Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

APIA Ialomița a plătit subvenții în valoare de 425 milioane de lei

Pentru 2018

APIA Ialomița a plătit subvenții în valoare de 425 milioane de lei

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Ialomița a fost și în 2018 principalul organism prin intermediul căruia fondurile europene au ajuns în județul nostru. O estimare oficială a instituției arată faptul că valoarea subven­țiilor acordate fermierilor ialomițeni, atât din sectorul agricol cât și cel zootehnic, a fost pentru anul 2018 de 425 milioane de lei...

Fonduri pentru fermierii ialomițeni
Subvențiile pe care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Ialomița le-a acordat anul trecut în județul nostru au la bază cele două mari programe de absorbție a acestor fonduri. Este vorba despre Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Estimările oficiale ale APIA Ialomița arată faptul că instituția a acordat sprijin financiar fermierilor ialomițeni în valoare de 425 milioane de lei, pentru o suprafață eligibilă la plată de 363 mii de hectare. Calculele arată că, prin raportare cu alte județe din România, suprafața de­clarată eligibilă în Ialomița se apropie de procentul 100%. Cea mai mare parte din subvențiile plătite în 2018 prin intermediul APIA Ialomița sunt cuprinse în Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Din acest program fac parte măsuri precum Schema Unică de Plată pe Suprafață (SAPS), Plata Redistributivă (PR) sau Plata pentru Practici Agricole Benefice pentru Climă și Mediu (PPABCM). Cea mai mare valoare a subvențiilor acordate prin intermediul FEGA este cea a Schemei Unice de Plată pe Suprafață. Astfel, fermierii din Ialomița au primit anul trecut fonduri aferente SPAS de 160,4 milioane de lei. De asemenea, alte 125,9 milioane de lei au fost acordate pentru Practici Agricole Benefice pentru Climă și Mediu. De această categorie de ajutoare financiare beneficiază fermierii ale căror culturi ajută la întreținerea solului. De asemenea, FEGA are și o componentă dedicată zootehniei, domeniu care a beneficiat în 2018 de stimulente financiare în valoare de 5,1 milioane de lei.

Peste 700 mii de lei pentru agricultura ecologică
Valoarea ajutoarelor financiare acordate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) a fost în 2018 de 62,5 milioane de lei. Subven­țiile acordate prin această schemă de sprijin vizează pachete care au legătură cu dezvoltarea unui sistem de agricultură mult mai benefic me­diului înconjurător. Un exemplu în acest sens este pachetul M11, potrivit căruia se acordă fonduri pentru fermierii care practică agricultura ecologică. Această formă de exploatare a terenurilor se referă la culturile înființate după metode convenționale, fără a utiliza tehnologia sau substanțe chimice. Pentru pachetul M11, în 2018, APIA Ialomița a acordat subvenții în valoare de 733 mii de lei. Tot în baza FEADR s-au acordat ajutoare financiare pentru animalele aflate în pericol de abandon (pachetul M10-P8) al căror cuantum a fost de 4 mii de lei sau pentru hrănirea gâștei cu gâtul roșu (pachetul M10-P7), subven­țiile aferente acestui pachet având va­loarea de 1,6 milioane de lei.

Fonduri pentru programul «Corn și Lapte» Tot prin interme­diul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Ialomița s-au distribuit și fondurile pentru demararea programului «Corn și Lapte». Anul trecut, bugetul aferent acestui program a fost în județul Ialomița de 764 mii de lei. De asemenea, alte 29,3 mi­lioane de lei au fost acordate pentru subvenția la motorină.

3 Februarie 2019, 11:10 (3483 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
APIA: Plăți în valoare de 2,51 miliarde de euro, pentru fermieri
APIA Ialomița: Noi reguli pentru a beneficia de subvenții
Fermierii ialomițeni încalcă normele Uniunii Europene

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 17 Ian 2022
126 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 346 347 348 350 352 353 354 372 373

Două cisterne transportau ILEGAL reziduuri petroliere

Joi, 15 aprilie 2010, în intervalul orar 16.00-21.00, în baza unui plan de acțiune, polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor, împreună cu comisari din cadrul Gărzii Financiare Ialomița au acționat ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2010, 09:35
(25992 vizualizări - 1 comentariu)


Peste 174000 de fermieri au accesat IPA Online

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, pînă în prezent, peste 174000 de fermieri au accesat aplicația IPA Online și au completat electronic declarația pentru o suprafață ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2010, 08:40
(17653 vizualizări - 0 comentarii)


Campania «Fetești, mai verde, mai curat!»

La inițiativa primarului municipiului Fetești, Gheorghe Catrinoiu, cu sprijinul Consiliului Local, în perioada 19-25 aprilie 2010, se va derula campania «Fetești, mai verde, mai curat!». Acțiunea va implica ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2010, 06:32
(26218 vizualizări - 0 comentarii)


3

Sprijin financiar pentru producătorii de tomate destinate procesării și producătorii de lapte

Producătorii de tomate destinate procesării vor primi sprijin financiar de 1516,6 euro pe hectar, potrivit unei Hotărîri adoptate în ședința de Guvern, care stabilește cadrul general de acordare a plăților ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2010, 14:39
(16411 vizualizări - 0 comentarii)


Gabi Ionașcu, la forumul economic de la Silistra

Primarul municipiului Slobozia, Gabi Ionașcu a participat miercuri, 14 aprilie a.c., la un forum economic româno-bulgar organizat la Silistra. Din delegația Primăriei Slobozia au făcut parte și 12 reprezentanți ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2010, 14:32
(32354 vizualizări - 0 comentarii)


5

Victimă a traversării prin loc nepermis

Miercuri, 14 aprilie, în comuna Sălcioara s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea unei persoane. Victima, o femeie de 39 de ani, din localitate, s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2010, 10:53
(14784 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni

Polițiști din structurile de ordine publică și poliție rutieră ale Poliției Municipiului Slobozia, cu sprijinul unor echipe din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița și Serviciului Public ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2010, 10:52
(28179 vizualizări - 0 comentarii)


3 șoferi au rămas fără permise pentru că nu au acordat prioritate de trecere pietonilor

Miercuri, 14 aprilie, polițiștii Biroului Rutier Slobozia au desfășurat în municipiul reședință de județ o acțiune pentru reducerea numărului de accidente rutiere și a consecințelor acestora produse pe ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2010, 10:52
(22380 vizualizări - 0 comentarii)


8

Fetești: Prevenirea și combaterea furturilor de cablu telefonic și deșeuri feroase-neferoase

Prevenirea și combaterea furturilor de cablu telefonic și respectarea prevederilor legale în domeniul achizițiilor deșeurilor feroase și neferoase au fost principalele obiective ale unei acțiuni desfășurate ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2010, 10:51
(16581 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi pentru mașinile cu defecțiuni tehnice

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Slobozia, în colaborare cu lucrătorii Registrului Auto Român Ialomița au organizat și desfășurat o acțiune comună, pe raza municipiului, în vederea verificării stării ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2010, 10:50
(28564 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiuni pentru ordine și liniște publică

15 sancțiuni contravenționale aplicate și bunuri în valoare de 1200 de lei ridicate în vederea confiscării, acestea sînt, succint, rezultatele unei acțiuni preventive desfășurate miercuri, 14 aprilie, în ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2010, 10:50
(28874 vizualizări - 0 comentarii)


Angajații «bolnavi», urmăriți de Ministerul Sănătății și Poliție

Guvernul a modificat legislația în privința acordării de concedii medicale, prin introducerea unor reglementări care vor da posibilitatea unei verificări mai eficiente a modului de acordare a acestora, ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2010, 07:18
(22247 vizualizări - 0 comentarii)


12

Gropile din șosele fac victime: Accident la ieșire din Slobozia Nouă

Unul după altul, craterele fac drumurile județene aproape impracticabile, iar traseele de parcurs adevărate coșmaruri pentru șoferi. Iar asta nu este tot. Gropile din carosabilul ialomițean fac și victime ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2010, 14:36
(15505 vizualizări - 0 comentarii)


«Zărzărică, zărzărea», la a XVIII-a ediție

«Zărzărică, zărzărea», la a XVIII-a ediție

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează vineri, 16 aprilie 2010, faza locală a celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului județean de folclor «Zărzărică ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2010, 14:33
(27877 vizualizări - 0 comentarii)


Pietonii, în atenția polițiștilor

Începînd de astăzi, 14 aprilie a.c., polițiștii rutieri acționează pe șoselele din municipiul Slobozia pentru a verifica modul în care sînt respectate dispozițiile legale referitoare la acordarea priorității ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2010, 14:23
(22888 vizualizări - 0 comentarii)


Focuri de armă pentru prinderea unui «șofer» fără permis

În cursul nopții de marți spre miercuri, respectiv 13 spre 14 aprilie, un agent din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Fetești a folosit armamentul din dotare pentru prinderea unui conducător ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2010, 14:18
(17515 vizualizări - 0 comentarii)


Transport ilegal de animale

Marți, 13 aprilie, în jurul orei 18,00, un echipaj din cadrul Biroului Rutier Slobozia a oprit, pe șoseaua Amara, un autovehicul în care se aflau 3 pasageri. Procedînd la legitimarea ocupanților mașinii ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2010, 14:18
(29545 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea «Autoturisme cu defecțiuni tehnice, afară de pe șosele!» continuă

Marți, 13 aprilie a.c., în intervalul orar 10,00-14,00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Fetești în colaborare cu lucrătorii Registrului Auto Român Ialomița au continuat acțiunea demarată ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2010, 14:15
(25248 vizualizări - 1 comentariu)


Pietonii ce traversează neregulamentar, sancționați

Poliția Rutieră a derulat, în ultimele 48 de ore, acțiuni ce au avut drept scop conștientizarea participanților la trafic cu privire la riscul pe care-l reprezintă abaterile de la normele rutiere în vigoare ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2010, 14:12
(23403 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: Focul i-a ars casa

Reviga: Focul i-a ars casa

În această dimineață, miercuri, 14 aprilie, flăcările unui incendiu au mistuit casa unei femei din comuna Reviga. Incendiul a fost semnalat pompierilor, însă pînă la sosirea acestora focul cuprinsese întreaga ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2010, 14:09
(29808 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2010, 17:01
(17714 vizualizări - 0 comentarii)


TE DEUM LAUDAMUS, concurs inițiat de Protoieria Urziceni

TE DEUM LAUDAMUS, concurs inițiat de Protoieria Urziceni

Luni, 12 aprilie 2010, Protoieria Urziceni, în colaborare cu World Vision România, au organizat concursul «Te Deum Laudamus». Evenimentul a devenit o tradiție în Protoieria Urziceni, anul acesta organizîndu ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2010, 16:00
(26723 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2010, 15:45
(15839 vizualizări - 0 comentarii)


Minori cercetați pentru furt calificat

În dimineața zilei de luni, 12 aprilie, un slobozean a sesizat Poliția Orașului Căzănești despre faptul că persoane necunoscute au pătruns într-un garaj situat în curtea unei locuințe pe care o deține în ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2010, 15:20
(16977 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturisme cu defecțiuni tehnice, scoase din circulație

La începutul săptămînii, luni, 12 aprilie în intervalul orar 10,00-13,00, polițiști din cadrul Biroului Rutier Fetești în colaborare cu lucrătorii Registrului Auto Român Ialomița au organizat și desfășurat ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2010, 15:20
(17686 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar penal pentru deținerea de substanțe toxice

În baza unui plan național de acțiune pentru prevenirea, identificarea și sancționarea faptelor de natură penală și contravențională la regimul produselor de protecție a plantelor, în cursul zilei de luni ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2010, 15:18
(30227 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși în flagrant după ce au furat 120 metri de cablu

Trei bărbați, doi din orașul Fierbinți-Tîrg și unul din comuna Moara Vlăsiei, județul Ilfov, au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore și încarcerați luni, 12 aprilie a.c., în arestul Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2010, 15:17
(16126 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Amenința că se aruncă de pe un stîlp de electricitate

Un tînăr de 21 de ani, din comuna Săveni, a pus pe jar pompierii din Țăndărei după ce s-a cocoțat pe un stîlp de electricitate, amenințînd că se va sinucide. Evident, toată tărășenia s-a petrecut după ce ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2010, 15:11
(14868 vizualizări - 0 comentarii)


Locuri de muncă disponibile în Italia

Agentia Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunoștința celor interesați că, la această dată, prin intermediul rețelei EURES, se fac înscrieri pentru locuri de muncă în Italia, în ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2010, 12:35
(19053 vizualizări - 0 comentarii)


Neatenția unui pieton, cauza accidentului

Duminică, 11 aprilie a.c., în jurul orei 11.00, Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată prin Serviciul Național Unic Apel Urgență 112, despre faptul că în localitatea Gîrbovi a avut loc un accident ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2010, 12:25
(21432 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 346 347 348 350 352 353 354 372 373
Ultimele comentarii
Marzuc în Infrastructură de transport pentru Galați, Brăila, Ialomița și Călărași Vali în Amical cu Petrolul Sandu în Seminar despre arta lui Pablo Picasso la Slobozia Valcioreni rușinați în Dosare DNA: Primarii Ștefan Ionescu-Valea Ciorii și Tudor Grigore-Axintele își așteaptă sentințele LICA în Ialomițeanul Cristian Corlău, numit secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii Gogu de la borduri în Raed Arafat a verificat activitatea serviciilor de urgență din Ialomița Mary în «Complexul Bora» ar putea deveni stația de sortare a deșeurilor din Ialomița Mary în «Complexul Bora» ar putea deveni stația de sortare a deșeurilor din Ialomița PUTIN în Ialomițeanul Cristian Corlău, numit secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii Corcodel de la Dumitresti în Dosare DNA: Primarii Ștefan Ionescu-Valea Ciorii și Tudor Grigore-Axintele își așteaptă sentințele PUTIN în Raed Arafat a verificat activitatea serviciilor de urgență din Ialomița Locuitor Bora în «Complexul Bora» ar putea deveni stația de sortare a deșeurilor din Ialomița Stefan în Ialomițeanul Cristian Corlău, numit secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii IONEL în «Complexul Bora» ar putea deveni stația de sortare a deșeurilor din Ialomița FromBucharestwithlove în Ialomițeanul Cristian Corlău, numit secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii VASILE în «Complexul Bora» ar putea deveni stația de sortare a deșeurilor din Ialomița apartament 3 camere în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 decembrie 2021 @George în Ialomițeanul Cristian Corlău, numit secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii George în Ialomițeanul Cristian Corlău, numit secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii mioara în Ialomițeanul Cristian Corlău, numit secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...