Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

BÎRFE

avariate

Doamnelor și domnilor, am ratat evenimentul anului. Recunoaștem că am știut dar, luați de curenții ascendenți, am omis nunta președintelui Airbus de la Brașov. Căci doctorul în avioane a făcut nuntă mare pe teritoriul soției, gurile spurcate din instituție spunând că, de fapt, «el s-a măritat». Acestea fiind rostite, îi dorim secretarului de stat Boeing casă de pietre și... «ține-ți minte trei cuvinte: Marean Mapă tot te minte!». Na că-s cinci!

Impresionați de baletul lu’ Marean Dezamăgitoru’, am zis să aplaudăm la scenă deschisă noile strategii ale celui ce se visează noul Hrebe de pe scena politică națională. Și dacă cel sfătuit de purtătorul de mape cu cod COR stă la pârnaie pentru o frecție, huhurezul lucrător la Programe de Guvernare și proțăpitor de Veorici în funcții de premier ar putea să se gândească la situațiile similare pe care încă le patronează. Adicătelea, are și Marean câțiva ipochimeni prin niște funcții plătite la stat care n-au trecut pe la serviciu în timp ce freacă menta (sau altceva) prin sedii de partid. De preferat ar fi ca Marean să discute totuși într-o privată cu nea Livache să nu care cumva să pățească vreun pocinog.

Și dacă tot discutăm de Marean Dezamăgitoru’, este cazul să-i transmitem primarelui Mojo-fante de Slobozia că nu mai este în viziunile Luceafărului politicii. Căci purtătorul de mape cu cod COR este sigur că Potorelul cel Viteaz va fi cartea câștigătoare pentru Primăria Sloboziei. În acest context și cu sondajul PSD în față, Marean a reușit să-l irite la culme pe freelancerul Păros. Și, dacă stăm bine să ne gândim, e și normal în condițiile în care freelancerul a fost primul pe ștat la Pro Românica.

După cum aminteam în treacăt mai sus, social-democrații sau ce a mai rămas din ei au definitivat tradiționalul deja sondaj de opinie la nivel local. Cel în care l-au reintrodus pe Săndel dinamită, pe vicii Mușețel și Renu’, plus alte specimene gen Potori, Băcănei, șamd. Acuma, vorba lui nea Săndel dinamită, să vedem care va fi gluga candidată, deoarece, potrivit sondajului, cocenii ar fi rămas constanți în opțiuni.

În toată această agitație de permutări, Soarele administrației publice locale își urmează nestingherit mișcarea de rotație, convins fiind de prea multă vreme că fără razele-i înțelepte întreaga Ialomiță s-ar deșertifica. Revenind, noi chiar nu știm cum să propagăm ceea ce fără să dorim am auzit. Să fie doar o glumă că după răsturnarea Veoricii, duamna menajer Mariana ar fi promovată la Ministerul Sănătății? Sau că tanti cea mai iubită dintre consiliere, domnișoară între domnișoare, va ajunge la Ministerul ăla unde Carmencita tot caută luminițe pe sub birourile secretarilor de stat? Chiar că încurcate sunt căile politicii și ale lu’ Marean Dezamăgitoru’ în mod special.

La capitolul impresie artistică, apreciem că mama galurilor are ceva defecțiuni la partea mansardată. Din ce am priceput de la niște primărei de țară cu terenuri cumpărate pe numele soțiilor, odraslelor și, în unele cazuri, chiar ale amantelor, mama la galuri i-ar fi făcut să înțeleagă că își dorește mai mult de la politica social-democrată. Nu știm dacă de vină pentru ceea ce au înțeles niște primărei sunt doar vremurile, dar Marian al nostru ar fi auzit. Nu s-a supărat. Dar și-a amintit brusc că baletul, impresiile artistice și jocul de scenă aparțin Luceafărului politicii, descoperitorul de ta­lente la nivel local.

Umblă din nou vorba că doctorul cu doctorat Piua face joculețe politice. Din câte am reușit să aflăm, doctorul ucigaș de găini cu doctorat în pestă porcină ar fi fost împuternicit oficial cu racolarea de primari. Deja are la activ două propuneri concrete, alți doi urmând a fi contactați de virușii instituției. Interesante, din punctul nostru de vedere, au fost recomandările dr Piua...

11 Octombrie 2019, 17:50 (5341 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
25 Sep 2022
123 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
« 1 3 4 5 6 7 8 9 401 402
Incendiu la o casă din Țăndărei

Incendiu la o casă din Țăndărei

Pompierii din Țăndărei au fost solicitați să intervină vineri, 23 septembrie a.c., pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință din orașul Țăndărei. La sosirea forțelor de intervenție incendiul ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2022, 18:40
(339 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 nou caz de COVID-19

Vineri, 23 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29528, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de joi, 22 septembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2022, 13:15
(265 vizualizări - 0 comentarii)


2

AJFP Ialomița: 1,9 milioane de lei, obligații suplimentare stabilite în luna august 2022

Inspectorii Activității de Inspecție Fiscală din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna august 2022, controale la contribuabili persoane fizice și juridice, stabilind ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2022, 10:30
(255 vizualizări - 0 comentarii)


3
Rovine: Locuință cuprinsă de flăcări

Rovine: Locuință cuprinsă de flăcări

Trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Slobozia au intervenit joi, 22 septembrie a.c., pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință în satul Rovine. Au ars două camere de locuit, acoperișul ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2022, 10:00
(234 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Rovine incendiu


4

APIA: Sprijin în valoare de 1,3 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2022, 09:00
(264 vizualizări - 0 comentarii)


5

Fetești: Drogat la volan

Polițiștii ialomițeni au continuat activitățile de prevenire și combatere a consumului de droguri. Astfel, miercuri, 21 septembrie a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii Biroului Rutier Fetești au depistat ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2022, 15:55
(297 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Stelnica, dosar penal pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat

Miercuri, 21 septembrie a.c., în jurul orei 10,00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Fetești, împreună cu un reprezentant RAR, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2022, 15:45
(398 vizualizări - 0 comentarii)


7
IPJ Ialomița: Aproape 700 kg de tutun, confiscate de polițiști

IPJ Ialomița: Aproape 700 kg de tutun, confiscate de polițiști

Joi, 22 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității din cadrul IPJ Ialomița au efectuat 5 percheziții domiciliare în județul Călărași, la locuințele unor persoane bănuite de ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2022, 14:40
(503 vizualizări - 0 comentarii)


8

Ialomița: 10 noi cazuri de COVID-19

Joi, 22 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29527, fiind înregistrate 10 cazuri noi față de ziua de miercuri, 21 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2022, 13:15
(334 vizualizări - 0 comentarii)


9

AJFP Ialomița: Noi cote de impozitare pentru veniturile obținute din participarea la jocurile de noroc

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că, începând cu data de 1 august 2022, au intrat în vigoare prevederile OG nr. 16/2022, pentru modificarea și completare ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2022, 12:10
(360 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 26 septembrie 2022, termenul limită de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că 26 septembrie 2022 este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată: Formularul 100 ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2022, 11:15
(363 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 16 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 21 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29517, fiind înregistrate 16 cazuri noi față de ziua de marți, 20 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2022, 13:20
(430 vizualizări - 0 comentarii)


12

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

20 Septembrie 2022, 18:20


Ialomița: 18 noi cazuri de COVID-19

Marți, 20 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29501, fiind înregistrate 18 cazuri noi față de ziua de luni, 19 septembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2022, 13:15
(542 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Adolescentă reținută pentru «tâlhărie»

Luni, 19 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Stelnica au fost sesizați de un bătrân de 81 de ani, din Bordușani, cu privire la faptul că în data de 9 septembrie a.c., a fost ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2022, 11:30
(542 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Fetești!

RAJA Constanța va executa de marți, 20 septembrie 2022, orele 23,00, până miercuri, 21 septembrie 2022, ora 5,30, înlocuirea unei vane de legătură pentru sectorizarea sistemului de la nivelul conductei ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2022, 21:55
(597 vizualizări - 0 comentarii)


Substanțe interzise, depistate asupra a doi tineri din Slobozia

Substanțe interzise, depistate asupra a doi tineri din Slobozia

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 17/18 septembrie a.c., în timp ce patrulau pe bulevardul Matei Basarb din Slobozia, jandarmii au observat doi tineri, de 16, respectiv 17 ani, care păreau agitați și ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2022, 13:50
(812 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 8 noi cazuri de COVID-19

Luni, 19 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29483, fiind înregistrate 8 cazuri noi față de ziua de duminică, 18 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2022, 13:40
(675 vizualizări - 0 comentarii)


Maestrul chitarei Maxim Belciug concertează pentru prima dată la Slobozia

Maestrul chitarei Maxim Belciug concertează pentru prima dată la Slobozia

Joi, 22 septembrie 2022, de la orele 19,00, Sala «Europa» din Slobozia găzduiește un recital extraordinar de chitară susținut de carismaticul chitarist Maxim Belciug, unul dintre cei mai apreciați muzicieni ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2022, 12:05
(723 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Movila, Urziceni, Bucu, Maia și Gheorghe Doja

Accidente la Movila, Urziceni, Bucu, Maia și Gheorghe Doja

Sâmbătă, 17 septembrie a.c., două echipaje de pompieri din Țăndărei au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Movila. În eveniment au fost implicate două autoturisme, în urma căruia a rezultat ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2022, 11:50
(748 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 7 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 18 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29475, fiind înregistrate 7 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 17 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2022, 13:50
(754 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 17 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 17 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29468, fiind înregistrate 17 cazuri noi față de ziua de vineri, 16 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2022, 13:20
(673 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 14 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 16 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29451, fiind înregistrate 14 cazuri noi față de ziua de joi, 15 septembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2022, 13:15
(703 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Informare privind Măsura1 «Microgranturi în domeniul agroalimentar»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii Măsurii 1 «Microgranturi în domeniul agroalimentar» că pot încărca rapoartele de progres în cadrul sistemului informatic ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2022, 11:15
(820 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Poliției Locale Slobozia în luna august 2022

Potrivit unui comunicat de presă remis publicității, în luna august 2022, polițiștii locali din Slobozia au primit, la dispeceratul instituției, 284 de reclamații, din care 174 au vizat încălcări ale Legii ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2022, 10:00
(1186 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Incendiu într-o gospodărie

Giurgeni: Incendiu într-o gospodărie

Joi, 15 septembrie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească în comuna Giurgeni. Au ars anexa gospodărească, furaje, lemne de foc și aproximativ ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2022, 09:50
(808 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Giurgeni incendiu


Roșiori: Minori răniți în urma unui accident rutier

Roșiori: Minori răniți în urma unui accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit joi, 15 septembrie a.c., la un accident rutier în care a fost implicat un ATV și o bicicletă, în comuna Roșiori. În urma evenimentului rutier au rezultat două victime ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2022, 09:40
(839 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Roșiori accident


Ialomița: 12 noi cazuri de COVID-19

Joi, 15 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29437, fiind înregistrate 12 cazuri noi față de ziua de miercuri, 14 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2022, 13:25
(885 vizualizări - 0 comentarii)


Doi bărbați din Sudiți, reținuți după ce au accidentat mortal un copil de 15 ani și au părăsit locul faptei!

Două persoane au fost identificate și reținute de polițiștii ialomițeni la scurt timp după ce ar fi accidentat mortal un pieton în vârstă de 15 ani. Acestea au fost introduse în Centrul de Reținere și ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2022, 10:10
(1214 vizualizări - 1 comentariu)


Incendiu la o casă din Ion Roată

Incendiu la o casă din Ion Roată

Miercuri, 14 septembrie a.c., trei echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o casă din comuna Ion Roată. Au ars articole de mobilier, materiale textile, acoperișul ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2022, 09:55
(887 vizualizări - 0 comentarii)


« 1 3 4 5 6 7 8 9 401 402
Ultimele comentarii
Marius în Slobozia are nevoie de «Dezvoltare Urbană Durabilă» Sandocan în Primăria Slobozia retrage autorizația de funcționare a firmei Taboo Events SRL Sorel în Slobozia: «Orășelul Copiilor» a devenit «Orășelul Băncilor» Ina în Curtea de Apel București l-a scăpat de închisoare pe Ștefan Ionescu. Primarul comunei Valea Ciorii își pierde însă mandatul! Ofof în Slobozia: «Orășelul Copiilor» a devenit «Orășelul Băncilor» Uniunea Europeana în Slobozia: «Orășelul Copiilor» a devenit «Orășelul Băncilor» Adrian în Slobozia: «Orășelul Copiilor» a devenit «Orășelul Băncilor» Alex în Senatoarea Rodica se pregătește să piardă Alegerile din 2024 Locuitor în Slobozia: «Orășelul Copiilor» a devenit «Orășelul Băncilor» Marian în Slobozia: «Orășelul Copiilor» a devenit «Orășelul Băncilor» Mihai în Spiritul Vlah și motoarele Sloboziei Azur în Slobozia: «Orășelul Copiilor» a devenit «Orășelul Băncilor» Un localnic în Spiritul Vlah și motoarele Sloboziei @cineva în Curtea de Apel București l-a scăpat de închisoare pe Ștefan Ionescu. Primarul comunei Valea Ciorii își pierde însă mandatul! Andreea de la Vodafone în Curtea de Apel București l-a scăpat de închisoare pe Ștefan Ionescu. Primarul comunei Valea Ciorii își pierde însă mandatul! Denisa în DN2A: Trei persoane au murit pe loc într-un accident rutier Liliana în DN2A: Trei persoane au murit pe loc într-un accident rutier cineva în Curtea de Apel București l-a scăpat de închisoare pe Ștefan Ionescu. Primarul comunei Valea Ciorii își pierde însă mandatul! kuki în Infrastructură Drumuri și Poduri SA a rămas fără «Juma’ de creier»! Viorel în Meritau să câștige
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...