Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Războiul politic pentru Slobozia a început

Fumigenele electorale ale PNL Ialomița

Războiul politic pentru Slobozia a început

Slobozia reprezintă una dintre mizele principale ale alegerilor locale din 2016. Deși ruinată financiar, capitala județului Ialomița reprezintă un trofeu pe care fiecare partid politic local și-l dorește în panoplia sa. Din păcate, niciunul dintre aceste partide, nici măcar PSD, nu are un vînător, pardon, un candidat suficient de carismatic pentru a obține acest trofeu. Pentru a compensa acest handicap, PNL lansează pe piață candidaților locali, sub paravanul unei competiții interne, cîteva nume. Dintre cei nominalizați, susține conducerea partidului, cel care va fi cel mai bine plasat în sondaje va fi confirmat oficial în funcție la 1 august 2015.

Un context politic penal
Nominalizarea candidaților pentru fotoliul de primar la Slobozia se dovedește a fi mai dificilă decît părea la începutul acestui an. Împinși în corzi de procesele în care sînt implicați (plus investiția falimentară din Piața Revoluției!), primarul Alexandru Stoica și viceprimarul PSD Valentin Băcanu nu reprezintă, deocamdată, soluții politice «curate». Pe de altă parte, nici PNL nu este ușă de biserică. Săptămîna trecută primarul Constantin Sava de la Urziceni a dat cu subsemnatul la Parchet pentru «instigare la abuz în serviciu», iar viceprimarul orașului Fetești, condus tot de un primar PNL, este suspect într-un dosar de «fals intelectual» și «complicitate la abuz în serviciu». Despre candidații celorlalte partide, indiferent care, este prematur să vorbim. Și inutil, credem noi, în condițiile în care candidați precum Radu Paros sau Mădălin Teculescu, nume vehiculate în anii din urmă, susțin că nu sînt interesați de această competiție.

Candidații PNL mor speranțe
În acest context, nominalizarea publică a candidaților PNL, «din cadrul competiției interne», săptămîna trecută, este catalogată drept «o fumigenă electorală». Deloc surprinzător, pe listă apar numele lui Cezar Zamfir și Gabriel Ioniță. Acesta din urmă însă, susțin surse din cadrul Organizației, a spus doar că «se mai gîndește» dacă va candida în competiția internă, într-o încercare politicoasă de a refuza implicarea sa. Surprinzător este faptul că președintele PNL, Ioan Martin, cel care săptămîna trecută declara că este interesat și de o eventuală candidatură la Primăria Slobozia, se mulțumește acum să concureze intern doar pentru o funcție de consilier județean. «Nu e nimic ciudat. Mă gîndesc serios la retragere. Acesta este motivul pentru care nu mă regăsesc pe listă. Și-apoi, așa cum am mai spus-o, nominalizarea candidatului depinde de rezultatele sondajelor care se vor face. Cel mai bine plasat va deveni candidatul oficial al PNL!» a declarat Ioan Martin.

Marginalizații de la PD-L
În mod surprinzător, lista de candidați pentru Primăria Slobozia, făcută publică de către PNL, conține doar numele unui fost pedelist. L-am întrebat pe consilierul local Gigi Manea, fost președinte al Organizației PD-L Slobozia, cum își explică acest aspect. «Nu-mi explic în niciun fel. Și eu mi-am anunțat intenția de a candida! Dacă aflu sau doar mi se pare că sondajele sînt trucate ca să iasă unul sau altul, atunci mă retrag din partid! Și nu e exclus să candidez ca independent sau din partea altui partid. Dacă rezultatele sondajelor vor fi corecte, atunci sînt dispus cu dragă inimă să susțin orice candidat care poate învinge PSD. Eu cred că numai o alianță a partidelor de Opoziție va putea scăpa orașul de PSD!» a declarat acesta fără să poată detalia cum ar putea apărea «sondaje trucate». Declarația lui Gigi Manea, ca și declarațiile publice ale altor «foști» membri PD-L, confirmă existența unor disensiuni insurmontabile în cadrul filialei și absența unei soluții politice viabile pentru alegerile din 2016.

28 Iulie 2015, 16:35 (5139 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
PSD a recucerit Ialomița, Mocioniu l-a învins pe Martin la Slobozia
3 probleme-3 soluții pentru Slobozia
Ionașcu, arbitrul alegerilor locale din 2016
Ialomița: 208 candidați pentru administrațiile rurale
Ialomița caută primari pentru alegerile din 2016

Comentariile cititorilor:


lili:
(1 August 2015, 11:45)
un om bun pentru a candida e domnu zanfir cezar e un om corect cu mult bun simt un om care poate face ceva pentru oras cit a fost vice nu iau dat voie stoica si bacanu sa se afirme lau marginalizat le era frica ca le ia locu
andu:
(30 Iulie 2015, 16:37)
Nu putem noi hotari ce sa faca Dl Ionita si nu putem sti acum unde ne-ar fi noua mai de folos. Cert este ca reprezinta cel mai bun produs local, daca mi se permite asa o expresie. Insa, de un intelectual adevarat, om de mare omenie si un politician onest are mare nevoie si primaria.   
ADRIANA:
(30 Iulie 2015, 11:31)
Lăsați-l în pace pe prof. Ioniță Gabriel! Avem nevoie de profesori ca el! Bănuiesc că și dânsului i s-a calmat entuziasmul in politică! La catedră îi stă cel mai bine. După ce că nu mai avem adevărați profesori, se duc cei buni în politică! Satisfacții? Nu. Mocirlă? Politica e toată împuțită. E de ajuns că Barcari e mare politiciană manipulată. Domnul Ioniță G.să rămână profesor!
slobozean:
(30 Iulie 2015, 09:03)
PNL ule daca vrei sa castigi , cautati ceva mai serios , gen prof ionita, daca va respectati.
ion:
(29 Iulie 2015, 10:39)
Vai De Noi! Nu avem oameni politici care sa ne reprezinte. Care partid? Ce partid? Avem noi asa ceva?
SORIN:
(29 Iulie 2015, 10:11)
Nu știu dacă a fost chelner la Iulică, știu că a fost angajat la 'nea Gicu Ene, la Malu. De fapt nu asta e important, fiindcă și la nivel național mulți analfabeți au ajuns în funcții-cheie, după ce au "terminat" jdemii de facultăți. În ceea ce-l privește pe Gigi Manea, nu cred în antipesedismul său. Este așa, de fațadă, pentru cei ce nu știu cât e de cameleonic. Totuși, este un "băiat bun", față de alde Radu Paroș, un gargaragiu sadea, zis și Mihăiță. Surprinderea mea este refuzul ex-prefectului Teculescu de a candida la Primăria Sloboziei. Cred că ar fi un contracandidat redutabil pentru oricare din cei al căror nume se vehiculează nesigur deocamdată.
copil:
(29 Iulie 2015, 09:03)
Vă uitati in gura ăstuia. Credeti că a mai crescut intelectual de la nivel de chelner la nea Iulica? Vrea orice, numai sa fie. Săracul! Aici este vointa,nema putirinta.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 28 Nov 2020
93 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Cei mai noi pompieri ialomițeni au depus Jurământul Militar

Candidații selectați din sursă externă în luna septembrie a.c., angajati pe perioadă determinată, au depus astăzi Jurământul Militar, în cadrul unui ceremonial restrâns, impus de contextul epidemiologic ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2020, 18:05
(585 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Persoană trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de «trafic de influență»

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a dispus, la data de 16 octombrie a.c., trimiterea în judecată a unei persoane, fără calitate specială, față de care s-a luat măsura ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2020, 17:40
(641 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Dosare penale pentru șofat fără permis

Miercuri, 21 octombrie a.c., în jurul orei 12,00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Dridu, în timp ce efectuau un filtru rutier pe raza comunei Dridu, au oprit pentru control, un autoturism condus ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2020, 14:05
(860 vizualizări - 0 comentarii)


3

Grupul de Comunicare Strategică: 1808 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 22 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1808, cu 21 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2020, 13:05
(627 vizualizări - 0 comentarii)


4

Bătrân de 82 de ani din Bărcănești, dispărut

Polițiștii din Ialomița caută un bărbat, în vârstă de 82 de ani, care a plecat voluntar de la domiciliul său din comuna Bărcănești într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni. Persoanele care pot oferi ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2020, 15:45
(588 vizualizări - 0 comentarii)


5

Bărbat din Bordușani, arestat pentru producerea unui accident

Marți, 20 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală  Stelnica au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2020, 15:20
(598 vizualizări - 0 comentarii)


6

Ograda: Ordin de protecție emis de polițiști pe numele unui bărbat care și-a bătut concubina

Marți, 20 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Slobozia au fost sesizați prin apel 112 de o femeie, de 56 de ani, din Ograda, cu privire la faptul că a fost lovită de concubinul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2020, 14:55
(611 vizualizări - 0 comentarii)


7

Grupul de Comunicare Strategică: 1787 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 21 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1787, cu 46 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2020, 13:05
(723 vizualizări - 0 comentarii)


8

Urziceni: Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului

Luni, 19 octombrie a.c., în jurul orelor 14,00, polițiștii rutieri din Urziceni au oprit pentru control, pe Calea București din Urziceni, un autoturism condus de un bărbat de 51 ani. Întrucât șoferul emana ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2020, 14:35
(650 vizualizări - 0 comentarii)


9

IPJ Ialomița: Acțiunea «Truck&Bus»

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a desfășurat acțiunea Truck&Bus, pentru verificarea activităților de transport public de persoane și de mărfuri. Activitățile de control s-au desfășurat ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2020, 14:25
(615 vizualizări - 0 comentarii)


10

Grupul de Comunicare Strategică: 1741 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 20 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1741, cu 45 cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2020, 13:05
(685 vizualizări - 0 comentarii)


11

Se constituie noul Consiliu Județean Ialomița

Prin Ordinul prefectului județului Ialomița nr. 500/19.10.2020, se va constitui noul Consiliu Județean Ialomița. Evenimentul de constituire se va produce marți, 20 octombrie 2020, la Sala «Europa» a Consiliului ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 17:40
(1177 vizualizări - 0 comentarii)


12

Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 17 octombrie a.c., în jurul orei 23,30, polițiștii din Amara, în timp ce efectuau activități de supraveghere a traficului rutier, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, de ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 13:20
(654 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Movilița, arestat pentru «tulburarea ordinii și liniștii publice»

Vineri, 16 octombrie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 13:15
(723 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1696 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 19 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1696, cu 13 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 13:10
(575 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea răspândirii noului Coronavirus. A fost întreruptă o nuntă la Fetești!

Polițiștii din Ialomița, sub autoritatea Instituției Prefectului, împreună cu jandarmi și polițiști locali, desfășoară zilnic activități pentru informarea cetățenilor și verificarea respectării măsurilor ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 13:05
(683 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Intervenții ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență la 7 accidente!

Ialomița: Intervenții ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență la 7 accidente!

Forțele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița au fost solicitate să intervină la un număr de 7 evenimente rutiere care s-au produs în localitățile ialomițene încă din seara ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 12:30
(509 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Întâlnirile între contribuabili și inspectorii fiscali se pot face prin programări on-line

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că se pot programa on-line pentru întâlnirea cu un inspector fiscal din cadrul instituției. Pe site-ul www.anaf.ro ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 10:50
(562 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1683 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 18 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1683, cu 47 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2020, 13:05
(572 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1636 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 16 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1636, cu 49 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2020, 13:05
(816 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Băut și fără permis, la volan

Un bărbat, de 36 de ani, din comuna Mihail Kogălniceanu, a fost depistat în flagrant noaptea joi spre vineri, 15/16 octombrie a.c., de polițiștii ialomițeni, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2020, 11:10
(645 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul coronavirus

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, echipe mixte formate din polițiști din cadrul IPJ Ialomița, jandarmi și polițiști locali au acționat pentru verificarea respectării modului ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2020, 11:05
(813 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Miercuri, 14 octombrie a.c., în jurul orelor 11,30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier,  în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier pe DN2 (E85), în afara  localității ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2020, 14:30
(828 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 5 persoane, depistate că nu respectă măsura izolării la domiciliu

În ultimele 24 de ore, forțele de ordine au depistat 5 persoane care nu respectă măsura izolării la domiciliu și peste 50 de persoane care nu purtau mască de protecție în spațiile unde aceasta este obligatorie ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2020, 14:25
(779 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1587 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 15 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1587, cu 14 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2020, 13:05
(753 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Lipsă apă în orașul Căzănești

Joi, 15 octombrie 2020, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Prunului din orașul Căzănești/Ialomița. Pentru remedierea acesteia, echipele de intervenție RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2020, 12:40
(795 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Județean Anticorupție Ialomița: Concurs de film de scurt metraj cu tematică «Anticorupție»

Direcția Generală Anticorupție, în parteneriat cu Asociația Pro Democrația și Fundația Hanns Seidel România, derulează în perioada octombrie-decembrie 2020 proiectul «#Integritate 2020», în cadrul căruia ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2020, 15:35
(1832 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: 124 de controale, amenzi de 255000 de lei

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a desfășurat în luna septembrie 2020 un număr de 124 acțiuni de control în domeniul relațiilor de muncă, în urma cărora s-au aplicat sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2020, 15:20
(808 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Depistat în flagrant conducând sub influența aloolului

Marți, 13 octombrie a.c., în jurul orelor 11,00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Dridu au depistat un bărbat, de 48 de ani, din orașul Fierbinți-Târg, conducând un autoturism pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2020, 15:10
(624 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea răspândirii noului Coronavirus

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au continuat să acționeze pentru a verifica modul în care se respectă prevederile legale impuse în contextul actual. 60 de persoane au fost sancționate contravențional ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2020, 15:05
(614 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Yul în Judecătorii omului de afaceri Gheorghe Ceteraș l-au trimis după gratii fără temei legal Nelu în Judecătorii omului de afaceri Gheorghe Ceteraș l-au trimis după gratii fără temei legal Ionut în Robert Chioveanu aduce Ialomiței vizibilitate națională Un ialomitean în Robert Chioveanu aduce Ialomiței vizibilitate națională Ali în Dezlănțuiți înainte de vacanță @claudia cu c mic în Autoritățile solicită prelungirea carantinei la Slobozia cu încă 7 zile Claudia în Autoritățile solicită prelungirea carantinei la Slobozia cu încă 7 zile Cetatean în Autoritățile solicită prelungirea carantinei la Slobozia cu încă 7 zile Dumitru în Autoritățile solicită prelungirea carantinei la Slobozia cu încă 7 zile Mary în Autoritățile solicită prelungirea carantinei la Slobozia cu încă 7 zile Cetatean în Autoritățile solicită prelungirea carantinei la Slobozia cu încă 7 zile cetatean în Autoritățile solicită prelungirea carantinei la Slobozia cu încă 7 zile ASA E ! în «Pactul pe Sănătate, propus de PSD, salvează vieți! Trebuie sa testăm gratuit populația pentru a stopa pandemia!» Claudia în Autoritățile solicită prelungirea carantinei la Slobozia cu încă 7 zile Aron în Autoritățile solicită prelungirea carantinei la Slobozia cu încă 7 zile Carantinat în Autoritățile solicită prelungirea carantinei la Slobozia cu încă 7 zile Marcel în Autoritățile solicită prelungirea carantinei la Slobozia cu încă 7 zile Ionut în Autoritățile solicită prelungirea carantinei la Slobozia cu încă 7 zile Suporter unirea SLOBOZIA în Fortuna în galben-albastru vaIdEnOi în Teste PRO gratuite pentru voturi
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...