Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

APIA Ialomița a plătit subvenții în valoare de 425 milioane de lei

Pentru 2018

APIA Ialomița a plătit subvenții în valoare de 425 milioane de lei

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Ialomița a fost și în 2018 principalul organism prin intermediul căruia fondurile europene au ajuns în județul nostru. O estimare oficială a instituției arată faptul că valoarea subven­țiilor acordate fermierilor ialomițeni, atât din sectorul agricol cât și cel zootehnic, a fost pentru anul 2018 de 425 milioane de lei...

Fonduri pentru fermierii ialomițeni
Subvențiile pe care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Ialomița le-a acordat anul trecut în județul nostru au la bază cele două mari programe de absorbție a acestor fonduri. Este vorba despre Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Estimările oficiale ale APIA Ialomița arată faptul că instituția a acordat sprijin financiar fermierilor ialomițeni în valoare de 425 milioane de lei, pentru o suprafață eligibilă la plată de 363 mii de hectare. Calculele arată că, prin raportare cu alte județe din România, suprafața de­clarată eligibilă în Ialomița se apropie de procentul 100%. Cea mai mare parte din subvențiile plătite în 2018 prin intermediul APIA Ialomița sunt cuprinse în Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Din acest program fac parte măsuri precum Schema Unică de Plată pe Suprafață (SAPS), Plata Redistributivă (PR) sau Plata pentru Practici Agricole Benefice pentru Climă și Mediu (PPABCM). Cea mai mare valoare a subvențiilor acordate prin intermediul FEGA este cea a Schemei Unice de Plată pe Suprafață. Astfel, fermierii din Ialomița au primit anul trecut fonduri aferente SPAS de 160,4 milioane de lei. De asemenea, alte 125,9 milioane de lei au fost acordate pentru Practici Agricole Benefice pentru Climă și Mediu. De această categorie de ajutoare financiare beneficiază fermierii ale căror culturi ajută la întreținerea solului. De asemenea, FEGA are și o componentă dedicată zootehniei, domeniu care a beneficiat în 2018 de stimulente financiare în valoare de 5,1 milioane de lei.

Peste 700 mii de lei pentru agricultura ecologică
Valoarea ajutoarelor financiare acordate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) a fost în 2018 de 62,5 milioane de lei. Subven­țiile acordate prin această schemă de sprijin vizează pachete care au legătură cu dezvoltarea unui sistem de agricultură mult mai benefic me­diului înconjurător. Un exemplu în acest sens este pachetul M11, potrivit căruia se acordă fonduri pentru fermierii care practică agricultura ecologică. Această formă de exploatare a terenurilor se referă la culturile înființate după metode convenționale, fără a utiliza tehnologia sau substanțe chimice. Pentru pachetul M11, în 2018, APIA Ialomița a acordat subvenții în valoare de 733 mii de lei. Tot în baza FEADR s-au acordat ajutoare financiare pentru animalele aflate în pericol de abandon (pachetul M10-P8) al căror cuantum a fost de 4 mii de lei sau pentru hrănirea gâștei cu gâtul roșu (pachetul M10-P7), subven­țiile aferente acestui pachet având va­loarea de 1,6 milioane de lei.

Fonduri pentru programul «Corn și Lapte» Tot prin interme­diul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Ialomița s-au distribuit și fondurile pentru demararea programului «Corn și Lapte». Anul trecut, bugetul aferent acestui program a fost în județul Ialomița de 764 mii de lei. De asemenea, alte 29,3 mi­lioane de lei au fost acordate pentru subvenția la motorină.

3 Februarie 2019, 11:10 (3880 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
APIA: Plăți în valoare de 2,51 miliarde de euro, pentru fermieri
APIA Ialomița: Noi reguli pentru a beneficia de subvenții
Fermierii ialomițeni încalcă normele Uniunii Europene

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 23 Sep 2023
99 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 418 419 420 422 424 425 426 430 431
0
Două drumuri înzăpezite

Două drumuri înzăpezite

Potrivit unui comunicat de presă, resmis de către Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, la orele 12,30, în ziua de 19 ianuarie, pe arterele județului se circulă cu dificultate în condiții de iarnă ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 13:01
(11577 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat căzut în fîntînă

Marți dimineață, 19 ianuarie a.c., un bărbat a căzut într-o fîntînă dezafectată. Pe scurt, în timp ce mergea pe un teren viran situat în imediata apropiere a cartierului Gării din Slobozia Nouă, a căzut ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 13:00
(9100 vizualizări - 0 comentarii)


2

Tînără de 21 de ani, moartă în accident rutier

Marți, 19 ianuarie, o tînără de doar 21 ani și-a pierdut viața într-un accident rutier petrecut în apropiere de localitatea Cotorca. Mașina în care se afla, condusă de un bărbat de 22 ani, la rîndu-i rănit ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 12:59
(14717 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

Trei tineri din comuna Ion Roată sînt cercetați pentru furt calificat. Suspecții, unul de 29 de ani și doi în vîrstă de 17 ani, sînt acuzați că în perioada noiembrie 2009-18 ianuarie 2010 au furat din locuința ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 12:58
(8904 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive

Luni, 18 ianuarie a.c., în intervalul orar 14,30-21,30, polițiști din structurile de ordine publică și poliție rutieră ale Poliției Municipiului Slobozia, cu sprijinul unor echipe din cadrul Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 12:57
(9151 vizualizări - 0 comentarii)


5
Final de săptămână plin de accidente

Final de săptămînă plin de accidente

Vineri, 15 ianuarie, la Slobozia, un localnic de 51 de ani, probabil pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul direcției de deplasare a mopedului pe care îl conducea și a lovit un o tînără de ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 23:30
(11887 vizualizări - 0 comentarii)


La 60 de ani a furat un telefon mobil

Sâmbătă, în jurul orei 13,30, prin 112, o tînără de 16 ani din comuna Coșereni sesiza Poliția despre faptul că în urmă cu aproximativ o jumătate de oră, în timp ce se afla într-un magazin din municipiul ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 18:08
(9448 vizualizări - 0 comentarii)


7

Depistați beți la volani

În după-amiaza zilei de duminică, 17 ianuarie a.c., o echipă de siguranță publică ce acționa într-un filtru rutier instituit pe raza municipiului Slobozia a oprit pentru control, pe Strada Nordului, o autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 17:16
(10412 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis, la volan

Un ialomițean în vîrstă de 27 de ani, din comuna Dridu este cercetat de polițiști pentru conducerea unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere. Acesta a fost depistat vineri, 15 ianuarie a.c., ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 16:36
(8609 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit încarcerat

Vineri, 15 ianuarie 2010, în cadrul unei acțiuni desfășurată în municipiul Urziceni, polițiștii au depistat un tînăr de 22 de ani, din localitate. Tînărul era urmărit general, întrucît se sustrăgea executării ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 16:22
(9899 vizualizări - 0 comentarii)


«Șofer» cu permis de conducere reținut

În noaptea de vineri spre sîmbătă, 15/16 ianuarie, un echipaj al Biroului Rutier Fetești aflat în serviciu pe raza municipiului a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Ilfov, la volan ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 15:48
(11210 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții mai multor furturi, arestați preventiv

Vineri, 15 ianuarie a.c., polițiștii l-au prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia, cu propunere de arestare preventivă, pe principalul suspect de comiterea unui furt dintr-un magazin din ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 15:08
(9247 vizualizări - 0 comentarii)


Week-end cu accidente rutiere grave

Week-end cu accidente rutiere grave

Unul dintre acestea s-a petrecut sîmbătă, 17 ianuarie a.c., în jurul orei 01,00, pe Str. Călărași din municipiul Fetești. În urma coliziunii cu un stîlp de beton, un autoturism în care se aflau patru persoane ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 11:40
(13852 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție la Centrul Cultural

Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» și Consiliul Județean Ialomița vă invită miercuri, 20 ianuarie a.c., la evenimentul vernisării expoziției artistei Miruna Budișteanu. Expoziția va fi inaugurată la ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 11:32
(9959 vizualizări - 0 comentarii)


173 milioane subvenții pentru sectorul zootehnic și vegetal

Potrivit unui comunicat de presă, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a repartizat centrelor județene APIA suma de peste 173 milioane lei de la bugetul național reprezentînd plata solicitărilor ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2010, 05:16
(10741 vizualizări - 0 comentarii)


Casă mistuită de flăcări

Casă mistuită de flăcări

În seara zilei de joi, 14 ianuarie a.c., la construcția de casă încă nefinalizată a unei bătrîne din satul Malu a izbucnit un incendiu. Pînă la intervenția pompierilor, întreaga locuință a fost cuprinsă ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2010, 06:12
(8410 vizualizări - 0 comentarii)


Parfumuri contrafăcute găsite de jandarmi

Doi bărbați, unul din București și celălalt din Brașov, au încercat să comercializeze parfumuri contrafăcute la Slobozia. Numai că, astfel, aceștia au fost surprinși miercuri, 13 ianuarie a.c., de jandarmii ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2010, 05:18
(9745 vizualizări - 0 comentarii)


Cupa Liceelor-ediția 2010

Cupa Liceelor-ediția 2010

Sîmbătă, 16 ianuarie, la orele 11,00, municipalitatea locală dă startul uneia dintre cele mai longevive competiții sportive naționale. Este vorba despre Cupa Liceelor, ediția 2010, competiție destinată ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 16:35
(9157 vizualizări - 0 comentarii)


Beat și fără permis la volan

Joi, 14 ianuarie a.c., polițiștii slobozeni au depistat în trafic un tînăr în timp ce-și conducea autoturismul deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie și se afla în sare vădită de ebrietate ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 15:26
(9012 vizualizări - 0 comentarii)


Copil, victima unui accident rutier

Joi, 14 ianuarie a.c.,poliția a fost sesizată despre producerea unui accident rutier pe raza comunei Jilavele, eveniment rutier soldat cu rănirea unui pieton. În urma investigațiilor efectuate la fața locului ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 15:25
(9875 vizualizări - 0 comentarii)


Suspectul unui furt din magazin, reținut pentru 24 de ore

În cadrul activităților desfășurate de efective ale Poliției Orașului Amara și Serviciului de Investigații Criminale cu privire la un furt din magazin comis în urmă cu aproximativ o săptămînă, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 15:24
(11320 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 1,4 tone de deșeuri feroase și neferoase, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni efectuează cercetări pentru stabilirea provenienței unor deșeuri feroase și neferoase ce ar putea proveni din săvîrșirea de infracțiuni. Joi, 14 ianuarie a.c., aflați într-un filtru ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 15:24
(8871 vizualizări - 0 comentarii)


Înșelați de un fals asistent veterinar

Trei cetățeni din comuna Movila au sesizat agenții postului de poliție despre faptul că un bărbat ce s-a recomandat drept medic veterinar i-a înșelat cu diferite sume de bani sau bunuri, părăsind ulterior ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 16:22
(9571 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton accidentat

În dimineața zilei de 13 ianuarie a.c., la Munteni Buzău s-a petrecut un accident rutier în urma căruia un bărbat în vîrstă de 70 ani a suferit vătămări corporale, necesitînd internarea. Evenimentul rutier ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 16:21
(14382 vizualizări - 0 comentarii)


Cu permis fals la volan

Miercuri, 13 ianuarie a.c., polițiștii din Făcăeni au oprit pentru control, pe raza comunei, un autoturism înmatriculat în județul Ialomița, la volanul căruia se afla un localnic în vîrstă de 22 ani. Cu ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 16:20
(10515 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției în mediul rural

Acțiuni ale Poliției în mediul rural

Polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni cu efective mărite în mai multe comune ale județului. Astfel, la acțiunile efectuate pe raza comunelor aflate în zona de responsabilitate a Poliției Municipiului ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 16:15
(10450 vizualizări - 1 comentariu)


Se caută 200 de femei pentru cules de căpșuni în Spania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița primește înscrieri pentru locuri de muncă sezonieră în sectorul agricol din Spania, la cules de căpșuni. Sînt oferite 200 locuri de muncă pentru ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 17:13
(8831 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer de autobuz, beat la volan

În cursul zilei de marți, 12 ianuarie a.c., în jurul orelor 4,00, un echipaj al Biroului Rutier Fetești a oprit pentru control, pe strada Călărași din localitate, un autobuz de transport local persoane ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 16:15
(9455 vizualizări - 0 comentarii)


Consultant de asigurări, cercetat penal

Polițiștii din Urziceni au finalizat cercetările și au dispus începerea urmăririi penale într-un dosar penal în care o femeie în vîrstă de 41 ani, din localitate, este învinuită de săvîrșirea infracțiunilor ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 15:43
(8959 vizualizări - 0 comentarii)


A dat peste doi copii pe trecerea de pietoni

Doi minori, ambii în vîrstă de 10 ani, din municipiul Urziceni, au fost răniți în urma unui accident rutier produs în dimineața zilei de marți, 12 ianuarie a.c., pe Calea București din localitate. Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 15:21
(9953 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 418 419 420 422 424 425 426 430 431
Ultimele comentarii
Cristy în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei Mary în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei Enia în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei AGORA în Slobozia: Au început audierile în dosarul tinerei care ar fi fost violată la Școala Politică AUR Cetāţean în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei dorin în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei închiriere apartament 3 camere în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 20 septembrie 2023 Cetateanul de rand în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei vai de noi în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei DIP electric în Parchetul General va ancheta firmele ialomițene acuzate de «trafic cu bazele de date ale Programului Casa Verde Fotovoltaice» Dorel în Slobozia: Au început audierile în dosarul tinerei care ar fi fost violată la Școala Politică AUR Acidel în Pregătire continuă în ultrasonografie la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Mary în Două amenzi în decurs de un an pentru puțuri forate ilegal Mary în Ialomița așteaptă aplicarea Ordonanței privind măsurile de reorganizare a unor autorități și instituții publice Pompei în Ialomița așteaptă aplicarea Ordonanței privind măsurile de reorganizare a unor autorități și instituții publice Dacicus în Ialomița așteaptă aplicarea Ordonanței privind măsurile de reorganizare a unor autorități și instituții publice Vivi în Două amenzi în decurs de un an pentru puțuri forate ilegal închiriere garsonieră Mamaia Nord în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 20 septembrie 2023 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 20 septembrie 2023 spaţiu comercial de închiriat în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 20 septembrie 2023
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...