Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

APDRP: Fermele de familie, finanțate prin Măsura 121

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit informează potențialii beneficiari ai Programul Național de Dezvoltare Rurală asupra unor noi posibilități de asigurare a cofinanțării private a proiectelor, întreprinse de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Astfel, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 43/15 mai 2013, MADR a venit în sprijinul celor care vor să înființeze ferme de familie prin Măsura 121-«Modernizarea exploatațiilor agricole» prin reglementarea instrumentelor financiare și de creditare a sectorului agricol. Mai precis, cei care depun proiecte de investiții pentru înființarea fermelor de familie în cadrul sesiunii aferente Măsurii 121, deschise în perioada 25 iunie-14 august 2013, vor putea asigura cofinanțarea investiției prin accesarea microcreditelor reglementate prin OUG 43/ 2013. Astfel, în momentul depunerii proiectului, solicitanții de fonduri europene vor semna o declarație pe propria răspundere privind asigurarea cofinanțării private a acestuia, conform prevederilor deja menționate în Ghidul Solicitantului. Ulterior, pînă la semnarea Contractului de Finanțare, solicitanții de fonduri europene nerambursabile vor trebui să facă dovada existenței cofinanțării, acest lucru putînd fi realizat prin accesarea microcreditelor reglementate de OUG 43/ 2013. Astfel, prin OUG 43/ 2013 a fost instituit un fond care va fi utilizat pentru acordarea de microcredite în scopul asigurării contribuției proprii a beneficiarilor la finanțarea proiectelor de investiții, finanțare prin PNDR, care pot avea o valoare eligibilă de maxim 125000 de euro. Suma maximă care poate fi acordată unui beneficiar PNDR poate ajunge la 75000 de euro. Totodată, beneficiarii PNDR pot accesa microcreditele puse la dispoziție de OUG 43/ 2013 și pentru asigurarea resurselor financiare necesare realizării producției agricole, fiecare beneficiar putînd primi pînă la maximum 25000 euro. Printre condițiile generale de acordare a creditului se numără termenul maxim de restituire de pînă la 10 ani precum și perioada de grație între 1 și 3 ani, în funcție de specificul proiectului de investiții. În acest moment normele metodologice de aplicare ale prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 43 din 15 mai 2013 sînt în fază de avizare interministerială. MADR are fixat un calendar privind etapele următoare, respectiv selecția instituțiilor financiare partenere prin care se va derula microcreditarea și încheierea convențiilor de lucru cu acestea.

12 August 2013, 12:02 (10348 vizualizări - 3 comentarii)

Comentariile cititorilor:


viorel negurici:
(15 Septembrie 2013, 12:59)
si eu am depus un astfel de proiect,astept aprobarea
d.r:
(8 Septembrie 2013, 13:14)
eu am fost si am depus proiectul. au fost  ok,chiar draguti as spune!
vio:
(13 August 2013, 17:31)
Ce frumos suna pe hartie . Ia sa vedem ,cine are curaj sa mearga acolo . Cand spun curaj ma refer la unu' care are nervii tari  .

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 22 Ian 2025
179 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Maia!

Echipele furnizorului de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere la nivelul instalațiilor de energie electrică din comuna Maia, joi, 7 noiembrie 2024. Fără curent, sursa ce alimentează ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2024, 13:10
(234 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în școlile din județ

Luni, 4 noiembrie 2024, polițiștii din Ialomița au desfășurat activități informativ-preventive la 6 școli gimnaziale și profesionale din localitățile Grivița, Traian, Cocora, Scânteia, Reviga și ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2024, 15:00
(215 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,74%, rata șomajului în luna septembrie 2024

La sfârșitul lunii septembrie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4497 de șomeri (din care 2159 de femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2024, 13:00
(9165 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Doi copii au murit din cauza intoxicației cu fum

La Movilița, o fetiță de 5 ani și un băiețel de 7 ani și-au pierdut viața luni, 4 noiembrie 2024, după ce s-au intoxicat cu fum. Fumul a fost provocat de un incendiu care a cuprins locuința în ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 20:00
(312 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Ordin de protecție emis după ce și-ar fi agresat concubina

Polițiștii din Grivița au fost sesizați duminică, 3 noiembrie a.c., de către o femeie, din comuna Traian, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, un bărbat de 31 de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 15:45
(5140 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 155 kg de pește, confiscate de polițiștii ialomițeni

Politiștii din Căzănești au depistat un tânăr, de 27 de ani, din județul Călărași, în timp ce transporta într-o autoutilitară pește din specia caras și somn. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 15:35
(257 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii din Coșereni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări vehiculul ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 15:25
(227 vizualizări - 0 comentarii)


Casă în flăcări la Rădulești

Pompierii au fost solicitați să intervină în dimineața zilei de vineri, 1 noiembrie a.c., în jurul orei 8,50, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 10:50
(211 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Coșereni, Bucu și Mărculești

Vineri, 1 noiembrie a.c., în jurul orelor 12,30, trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 10:45
(409 vizualizări - 0 comentarii)


Procesiune pe străzile din Slobozia cu ocazia hramului Mânăstirii «Sfinții Voievozi»

În perioada 5-11 noiembrie 2024, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 08:20
(1304 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Urmărit penal pentru că și-ar fi agresat soția

Polițiștii au fost sesizați joi, 31 octombrie 2024, de către o femeie din comuna Valea Ciorii cu privire la faptul că ar fi fost amenințată cu acte de violență de către soțul său, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2024, 12:40
(677 vizualizări - 1 comentariu)


Bordușani: Conducea un tractor fără permis

Joi, 31 octombrie 2024, polițiștii au oprit în trafic în comuna Bordușani un tractor agricol condus de un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din Bordușani. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2024, 12:20
(492 vizualizări - 1 comentariu)


Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2024, 09:40
(270 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Măcrișului: I-au confiscat mașina pentru că transporta deșeuri feroase

Valea Măcrișului: I-au confiscat mașina pentru că transporta deșeuri feroase

Marți, 29 octombrie a.c., în jurul orelor 11,00, polițiștii din Ion Roată, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control o autoutilitară condusă de o persoană ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2024, 14:40
(330 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 68,42 milioane de lei în perioada ianuarie-septembrie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-septembrie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2024, 12:40
(514 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează crescătorii de păsări

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de păsări, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației, ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2024, 11:05
(367 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Mircea cel Mare din Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2024, 10:20
(1003 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru «tâlhărie»

Luni, 28 octombrie 2024, polițiștii au identificat un tânăr de 19 ani, bănuit de comiterea infracțiunii de «tâlhărie» asupra a doi tineri de 16 și 18 ani, din municipiul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2024, 15:30
(918 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Țăndărei din Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2024, 11:15
(716 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A încălcat ordinul de protecție

Polițiștii din Slobozia au fost sesizați vineri, 25 octombrie a.c., în jurul orelor 21,00, de către o femeie în vârstă de 50 de ani, din Slobozia, cu privire la faptul că soțul său ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2024, 14:15
(732 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii rutieri au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din Jilavele, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența băuturilor alcoolice ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2024, 14:05
(269 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2024, 10:20
(439 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 30 octombrie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că miercuri, 30 octombrie 2024, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind livrările ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2024, 10:10
(1842 vizualizări - 0 comentarii)


Ciocârlia: Doi bărbați și-au pierdut viața într-un grav accident rutier 

Ciocârlia: Doi bărbați și-au pierdut viața într-un grav accident rutier 

Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă, 26 octombrie 2024, pe raza localității Ciocârlia. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, din primele verificări efectuate a ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2024, 08:20
(1055 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: 400 kg de pește, confiscate de polițiști

Alexeni: 400 kg de pește, confiscate de polițiști

Polițiștii au depistat vineri, 25 octombrie 2024, în comuna Alexeni, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 41 și 46 de ani, din Slobozia, în timp ce transportau într-un ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2024, 14:10
(343 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Acțiune desfășurată în parteneriat cu Grădinița «Piticot»

Protopopiatul Slobozia: Acțiune desfășurată în parteneriat cu Grădinița «Piticot»

Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit «Piticot» din municipiul reședință de județ, au desfășurat vineri, 25 octombrie 2024, activitatea cu tema « ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2024, 14:00
(246 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Serviciul de Call Center pus la dispoziția clienților de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor abonaților, funcționând sub forma unui robot telefonic ce răspunde la ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2024, 08:05
(240 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință, miercuri, 23 octombrie 2024, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a continuat acest demers prin ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2024, 12:30
(311 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,153 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-septembrie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul anului și până la 30 septembrie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului î ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2024, 10:20
(1037 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi aplicate la târgurile de toamnă

Pentru prevenirea apariției toxiinfecțiilor alimentare, ca urmare a manipulării, depozitării, preparării, expunerii și comercializării produselor alimentare către consumatorul final, în condiții ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2024, 08:50
(210 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
V în Consiliul Local Slobozia penalizează proprietarii terenurilor și clădirilor neîngrijite mafiotu în Ialomița de acum 25 de ani... (I) perceptor în Consiliul Local Slobozia penalizează proprietarii terenurilor și clădirilor neîngrijite Vasile în 10 localități ialomițene vor fi preluate de operatorul regional de apă Urban SA art în 10 localități ialomițene vor fi preluate de operatorul regional de apă Urban SA teren intravilan Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 ianuarie 2025 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 ianuarie 2025 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 ianuarie 2025 spațiu comercial Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 ianuarie 2025 Irimia în Poliția ialomițeană a schimbat 5 inspectori șefi Irimia în Poliția ialomițeană a schimbat 5 inspectori șefi LAS în Presiunea rezultatelor loc de casă Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 ianuarie 2025 Paul de Amara în Poliția ialomițeană a schimbat 5 inspectori șefi Lenuș în Poliția ialomițeană a schimbat 5 inspectori șefi Mary în Mamă pentru 8 copii Mary în 10 localități ialomițene vor fi preluate de operatorul regional de apă Urban SA Vecinu de la stadion în Poliția ialomițeană a schimbat 5 inspectori șefi Darius M în Poliția ialomițeană a schimbat 5 inspectori șefi @ Daliana în Poliția ialomițeană a schimbat 5 inspectori șefi

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...