Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Incendii la Roșiori și Movilița. O tînără a încercat să se sinucidă la Amara!

Rezerva de furaje a unui cetățean din localitatea Roșiori a fost cuprinsă de flăcări în dimineața zilei de sîmbătă, 21 iulie, după ce o persoană rămasă neidentificată a folosit intenționat o sursă de aprindere în scopul generării incendiului. Pompierii de la Secția Urziceni s-au deplasat la fața locului cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, iar după aproximativ cinci ore au reușit lichidarea flăcărilor. În incendiu au ars circa 1200 baloți de lucernă.
Un foc deschis lăsat nesupravegheat a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu la o anexă gospodărească a unui cetățean din localitatea Movilița. Evenimentul a avut loc duminică, 22 iulie, în jurul orei 12,00, iar pentru lichidarea flăcărilor ce amenințau să se extindă și la vecinătăți a fost necesară intervenția pompierilor. După aproximativ 30 de minute incendiul a fost stins, însă anexa gospodărească pe o suprafață de aproximativ 30 mp a fost distrusă.
În aceeași zi, în jurul orei 16,15, un alt incendiu de furaje s-a produs în gospodăria unui cetățean din localitatea Roșiori. În momentul sosirii pompierilor la fața locului flăcările se manifestau la circa 10 t de lucernă, iar pentru lichidarea acestora au intervenit timp de aproximativ o oră și jumătate. Cauza probabilă care a dus la izbucnirea incendiului este în curs de stabilire.
În urma unui apel primit prin SNUAU 112 în seara zilei de duminică, 22 iulie, echipajul SMURD a fost solicitat să intervină pentru a acorda primul ajutor medical unei tinere, în vîrstă de 25 ani, din orașul Amara, care a ingerat voluntar mai multe medicamente. Paramedicii de la Garda Slobozia s-au deplasat de urgență la fața locului, iar după ce i-au acordat primul ajutor medical pacienta a fost preluată și transportată la spital.

24 Iulie 2012, 13:22 (6600 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Movilița: Incendiu la un magazin de piese auto
Movilița: Panou electric cuprins de flăcări

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Miercuri 20 Ian 2021
311 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 17:04
(10388 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 16:41
(8177 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea accidentelor

Polițiștii rutieri au acționat în ultimele 24 de ore pe principalele artere de circulație din județ în vederea prevenirii accidentelor rutiere ce pot fi cauzate din pricina neatenției conducătorilor auto ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 10:09
(8042 vizualizări - 1 comentariu)


Mandat executat

Luni, 15 februarie, polițiștii feteșteni au încarcerat în Penitenciarul Slobozia un bărbat de 38 de ani din localitate. Pe numele acestuia, la data de 9 februarie, Judecătoria Slobozia a emis un mandat ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 10:09
(7298 vizualizări - 0 comentarii)


Trei persoane, rănite în accidente rutiere

Neadaptarea vitezei la condițiile carosabilului acoperit cu zăpadăa fost cauza care a stat la baza producerii a două accidente rutiere, în urma cărora trei persoane au suferit vătămări corporale. Primul ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 10:09
(10112 vizualizări - 0 comentarii)


La volan, fără permis sau băuți

Sîmbătă, în jurul orei 17,30, un echipaj al Poliției Orașului Țăndărei a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate, care se deplasa pe strada Digului din localitate, către strada Brăilei ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 16:48
(10058 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecți de furt, prinși de polițiști la scurt timp după comiterea faptei

În cursul nopții de 12/13 februarie a.c., în jurul orei 1,30, un echipaj de siguranță publică ce acționa pe raza municipiului Urziceni a observat, în zona străzilor A.I. Cuza-Eroilor, două persoane care ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 15:12
(8784 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 8,1 milioane de lei, sprijin financiar pentru deșeurile de origine animală

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a repartizat Centrelor APIA, joi, 11 februarie 2010, peste 8,1 milioane de lei, reprezentînd sprijinul financiar acordat pentru activitatea de neutralizare ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 13:18
(10695 vizualizări - 0 comentarii)


8

Prevenirea criminalității, în atenția polițiștilor din Țăndărei și Urziceni

În noaptea de sîmbătă spre duminică, începînd cu ora 24,00, efective din structurile de siguranță publică, investigații criminale și poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Țăndărei, în colaborare ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 11:45
(8223 vizualizări - 0 comentarii)


Mediul de afaceri, în derivă: Ziua și firma suspendată

Economia județului se prăbușește. Datele statistice întocmite de Oficiul Național al Registrului Comerțului, la finele lunii ianuarie 2010, reliefează cît de critică este situația economică a firmelor ialomițene ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 10:16
(10101 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii și inundații

În urma cantităților însemnate de precipitații căzute la sfîrșitul săptămînii precedente, dar și a topirii zăpezilor, două străzi din municipiul Fetești au fost inundate sîmbătă, 13 februarie a.c.. Pompierii ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 10:14
(10079 vizualizări - 0 comentarii)


11,9 milioane de euro pentru plata pe suprafață

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a autorizat suma de aproximativ 11,9 milioane euro, reprezentînd diferența față de plata pe suprafață acordată în avans pentru campania SAPS 2009, precum ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 10:09
(11885 vizualizări - 0 comentarii)


12

Filtre ale Poliției Rutiere

Polițiștii rutieri au acționat în ultimele 24 de ore pe principalele artere de circulație din județ. Cu ocazia acțiunilor, cei care nu au respectat normele rutiere în vigoare au fost sancționați contravențional ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2010, 06:29
(12519 vizualizări - 2 comentarii)


Suspecți de furt, prinși în flagrant

Un echipaj de siguranță publică, format din șeful Postului de Poliție Ion Roată și doi polițiști comunitari, a surprins în flagrant trei bărbați, la scurt timp după ce aceștia au sustras două oi dintr-un ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2010, 06:28
(11489 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției la Țăndărei

Efective ale Poliției Orașului Țăndărei, în colaborare cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciul de Ordine Publică și Serviciul Intervenție Rapidă au organizat o acțiune comună ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2010, 06:26
(10238 vizualizări - 0 comentarii)


Surprins de radar cu 186 km pe oră

Un ilfovean a fost surprins de aparatul radar al polițiștilor ialomițeni conducînd mașina cu o viteză de 186 km/oră. Evenimentul rutier s-a petrecut într-o acțiune de rutină a polițiștilor rutieri desfășurată ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2010, 07:15
(9343 vizualizări - 0 comentarii)


Alegeri la Traian

«Prin Hotărîrea Guvernului nr. 92 din 10 februarie 2010, privind stabilirea datei alegerilor locale parțiale pentru alegerea consiliilor locale și a primarilor în unele circumscripții electorale, a fost ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2010, 06:12
(7658 vizualizări - 0 comentarii)


Amendă pentru un apel fals la 112

Joi, 11 februarie a.c., la 112, un cetățean de 35 de ani, din comuna Bărbulești, a sesizat Poliția despre faptul că, în cursul dimineții, persoane necunoscute i-au sustras autoturismul din fața locuinței ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 16:36
(9877 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan

În cursul zile de joi, 11 februarie a.c., polițiștii din Fetești au oprit pentru control un autoturism condus de un localnic de 53 de ani. Întrucît acesta emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 15:42
(12589 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor

Polițiștii slobozeni de siguranță publică, în colaborare cu efective de jandarmi și polițiști comunitari au desfășurat joi, 11 februarie a.c., o acțiune care a avut ca principale obiective prevenirea și ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 14:31
(11741 vizualizări - 0 comentarii)


Furt de curent în 13 locații din Fetești

În dimineața zilei de vineri, 12 februarie, polițiștii din Fetești au efectuat o razie în localitate, identificînd astfel 13 gospodării racordate ilegal la rețeaua de energie electrică.
Acțiunea s-a ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 12:07
(10752 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

În noaptea de miercuri spre joi, respectiv 10 spre 11 februarie a.c., polițiștii feteșteni au prins în flagrant doi tineri din localitate la scurt timp după ce aceștia furaseră mai multe bunuri nealimentare ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 12:06
(7527 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Făcăeni

Incendiu la Făcăeni

Flăcările s-au declanșat joi, 11 februarie a.c., în jurul orelor 10,30, iar pentru a interveni la stingerea focului a fost solicitat sprijinul pompierilor militari din Garda Fetești. Aceștia au acționat ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 08:44
(8988 vizualizări - 0 comentarii)


5 tîlhari din Amara, arestați

Cinci tineri din orașul Amara sînt cercetați de polițiștii ialomițeni pentru tîlhărie. Aceștia sînt acuzați că în zilele de 31 ianuarie 2009, respectiv 2 februarie 2010 au tîlhărit trei persoane în Parcul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2010, 15:03
(11728 vizualizări - 0 comentarii)


Furtul de energie electrică din Țăndărei, în atenția polițiștilor

Polițiști și jandarmi ialomițeni au desfășurat, joi, 11 februarie a.c., o acțiune comună pe raza orașului Țăndărei.
Prima parte a acțiunii s-a desfășurat în comun cu societatea de furnizare a energiei ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2010, 15:01
(8583 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii intervin pentru evacuarea apei din diverse locații

În dimineața de joi, 11 februarie pompierii feteșteni au fost solicitați să acționeze pentru evacuarea apei acumulate în zona autogării din municipiu. La fața locului s-au deplasat patru subofițeri cu o ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2010, 11:10
(8673 vizualizări - 0 comentarii)


Barbat mort într-un incendiu

Un bărbat de 78 de ani din Săveni a fost găsit asfixiat în propria locuință, marți, 9 februarie 2010. Camera în care se afla bărbatul a fost cuprinsă de flăcări din cauza jarului de la o țigară aprinsă ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 09:02
(12163 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului, în creștere

Potrivit reprezentanților Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, rata șomajului la nivel județean este în continuă creștere. Ultimele date statistice în acest sens demonstrează că în ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 08:58
(8134 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 08:55
(10207 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 08:43
(8807 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Da' Pavel... în Marian Neacșu a demisionat din Consiliul Local Slobozia Cetatean în Spitalele ialomițene pierd lupta cu infecțiile asociate asistenței medicale Da, Tinele! în Tinel e director în Minister sandel în Spitalele ialomițene pierd lupta cu infecțiile asociate asistenței medicale Pt Victor! în Spitalele ialomițene pierd lupta cu infecțiile asociate asistenței medicale Oof în Spitalele ialomițene pierd lupta cu infecțiile asociate asistenței medicale Victor în Spitalele ialomițene pierd lupta cu infecțiile asociate asistenței medicale Vasile în Spitalele ialomițene pierd lupta cu infecțiile asociate asistenței medicale Marinica în Spitalele ialomițene pierd lupta cu infecțiile asociate asistenței medicale Vasile în Administrație prin dispoziții de primar la Ciochina Vai de capul tau primare în Administrație prin dispoziții de primar la Ciochina cetatean în Ialomițenii au venit în număr mare la spitale pentru a se vaccina anti-COVID-19 Eu în Spitalele ialomițene pierd lupta cu infecțiile asociate asistenței medicale Ginu în Spitalele ialomițene pierd lupta cu infecțiile asociate asistenței medicale Gabi în Administrație prin dispoziții de primar la Ciochina @Cetatean în Spitalele ialomițene pierd lupta cu infecțiile asociate asistenței medicale Vasilica în Spitalele ialomițene pierd lupta cu infecțiile asociate asistenței medicale Sile în Spitalele ialomițene pierd lupta cu infecțiile asociate asistenței medicale Cetateann în Spitalele ialomițene pierd lupta cu infecțiile asociate asistenței medicale Nico în Administrație prin dispoziții de primar la Ciochina
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...