Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

ITM Ialomița avertizează asupra muncii în străinătate

Inspecția Muncii, în conformitate cu atribuțiile stabilite prin legea de înființare și organizare, verifică respectarea prevederilor legale referitoare la protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate. Legea nr. 156/2000 reglementează condițiile în care societățile comerciale pot desfășura activitate de plasare a forței de muncă în străinătate. Conform prevederilor Legii nr. 156/2000, privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate, republicată, pentru a putea desfășura activitatea de plasare forță de muncă în străinătate, agentul de plasare a forței de muncă trebuie să fie o societate constituită pe teritoriul României, care are ca activitate principală «Activități ale agențiilor de plasare a forței de muncă», cod CAEN 7810. Acesta are în principal următoarele obligații: să se înregistreze la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială își are sediul; să aibă încheiate cu persoane juridice sau fizice, stabilite într-un alt stat decât România, care au calitate de angajator conform legislației statului respectiv, contracte care conțin oferte ferme de locuri de muncă; să încheie cu solicitanții locurilor de muncă contracte de mediere; să efectueze activitățile de mediere și plasare în mod gratuit. Agenții de plasare a forței de muncă au obligația de a asigura încheierea contractelor de muncă dintre cetățenii români și angajatorii străini și în limba română, înainte de plecarea din România. Ca o atenționare lansată de Inspecția Muncii către persoanele care vor să lucreze în străinătate, precizăm că necunoașterea unor informații minimale cu privire la condițiile în care își pot găsi în mod legal de lucru în străinatate poate conduce la cazuri de înșelăciune.

6 Septembrie 2018, 08:05 (3217 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


vasile:
(6 Aprilie 2019, 19:09)
dece nu se pune la dispozitia solicitantulu un model de contact inheiat intre agentie si beneficiar strain 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Vineri 26 Feb 2021
252 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

«Contestația PSD, doar un joc de imagine»

«Contestarea rezultatului alegerilor din 6 decembrie nu este decît un joc de imagine al PSD, care vrea doar să-și explice eșecul electoral prin faptul că au fost furați la urne» se arată într-un comunicat ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 14:37
(8737 vizualizări - 0 comentarii)


Marea Debarasare, reluată

Marea Debarasare, reluată

Sîmbătă, 5 decembrie 2009, s-a reluat campania națională Marea Debarasare. Campania continuă să transmită populației mesajul inițial, creîndu-se astfel obișnuința de a se debarasa de deșeurile electrice ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 14:21
(9209 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a eliberat peste 30000 de adeverințe pentru beneficiarii formelor de sprijin gestionate deAPIA și care intenționează să acceseze credite de la băncile ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 13:56
(10283 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea SPORT a fost actualizată!

Nu ratați cele mai noi articole despre sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 16:24
(9884 vizualizări - 0 comentarii)


Bancnote false

Bancnote false

La sfîrșitul lunii noiembrie 2009, la mai multe magazine de pe raza municipiului Urziceni, precum și la cele din Armășești și Bărbulești, s-au pus în circulație bancnote de 100 lei contrafăcute. Asupra ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 12:09
(10262 vizualizări - 0 comentarii)


Exercițiu cu pompieri la Kaufland

Exercițiu cu pompieri la Kaufland

Miercuri, 9 decembrie, orele 10,00, pompierii ialomițeni desfășoară un exercițiu la complexul comercial Kaufland. Exercițiul are drept scop modul de acțiune a sistemului de management și gestionare a situațiilor ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 12:08
(8936 vizualizări - 0 comentarii)


Dezbatere pentru protecția mediului la Pitești

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești anunță participarea la o dezbatere publică organizată, joi, 10 decembrie a.c., la Universitatea Constantin ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 12:06
(10463 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton beat, victimă a unui accident rutier

În ziua alegerilor, duminică, 6 decembrie, în jurul orelor 18,45, prin 112 Poliția a fost sesizată asupra producerii unui accident rutier pe raza comunei Borănești. Astfel, în timp ce un tînăr, de 19 ani ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 16:52
(8719 vizualizări - 0 comentarii)


8

A intrat în stîlp

Neadaptarea vitezei la condițiile de drum este cauza unui accident rutier produs sîmbătă, 5 decembrie a.c., în jurul orelor 6,00, în comuna Brazii, eveniment în urma căruia a rezultat vătămarea corporală ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 16:44
(8703 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși la furat de sârmă din gard

Prinși la furat de sîrmă din gard

Sîmbătă, 5 decembrie a.c., în jurul orelor 18,00, Poliția Fetești a fost sesizată prin 112 de către un localnic despre faptul că a surprins doi bărbați în timp ce sustrăgeau plasa de la gardul din spatele ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 16:40
(9590 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer băut a părăsit locul accidentului

Depistat la scurt timp după ce, implicat într-un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, a părăsit locul faptei, pe numele unui bărbat de 32 ani, din Slobozia, polițiștii rutieri ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 16:38
(9355 vizualizări - 0 comentarii)


A furat o bicicletă și a vândut-o

A furat o bicicletă și a vîndut-o

Polițiștii din Balaciu au fost sesizați de un bătrîn de 80 ani asupra faptului că, în urmă cu cîteva zile, ar fi rămas fără o bicicletă. Polițiștii l-au identificat rapid pe autorul furtului, acesta fiind ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 16:36
(8611 vizualizări - 0 comentarii)


12
Hoț încarcerat

Hoț încarcerat

Vineri, 4 decembrie 2009, polițiștii ialomițeni au încarcerat în Penitenciarul Slobozia un bărbat în vîrstă de 30 ani, din localitate. Pe numele acestuia, Judecătoria Slobozia a emis, la data de 3 decembrie ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 16:32
(9302 vizualizări - 0 comentarii)


Fără infracțiuni electorale în Ialomița

Potrivit ultimelor informații, procesul electoral în județul Ialomița a decurs normal. Astfel, la nivelul județului nu au fost constatate infracțiuni, fiind aplicată o singură sancțiune contravențională ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 18:30
(7774 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu mașina Poliției

Accident cu mașina Poliției

O autoutilitară din dotarea Poliției Fetești a fost implicată într-un accident rutier. Astfel, duminică, 6 decembrie a.c., în jurul orei 16,15, pe raza municipiului Fetești, autovehiculul Poliției a intrat ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 18:24
(8216 vizualizări - 0 comentarii)


«Taxă pe prostie» la Slobozia

«Taxă pe prostie» la Slobozia

Înșelătoria prin metoda ghicitului, metodă veche în județul nostru, revine în actualitate cu o nouă victimă. O tînără de 15 ani a sesizat polițiștii că ar fi fost înșelată de o femeie de etnie rromă, după ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 05:32
(7985 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți la 13 ani

Doi copii, de 13 ani, din comuna Grivița sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat, fiind suspectați că, în perioada 20 noiembrie-3 decembrie, au furat din mai multe locuințe, de pe raza comunei ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2009, 06:38
(11357 vizualizări - 0 comentarii)


Suplimentare a forțelor de ordine la alegeri

Suplimentare a forțelor de ordine la alegeri

Pentru buna desfășurare a turului II al alegerilor prezidențiale, la nivelul județului Ialomița au fost luate măsuri de suplimentare a forțelor de ordine, comparativ cu cele implicate în primul tur de scrutin ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2009, 05:32
(8646 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Urziceni

Joi, 3 decembrie, polițiștii din Urziceni au desfășurat o razie ce a avut drept scop principal prevenirea unor evenimente stradale comise cu violență. La acțiune au participat polițiști din structurile ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2009, 15:50
(8974 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de trafic cu minori, prins de jandarmi

Suspect de trafic cu minori, prins de jandarmi

Jandarmii Grupei de Intervenție Slobozia au fost solicitați joi, 3 decembrie a.c., în jurul orelor 10,00, de o femeie din orașul Amara. Femeia a solicitat eliberarea fiicei sale, despre care credea că ar ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2009, 11:55
(8247 vizualizări - 0 comentarii)


Focuri de armă pentru prinderea unui hoț de tractoare

Focuri de armă pentru prinderea unui hoț de tractoare

Miercuri, 2 decembrie, polițiștii din județul Buzău au solicitat sprijinul polițiștilor ialomițeni pentru identificarea autorului unui furt de tractor agricol. După puțină vreme, mașinăria agricolă a fost ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 17:31
(8411 vizualizări - 0 comentarii)


Cu cuțitul în centrul orașului

Ziua în amiaza mare, un bărbat din Fetești a făcut un scandal monstru în centrul orașului. Pe scurt, miercuri, 2 decembrie, polițiștii feteșteni au fost sesizați asupra situației, bărbatul amenințînd trecătorii ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 17:03
(8100 vizualizări - 0 comentarii)


Fier vechi confiscat la Țăndărei

Fier vechi confiscat la Țăndărei

7 tone de deșeuri. Aceasta este captura polițiștilor din Țăndărei în urma efectuării unei acțiuni ample de verificarea a modului de colectare a fierului vechi pe raza localității. În urma controalelor efectuate ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 16:32
(9322 vizualizări - 0 comentarii)


Bețiv recalcitrant la Slobozia

După ce a băut bine, un bărbat din Bărbulești s-a apucat de spart geamurile unui magazin din Slobozia. Patronul magazinului a solicitat imediat sprijinul polițiștilor, bărbatul, de 40 ani, din Bărbulești ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 16:12
(10762 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor arestat

Miercuri, 2 decembrie, polițiștii l-au încarcerat în Penitenciarul Slobozia pe Constantin I., de 46 ani, din Slobozia. Pe numele bărbatului instanța slobozeană emisese în luna octombrie 2009 un mandat de ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 15:42
(9187 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal cu cuțitul din dotare

Scandal cu cuțitul din dotare

De Ziua Națională, marți, 1 decembrie 2009, jandarmii slobozeni au fost sesizați de patronul unui local din Slobozia asupra unui scandal iscat din senin între doi bărbați aflați în stare de ebrietate. ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 14:20
(8107 vizualizări - 0 comentarii)


«Clauzele interzise», în atenția ITM

«Clauzele interzise», în atenția ITM

Potrivit reprezentanților ITM, «libertatea de voință a părților este limitată în negocierea contractului individual de muncă de prevederile art. 38 din Codul Muncii, care prevede că „salariații nu pot ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 09:52
(9035 vizualizări - 0 comentarii)


Incidente electorale

Incidente electorale

În intervalul 23 noiembrie-1 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița au fost semnalate 3 incidente electorale, cîte unul în fiecare din localitățile Slobozia, Amara și Sudiți. Aspectele sesizate au ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 09:32
(9721 vizualizări - 0 comentarii)


Identificare online a parcelelor agricole

Pentru a diminua erorile privind identificarea parcelelor agricole, APIA va demara, în luna ianuarie 2010, o campanie de instruire a fermierilor privind modalitatea de identificare online a parcelelor agricole ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 13:10
(13899 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrână accidentată la traversarea străzii

Bătrînă accidentată la traversarea străzii

Traversarea neregulamentară a fost cauza unui accident rutier produs în cursul zilei de marți, 1 decembrie 2009, în jurul orelor 17,30, pe DN2A, în localitatea Stejaru. Victima, o femeie în vîrstă de 8 ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 10:04
(8251 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Alexa în «Dragoni» pe kerosen Popa în Urban SA Slobozia se pregătește să devină operator regional de furnizare a serviciilor de apă Om în «Omul faptelor» a fost dat dispărut de colegii de partid Daniela I în Serviciul Juridic de analfabeți al Primăriei Slobozia sacagii în Urban SA Slobozia se pregătește să devină operator regional de furnizare a serviciilor de apă Nimeni Altu' în Mihai Tănăsescu, prefectul USR pe Facebook. Ialomița mai așteaptă! art în Intergroup Engineering SRL cere 2,5 milioane de lei Primăriei Amara justice în Serviciul Județean Anticorupție Ialomița: Cercetări în 48 de dosare penale Eugenia în Urban SA Slobozia se pregătește să devină operator regional de furnizare a serviciilor de apă un cetatean în «Omul faptelor» a fost dat dispărut de colegii de partid Gigel în Mihai Tănăsescu, prefectul USR pe Facebook. Ialomița mai așteaptă! Ali în «Dragoni» pe kerosen EU în Mihai Tănăsescu, prefectul USR pe Facebook. Ialomița mai așteaptă! Gigel în Intergroup Engineering SRL cere 2,5 milioane de lei Primăriei Amara Amarean în Intergroup Engineering SRL cere 2,5 milioane de lei Primăriei Amara @Gigel în Mihai Tănăsescu, prefectul USR pe Facebook. Ialomița mai așteaptă! RUS în Mihai Tănăsescu, prefectul USR pe Facebook. Ialomița mai așteaptă! Cetățean în Mihai Tănăsescu, prefectul USR pe Facebook. Ialomița mai așteaptă! Tache în Slobozia a cheltuit 2 milioane de lei pentru «turiștii potențiali» Suporter în «Dragoni» pe kerosen
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...