Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primăriile din Ialomița au rămas fără secretari

Haos în administrația locală

Primăriile din Ialomița au rămas fără secretari

Activitatea administrativă desfășurată în 20 de primării ialomițene este aproape paralizată din cauza lipsei secretarilor instituțiilor. O condiție impusă de Agenția Națională a Funcționarilor Publici face imposibilă numirea în funcțiile vacante a unor noi secretari. «Ne descurcăm cum putem...» declară la unison primarii ialomițeni afectați de această situație.

Condiții greu de îndeplinit
Rolul secretarilor în cadrul primăriilor este destul de important, persoanele angajate în aceste funcții fiind responsabile de toate actele administrative care circulă în cadrul instituțiilor. De aproape un an, 20 de primării din Ialomița au rămas fără secretari, pentru că cei care ocupau aceste funcții fie s-au pensionat, fie au decis să demisioneze, alegînd să desfășoare activități care să le asigure un venit consistent. Cea mai gravă situație se prezintă la nivelul mai multor localități din mediul rural, însă și primării precum Fetești sau Slobozia își caută, fără rezultat, un posibil secretar. Încercarea administrațiilor locale de a ocupa prin concurs funcțiile rămase vacante este însă blocată de cîteva condiții impuse de Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP), pe care candidații înscriși la testări nu au reușit pînă în prezent să le îndeplinească. Potrivit ANFP, în funcția de secretar se pot angaja doar persoanele care au studii postuniversitare de masterat, în domenii precum Științele Juridice sau Administrație Publică. De asemenea, tot ANFP cere viitorilor secretari o experiență în domeniul administrativ, pe o funcție similară, de cel puțin 2 ani...

Administrația locală, dată peste cap
În lipsa secretarilor, primarii ialomițeni încearcă să se descurce după posibilități. Primăria Gheorghe Lazăr, de exemplu, își caută un secretar din noiembrie 2015, după ce persoana care ocupa această funcție a ales să demisioneze. În prezent, toate sarcinile de serviciu care-i reveneau secretarului comunei sînt împărțite între puținii funcționari ai administrației locale. «Am împărțit sarcinile între funcționarii pe care îi avem la primărie. A fost singura soluție pe care am putut-o descoperi. Nu e vina noastră că Agenția Națională a Funcționarilor Publici a impus acele condiții, imposibil de îndeplinit de orice candidat...» ne-a declarat Marian Buzea, primarul comunei Gheorghe Lazăr. Administrația locală a organizat deja un concurs pentru ocuparea funcției vacante, însă nimeni nu a îndrăznit să se prezinte. Comuna Miloșești se alătură, la rîndu-i, celor 20 de primării din Ialomița care nu au secretari. Postul din cadrul instituției s-a vacantat anul trecut, după ce secretarul comunei a ieșit la pensie. De atunci nimeni nu a fost interesat să ocupe fotoliul rămas liber. Nelu Chițoiu, edilul comunei dă vina pe salariul extrem de mic: «Este destul de greu pentru noi, dar încercăm să supraviețuim. Cine să vină să lucreze pe un salariu atît de mic, în condițiile în care răspunderea e atît de mare?». Comuna Miloșești este deficitară și la capitolul funcționari publici. În prezent, instituția funcționează doar cu 5 oameni, deși are 10 posturi libere.

11 Octombrie 2016, 20:20 (7208 vizualizări - 8 comentarii)

Citiți și:
Primăriile din Ialomița sfidează Legea Spațiilor Verzi

Comentariile cititorilor:


coco:
(15 Februarie 2017, 22:19)
Da...da. Foarte bine ai zis secre.. , mi se pare absolut corecta remarca dumitale. Ai perfecta dreptate, contabili sunt extrem de perversi, profita domnule, au bugetul pe mana, au primar slab nepregatit, dar rau cat cuprinde si ii face toate placerile...salariale, Ce spune curtea de Conturi despre banii multi cheltuiti anual pe diverse CONTRACTE INCHEIATE CU FIRME CARE  LE FACE TOATA TREABA  (bugetul, executiile, exercitiile financiare, situatiile, salarizare..., etc le dau dosare gata facute si le preda la DGFP) . DACA NU SUNT PREGATI SA FIE DATI AFARA ,,, ei nu lucreaza cu programul FOREXEBUG mai nimic, tot fima le da mura in gura. SUNT BANI CHELTUITI AIUREA  Sa-si faca treaba ca are in fisa postului contabilitate  ... De aceea este contabil, si nu agent agricol de exemplu. . NICIUN ALT SALARIAT DIN PRIMARIE NU ARE ASEMENEA PRIVLEGII DECAT CONTABILITATEA. CURTEA CE CONTURI SA-I FACA POPRIRE PE SALARIUL URIAS PE CARE IL ARE,.... cheltuie banii de la buget pentru binele propriu . VINA IN EGALA MASURA ARE SI PRIMARUL .
zoro:
(22 Octombrie 2016, 08:35)
la bordusani e un hot
Sublim :
(16 Octombrie 2016, 10:32)
În foto l-ați prins pe primarul penal al orașului Tandărei,în așteptarea sentinței definitive s-a coafat corespunzător pentru a intra cu o podoabă capilară corespunzătoare în viitorul domiciliu al domnului puscariabil.Se vede că și din punct de vedere corporal este bine pregătit să aibă de unde da jos.Cu siguranță cei ce au de pierdut sunt locuitorii din Tandărei iar domnul pușcăriabil își cheltuie cu folos banii deturnați prin furt din bugetul local. Culmea democrației Ialomițene,hoții sunt în continuare iubiți de electorat și realeși.Ciudat, numai un electorat anume poate gândii astfel,Electoratul needucat, cel fără școală.Pacat!!
goguta mic cu ochelari:
(13 Octombrie 2016, 23:12)
Turiga de ce nu ai scos la concurs postul de secretar de primarie.Turiga ia spune si noua din ce bani ati platit tu Valentine,Glontaru,Sabina si ex.ul Neacsu daunele din dsarul civil pierdut in favoarea lui D.M. In urma proceselor din anii trecuti. Turiga ia spune si noua satenilor ce inseamna AUTOBUZUL. Turiga uitate pe siteul Primaria Brusturi din jud. Neamt ultimul locuitor sa inveti ce inseamna tramsparenta. O sa vezi ca la fundul pamantului alesul local face si produce pe pemtru ultimul satean, nu ca tine Turiga. De ce platesti dim bani publici mentenanta siteul primariei Dridu daca tot nu faci public nimic,ma primarule.Nu simti ma Turiga un nod in gat ? Dormi ma Turiga pe o parte sa nu te sufoci noaptea in somn fereasca dumnezeu sa-ti inghiti limba si sa te ineci ca tiganul cu bobul de mazare. Hai spargete Turiga si da pe gusa de ce te mai ascunzi. Ca oamenilor le este teama sa lucreze cu tine si fug saracii cate incotro. Ce iai facut lui cocos de a zburat di primarie ma Turiga. Era sa uit. Se pare ca au inceput sa vomite. Pentru cine tii ocupat scaunul de secretar ? Hai AUTOBUZUL
jidergata:
(13 Octombrie 2016, 22:14)
Nu avem secretari de U.A.T. Pentru ca multi nu vor sa devima slugile multor tractoristi deveniti primari. Cum o fii ca un absolvent de drept si masterand sa stea cu caciula in mana si sa execute ordinele unui tractorist ajuns primar ales de desteptii satului. Gluma dar avem astfel de exemple.Cum sa accepti sa fii secretar de U.A.T cand stii ca un vai steua lui de ales local te va monitoriza video-Audio pe holuri si in birou pentru un salariu de cacao.Nu rezisti tentatiei de a nu participa la suteala si parandaraturi alaturi de gospodaru priMar . Numai la o simpla vedere praf
Un posibil candidat:
(13 Octombrie 2016, 21:41)
Azi s-a dat examen pt secretari, cine o fi luat la Perieti? ANFP-ul pune o gramada de  conditii care nu isi au rostul. Master si experienta doi ani, la ce le-o trebui? In loc sa vada unul din tinerii care stiu ceva carte  dar nu au avut posibilitati si timp de master, cine stie ce bosorogi sau babe vor sa angajeze cu facultati facute la Slobozia cu raspunsuri de 1x2. Halal administratie. Apropo, domnul primar Merlea e singurul din judet care e invitat de Parlamentul European? Eu am auzit ca sunt luati toti primarii de o anumita culoare politica si dusi in plimbare pt a se mobiliza la parlamentare. Sa nu mai posteze minciuni.Corect era sa spuna ca impreuna cu colegii de partid pleaca in excursie. Dar asta e alta poveste.
bmusca:
(13 Octombrie 2016, 05:56)
Dridu nu are secretar. Primaul golan vinovat cal obliga pe Florica Glontaru sa faca hotii. Omul a plecat dar Turiga nu a declarat postul vacant la ANFP. O tine pe hoasca mincinoasa si bandita care este gasita in diferite dosare civile si penale alaturi de primar.lasati ca va face cum vrea muschii primarului
consiliera :
(13 Octombrie 2016, 05:45)
In comuna Dridu nu avem secretar de primarie de 1 an. Primarul,Turiga nici macar nu sa sinchisit sa declare postul vacant.Are le acolo una mai batrana Sab...na care este vai steaua ei de parsiva participand de multe ori la distractiile ascunse fiind din clanul,Turiga.Pai cei mai trebuie secretar lui Turiga cand face dictari in fiecare xii cu nevasta postarului consilier.Ce interes are sa-i conoasca manevrele. A facut el ce a facut si la impins afara pe Glontaru,ca se piarda urma hotiilor.De 1 am nu avem sercretar la Dridu,Din cauza primarului Turiga mason facut pe banii prostimi.Bine le face.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 27 Iun 2022
80 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Adeverințe de la APIA pentru accesarea de credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe pentru beneficiarii plăților pe suprafață care intenționează să acceseze credite de la băncile care au încheiat convenții cu Agenția ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 11:58
(9192 vizualizări - 0 comentarii)


Grave accidente de circulație

Grave accidente de circulație

La numai o săptămînă după un grav accident rutier petrecut pe DN2A, în apropierea kilometrului 55, din care rezultau 5 victime, un alt eveniment rutier s-a petrecut duminică dimineață, în jurul orelor ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 11:48
(9911 vizualizări - 0 comentarii)


2
Incendiu puternic la Amara

Incendiu puternic la Amara

Un puternic incendiu a cuprins vineri, 27 noiembrie, în jurul orei 21,30, două anexe gospodărești din Amara. Pompierii slobozeni s-au deplasat cu operativitate la locul intervenției însă mai multe animale ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 11:43
(8232 vizualizări - 0 comentarii)


3
Băsescu vrea să dea în judecată cotidianul Gardianul și pe Dinu Patriciu

Băsescu vrea să dea în judecată cotidianul Gardianul și pe Dinu Patriciu

Traian Băsescu a anunțat că va da în judecată pe Dinu Patriciu și cotidianul Gardianul pentru «minciună și trucarea unor filmări» și a întrebat conducerea ziarului dacă, înainte de a-l pune în circulație ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 10:53
(8712 vizualizări - 2 comentarii)


Cauciucuri de 2 miliarde, furate de paznic

Cauciucuri de 2 miliarde, furate de paznic

Judecătorii slobozeni au decis joi, 26 noiembrie, arestarea a doi ialomițeni pentru săvîrșirea infracțiunii de furt. Cei doi au desfășurat a adevărată «afacere» cu cauciucuri furate, în perioada aprilie ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2009, 16:46
(10353 vizualizări - 1 comentariu)


5
Poșta, închisă pe 1 decembrie

Poșta, închisă pe 1 decembrie

Marți, 1 decembrie 2009, toate oficiile poștale din întreaga țară vor fi închise, anunță Departamentul Relații Publice din cadrul Companiei Naționale Poșta Română. Prin același comunicat de presă, se completează ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2009, 13:22
(12125 vizualizări - 0 comentarii)


«Sindicaliștii să decidă așa cum le dictează conștiința»

«Sindicaliștii să decidă așa cum le dictează conștiința»

Elena Neagu, liderul local al UJSL Ialomița protestează împotriva intenției Confederației Sindicatelor Democratice din România de a negocia un pact politic direct cu PSD. Potrivit declarațiilor sale, la ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2009, 16:07
(9091 vizualizări - 0 comentarii)


7

Un mort și un rănit într-un grav accident rutier

Marți, 24 noiembrie, la intrare în localitatea Albești, s-a petrecut un grav accident rutier. În timp ce se deplasa cu o autoutilitată, în condiții de vizibilitate redusă, conducătorul auto a pierdut controlul ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2009, 14:38
(10539 vizualizări - 0 comentarii)


FenomenalUrziceni-Sevilla 1-0

Fenomenal
Urziceni-Sevilla 1-0

Într-un meci absolut FENOMENAL, Unirea Urziceni a învins în această seară o forță a fotbalului european, FC Sevilla. Potrivit statisticilor, Unirea Urziceni a obținut în acest sezon de Champions League ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 23:01
(11510 vizualizări - 0 comentarii)


Gripa nouă face noi victime printre ialomițeni

Gripa nouă face noi victime printre ialomițeni

România a înregistrat cel de-al doilea deces prin gripă nouă. În doar ultimele 24 de ore, Ministerul Sănătății a confirmat infestarea cu virusul A/H1N1 a încă 190 de persoane. Ialomița se înscrie în rîndul ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:17
(8400 vizualizări - 0 comentarii)


Fetiță de 10 ani, lovită de o mașină

O minoră, de doar 10 ani, din localitatea Movilița, a fost victima unui accident rutier. Copila a vrut să traverseze strada în fugă dar nu s-a asigurat, fiind lovită de o mașină condusă de un cetățean portughez ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:12
(8812 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, identificat la Fetești

Polițiștii feteșteni au depistat sîmbătă, 21 noiembrie, în jurul prînzului, un bărbat ce era urmărit general din luna octombrie 2009. Cătălin B., de 40 ani a fost găsit de polițiști în zona unui centru ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:12
(9299 vizualizări - 0 comentarii)


12

Scandalagiu beat, cu cuțitul în centrul satului

Sîmbătă, 21 noiembrie, agenții Postului de Poliție Scînteia au fost alarmați de o tînără din Slobozia despre faptul că un bărbat înarmat cu un cuțit provoacă scandal în centrul satului Iazu. Intervenind ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:11
(9352 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

La finele săptămînii precedente, vineri, 20 noiembrie, polițiștii au fost sesizați cu privire la comiterea unui furt dintr-un magazint situat pe raza localității Ion Roată. Valoarea bunurilor sustrase, ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:10
(9470 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

În noaptea de vineri spre sîmbătă, respectiv 20 spre 21 noiembrie, în jurul oreler 1,00, un bărbat din localitatea Munteni Buzău s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii l-au prins la volanul unei mașini ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:09
(9101 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un utilaj răspânditor de asfalt

Incendiu la un utilaj răspînditor de asfalt

Un incendiu la un utilaj răspînditor de asfalt s-a petrecut vineri, 20 noiembrie 2009, în jurul orelor 18,00, în apropierea gropii de gunoi ecologice a municipiului Slobozia, unde se executau lucrări de ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2009, 12:40
(10876 vizualizări - 0 comentarii)


PSD Ialomița, «sugar» prefectural

PSD Ialomița, «sugar» prefectural

În urmă cu o săptămînă, inflamați de entuziasmul electoral, pesediștii ialomițeni i-au remis prefectului Mădălin Teculescu o scrisoare publică în care îl acuză de grave încălcări ale legii și acțiuni de ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2009, 23:13
(12535 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să mituiască un polițist

Un polițist din Țăndărei a sesizat Direcția Generală Anticorupție Ialomița asupra încercării unei persoane de a-l mitui. Bărbatul, din Vrancea, a încercat să-l mituiască pe polițist pentru ca acesta să ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2009, 14:47
(9246 vizualizări - 0 comentarii)


Minori accidentați

Minori accidentați

Miercuri, 18 noiembrie, la Slobozia, o fetiță de 8 ani a fost ușor rănită într-un accident rutier. Copilul a traversat strada prin loc nepermis și fără să se asigure, fiind accidentat de o mașină ce circula ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 16:41
(8332 vizualizări - 0 comentarii)


19

Arme confiscate de polițiști

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat în perioada 20 octombrie-15 noiembrie o serie de activități vizînd legalitatea deținerii și folosirii armelor neletale. În urma ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 16:38
(9063 vizualizări - 0 comentarii)


Training pentru angajații Penitenciarului Slobozia

Training pentru angajații Penitenciarului Slobozia

Joi și vineri, respectiv, 19 și 20 noimebrie, reprezentanții Penitenciarului Slobozia participă la o sesiune de training pentru implementarea proiectului «Creșterea șanselor de incluziune socială a persoanelor ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 10:51
(8554 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan

Marți, 17 noiembrie, în urma unui filtru rutier, polițiștii din Fetești au depistat un bărbat, de 22 ani, din Bordușani, în timp ce conducea o mașină fiind în stare de ebrietate. Actual, tînărul este cercetat ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 16:12
(9593 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție la înșelăciuni!

Polițiștii ialomițeni avertizează populația cu privire la înșelăciunile ce se petrec în fiecare zi. Ultima produsă a constat în furtul dintr-un magazin a genții personale a vînzătoarei. Astfel, trei persoane ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 16:11
(9827 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu o căruță

Un accident rutier s-a produs marți dimineață, 17 noiembrie, în localitatea ialomițeană Bărbulești. Urmare a incidentului rutier, un bătrîn de 83 ani a fost ușor rănit. Pe scurt, victima se afla într-o ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 16:11
(11194 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Deși nu deținea permis de conducere, un tînăr de 20 ani, din Urziceni, a decis să-și conducă mașina neînmatriculată în România, fiind identificat de polițiști. Pe numele tînărului a fost întocmit dosar ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 16:10
(11699 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi de peste 2100 lei aplicate de polițiștii feteșteni

Polițiștii feteșteni au acționat, marți, 17 noiembrie, în zona piețelor, barurilor și a locurilor de cazare, pentru prevenirea comiterii unor fapte ilegale. În timpul celor 43 de controale efectuate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 16:10
(9513 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Iordache, câștigător al Cupei de Toamnă Galați la tenis de câmp

Sorin Iordache, cîștigător al Cupei de Toamnă Galați la tenis de cîmp

Sorin Iordache, un băiețel de 11 ani, este legitimat la Tenis Con Slobozia. Campion național în acest an, a reușit zilele acestea o spectaculoasă performanță, cîștigînd unul din cele mai puternice turnee ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 10:46
(8867 vizualizări - 0 comentarii)


«Munca la negru», sancționată mai aspru

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții Inspectoratului teritorial de Muncă Ialomița au sancționat de la începutul anului 33 de angajatori pentru practicarea formelor de muncă ilegale. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 10:40
(10377 vizualizări - 0 comentarii)


Campanie anti-fumat, la Slobozia

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, în parteneriat cu alte instituții, marchează joi, 19 noiembrie, la Slobozia, «Ziua Națională fără tutun». «Campania „Renunță la fumat în fiecare zi!“ organizată ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 10:38
(10820 vizualizări - 0 comentarii)


A murit căzînd într-o fîntînă

Tragedie în comuna Maltezi. Un bărbat cu probleme de vedere a murit luni, 16 noiembrie, la primele ore ale dimineții, după ce a căzut într-o fîntînă secată de apă. Pompierii ialomițeni au intervenit de ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 17:33
(8500 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
dojan(a) în Cooperativa Agricolă «Bostănăria», soluția de supraviețuire a pepenarilor ialomițeni George.s în Biserica răspopiților Pandelică atrage în continuare pelerini din toată țara Vlad în Cazul unui polițist amenințat cu moartea, ignorat de procurorii Parchetului Slobozia waly în Complexul de locuințe sociale de la Bora va costa 18,6 milioane de lei Fost politist în Cazul unui polițist amenințat cu moartea, ignorat de procurorii Parchetului Slobozia George.s în Biserica răspopiților Pandelică atrage în continuare pelerini din toată țara Opinie în Voluntarii orașului Urziceni apartament 2 camere în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iunie 2022 Vasi în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iunie 2022 Cofetaru' în Organele judiciare din Ialomița au renunțat la urmărirea penală în peste 400 dosare de braconaj piscicol Urzicenean în Voluntarii orașului Urziceni Rodica în Cooperativa Agricolă «Bostănăria», soluția de supraviețuire a pepenarilor ialomițeni Florina în Autorizarea taxiurilor din Țăndărei, obiectul unui dosar penal trimis în judecată Gogu în Cooperativa Agricolă «Bostănăria», soluția de supraviețuire a pepenarilor ialomițeni Anonim în Cazul unui polițist amenințat cu moartea, ignorat de procurorii Parchetului Slobozia Corcodel de la Dumitresti în IPJ Ialomița: Percheziții într-un dosar privind fapte de «abuz în serviciu» și «delapidare» Curiosul în Cooperativa Agricolă «Bostănăria», soluția de supraviețuire a pepenarilor ialomițeni Corcodel de la Dumitresti în Cazul unui polițist amenințat cu moartea, ignorat de procurorii Parchetului Slobozia Mary în Slobozia: 100000 de euro pentru Festivalul «FreeLand» Eu în Cazul unui polițist amenințat cu moartea, ignorat de procurorii Parchetului Slobozia
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...