Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Guvernul investește în școlile-problemă din Ialomița

Guvernul investește în școlile-problemă din Ialomița

Potrivit unui parteneriat încheiat între Ministerul Educației și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, școlile fără autorizații sanitare din Ialomița vor intra într-un amplu program de reabilitare, cheltuielile urmînd să fie suportate de Guvern, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală. În prezent, doar 3 școli din Ialomița au fost incluse în acest proiect, urmînd ca de anul viitor alte 10 unități școlare să fie reabilitate cu sprijinul Guvernului.

Bani guvernamentali pentru școli ialomițene
Pentru că la fiecare început de an școlar problema lipsei autorizațiilor sanitare dă peste cap procesul educativ, Ministerul Educației a decis să colaboreze cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în sensul sprijinirii școlilor pentru obținerea respectivelor autorizații sanitare. În majoritatea cazurilor, documentele au fost fie suspendate, fie retrase din cauza condițiilor insalubre din școli, descoperite în urma inspecțiilor în teren. Cea mai eficientă măsură în vederea reautorizării a reprezentat-o efectuarea de lucrări de reabilitare. Astfel, cele două Ministere au adoptat decizia de a introduce școlile cu probleme într-un amplu program de reabilitare, ce urmează să fie finanțat prin intermediul Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). «Ministerul Educației a întocmit o bază de date cu privire la școlile care au probleme cu autorizațiile sanitare, cu scopul de a le introduce în baza de date a PNDL. Este un demers care pe noi ne bucură și ne dovedește faptul că interesul pentru Educație este sporit!» ne-a declarat Luminița Barcari, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița.

Pe lista de așteptare
Pentru anul în curs au fost oferite fonduri pentru Școlile Gimnaziale «Mihai Viteazul» și «Radu Vodă», din Fetești, precum și pentru Școala Gimnazială Maia. În funcție de necesități, toate aceste unități de învățămînt au primit fonduri cuprinse între 600 mii și 1 milion de lei. Pentru anul următor, cu sprijinul administrațiilor locale și al Inspectoratului Școlar Județean, vor fi incluse în proiect alte 10 unități școlare și grădinițe. O parte dintre acestea au rămas la începutul acestui an școlar fără autorizațiile sanitare, fiindu-le retrase în urma unui control al Direcției de Sănătate Publică. Este vorba despre Grădinițele cu Program Normal din localitățile Sălcioara, Scînteia, Căzănești și Școala Profesională Scînteia. În toate cazurile, autorizațiile au fost retrase din cauza faptului că grupurile sanitare erau amplasate în exteriorul corpurilor de clădire și nu erau prevăzute cu sursă de apă curentă.

16 Septembrie 2016, 14:50 (4263 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


inginer:
(18 Septembrie 2016, 21:57)
nu poti avea grupuri sanitare cu apa curenta fara canalizare, daca folosesti o fosa septica la un grup sanitar cu apa curenta  la o scoala ai nevoie de o vidanja care sa faca vidanjarea de 2 ori pe zi , costurile sunt imense, nu se vor putea realiza grupuri sanitare in localitatile care nu sunt racordate la canalizare centralizata, dar cei de la DSP sunt pe dinafara, fara buletinul in mana nici nu stiu cum ii cheama

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Marți 11 Mai 2021
378 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 3 4 5 6 8 10 11 12 338 339

Grupul de Comunicare Strategică: 63 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 18 martie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8839, cu 63 de cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2021, 13:50
(589 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Percheziții la samsarii de mașini

Miercuri, 17 martie 2021, polițiști din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice-IGPR, sub supravegherea procurorilor de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2021, 14:05
(1093 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 60 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 17 martie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8776, cu 60 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2021, 13:40
(688 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Ghidul contribuabililor care optează pentru redirecționarea unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit/câștigul net anual impozabil

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că Agenția Națională de Administrare fiscală a elaborat Ghidul contribuabililor care optează pentru redirecționarea unei sume reprezentând ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2021, 10:10
(494 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: ANAF


Focar COVID-19: Carantină zonală la Ciochina

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ialomița a dispus carantinarea zonală a comunei Ciochina. Decizia va intra în vigoare de la miezul nopții de marți, 16 martie 2021, și va fi ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2021, 18:05
(1150 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 40 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 16 martie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8716, cu 40 de cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2021, 13:40
(739 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară

Verificările desfășurate de polițiștii ialomițeni, în cadrul activităților de prevenire și limitare a infectării cu virusul SARS-CoV-2, au dus la identificarea și sancționarea a 54 de cetățeni care nu au ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2021, 11:20
(465 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Gheorghe Doja și Gimbășani

Incendii la Gheorghe Doja și Gimbășani

Marți, 16 martie a.c., în jurul orei 2,00, 3 echipaje de pompieri din cadrul Gărzii de pompieri Slobozia cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă precum și o ambulanță SMURD, au fost alertați pe ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2021, 09:50
(605 vizualizări - 0 comentarii)


8

ANAF a publicat «Ghidul privind impozitul pe veniturile microîntreprinderilor»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele juridice care au obligația de plată a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor că pe site-ul ANAF a fost publicat «Ghidul ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2021, 13:55
(614 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 42 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 15 martie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8676, cu 42 de cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2021, 13:45
(488 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară

Prelungirea Stării de Alertă a adus și modificarea intervalului de limitare a deplasărilor doar din motive justificate în intervalul orar 22,00-05,00, aseară fiind organizată o acțiune la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2021, 11:50
(394 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a încheiat convenții pentru finanțarea capitalului de lucru cu instituții bancare și nebancare și, începând de luni, 15.03.2021, eliberează ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2021, 10:35
(513 vizualizări - 0 comentarii)


12

AJFP Ialomița: Declarația 112 a fost modificată

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, instituțiile prevăzute la art. 136 lit. d) - f ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2021, 09:10
(707 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 42 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 14 martie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8634, cu 42 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2021, 14:10
(736 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 16 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 13 martie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8592, cu 16 cazuri mai mult față de ziua de vineri ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2021, 13:35
(503 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 37 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 12 martie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8576, cu 37 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2021, 13:25
(555 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Servicii fiscale electronice puse la dispoziția contribuabililor

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că înrolarea în «Spațiul Privat Virtual» (SPV) oferă, atât persoanelor fizice cât și persoanelor juridice, toate facilitățile ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2021, 12:10
(657 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Obligație pentru pescari de a se obține autorizație de capturare/recoltare

Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița informează asupra obligativității obținerii, de către pescarii comerciali, anual, a autorizației de capturare/recoltare conform Ordinului nr. 410 din 11 aprilie ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2021, 11:35
(574 vizualizări - 0 comentarii)


DN2: Patru răniți în urma unui accident rutier

DN2: Patru răniți în urma unui accident rutier

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că în cursul zilei de joi, 11 martie a.c., pe DN2, între localitațile Misleanu și Andrășești, s-a produs un accident rutier. În urma impactului ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2021, 16:50
(908 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2 accident


APM Ialomița: Campania Națională «Vinerea Verde»-«STOP! Azi mașina stă pe loc!»

De la ce pornim? De la o realitate care schimbă viața Planetei: amprenta de carbon din traficul rutier. Deplasarea la birou, acasă sau în vacanță face parte din viața fiecăruia dintre noi ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2021, 14:45
(644 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,04%, rata șomajului în ianuarie 2021

La sfârșitul lunii ianuarie 2021, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4732  șomeri (din care 2111 femei), rata șomajului fiind de 5,04%, cu 0 ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2021, 13:35
(571 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 39 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 11 martie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8539, cu 39 de cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2021, 13:25
(525 vizualizări - 0 comentarii)


Bazinul de Înot Didactic din Slobozia, închis din cauza COVID-19

Bazinul de Înot Didactic din Slobozia, închis din cauza COVID-19

Reprezentanții Clubului Sportiv Municipal Slobozia au decis să suspende activitatea Bazinului de Înot Didactic din oraș din cauza unui caz de COVID-19. O asistentă medicală care își desfășura activitatea ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2021, 10:25
(791 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Urziceni

În cursul zilei de miercuri, 10 martie a.c., 65 de efective de Ordine Publică, Poliție Rutieră și Investigații Criminale, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Ialomița precum și jandarmi ialomițeni ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2021, 10:20
(510 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni razie


Incendiu la o casă din Maia

Incendiu la o casă din Maia

Miercuri, 10 martie, a.c., în jurul orelor 21,30, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au fost solicitați să intervină în comuna Maia, pentru localizarea și lichidarea unui ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2021, 09:15
(432 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Maia incendiu


Slobozia: Mașină a Poliției, implicată într-un accident

Slobozia: Mașină a Poliției, implicată într-un accident

O mașină a Poliției a fost implicată într-un accident la Slobozia. Evenimentul s-a produs în dimineața zilei de miercuri, 10 martie a.c., în intersecția semaforizată din apropierea sediului BRD. În accident ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2021, 15:20
(1300 vizualizări - 1 comentariu)


Cegani: Incendiu din cauza unui scurtcircuit

Miercuri, 10 martie a.c., în jurul orei 9,15, pompierii militari din cadrul Stației de Pompieri Fetești au fost solicitați să intervină în satul Cegani/comuna Bordușani, pentru localizarea și lichidarea ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2021, 15:10
(635 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cegani incendiu


Grupul de Comunicare Strategică: 32 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 10 martie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8500, cu 32 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2021, 13:05
(623 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Ghidul privind persoanele fizice care optează pentru plata contribuției de asigurari sociale și asigurări sociale de sănătate

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele fizice care vor să facă plăți opționale pentru contribuția la pensii sau dacă vor să fie asigurați în sistemul sanitar de stat ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2021, 12:05
(595 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Fetești

La Fetești, pompierii militari din cadrul Stației de Pompieri Fetești au fost solicitați marți, 9 martie 2021, în jurul orelor 19,05, să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2021, 09:40
(471 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


1 2 3 4 5 6 8 10 11 12 338 339
Ultimele comentarii
Alex în Candidatul Ionel Gae, doar 26,50 puncte la concursul pentru șefia Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița @Nicosia în Candidatul Ionel Gae, doar 26,50 puncte la concursul pentru șefia Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița Nicosia în Candidatul Ionel Gae, doar 26,50 puncte la concursul pentru șefia Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița Miu în Candidatul Ionel Gae, doar 26,50 puncte la concursul pentru șefia Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița Slobozean în Candidatul Ionel Gae, doar 26,50 puncte la concursul pentru șefia Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița Un cetățean în EXCLUSIV: Chemat la audieri, un hoț a fugit din sediul Poliției Orașului Țăndărei ilie în Candidatul Ionel Gae, doar 26,50 puncte la concursul pentru șefia Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița Mary în Candidatul Ionel Gae, doar 26,50 puncte la concursul pentru șefia Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița cadru medical în Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești, dat în judecată de fostul manager Liviu Patrichi Rodi în EXCLUSIV: Chemat la audieri, un hoț a fugit din sediul Poliției Orașului Țăndărei Rodi în EXCLUSIV: Chemat la audieri, un hoț a fugit din sediul Poliției Orașului Țăndărei WALY în Candidatul Ionel Gae, doar 26,50 puncte la concursul pentru șefia Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița Tomy în Candidatul Ionel Gae, doar 26,50 puncte la concursul pentru șefia Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița Țuțu. în Cartierul lui Sorel Larisa în EXCLUSIV: Chemat la audieri, un hoț a fugit din sediul Poliției Orașului Țăndărei Dan în Cartierul lui Sorel Costea în 157 de persoane, în izolare la Hotelul «Ialomița» din Amara cartofar în EXCLUSIV: Chemat la audieri, un hoț a fugit din sediul Poliției Orașului Țăndărei Bulibasa de sub pod în EXCLUSIV: Chemat la audieri, un hoț a fugit din sediul Poliției Orașului Țăndărei Toader în EXCLUSIV: Chemat la audieri, un hoț a fugit din sediul Poliției Orașului Țăndărei
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...