Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Soț și soție din Slobozia, acuzați de trafic de persoane

Trafic de minori și trafic de persoane sînt acuzațiile care se rețin în sarcina a doi slobozeni, soț și soție, după ce timp de aproximativ șapte luni au exploatat zece persoane fără adăpost. «Cei doi au determinat victimele să practice cerșetoria, prostituția feminină și masculină, furturile, le-au indus în eroare cu privire la valoarea reală a unor bunuri și le-au pretins taxe imaginare» susțin polițiștii ialomițeni.
Polițiștii, sub coordonarea procurorilor DIICOT Ialomița, au instrumentat dosarul de acuzare a două persoane acuzate de de trafic de minori și trafic de persoane. Suspecții, un bărbat de 36 de ani și soția acestuia, de 29 de ani, ambii din Slobozia, sînt bănuiți că, în perioada august 2009-februarie 2010, prin constrîngere fizică și morală, abuzînd de autoritate asupra victimelor și de o situație de vulnerabilitate de ordin social, economic, fizic și intelectual au recrutat în scopul exploatării zece victime, unele dintre ele cu dizabilități, ce fac parte din categoria persoanelor fără adăpost. Cei doi au determinat victimele, nouă bărbați, dintre care unul minor, și o femeie, să cerșească să se prostitueze, pretinzîndu-le taxe imaginare. Potrivit anchetatorilor, toate faptele s-ar fi petrecut în Slobozia, cu execpția prostituției masculine, care s-ar fi produs în Italia, doi bărbați fiind folosiți în acest sens.
Acuzații au fost trimiși în judecată de către procurori, bărbatul în arest preventiv.

14 Octombrie 2010, 13:40 (16227 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Traficanți de carne vie, audiați la Slobozia

Comentariile cititorilor:


EI TRAIESC BINE:
(19 Octombrie 2010, 07:19)
mai mai cu naiba AUDI A6 a plecat acelasi proprietar a unui Q7 ce mai o fi si cu telefonia asta ....masina era parcata de foarte mult timp AUDI A6 nr TR..... curios s-au inceput sa se faca legaturi intre ei PATRAULEA TRANDAFIRE CE FACE-ti DORMI-ti GOGULE nu stiu...DAR CAND AJUNG AICI NU MAI AM SOMN
sa traiti bine:
(18 Octombrie 2010, 14:01)
Nici fam DIMITRIE bloc T1 scB et.1 cu ginerele cu porecla Sobolanu nu sunt nestiutori ce se antampla la baiia comunala cu aceia da-ti la produs cercul este mai mare si bine protejat .....pica doar fraieri ....de scos extern ....poate ala cu Q7 sau audi A6 cu nr TR.....negru si cei care cauta victime aleea baii T1 sc C A'lu BABANU si BOBOACA ...MAI PRIMESC DE LA PRIMARIE SI SUVENTII SI AJUTOARE SOCIALE DE CE NU LE AJUNG BANII DIN PROSTITUTIE...... CA LA SCARA BLOCULUI CE MAI TURNAU STICLE DE BAUTURA SI SUCURI SI GRATARE IN FATA BLOCULUI SFIDAU TOT CINE SE GANDEA CA BANII SUNT PE FUNDUL LA FETITE SI BAIETI...... VERIFICATI CATI LOCUIESC FARA FORME LEGALE LA BLOCUL T1 SC A,B SI C SI TRAIAU BINE SARMANII A VENIT DIICOT-ul SI S-A STRICAT CARUTA
haida:
(15 Octombrie 2010, 12:22)
oare cum pot 9 barbati sa se prostitueze? sau a escaladat poponaria la cote din astea in slobozia? sunt aia de la baia comunala cumva?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 01 Mar 2024
63 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Parfumuri contrafăcute găsite de jandarmi

Doi bărbați, unul din București și celălalt din Brașov, au încercat să comercializeze parfumuri contrafăcute la Slobozia. Numai că, astfel, aceștia au fost surprinși miercuri, 13 ianuarie a.c., de jandarmii ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2010, 07:18
(9916 vizualizări - 0 comentarii)


Cupa Liceelor-ediția 2010

Cupa Liceelor-ediția 2010

Sîmbătă, 16 ianuarie, la orele 11,00, municipalitatea locală dă startul uneia dintre cele mai longevive competiții sportive naționale. Este vorba despre Cupa Liceelor, ediția 2010, competiție destinată ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 18:35
(9195 vizualizări - 0 comentarii)


Beat și fără permis la volan

Joi, 14 ianuarie a.c., polițiștii slobozeni au depistat în trafic un tînăr în timp ce-și conducea autoturismul deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie și se afla în sare vădită de ebrietate ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:26
(9078 vizualizări - 0 comentarii)


Copil, victima unui accident rutier

Joi, 14 ianuarie a.c.,poliția a fost sesizată despre producerea unui accident rutier pe raza comunei Jilavele, eveniment rutier soldat cu rănirea unui pieton. În urma investigațiilor efectuate la fața locului ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:25
(9913 vizualizări - 0 comentarii)


Suspectul unui furt din magazin, reținut pentru 24 de ore

În cadrul activităților desfășurate de efective ale Poliției Orașului Amara și Serviciului de Investigații Criminale cu privire la un furt din magazin comis în urmă cu aproximativ o săptămînă, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:24
(11404 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 1,4 tone de deșeuri feroase și neferoase, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni efectuează cercetări pentru stabilirea provenienței unor deșeuri feroase și neferoase ce ar putea proveni din săvîrșirea de infracțiuni. Joi, 14 ianuarie a.c., aflați într-un filtru ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:24
(8899 vizualizări - 0 comentarii)


Înșelați de un fals asistent veterinar

Trei cetățeni din comuna Movila au sesizat agenții postului de poliție despre faptul că un bărbat ce s-a recomandat drept medic veterinar i-a înșelat cu diferite sume de bani sau bunuri, părăsind ulterior ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:22
(9624 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton accidentat

În dimineața zilei de 13 ianuarie a.c., la Munteni Buzău s-a petrecut un accident rutier în urma căruia un bărbat în vîrstă de 70 ani a suferit vătămări corporale, necesitînd internarea. Evenimentul rutier ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:21
(14424 vizualizări - 0 comentarii)


Cu permis fals la volan

Miercuri, 13 ianuarie a.c., polițiștii din Făcăeni au oprit pentru control, pe raza comunei, un autoturism înmatriculat în județul Ialomița, la volanul căruia se afla un localnic în vîrstă de 22 ani. Cu ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:20
(10549 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției în mediul rural

Acțiuni ale Poliției în mediul rural

Polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni cu efective mărite în mai multe comune ale județului. Astfel, la acțiunile efectuate pe raza comunelor aflate în zona de responsabilitate a Poliției Municipiului ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:15
(10540 vizualizări - 1 comentariu)


Se caută 200 de femei pentru cules de căpșuni în Spania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița primește înscrieri pentru locuri de muncă sezonieră în sectorul agricol din Spania, la cules de căpșuni. Sînt oferite 200 locuri de muncă pentru ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 19:13
(8872 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer de autobuz, beat la volan

În cursul zilei de marți, 12 ianuarie a.c., în jurul orelor 4,00, un echipaj al Biroului Rutier Fetești a oprit pentru control, pe strada Călărași din localitate, un autobuz de transport local persoane ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 18:15
(9513 vizualizări - 0 comentarii)


Consultant de asigurări, cercetat penal

Polițiștii din Urziceni au finalizat cercetările și au dispus începerea urmăririi penale într-un dosar penal în care o femeie în vîrstă de 41 ani, din localitate, este învinuită de săvîrșirea infracțiunilor ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 17:43
(9004 vizualizări - 0 comentarii)


A dat peste doi copii pe trecerea de pietoni

Doi minori, ambii în vîrstă de 10 ani, din municipiul Urziceni, au fost răniți în urma unui accident rutier produs în dimineața zilei de marți, 12 ianuarie a.c., pe Calea București din localitate. Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 17:21
(10002 vizualizări - 0 comentarii)


Suspectul unui furt din locuință, reținut pentru 24 de ore

În urma cercetărilor efectuate în cazul unei infracțiuni de furt, polițiștii Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Slobozia au stabilit că principalul suspect de comiterea faptei este un ialomițean ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 16:48
(9302 vizualizări - 0 comentarii)


A condus fără permis

Un echipaj din cadrul Biroului de Poliție Rurală Urziceni, aflat în serviciu pe raza comunei Armășești, a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Capitală, la volanul căruia se afla un localnic ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 16:18
(8708 vizualizări - 0 comentarii)


Siguranța traficului rutier

În cadrul activităților desfășurate pentru combaterea indisciplinei în trafic, efectivele Biroului Rutier Slobozia au constatat 22 de contravenții la regimul circulației pe drumurile publice, pentru săvîrșirea ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 15:57
(9622 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în mediul rural

În noaptea de 11/12 ianuarie a.c., agenții posturilor de poliție aflate pe raza de competență a Poliției Municipiului Slobozia au desfășurat acțiuni comune, pentru prevenirea faptelor de tulburare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 15:26
(7888 vizualizări - 0 comentarii)


Plățile APIA în 2009, peste 1,281 miliarde euro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a efectuat, în anul 2009, plăți în valoare totală de peste 1,281 miliarde euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și din Fondul European ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:55
(10528 vizualizări - 0 comentarii)


Recalcitrant la volan deși avea mașina neînmatriculată

Sîmbătă, 9 ianuarie a.c., în jurul orelor 15,15, prin 112, un cetățean din comuna Ciulnița sesiza Poliției faptul că un tînăr aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate, a oprit lîngă ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:40
(9874 vizualizări - 0 comentarii)


Urmăriți penal pentru produse contrafăcute

În data de 8 ianuarie 2010, polițiștii de investigare a fraudelor au început urmărirea penală în cinci dosare penale, în care sînt cercetați reprezentanții unor agenți economici, societăți comerciale sau ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:40
(9789 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar penal pentru pocnitori

Vineri, 8 ianuarie 2010, în baza datelor deținute, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat un control la un agent economic din comuna Gheorghe Doja pe linia deținerii ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:40
(11126 vizualizări - 0 comentarii)


Geci confiscate la Fetești

La finele săptămînii precedente, vineri, 8 ianuarie a.c., polițiștii feteșteni au depistat pe raza localității o persoană ce vindea pe stradă două geci din blană sintetică, fără respectarea prevederilor ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:39
(10771 vizualizări - 1 comentariu)


Controale APIA în teren

Controale APIA în teren

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reafirmă obligativitatea respectării Bunelor Condiții Agricole și de Mediu (GAEC) de către fermierii care au depus cereri de plată pentru schemele de sprijin ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2010, 12:34
(13400 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectul Teculescu a convocat directorii de descentralizate

De la începutul săptămînii, prefectul județului Ialomița, Mădălin Teculescu a organizat întîlniri cu reprezentanții instituțiilor publice deconcentrate de la nivel local. Principalele teme abordate au fost ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:35
(9780 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu fals, anunțat telefonic

Pompierii slobozeni au fost alertați, joi, 7 ianuarie a.c., asupra producerii unui incendiu la o locuință din cartierul Bora. Deplasîndu-se la locul indicat de apelant, pompierii au constatat că au fost ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:34
(10225 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 100 de șoferi, sancționați de polițiști

Peste 100 de participanți la trafic care nu au respectat prevederile Codului rutier au fost sancționați contravențional, pe numele unui conducător auto care circula cu un autoturism neînmatriculat fiind ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:33
(9647 vizualizări - 0 comentarii)


Loviți de mașini

În după-amiaza zilei de joi, 7 ianuarie a.c., în jurul orei 15,10, Poliția a fost sesizată prin 112 despre producerea unui eveniment rutier pe raza comunei Bărbulești, accident în urma căruia două persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:32
(13084 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții unui furt din locuință, identificați de polițiști

Trei ialomițeni, dintre care doi minori, sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat, fiind suspectați că, în perioada 25-31 decembrie 2009, au sustras mai multe unelte electrice și produse alimentare ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:31
(8975 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 6 kg de mercur, ilegal deținute de un cabinet stomatologic

În cursul zilei de miercuri, 6 ianuarie a.c., în baza unor informații, polițiștii au efectuat un control cu privire la deținerea și utilizarea substanțelor toxice și foarte toxice la un cabinet stomatologic ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:32
(10924 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Candidații Sloboziei la Alegerile din 2024 Aspirant ortodox în Slobozia: Enoriașă «certată» că a făcut milostenii ALEGATOR în Candidații Sloboziei la Alegerile din 2024 Costel în Candidații Sloboziei la Alegerile din 2024 Tanța în Candidații Sloboziei la Alegerile din 2024 alegator în Candidații Sloboziei la Alegerile din 2024 Gigel în Candidații Sloboziei la Alegerile din 2024 Constanta Constantin în Slobozia: Enoriașă «certată» că a făcut milostenii Marian în Candidații Sloboziei la Alegerile din 2024 Valeria în Dosare «păstrate» în sertare la Parchetele din Ialomița Gaboru în ANI a sesizat Parchetul Slobozia fără a descoperi incompatibilități în cazul fostului șef al APIA Ialomița Melania în Slobozia: Enoriașă «certată» că a făcut milostenii spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 28 februarie 2024 Papa de la Bora în Slobozia: Enoriașă «certată» că a făcut milostenii Viorel în Primăria Slobozia solicită transformarea a peste 2,1 milioane de lei în «zile de muncă în folosul comunității» #pasajladrajna în Clean Tech Ciulnița cere instanței sechestrarea bunurilor imobile ale membrilor AER Muntenia Sud MMC în Slobozia: Enoriașă «certată» că a făcut milostenii Frusina în ANI a sesizat Parchetul Slobozia fără a descoperi incompatibilități în cazul fostului șef al APIA Ialomița ManaCereasca în Slobozia: Enoriașă «certată» că a făcut milostenii ivan în Anchetă penală la Primăria Slobozia: Funcționară prinsă în flagrant în timp ce ar fi luat mită!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...