Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

ITM Ialomița avertizează asupra muncii în străinătate

Inspecția Muncii, în conformitate cu atribuțiile stabilite prin legea de înființare și organizare, verifică respectarea prevederilor legale referitoare la protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate. Legea nr. 156/2000 reglementează condițiile în care societățile comerciale pot desfășura activitate de plasare a forței de muncă în străinătate. Conform prevederilor Legii nr. 156/2000, privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate, republicată, pentru a putea desfășura activitatea de plasare forță de muncă în străinătate, agentul de plasare a forței de muncă trebuie să fie o societate constituită pe teritoriul României, care are ca activitate principală «Activități ale agențiilor de plasare a forței de muncă», cod CAEN 7810. Acesta are în principal următoarele obligații: să se înregistreze la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială își are sediul; să aibă încheiate cu persoane juridice sau fizice, stabilite într-un alt stat decât România, care au calitate de angajator conform legislației statului respectiv, contracte care conțin oferte ferme de locuri de muncă; să încheie cu solicitanții locurilor de muncă contracte de mediere; să efectueze activitățile de mediere și plasare în mod gratuit. Agenții de plasare a forței de muncă au obligația de a asigura încheierea contractelor de muncă dintre cetățenii români și angajatorii străini și în limba română, înainte de plecarea din România. Ca o atenționare lansată de Inspecția Muncii către persoanele care vor să lucreze în străinătate, precizăm că necunoașterea unor informații minimale cu privire la condițiile în care își pot găsi în mod legal de lucru în străinatate poate conduce la cazuri de înșelăciune.

6 Septembrie 2018, 08:05 (3220 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


vasile:
(6 Aprilie 2019, 19:09)
dece nu se pune la dispozitia solicitantulu un model de contact inheiat intre agentie si beneficiar strain 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 27 Feb 2021
393 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Beat la volan

Marți, 17 noiembrie, în urma unui filtru rutier, polițiștii din Fetești au depistat un bărbat, de 22 ani, din Bordușani, în timp ce conducea o mașină fiind în stare de ebrietate. Actual, tînărul este cercetat ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 16:12
(8307 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție la înșelăciuni!

Polițiștii ialomițeni avertizează populația cu privire la înșelăciunile ce se petrec în fiecare zi. Ultima produsă a constat în furtul dintr-un magazin a genții personale a vînzătoarei. Astfel, trei persoane ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 16:11
(8557 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu o căruță

Un accident rutier s-a produs marți dimineață, 17 noiembrie, în localitatea ialomițeană Bărbulești. Urmare a incidentului rutier, un bătrîn de 83 ani a fost ușor rănit. Pe scurt, victima se afla într-o ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 16:11
(9554 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Deși nu deținea permis de conducere, un tînăr de 20 ani, din Urziceni, a decis să-și conducă mașina neînmatriculată în România, fiind identificat de polițiști. Pe numele tînărului a fost întocmit dosar ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 16:10
(10172 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi de peste 2100 lei aplicate de polițiștii feteșteni

Polițiștii feteșteni au acționat, marți, 17 noiembrie, în zona piețelor, barurilor și a locurilor de cazare, pentru prevenirea comiterii unor fapte ilegale. În timpul celor 43 de controale efectuate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 16:10
(8079 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Iordache, câștigător al Cupei de Toamnă Galați la tenis de câmp

Sorin Iordache, cîștigător al Cupei de Toamnă Galați la tenis de cîmp

Sorin Iordache, un băiețel de 11 ani, este legitimat la Tenis Con Slobozia. Campion național în acest an, a reușit zilele acestea o spectaculoasă performanță, cîștigînd unul din cele mai puternice turnee ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 10:46
(7823 vizualizări - 0 comentarii)


«Munca la negru», sancționată mai aspru

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții Inspectoratului teritorial de Muncă Ialomița au sancționat de la începutul anului 33 de angajatori pentru practicarea formelor de muncă ilegale. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 10:40
(8976 vizualizări - 0 comentarii)


Campanie anti-fumat, la Slobozia

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, în parteneriat cu alte instituții, marchează joi, 19 noiembrie, la Slobozia, «Ziua Națională fără tutun». «Campania „Renunță la fumat în fiecare zi!“ organizată ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 10:38
(9637 vizualizări - 0 comentarii)


8

A murit căzînd într-o fîntînă

Tragedie în comuna Maltezi. Un bărbat cu probleme de vedere a murit luni, 16 noiembrie, la primele ore ale dimineții, după ce a căzut într-o fîntînă secată de apă. Pompierii ialomițeni au intervenit de ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 17:33
(7028 vizualizări - 0 comentarii)


CEC-uri de 1,5 milioane, false

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Ialomița au demarat începerea urmăririi penale pe numele unui cetățean din Țăndărei. În sarcina bărbatului, de 34 ani, anchetatorii au reținut ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 17:21
(8506 vizualizări - 0 comentarii)


Campania electorală «dă de furcă» polițiștilor

Incidentele electorale nu se opresc în județul nostru. Polițiștii ialomițeni au cercetat și soluționat în perioada 6-17 noiembrie nu mai puțin de 6 reclamații electorale, în localitățile Mihail Kogălniceanu ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 17:03
(7694 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, prins la Fierbinți

Polițiștii din orașul Fierbinți-Tîrg au prins pe raza localității un tînăr în vîrstă de 23 ani ce era urmărit general încă din luna februarie 2009. Pe numele bărbatului exista un mandat de arestare, instnața ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 16:52
(7418 vizualizări - 0 comentarii)


12

A furat de la Primărie

Luni, 16 noiembrie, polițiștii din Amara au prins un hoț din localitate la scurt timp după ce acesta furase mai multe materiale de construcții dintr-un șantier al Primăriei. Bărbatul, Silviu T., de 31 ani ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 16:40
(8204 vizualizări - 1 comentariu)


Traficul rutier și școlile, în vizorul Poliției

Luni, 16 noiembrie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o amplă acțiune de verificare în trafic a autoturismelor înmatriculate în străinătate. În cadrul acțiunii au fost constatate 23 de abateri, fiind ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 16:20
(7846 vizualizări - 0 comentarii)


Conflict la Bărbulești

Conflict la Bărbulești

Sîmbătă, 14 noiembrie, prin 112, în jurul orelor 17.15, Poliția a fost sesizată asupra unui scandal iscat între localnicii din Bărbulești. Imediat după primirea sesizării, s-a dispus deplasarea în zonă ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 16:18
(7545 vizualizări - 0 comentarii)


Prins după ce a furat un autoturism

Un bărbat în vîrstă de 39 ani, din orașul Amara, cunoscut cu antecedente penale, este cercetat de polițiștii ialomițeni pentru furt calificat. Acesta este suspectat că în ziua de 5 noiembrie a.c. a sustras ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 15:28
(7983 vizualizări - 0 comentarii)


Minori de 8 și 10 ani, suspecți de furt dintr-o locuință

În după-amiaza zilei de vineri, 13 noiembrie 2009, în jurul orelor 16,00, un bărbat de 79 ani, din Miloșești, a sesizat Poliția asupra faptului că, în cursul zilei, persoane necunoscute au pătruns în casa ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 15:12
(6027 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Un tînăr în vîrstă de 20 ani, din Căzănești, este cercetat de polițiști pentru săvîrșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis. Iar socrul său, de 40 ani ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 14:38
(7704 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la Urziceni

Sîmbătă, 14 noiembrie 2009, în jurul orelor 15.20, prin 112, Poliția a fost sesizată asupra unui scandal la Urziceni. Astfel, Ionel C., pe de o parte și frații Eugen și Daniel B., pe de altă parte, s-au ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 14:01
(6895 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii

Incendii

• Unei persoane din comuna Gura Ialomiței, sat Luciu, vineri, 13.11.2009, i-au ars cca 2000 de baloți de paie de grîu din rezerva proprie. Incendiul a fost anunțat la dispeceratul Inspectoratului pentru ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 13:02
(7125 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu o autospecială SPIR

Echipajul de descarcerare de la Detașamentul Slobozia a intervenit sîmbătă dimineață, în jurul orelor 4.45, la intersecția DN2C cu DJ203F, în localitatea Grivița, la un accident rutier produs cu implicarea ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 12:59
(8086 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din Țăndărei, prinși de polițiști

Recent, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Țăndărei au reușit să soluționeze trei dosare penale de furt calificat, aflate în evidențele instituției cu autori necunoscuți. Pe scurt ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 16:32
(7588 vizualizări - 0 comentarii)


Bunuri de uz casnic vîndute ilegal, confiscate

Polițiștii slobozeni au confiscat joi, 12 noiembrie, bunuri de uz casnic în valoare de aproximativ 1500 lei. Asta după ce în zona Spitalului Județean Slobozia au fost depistate 3 persoane din județul Mureș ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 15:18
(8001 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune amplă a polițiștilor la Urziceni

Joi, 12 noiembrie, polițiștii din Urziceni au desfășurat o amplă acțiune în localitate. În timpul activităților derulate, polițiștii au verificat 171 de autovehicule, au legitimat 218 persoane, 31 dintre ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 14:21
(8617 vizualizări - 0 comentarii)


După ce a furat mai multe animale, un tînăr din Reviga a fost arestat

După ce joi, 12 noiembrie, a fost considerat suspectul principal în comiterea mai multor furturi, un tînăr de 18 ani din comuna Reviga a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. În sarcina acestuia s-a ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 13:41
(7291 vizualizări - 0 comentarii)


A vrut să-l lovească pe polițist cu toporul

Un bărbat din Smirna a reușit aseară «să pună pe jar» întreaga comunitate după ce a amenințat persoanele care mergeau pe stradă cu un topor. Deși a intervenit imediat ce a fost sesizat, polițistul din localitate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 15:29
(7949 vizualizări - 0 comentarii)


Minore, racolate pentru prostituție

Miercuri, 11 noiembrie, dimineața, a fost desfășurată o acțiune în două blocuri de garsoniere din Slobozia, unde existau suspiciuni că ar locui diverse persoane suspecte. În cadrul activităților desfășurate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 15:28
(8113 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț de animale, arestat

Un tînăr de 18 ani, din comuna Reviga, a fost arestat pentru săvîrșirea infracțiunii de furt, trei infracțiuni de violare de domiciliu și o infracțiune de maltratare și schingiuire a animalelor. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 15:27
(6606 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de furturi, prins de polițiști

Un tînăr în vîrstă de 31 ani, din Slobozia, «client» mai vechi al polițiștilor, a «picat» din nou în mîna anchetatorilor fiind suspectul principal în comiterea unei infracțiuni. Potrivit unui comunicat ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 15:26
(7739 vizualizări - 0 comentarii)


Accident al Urziceni

Alertă în după-amiaza zilei de miercuri, 11 noiembrie, la Urziceni. Polițiștii din localitate au fost anunțați asupra producerii unui accident de circulație în urma căruia s-ar fi distrus o conductă de ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 15:25
(8574 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 3 camere în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 februarie 2021 @Gica în Urban SA Slobozia se pregătește să devină operator regional de furnizare a serviciilor de apă ELDAGA în Păzea! Ilie Sima, președinte de Ligă la PRO România, a vorbit! Sergiu în Păzea! Ilie Sima, președinte de Ligă la PRO România, a vorbit! Adrian în Administrațiile din Ialomița investesc în Studii de Fezabilitate pentru «rețele inteligente de gaze» Gica în Urban SA Slobozia se pregătește să devină operator regional de furnizare a serviciilor de apă Anonim în Păzea! Ilie Sima, președinte de Ligă la PRO România, a vorbit! Gica în Urban SA Slobozia se pregătește să devină operator regional de furnizare a serviciilor de apă Maria în Păzea! Ilie Sima, președinte de Ligă la PRO România, a vorbit! * Nimeni Altu ' în Rodica Boancă pentru noi/a ajuns Șoșoacă doi Urbanistice, în Urban SA Slobozia se pregătește să devină operator regional de furnizare a serviciilor de apă R3port3r în Tone de porumb și orz, dispărute de pe câmpurile Penitenciarului Slobozia Nimeni Altu' în Rodica Boancă pentru noi/a ajuns Șoșoacă doi cititor în Bronz pentru George Dragomir flatulația porcului ! în Administrațiile din Ialomița investesc în Studii de Fezabilitate pentru «rețele inteligente de gaze» Liviu în «Omul faptelor» a fost dat dispărut de colegii de partid Cetatean: în Urban SA Slobozia se pregătește să devină operator regional de furnizare a serviciilor de apă ograda în Urban SA Slobozia se pregătește să devină operator regional de furnizare a serviciilor de apă ograda în «Omul faptelor» a fost dat dispărut de colegii de partid Marcela în Urban SA Slobozia se pregătește să devină operator regional de furnizare a serviciilor de apă
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...