Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

IPJ Ialomița: Urmăriți internațional, depistați de polițiști

Șase persoane, pe numele cărora autoritățile din Austria și cele din Germania au emis mandate europene de arestare, pentru infracțiuni contra proprietății, au fost depistate de polițiștii din Ialomița. Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională al Poliției Române. La data de 3 februarie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au pus în executare 6 mandate europene de arestare. Astfel, șase bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 28 de ani, din localitățile Bărbulești și Urziceni, au fost depistați de polițiști. Pe numele a cinci dintre aceștia, existau mandate europene de arestare, emise de autoritățile austriece, iar cel de-al șaselea era căutat de autoritățile judiciare din Germania. Cei în cauză sunt cercetați sub aspectul comiterii de infracțiuni contra proprietății, pe teritoriul Austriei, respectiv Germaniei. Magistrații Parchetului Curții de Apel Craiova au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore a celor șase persoane, acestea fiind prezentate ulterior Curții de Apel București, care a dispus arestarea preventivă pentru 15 zile, în vederea demarării procedurilor de predare către autoritățile judiciare din Austria, respectiv Germania. Pentru depistarea celor în cauză, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională-Inspectoratul General al Poliției Române.

7 Februarie 2017, 11:20 (3264 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Urmărit internațional de autoritățile din Austria și Italia, depistat de polițiștii ialomițeni
Urmărit internațional, depistat de polițiștii ialomițeni

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 23 Ian 2021
299 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Magazinele ENEL sunt închise în mini-vacanța de 1 Decembrie

Magazinele ENEL din județul Ialomița vor fi închise luni și marți, 30 noiembrie/1 decembrie 2020, zile libere legale. În celelalte zile, magazinele ENEL vor funcționa după programul obișnuit: de luni până ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2020, 17:15
(1283 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Dosar penal pentru 3 infracțiuni

Stelnica: Dosar penal pentru 3 infracțiuni

Un bărbat de 51 de ani, din comuna Stelnica, este cercetat penal de polițiștii ialomițeni pentru furtul unei ambarcațiuni pescărești, tăiere ilegală de arbori din fondul național și furt de lemne. Miercuri ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2020, 16:30
(797 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Mandat de executare a pedepsei, pus în aplicare de polițiști

În ziua de miercuri, 25 noiembrie a.c., polițiștii din Fetești au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2020, 15:45
(731 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 115 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 26 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 4280, cu 115 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2020, 13:25
(640 vizualizări - 1 comentariu)


Scânteia: Șură de coceni cuprinsă de flăcări

Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină miercuri, 25 noiembrie a.c., pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la o șiră de coceni de porumb în gospodăria unui cetățean din comuna Scânteia ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2020, 12:30
(754 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Rănit într-un accident rutier

Un tânăr de 30 de ani a ajuns la spital după ce a fost rănit într-un accident rutier produs în dimineața zilei de joi, 26 noiembrie a.c., în jurul orei 6,00. Acesta se afla la volanul unei mașini, moment ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2020, 12:15
(948 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități preventive ale polițiștilor

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au desfășurat ample activități de prevenire a răspândirii noului Coronavirus. Au fost controlate 30 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, și 2 ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2020, 15:15
(1166 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Identificat pe raza orașului cu adeverință de angajator falsă

Un tânăr, de 30 de ani, din Focșani/Vrancea, s-a ales cu un dosar penal după ce a încercat să intre în Slobozia având o declarație de angajator falsă. Marți, 24 noiembrie a.c., acesta a fost oprit la filtrul ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2020, 15:00
(584 vizualizări - 0 comentarii)


8

Slobozia: Găsit fără viață în propria locuință

Un bătrân de 76 de ani a fost descoperit mort în propria locuință de către pompierii din Slobozia. Miercuri, 25 noiembrie a.c., militarii ISU au fost solicitați să intervină pentru a debloca ușa apartamentului ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2020, 14:30
(774 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 92 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 25 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 4165, cu 92 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2020, 13:30
(788 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale ITM Ialomița: Munca «la negru», în vizor

Controale ale ITM Ialomița: Munca «la negru», în vizor

În luna octombrie 2020, Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița, în domeniul Relațiilor de Muncă, și-a desfășurat activitatea în conformitate cu Programul Cadru de Acțiuni aprobat de Inspecția Muncii ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2020, 12:40
(895 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Pieton lovit de o mașină

În seara zilei de marți, 24 noiembrie a.c., un bărbat de 36 de ani din localitatea Manasia, a fost implicat într-un accident rutier. Acesta a traversat strada prin loc nepermis, moment în care a fost lovit ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2020, 11:45
(644 vizualizări - 0 comentarii)


12

Mărculești: Incendiu la o groapă de gunoi

Marți, 24 noiembrie a.c., pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de gunoi menajer produs în comuna Mărculești. Pentru stingerea acestuia au intervenit mai bine de 3 ore ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2020, 11:30
(554 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Gospodărie cuprinsă de flăcări

Ion Roată: Gospodărie cuprinsă de flăcări

Incendiu de proporții în curtea unui localnic din localitatea Ion Roată. Pompierii din Urziceni au intervenit în ziua de marți, 24 noiembrie a.c., pentru a stinge flăcările care au curpins o anexă gopodărească ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2020, 11:00
(618 vizualizări - 0 comentarii)


Incidență crescută în continuare a cazurilor COVID-19 la Slobozia. Se pregătesc alte 14 zile de carantină!

Potrivit unei statistici a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița, rata incidentă a cazurilor COVID-19 în ultimele 14 zile la Slobozia se menține crescută. Astfel, în ciuda Carantinei ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2020, 18:50
(1370 vizualizări - 3 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 102 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 24 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 4073, cu 102 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2020, 13:15
(691 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amendați pentru că nu purtau măștile de protecție

Polițiștii ialomițeni au continuat seria acțiunilor preventive ce au ca scop responsabilizarea populației în privința respectării măsurilor de protecție sanitară. Astfel, au fost organizate 7 activități ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2020, 11:15
(488 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tânăr implicat într-un accident rutier

Paramedicii SMURD din Fetești au intervenit luni, 23 noiembrie a.c., pentru acordarea primului ajutor în cazul unui accident rutier petrecut în zona Autostrăzii Soarelui. Aceștia au transportat la spital ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2020, 10:30
(344 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Distrugeri provocate de o mașină condusă de un copil de 12 ani!

Vineri, 20 noiembrie a.c., în jurul orei 11,00, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1 Slobozia au fost sesizați prin apel 112, de un bărbat din comuna Ograda, cu privire la faptul că la locuința sa ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 14:35
(576 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr fără permis din Jilavele, urmărit de polițiști pe câmpuri

Vineri, 21 noiembrie a.c., în jurul orelor 21,00, polițiștii din Jilavele au efectuat semnal de oprire unui autoturism ce se deplasa pe raza comunei Armășești. Șoferul nu s-a conformat și a demarat în trombă ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 14:30
(527 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Sâmbătă, 21 noiembrie a.c., în jurul orelor 23,30, polițiștii din Jilavele au oprit pentru control, pe DJ101B, pe raza orașului Fierbinți-Târg, o autoutilitară ce se deplasa către comuna Maia.  La ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 14:25
(377 vizualizări - 0 comentarii)


Carantină la Slobozia: Și-au falsificat adeverințele de angajator!

Sâmbătă, 21 noiembrie a.c., polițiștii din Slobozia, în timp ce se aflau în filtrul rutier la intersecția Șoseaua Brăilei cu strada Viitor în vederea verificării respectării ordinului privind carantinarea ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 14:20
(527 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 72 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 23 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 3971, cu 72 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 13:20
(863 vizualizări - 1 comentariu)


Incendii la case din Țăndărei, Ion Roată, Slobozia și Coșereni

Vineri, 20 noiembrie a.c., în jurul orei 8,00, pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la o casă din orașul Țăndărei. La locul solicitării s-au ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 11:35
(409 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă la Sudiți și Gura Văii

Ca urmare a unor lucrări de întreținere și reparații a instalațiilor electrice din localitățile Sudiți și Gura Văii, efectuate de către furnizorul de energie, luni, 23 noiembrie 2020, în intervalul orar ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 11:20
(415 vizualizări - 0 comentarii)


Adâncata: Pieton ucis de un șofer grăbit

Adâncata: Pieton ucis de un șofer grăbit

Un pieton, în vârstă de 49 de ani, din Adâncata, a murit în dimineața zilei de luni, 23 noiembrie a.c., după ce a fost lovit de o mașină. Victima s-a angajat în traversarea străzii pe la colțul unei intersecții ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 11:15
(736 vizualizări - 2 comentarii)


Țăndărei: Și-a găsit sfârșitul în căminul de apă

O femeie de 71 de ani din Țăndărei și-a găsit sfârșitul într-un cămin de apă tencuit din propria gospodărie. Forțele de intervenție au fost alertate în cursul azilei de duminică, 22 noiembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 09:45
(458 vizualizări - 0 comentarii)


Gura Văii: Doi răniți într-un accident rutier

Gura Văii: Doi răniți într-un accident rutier

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut duminică, 22 noiembrie a.c., în zona localității Gura Văii. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce o tânără, de 22 de ani, ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 09:30
(470 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 121 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 22 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 3899, cu 121 cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2020, 13:40
(562 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 73 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 21 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 3778, cu 73 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2020, 13:15
(656 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Un om supărat în Administrație prin dispoziții de primar la Ciochina Ghost în Fonduri publice cheltuite nejustificat la Cantina Socială Slobozia Agora în Povestea Rodicăi și a birourilor AUR din Ialomița Agora în Povestea Rodicăi și a birourilor AUR din Ialomița Ce ? Tățean ... în Audit la Primăria Slobozia: Șeful Cantinei Sociale a demisionat! Stoian Alexandru în Povestea Rodicăi și a birourilor AUR din Ialomița Dodonel în Subprefectul Tudorița Ionescu pleacă secretar de primărie la Amara ofer spațiu comercial de închiriat în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 20 ianuarie 2021 @Valentin în Povestea Rodicăi și a birourilor AUR din Ialomița ofer garsonieră de închiriat în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 20 ianuarie 2021 susoceala în Povestea Rodicăi și a birourilor AUR din Ialomița Anonim în Povestea Rodicăi și a birourilor AUR din Ialomița Sever în Povestea Rodicăi și a birourilor AUR din Ialomița Genius în Audit la Primăria Slobozia: Șeful Cantinei Sociale a demisionat! Valentin în Povestea Rodicăi și a birourilor AUR din Ialomița Candudat în Administrație prin dispoziții de primar la Ciochina Un om ofticat în Administrație prin dispoziții de primar la Ciochina Din Orezu pe viață în Administrație prin dispoziții de primar la Ciochina Ialomițean în Administrație prin dispoziții de primar la Ciochina IL 94 ADI în Subprefectul Tudorița Ionescu pleacă secretar de primărie la Amara
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...