Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Hyundai a prezentat patru noi modele destinate pieței europene la Salonul Auto de la Paris

Hyundai a prezentat patru noi modele destinate pieței europene la Salonul Auto de la Paris

Hyundai a prezentat patru noi modele cu ocazia Salonului Auto de la Paris, ediția 2010. Două dintre modele -ix20 și noul i10- au debutat la Paris, în timp ce incredibilul Genesis Coupe și ix35 Blue vor fi confirmate spre comercializare în Europa.
Hyundai a făcut publice primele imagini ale MPV-ului său de clasa B, ix20. Acesta este cel de-al doilea model european care adoptă noua linie de design Hyundai «fluidic sculpture». Noul model se diferențiază facil de imaginea uzuală, cubică, asociată segmentului din care face parte, adoptînd un profil dinamic și sportiv.
Urmînd a fi prezentat către vînzare în ultimul semestru al anului 2010, ix20 se adresează familiilor tinere și pune la dispoziție un pachet de servicii complet: economie de combustibil și emisii CO2 reduse, cele mai noi tehnologii în materie de siguranță pasivă și activă, iar la toate acestea se adauga beneficiile «Five Year Triple Care»-5 ani de garanție integrală, fără limită de kilometri, 5 ani de asistență rutieră și 5 ani de verificări tehnice gratuite.
Alături de ix20, în lumina reflectoarelor a strălucit la Paris și noul i10. Noul i10 prezintă o gamă largă de îmbunătățiri: design modificat în concordanță cu noua linie Hyundai și un nou motor de 1.0 litri ce emite numai 99 g/km CO2.
Modelul Genesis Coupe a reprezentat una dintre atracțiile principale ale salonului. Debutînd către vînzare în ultimul semestru al anului, coupe-ul Hyundai va fi disponibil cu un motor eficient, de 2.0 litri turbo și 210 CP sau cu motorizarea superioară 3.8 litri V6 dezvoltînd 303 CP. Pentru a satisface exigențele șoferilor europeni, suspensia, sistemul de frînare și cel de direcție au fost modificate, transformînd astfel modelul într-un autovehicul rafinat, însă cu performanțe sportive.
Genesis sedan, fratele variantei Genesis coupe, și modelul Hyundai de lux Equus au fost de asemenea expuse în standul mărcii la Paris. Toate aceste trei modele sînt dovezi ale abilităților tehnologice Hyundai și susțin obiectivul mărcii de extindere în noi segmente ale pieței europene.
În acord cu obiectivul Hyundai de a deveni lider în materie de tehnologii ecologice, gama expusă la Paris a cuprins modelele dezvoltate în programul Blue Drive TM, inclusiv varianta Blue a SUV-ului de clasa C, ix35.
ix35 Blue este programat către comercializare imediat după Salonul Auto de la Paris și prezintă valori ale emisiilor de necombatut în clasă-135 g/km. Versiunea hibridă ix35 diesel impresionează de asemenea prin emisii, de numai 117 g/km.

1 Noiembrie 2010, 17:02 (15010 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Hyundai înregistreaza trei victorii la capitolul design în cadrul competiției marcilor auto
Noua generație i30 -cel mai important model Hyundai la nivel local- este disponibilă pe piață prin rețeaua Hyundai Auto România
Hyundai Elantra a obținut prestigiosul titlu AUTOBEST 2012
5 stele la testele Euro NCAP pentru Hyundai ix20
Hyundai ix20 prezintă cea mai mare valoare reziduală a segmentului

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 24 Iun 2025
239 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Programul casieriilor RAJA în minivacanța de Rusalii

RAJA Constanța aduce la cunoștință consumatorilor din întreaga arie de operare că luni, 9 iunie 2025, cu ocazia celebrării celei de a doua zi de Rusalii, casieriile și compartimentele care desfășoară ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2025, 10:30
(1215 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții în Ilfov pentru depistarea unor contrabandiști 

În cadrul operațiunii «JUPITER», desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Româ ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 20:00
(1215 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Minor de 7 ani, dispărut și găsit în siguranță 

Slobozia: Minor de 7 ani, dispărut și găsit în siguranță 

Marți, 3 iunie a.c.,  polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au fost sesizați prin numărul de urgență 112 cu privire la dispariția unui minor în vârstă de 7 ani, de la domiciliul său, situat ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 19:30
(971 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Indemnizații de șomaj pentru absolvenții Promoției 2025

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea absolvenților Promoției 2025 cu o serie de măsuri active menite să le faciliteze accesul pe piața muncii ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 12:00
(3060 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului înregistrat în luna aprilie 2025

La sfârșitul lunii aprilie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4510 de șomeri (din care 2022 erau femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 10:00
(1989 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Peste 800 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna mai 2025

IJJ Ialomița: Peste 800 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna mai 2025

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii mai a.c., 825 misiuni de ordine publică, dintre care 251 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 09:00
(1182 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Festivalul-Concurs «Doina Bărăganului», la a VII-a ediție

În perioada 11-12 iunie 2025, la Slobozia, se organizează a VII-a ediție a Festivalului-Concurs național de folclor «Doina Bărăganului». Concursul propriu-zis se va desfășura miercuri ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 08:00
(1182 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din Țăndărei!

Duminică, 1 iunie 2025, în intervalul orar 10,00-16,00, se sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2025, 10:25
(1208 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu-Snagov!

Marți, 3 iunie 2025, în intervalul orar 09,00-16,00,  RAJA Constanța va sista furnizarea apei în satul Dridu-Snagov (comuna Dridu), pentru ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2025, 10:15
(829 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Gala Finală a Concursului Internațional de Canto «Ionel Perlea»

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în parteneriat cu Asociația «Suonarte», organizează Gala Finală a Concursului Internațional de ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2025, 10:10
(1359 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2025»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2025, 10:05
(1272 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Moldoveni!

Luni, 2 iunie 2025, în intervalul orar 09,00-16,00, echipele RAJA Constanța vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2025, 08:45
(1236 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Țăndărei și Fetești

Percheziții la Țăndărei și Fetești

Joi, 29 mai 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița au efectuat 6 percheziții domiciliare, în orașele Țăndărei și Fetești, într-un dosar ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2025, 16:20
(1308 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei

Miercuri, 28 mai 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de tip «razie», având ca scop prevenirea și combaterea faptelor penale și contravenționale, precum și menținerea ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2025, 16:00
(1229 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni în cadrul «Săptămânii prevenirii criminalității» la Amara și Slobozia

IPJ Ialomița: Acțiuni în cadrul «Săptămânii prevenirii criminalității» la Amara și Slobozia

În cadrul campaniei «Săptămâna prevenirii crimialității», polițiștii ialomițeni au desfășurat activități specifice în cadrul Școlii Gimnaziale «George Vâlsan ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2025, 15:40
(1131 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În perioada ianuarie-aprilie 2025 s-a rambursat TVA în valoare de 27,60 milioane de lei

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-aprlie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2025, 14:00
(1330 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: update orele 15,00-Lucrare programată în localitatea Maia, 28 mai 2025!

Ca urmare a unor dificultăți de ordin tehnic, suntem nevoiți să prelungim durata de executare a intervențiilor până în jurul orelor 21,00. Sunt în continuare afectați de lipsa apei ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2025, 15:30
(1132 vizualizări - 0 comentarii)


Proxeneți din Fetești și Gura Ialomiței, în vizorul DIICOT-Structura Centrală

Procurorii DIICOT-Structura Centrală au organizat 12 percheziții domiciliare într-o cauză penală ce vizează comi­terea infracțiunilor de «proxenetism» și «trafic de persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2025, 11:20
(1274 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se prelungește termenul de depunere al Cererilor de Plată până la data de 13 iunie 2025 inclusiv!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că termenul de depunere a Cererilor de Plată, în cadrul Campaniei 2025, a fost prelungit până la data de 13 ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2025, 10:25
(1833 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 225 mm, de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2025, 09:25
(944 vizualizări - 0 comentarii)


976 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2025

În primele 4 luni ale anului 2025, urmare implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 976 persoane, dintre ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2025, 08:15
(1407 vizualizări - 0 comentarii)


Factură electronică de la RAJA Constanța

Factură electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2025, 17:20
(873 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținuți pentru «tulburarea ordinii și liniștii publice»

Polițiștii din Țăndărei au reținut pentru 24 de ore, 5 bărbați din localitate, bănuiți de comiterea infracțiunilor de «tulburarea ordinii și liniștii pubice» și «lovirea sau alte violențe ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2025, 15:30
(1137 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Concentrație de pesticide peste limita admisă la o probă de banane

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în săptămâna 11-16.05.2025, au fost primite 11 probe de legume și fructe pentru determinarea reziduurilor ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2025, 14:25
(1291 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Maia! 

Pentru a asigura calitatea serviciului de furnizare a apei potabile, echipele RAJA Constanța vor efectua lucrări periodice de întreținere a instalațiilor de înmagazinare a apei din comuna ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2025, 12:35
(1263 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 34 de percheziții în localitățile Urziceni, Bărbulești și Armășești

IPJ Ialomița: 34 de percheziții în localitățile Urziceni, Bărbulești și Armășești

34 de percheziții au fost efectuate joi, 22 mai 2025, de către polițiștii din cadrul IPJ Ialomița la locuințele mai multor persoane cercetate pentru «nerespectarea regimului armelor și munițiilor ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2025, 09:00
(1111 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 7,23 milioane de lei în aprilie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 7,23 ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2025, 15:20
(2774 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Slobozia, depistat cu substanțe interzise

Tânăr din Slobozia, depistat cu substanțe interzise

Duminică, 18 mai a.c., în jurul orelor 20,00, într-o parcare din Slobozia, un tânăr de 21 ani a fost depistat de jandarmii ialomițeni având asupra sa substanțe posibil interzise ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2025, 13:20
(1295 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,31 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în aprilie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna aprilie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 156,31 milioane ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2025, 12:25
(1854 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «trafic de droguri»

Urziceni: Reținut pentru «trafic de droguri»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 3 ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2025, 14:00
(1953 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
MARCEL în «Doctorul» Vasile Zamfir, somat să plătească sume primite necuvenit Spitalului Județean de Urgență Slobozia Ciprian în Rețea de gaze în Vestul județului Ialomița, prin Programul «Anghel Saligny» Uber alles în La Biserica «Dracilor» din Ivănești Vasile în «Poziția fermă a PSD: Ce nu susținem și ce propunem?» #pasajladrajna în Firme de apartament cu datorii imense la Stat, nederanjate de controlul Finanțelor Coruptul lacom în Firme de apartament cu datorii imense la Stat, nederanjate de controlul Finanțelor AlexDan în «Poziția fermă a PSD: Ce nu susținem și ce propunem?» loc de casă Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 18 iunie 2025 Dinu Marieta în Rețea de gaze în Vestul județului Ialomița, prin Programul «Anghel Saligny» Cetatean în Firme de apartament cu datorii imense la Stat, nederanjate de controlul Finanțelor Ion în Firme de apartament cu datorii imense la Stat, nederanjate de controlul Finanțelor Ma numesc Dragomir Anghelina în Rețea de gaze în Vestul județului Ialomița, prin Programul «Anghel Saligny» ,, în Rețea de gaze în Vestul județului Ialomița, prin Programul «Anghel Saligny» Cici în Firme de apartament cu datorii imense la Stat, nederanjate de controlul Finanțelor @Localnic în La Biserica «Dracilor» din Ivănești Bruce lee Slob noua în Firme de apartament cu datorii imense la Stat, nederanjate de controlul Finanțelor Anaf în Firme de apartament cu datorii imense la Stat, nederanjate de controlul Finanțelor @SLobozene în Ialomița de acum 25 de ani... (VI) Localnic în La Biserica «Dracilor» din Ivănești Bibi în Tribunalul Ialomița a început oficial judecata șpăgilor luate în cadrul Poliției Autostrăzi-Fetești

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...