Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Primăriile pot împrumuta bani de la Ministerul Finanțelor pentru a-și achita datoriile

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează agenții economici care înregistreză creanțe neîncasate de la unitățile administrativ-teritoriale și, în acelasi timp, au obligații fiscale neachitate la bugetul general consolidat că, în conformitate cu prevederile OUG nr. 51/2010, Ministerul Finanțelor Publice acordă unităților administrativ-teritoriale împrumuturi din veniturile obținute din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, cu o dobîndă de 6,25%, cu termen de rambursare de maximum 5 ani, cu o perioadă de grație de un an, în limita sumei de 1500000 mii de lei, pentru achitarea obligațiilor de plată restante înregistrate de acestea la data de 31 decembrie 2009 față de operatorii economici furnizori de bunuri, servicii și lucrări, inclusiv față de operatorii economici care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat, neachitate la data solicitării împrumutului. Perioada de acordare a împrumutului se stabilește în convențiile de împrumut încheiate cu unitățile administrativ-teritoriale. Sumele acordate unităților administrativ-teritoriale cu titlu de împrumut din veniturile obținute din privatizare vor fi utilizate exclusiv pentru stingerea obligațiilor fiscale restante ale operatorilor economici furnizori de bunuri, servicii sau lucrări ai unităților administrativ-teritoriale, inclusiv ale operatorilor economici care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat, precum și pentru stingerea obligațiilor fiscale restante ale operatorilor economici care au de încasat sume restante de la operatorii economici care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat.

11 Octombrie 2010, 10:23 (14527 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
DGFP Ialomița: Primării înglodate în datorii

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 23 Feb 2024
82 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Cristina Pocora: «Dormiți liniștiți, Guvernul Boc veghează la banii dumneavoastră!»

Cristina Pocora: «Dormiți liniștiți, Guvernul Boc veghează la banii dumneavoastră!»

«Guvernul Boc s-a transformat într-un FNI. Toți băgăm bani în el, cîștigă, însă, doar cine trebuie!» își începe pledoaria de opozant deputatul PNL Cristina Pocora. «Guvernul Boc, însă, ca un adevărat F ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 14:18
(14954 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Ungaria, identificat de polițiștii ialomițeni

Autoturism furat din Ungaria, identificat de polițiștii ialomițeni

Marți, 16 martie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de rutină pe raza municipiului Slobozia, ocazie cu care a fost depistat în trafic un autoturism ce figura furat din Ungaria. Mașina, condusă ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 13:31
(27003 vizualizări - 0 comentarii)


Tînăr din Ograda, încarcerat

Marți, 16 marti, polițiștii din Ograda au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Infractorul, un tînăr de 25 de ani, din localitatea Ograda, are de executat o pedeapsă cu privare ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 13:27
(17418 vizualizări - 0 comentarii)


A dat cu căruța peste un copil

Marți, 16 martie a.c., Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată despre faptul că pe drumul comunal din Bordușani s-a produs un accident rutier, soldat cu vătămarea corporală a unui minor de 7 ani. ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 13:27
(17606 vizualizări - 0 comentarii)


Tînărul acuzat de comiterea a șase infracțiuni, arestat

Bărbatul de 30 de ani, reținut de polițiști luni, 15 martie a.c., pentru comiterea a șase infracțiuni, a fost prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Fetești cu propunere de arestare preventivă. ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 13:26
(15711 vizualizări - 0 comentarii)


Radieri, dizolvări și suspendări de firme pe bandă rulantă

Criza economică continuă într-un ritm alarmant să elimine societățile comerciale din viața economică a județului. Unul dintre principalele efecte ale acestui fenomen incontrolabil este o rată a șomajului ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 11:28
(23732 vizualizări - 0 comentarii)


Sfîrșit de săptămînă încărcat de evenimente culturale

Palatul Copiilor din Slobozia găzduiește, la finalul săptămînii, respectiv în perioada 20-21 martie a.c., un inedit eveniment cultural. «Francofolies 2010»-concurs județean de teatru francofon, concurs ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 10:18
(21692 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși în flagrant la furat de fier vechi

La începutul săptămînii, luni, 15 martie 2010, Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată, prin 112, de un bărbat, paznic la o firmă din localitate, despre faptul că în zona unei foste societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 09:12
(18635 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis, la volan

Luni, 15 martie a.c., polițiștii feteșteni au depistat un tînăr, de 18 ani, din Călărași, în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate, deși nu poseda permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 07:28
(21199 vizualizări - 0 comentarii)


Minori, infractori de ocazie

Polițiștii orașului Țăndărei au identificat pe șoseaua București, din localitate, doi minori, de 11, respectiv 14 ani, care se deplasau cu un atelaj hipo. După oprirea și verificarea atelajului, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 06:22
(19564 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 18:29
(15757 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 18:18
(12823 vizualizări - 0 comentarii)


170 de locuri pentru arma «pompieri»

Ministerul Administrației și Internelor lansează programele de promovare, recrutare și selecționare a candidaților pentru admiterea în instituțiile militare de învățămînt. Începînd cu data de 15 martie ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 13:18
(14162 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Sărulești-Călărași

Efective din cadrul Poliției Municipiului Urziceni, ale posturilor de poliție limitrofe, precum și cele ale Serviciului Intervenție Rapidă Ialomița și Inspectoratului de Poliție al Județului Călărași au ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 11:16
(14445 vizualizări - 0 comentarii)


Arme deținute ilegal, confiscate

Polițiștii au acționat în cursul zilei de luni, 15 martie a.c., în vederea depistării celor care dețin ilegal arme. Astfel, au fost depistați doi bărbați, în vîrstă de 34, respectiv 24 de ani, ambii din ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 10:42
(14733 vizualizări - 0 comentarii)


Tînăr cu șase infracțiuni la activ, reținut de polițiști

În cursul zilei de luni, 15 martie a.c., polițiștii ialomițeni au dispus reținerea pe bază de ordonanță pentru 24 de ore a unui bărbat în vîrstă de 30 de ani, din comuna Sudiți, acuzat de comiterea a șase ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 10:18
(12553 vizualizări - 0 comentarii)


Prins în flagrant la furat

Sâmbătă seara, 13 martie a.c., în jurul orei 19.00, o echipă de siguranță publică mixtă, formată dintr-un polițist și un jandarm, a surprins, în flagrant, un bărbat în vîrstă de 31 de ani, din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 10:16
(16861 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din Bordușani, identificați

Trei tineri în vîrstă de 17, 19 și 20 de ani, toți din comuna Bordușani, sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat, fiind suspectați de comiterea a două furturi din curțile locuințelor a doi consăteni ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 09:23
(15476 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune preventivă la Urziceni

Polițiști din Urziceni au participat sîmbătă, 13 martie a.c., la o acțiune preventivă desfășurată pe raza municipiului. Acțiunea s-a desfășurat în intervalul orar 8.00-12.00, polițiștii controlînd 23 autovehicule ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 08:42
(15150 vizualizări - 0 comentarii)


15 tone deșeuri feroase, confiscate la Fetești

Sâmbătă, 13 martie a.c., în jurul orei 8.00, o echipă de siguranță publică aflată într-un filtru rutier instituit pe Strada Călărași din Fetești a oprit, pentru control, un autotractor cu remorcă în care ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 08:12
(13569 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente de la băutură

Sâmbătă, 13 martie a.c., în jurul orei 19.45, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată prin 112, despre un accident rutier petrecut pe raza comunei Făcăeni. Polițiștii deplasați la fața locului au efectuat ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 07:12
(17081 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi de peste un miliard de la Poliția Rutieră

Avînd în vedere numărul mare al accidentelor rutiere produse în ultima perioadă, Poliția Rutieră a derulat în acest week-end acțiuni ce au avut drept scop determinarea participanților la trafic de a conștientiza ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 06:48
(13374 vizualizări - 0 comentarii)


Săbii ninja, bâte și cuțite, depistate în două mașini la Slobozia

Săbii ninja, bîte și cuțite, depistate în două mașini la Slobozia

În după-amiaza zilei de luni, 15 martie a.c., efective ale Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Rutier, Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban Slobozia și Serviciului de Intervenție ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2010, 18:11
(13528 vizualizări - 0 comentarii)


Urgențe medicale la Bărbulești și Manasia

Echipajul SMURD din Detașamentul Urziceni a fost solicitat la două urgențe medicale din zona de competență. Astfel, duminică, 14 martie a.c., în jurul orelor 22.20, echipajul de prim-ajutor s-a deplasat ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2010, 11:48
(14005 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrînă de 83 de ani, salvată de SMURD Fetești

Echipajul de descarcerare dar și cel de acordare a primului-ajutor de la Garda Fetești au fost solicitate sîmbătă, 13 martie a.c., în jurul orei 18.30, la apartamentul unei bătrîne din localitate, care ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2010, 11:45
(15667 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu laBorănești

Flăcările au izbucnit sîmbătă, 13 martie a.c., la miezul nopții, la locuința unui cetățean din localitate. Incendiul a avut ca sursă probabilă de aprindere efectul termic al unui coș de evacuare a fumului ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2010, 11:42
(17214 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectura Ialomița, la raport

În săptămîna precedentă, Prefectura Ialomița a înregistrat 6 Ordine ale prefectului, 166 documente la Registratură, 11 scrisori, 2 apostile și au fost ținute 7 audiențe.
În cadrul Compartimentului Controlul ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2010, 11:19
(14286 vizualizări - 0 comentarii)


Deținut evadat, dat în urmărire națională

Deținut evadat, dat în urmărire națională

În dimineața zilei de joi, 12 martie a.c., de la Penitenciarului Tulcea a evadat Ichim Gheorghiță, de 21 de ani, din comuna Băltătești, județul Neamț.
Bărbatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:52
(13928 vizualizări - 0 comentarii)


Comerț ilicit cu pantofi

Un bărbat, de 32 de ani, din Capitală, șofer al unui autovehicul, a fost depistat în trafic transportînd peste 400 de perechi de pantofi, în valoare de peste 20000 de lei. Șoferul a fost sancționat contravențional ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:43
(15830 vizualizări - 0 comentarii)


Jocuri electronice, fără licențe de exploatare

La o societate comercială din localitatea Gîrbovi, polițiștii au identificat cinci aparate de jocuri electronice, ce funcționau fără licențe de exploatare. Pe numele administratorului societății a fost ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:38
(14965 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@Agora în Alegeri pentru o nouă structură de conducere a CAR Învățământ Slobozia Mandolina în Sudiți: Și-a lovit cu toporul prietenul de pahar x în Slobozia: Urban SA a finalizat lucrările de pe strada Lacului teren intravilan Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 februarie 2024 Nonsudiți în Sudiți: Și-a lovit cu toporul prietenul de pahar AGORA în Alegeri pentru o nouă structură de conducere a CAR Învățământ Slobozia spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 februarie 2024 Dinu în Control «politic» la Școala Gimnazială din Andrășești PĂCALĂĂĂ în Slobozia: Urban SA a finalizat lucrările de pe strada Lacului Rodica G în Pontonul de la Stelnica e gata de inaugurare Cetatean în Slobozia: Urban SA a finalizat lucrările de pe strada Lacului Mihaela Mataringa în Pontonul de la Stelnica e gata de inaugurare spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 februarie 2024 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 februarie 2024 Gigel în Slobozia: Urban SA a finalizat lucrările de pe strada Lacului Membru în Alegeri pentru o nouă structură de conducere a CAR Învățământ Slobozia vasile2 în Slobozia: Urban SA a finalizat lucrările de pe strada Lacului @Marinel în Bilanțul activității Inspectoratului de Poliție: În 2023, a scăzut infracționalitatea înregistrată la nivelul județului Ialomița! alegator în Slobozia: Urban SA a finalizat lucrările de pe strada Lacului #pasajladrajna în Slobozia: Urban SA a finalizat lucrările de pe strada Lacului

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...