul ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2023, 15:00
(1498 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 20 martie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 20 martie 2023, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații fiscale: Formularul 010 ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2023, 10:50
(1231 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Donează sânge! Salvează o viață!»

Miercuri, 15 martie 2023, Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Centrul Județean de Transfuzie Ialomița au organizat o campanie de donare de sânge la sediul Căminului Cultural din localitatea Ograda ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2023, 15:25
(1396 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 31 martie 2023, termenul-limită pentru înregistrarea contractelor de închiriere

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice care au aflate în derulare, la data de 1 ianuarie 2023, contracte de închiriere, că au obligația înregistrarii ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2023, 13:50
(1451 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Atenție la igienizarea terenurilor!

ISU Ialomița: Atenție la igienizarea terenurilor!

În ultimele 7 zile, pompierii ialomițeni au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui număr de 15 incendii de vegetație uscată și stuf, produse în mai multe localități de pe raza județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2023, 11:05
(1453 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește Cereri de plată aferente anului 2023 pentru schema de ajutor de stat «Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii Schemei de ajutor de stat «Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite» aferentă Măsurii 8, Submăsura ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2023, 10:20
(1469 vizualizări - 0 comentarii)


« 1 3 4 5 6 7 8 9 416 417
Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...