Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

150 mii euro pentru rromii din cartierul Bora

Primăria Slobozia vrea Centru Multifuncțional pe banii Băncii Mondiale

150 mii euro pentru rromii din cartierul Bora

La sfîrșitul săptămînii precedente, Consiliul Local a aprobat în cadrul unei ședințe extraordinare trecerea în patrimoniul municipiului a unei suprafețe de teren de 1800 de metri pătrați. Decizia reprezintă prima etapă din derularea unui proiect prin care autoritățile locale speră să atragă 150 mii euro pentru dezvoltarea unui Centru Multifuncțional în cartierul Bora din Slobozia. Potrivit datelor oficiale, în cazul în care proiectul va fi selectat, fondurile vor fi asigurate de către Banca Mondială, autoritățile locale urmînd să contribuie cu o cofinanțare de 6 la sută.

Slobozia, una dintre cele 73 de localități eligibile
Cartierul Bora din Slobozia ar putea beneficia de un proiect integrat de 150 mii euro, finanțat de către Banca Mondială. Proiectul face parte din Programul de Intervenții Prioritare (PIP) promovat de Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS), organism care susține promovarea unei perspective integratoare asupra dezvoltarii locale prin finanțarea proiectelor integrate și mobilizarea actorilor locali interesați. Proiectele finațate în cadrul acestui program cuprind două componente principale: una de infrastructură și alta din sfera serviciilor sociale. În acest context, autoritățile locale din Slobozia au considerat că avem șanse reale pentru obținerea unei finanțări de 150 mii euro.
Alegerea cartierului Bora pentru un Centru Multifuncțional pentru cetățenii rromi nu este o întîmplare, susțin autoritățile locale. La nivelul României există 73 de localități care au fost declarate eligibile pentru acest tip de proiect. În cadrul viitorului Centru (o clădire nouă în care vor fi investite peste 70 la sută din fondurile proiectului!), autoritățile locale intenționează să asigure, pe lîngă serviciile sociale de bază, și cursuri de formare profesională pentru forța de muncă din cadrul comunității rrome din Bora. Potrivit estimărilor oficiale, numărul de familii care ar putea beneficia de aceste servicii se ridică la 400.

Milioane de euro pentru voturile din Bora
Preocuparea autorităților locale pentru comunitatea din Bora nu este întîmplătoare. Încă de la preluarea mandatului de primar de către Gabi Ionașcu, cartierul a beneficiat de investiții considerabile în infrastructură și servicii sociale. Sistemul de canalizare, centrul social din cadrul școlii, cantina socială, lucrările de infrastructură rutieră sînt numai cîteva dintre investițiile care au asigurat un număr constant de voturi pentru PSD la alegerile locale și generale.
Acestă opinie este confirmată și de Cazacu Marinică, liderul PD-L Ialomița: «Cartierul Bora este un bazin tradițional de voturi pentru PSD. Nu spune nimeni că rromii de acolo nu au nevoie de sprijin și servicii care să le permită o integrare mai rapidă în societate. Dar este evidentă preocuparea administrației locale pentru acest cartier în detrimentul celorlalte. Nimeni nu vorbește, de exemplu, despre situația locuitorilor din Slobozia Nouă, unde oamenii plătesc de ani buni ceea ce nu au...». Potrivit estimărilor oficiale, valoarea investițiilor derulate în ultimii ani în cartierul Bora depășește 5 milioane euro.

18 August 2011, 15:57 (16679 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
PSD Ialomița repetă istoria la Slobozia
Scrisoare deschisă către primarul Alexandru Stoica
«Administrația Stoica nu este calificată pentru a conduce Slobozia!»
Consiliul Județean Ialomița, grad de absorbție de 98,2% a fondurilor europene
Slobozia are nevoie de 4 milioane de lei pentru reabilitarea sediului Primăriei

Comentariile cititorilor:


...:
(24 August 2011, 09:20)
vrem apaaaaaaaaaaaaaaaa...urc 10 l de o luna de zile pe scari (et 10 ) sant la zi ....platesc apa de 2 ori si plata si cea cu fier...
cineva care stie....:
(23 August 2011, 09:20)
Un proiect asemanator realizat cu succes in comuna TRAIAN.Felicitari d-le PRIMAR,ar trebui sa candidati la Primaria Slobozia

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 05 Mar 2024
68 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Amendă de 12600 de lei pentru abateri la regimul silvic

Polițiștii din Fetești, împreună cu specialiștii din cadrul Ocolului Silvic Fetești, au desfășurat acțiuni pe linia verificării modului de respectare a legislației privind circulația, depozitarea ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2024, 15:50
(465 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Dreapta Unită va avea candidați comuni la toate Alegerile: Europarlamentare, Locale, Parlamentare și Prezidențiale!»

Liderii USR, PMP și Forța Dreptei au anunțat, miercuri, 22 februarie 2024, că Dreapta Unită va avea candidați comuni la toate Alegerile din 2024: Europarlamentare, Locale, Parlamentare și Prezidențiale ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2024, 12:20
(999 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: A început procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii aferente sectorului vegetal, pentru anul 2023

MADR a demarat procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) sector vegetal, an de cerere 2023, după ce APIA a stabilit cuantumurile aferente acestor forme de sprijin. « ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2024, 10:50
(453 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 29 februarie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 205

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că, joi 29 februarie 2024, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind impozitul ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2024, 10:30
(402 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Subvenții pentru susținerea crescătorilor din sectorul bovine de carne/bubaline

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește potențialilor beneficiari că, până la data de 21 februarie 2024 inclusiv, se depun cereri de solicitare aferente schemei de ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2024, 14:25
(877 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: APIA subvenție


Ialomița: Posibil drogați, băuți și fără permise, la volan

Marți, 20 februarie 2024, polițiștii din Platonești au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din Țăndărei, în vederea verificării documentelor personale precum și ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2024, 12:40
(915 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 29 februarie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 207

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că joi, 29 februarie 2024, este termenul de depunerea a Declarației informative privind impozitul reținut la ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2024, 10:30
(552 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Conducea o mașină neînregistrată

Luni, 19 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Țăndărei au oprit în trafic o tânără, în vârstă de 24 de ani, din Călărași, în timp ce conducea un autoturism ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2024, 15:40
(585 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La volan fără permis de conducere

Luni, 19 februarie a.c., polițiștii din Urziceni au oprit în trafic un tânăr, de 18 ani, domiciliat pe raza municipiului. În urma verificărilor în bazele de date, oamenii legii ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2024, 15:20
(638 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 71 mii de lei aplicate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 77 de evenimente, dintre care 72 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate două infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2024, 15:00
(1133 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 26 februarie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 26 februarie 2024, este termenul-limită de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2024, 10:30
(581 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Pește confiscat de polițiști

Valea Ciorii: Pește confiscat de polițiști

În cursul zilei duminică, 18 februarie a.c., în jurul orelor 12,30, polițiștii din Platonești au depistat în flagrant delict, pe raza comunei Valea Ciorii, un șofer, în vâ ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2024, 14:25
(930 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Fără permise și băuți, la volan

În cursul zilei de vineri, 16 februarie a.c., în jurul orelor 11,00, polițiștii din Fetești, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2024, 14:20
(654 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 131,19 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna ianuarie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna ianuarie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 131,19 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2024, 13:25
(650 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Căzănești!

Echipele furnizorului de energie efectuează marți, 20 februarie 2024, lucrări de modernizare, reparații și întreținere la nivelul sistemului de alimentare cu energie din zona localității Căzănești ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2024, 12:25
(587 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Fetești

În noaptea de joi spre vineri, 15/16 februarie a.c., polițiștii din Fetești au efectuat o razie pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale și a principalelor ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2024, 12:30
(1879 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 133,49 mii de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Activitatea de Inspecție Fiscală în ianuarie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna ianuarie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 11 inspecții ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2024, 10:30
(1923 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

În cursul zilei de miercuri, 14 februarie a.c., în jurul orelor 11,00, polițiștii rutieri, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2024, 15:45
(1171 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu violent la o casă din Gimbășani

Incendiu violent la o casă din Gimbășani

Pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină în noaptea de miercuri spre joi, 14/15 februarie a.c., în jurul orelor 23,40, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2024, 11:30
(1587 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Rambursări de TVA de peste 102,64 milioane de lei în 2023

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în anul 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 102,64 milioane de lei, cu 6,81 milioane ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2024, 10:35
(1171 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Țigări de contrabandă, confiscate

Fetești: Țigări de contrabandă, confiscate

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au depistat în flagrant, pe raza municipiului Fetești, un bărbat de 48 de ani din Călărași, având asupra sa peste 4260 de țigarete de proveniență bulgară ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2024, 16:20
(1304 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Scandal între concubini

Polițiștii din Urziceni au fost sesizați marți, 13 februarie a.c., cu privire la faptul că o femeie de 43 de ani, din comuna Ion Roată, ar fi fost amenințată și agresată fizic de concubinul său, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2024, 16:05
(1746 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Beat la volan

Miercuri, 14 februarie a.c., în jurul orei 04,00, polițiștii din Fierbinți-Târg, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2024, 16:00
(1280 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,29 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în anul 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 1,29 miliarde de lei, cu 165,12 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2024, 11:10
(1104 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,65%, rata șomajului la sfârșitul lunii decembrie 2023

La sfârșitul lunii decembrie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3846 șomeri (din care 1828 femei), rata șomajului fiind de 4,84%, cu 0,25% sub ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2024, 11:05
(1223 vizualizări - 0 comentarii)


Paznicii Spitalului Municipal «Anghel Saligny» Fetești, agresați

Paznicii Spitalului Municipal «Anghel Saligny» Fetești, agresați

Luni, 12 februarie a.c., polițiștii din Fetești au intervenit pentru aplanarea unui conflict spontan petrecut în curtea Spitalului Municipal «Anghel Saligny» Fetești. În urma ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2024, 17:25
(1899 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanțul activității Biroului Teritorial Slobozia al Avocatului Poporului

Bilanțul activității Biroului Teritorial Slobozia al Avocatului Poporului

În anul 2023, Biroul Teritorial Slobozia al Instituției Avocatul Poporului a efectuat demersuri către autorități în 152 de cazuri constituite ca urmare a sesizării din oficiu. Unele situații ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2024, 17:15
(1271 vizualizări - 0 comentarii)


Reținuți după ce au spart sediul unei firme din Fierbinți-Târg

Sâmbătă, 10 februarie a.c., polițiștii de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au reținut pentru 24 de ore doi bărbați ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2024, 17:10
(1216 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Alege cariera militară!

Ialomița: Alege cariera militară!

În perioada 12 februarie-1 martie 2024, Batalionul 113 Artilerie Antitanc «Bărăganul» desfășoară o campanie de recrutare și selecție a candidaților în vederea încadrării ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2024, 16:55
(1343 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 403 milioane de lei efectuate pentru Campania 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că marți, 13 februarie 2024, a efectuat plăți pentru anul de cerere 2023 în sumă totală de 403,124 milioane de lei, astfel: ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2024, 11:20
(1287 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
JIJI în Ministrul Sănătății la Slobozia: Alexandru Rafila a inaugurat noua UPU fără autorizație de securitate la incendiu! Un cetatean corect în «Am învățat! Ne-am maturizat! Suntem pregătiți pentru Alegeri!» Gigel în Clean Tech Ciulnița cere instanței sechestrarea bunurilor imobile ale membrilor AER Muntenia Sud Serafim în Adolescentă de 13 ani din Andrășești, răpită de pe stradă de trei bărbați Offf în Rețea de gaze naturale în comuna Bucu Cheson în «Am învățat! Ne-am maturizat! Suntem pregătiți pentru Alegeri!» John în Suspiciune de toxiinfecție alimentară la Grădinița «Voinicelul» din Slobozia. 9 copii au ajuns la spital după masa de prânz! Gigel în Slobozia: Transportul electric reduce cheltuielile administrației la jumătate Mihaela_B în de-ale noastre​​​​​​​ moralu' în ANI a sesizat Parchetul Slobozia fără a descoperi incompatibilități în cazul fostului șef al APIA Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Transportul electric reduce cheltuielile administrației la jumătate echidistant în Candidații Sloboziei la Alegerile din 2024 @Cornel în Rețea de canalizare în satul Lăcusteni @ Cosmin în «Am învățat! Ne-am maturizat! Suntem pregătiți pentru Alegeri!» Alex în Misleanu: Traficantă de droguri la 87 de ani. Bătrâna a fost plasată sub control judiciar! departe în Slobozia: Transportul electric reduce cheltuielile administrației la jumătate Leontina în Control «politic» la Școala Gimnazială din Andrășești @Om și @Pentru Om în Ministrul Sănătății la Slobozia: Alexandru Rafila a inaugurat noua UPU fără autorizație de securitate la incendiu! Mary în Candidații Sloboziei la Alegerile din 2024 doar speranțe în «Am învățat! Ne-am maturizat! Suntem pregătiți pentru Alegeri!»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...