Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

BÎRFE

avariate

Doamnelor și domnilor, am ratat evenimentul anului. Recunoaștem că am știut dar, luați de curenții ascendenți, am omis nunta președintelui Airbus de la Brașov. Căci doctorul în avioane a făcut nuntă mare pe teritoriul soției, gurile spurcate din instituție spunând că, de fapt, «el s-a măritat». Acestea fiind rostite, îi dorim secretarului de stat Boeing casă de pietre și... «ține-ți minte trei cuvinte: Marean Mapă tot te minte!». Na că-s cinci!

Impresionați de baletul lu’ Marean Dezamăgitoru’, am zis să aplaudăm la scenă deschisă noile strategii ale celui ce se visează noul Hrebe de pe scena politică națională. Și dacă cel sfătuit de purtătorul de mape cu cod COR stă la pârnaie pentru o frecție, huhurezul lucrător la Programe de Guvernare și proțăpitor de Veorici în funcții de premier ar putea să se gândească la situațiile similare pe care încă le patronează. Adicătelea, are și Marean câțiva ipochimeni prin niște funcții plătite la stat care n-au trecut pe la serviciu în timp ce freacă menta (sau altceva) prin sedii de partid. De preferat ar fi ca Marean să discute totuși într-o privată cu nea Livache să nu care cumva să pățească vreun pocinog.

Și dacă tot discutăm de Marean Dezamăgitoru’, este cazul să-i transmitem primarelui Mojo-fante de Slobozia că nu mai este în viziunile Luceafărului politicii. Căci purtătorul de mape cu cod COR este sigur că Potorelul cel Viteaz va fi cartea câștigătoare pentru Primăria Sloboziei. În acest context și cu sondajul PSD în față, Marean a reușit să-l irite la culme pe freelancerul Păros. Și, dacă stăm bine să ne gândim, e și normal în condițiile în care freelancerul a fost primul pe ștat la Pro Românica.

După cum aminteam în treacăt mai sus, social-democrații sau ce a mai rămas din ei au definitivat tradiționalul deja sondaj de opinie la nivel local. Cel în care l-au reintrodus pe Săndel dinamită, pe vicii Mușețel și Renu’, plus alte specimene gen Potori, Băcănei, șamd. Acuma, vorba lui nea Săndel dinamită, să vedem care va fi gluga candidată, deoarece, potrivit sondajului, cocenii ar fi rămas constanți în opțiuni.

În toată această agitație de permutări, Soarele administrației publice locale își urmează nestingherit mișcarea de rotație, convins fiind de prea multă vreme că fără razele-i înțelepte întreaga Ialomiță s-ar deșertifica. Revenind, noi chiar nu știm cum să propagăm ceea ce fără să dorim am auzit. Să fie doar o glumă că după răsturnarea Veoricii, duamna menajer Mariana ar fi promovată la Ministerul Sănătății? Sau că tanti cea mai iubită dintre consiliere, domnișoară între domnișoare, va ajunge la Ministerul ăla unde Carmencita tot caută luminițe pe sub birourile secretarilor de stat? Chiar că încurcate sunt căile politicii și ale lu’ Marean Dezamăgitoru’ în mod special.

La capitolul impresie artistică, apreciem că mama galurilor are ceva defecțiuni la partea mansardată. Din ce am priceput de la niște primărei de țară cu terenuri cumpărate pe numele soțiilor, odraslelor și, în unele cazuri, chiar ale amantelor, mama la galuri i-ar fi făcut să înțeleagă că își dorește mai mult de la politica social-democrată. Nu știm dacă de vină pentru ceea ce au înțeles niște primărei sunt doar vremurile, dar Marian al nostru ar fi auzit. Nu s-a supărat. Dar și-a amintit brusc că baletul, impresiile artistice și jocul de scenă aparțin Luceafărului politicii, descoperitorul de ta­lente la nivel local.

Umblă din nou vorba că doctorul cu doctorat Piua face joculețe politice. Din câte am reușit să aflăm, doctorul ucigaș de găini cu doctorat în pestă porcină ar fi fost împuternicit oficial cu racolarea de primari. Deja are la activ două propuneri concrete, alți doi urmând a fi contactați de virușii instituției. Interesante, din punctul nostru de vedere, au fost recomandările dr Piua...

11 Octombrie 2019, 17:50 (4466 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Miercuri 12 Mai 2021
444 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 313 314 315 317 319 320 321 338 339

Angajații «bolnavi», urmăriți de Ministerul Sănătății și Poliție

Guvernul a modificat legislația în privința acordării de concedii medicale, prin introducerea unor reglementări care vor da posibilitatea unei verificări mai eficiente a modului de acordare a acestora, ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2010, 07:18
(21175 vizualizări - 0 comentarii)


Gropile din șosele fac victime: Accident la ieșire din Slobozia Nouă

Unul după altul, craterele fac drumurile județene aproape impracticabile, iar traseele de parcurs adevărate coșmaruri pentru șoferi. Iar asta nu este tot. Gropile din carosabilul ialomițean fac și victime ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2010, 14:36
(14740 vizualizări - 0 comentarii)


«Zărzărică, zărzărea», la a XVIII-a ediție

«Zărzărică, zărzărea», la a XVIII-a ediție

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează vineri, 16 aprilie 2010, faza locală a celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului județean de folclor «Zărzărică ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2010, 14:33
(26469 vizualizări - 0 comentarii)


Pietonii, în atenția polițiștilor

Începînd de astăzi, 14 aprilie a.c., polițiștii rutieri acționează pe șoselele din municipiul Slobozia pentru a verifica modul în care sînt respectate dispozițiile legale referitoare la acordarea priorității ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2010, 14:23
(22135 vizualizări - 0 comentarii)


Focuri de armă pentru prinderea unui «șofer» fără permis

În cursul nopții de marți spre miercuri, respectiv 13 spre 14 aprilie, un agent din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Fetești a folosit armamentul din dotare pentru prinderea unui conducător ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2010, 14:18
(16686 vizualizări - 0 comentarii)


Transport ilegal de animale

Marți, 13 aprilie, în jurul orei 18,00, un echipaj din cadrul Biroului Rutier Slobozia a oprit, pe șoseaua Amara, un autovehicul în care se aflau 3 pasageri. Procedînd la legitimarea ocupanților mașinii ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2010, 14:18
(28101 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea «Autoturisme cu defecțiuni tehnice, afară de pe șosele!» continuă

Marți, 13 aprilie a.c., în intervalul orar 10,00-14,00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Fetești în colaborare cu lucrătorii Registrului Auto Român Ialomița au continuat acțiunea demarată ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2010, 14:15
(23719 vizualizări - 1 comentariu)


Pietonii ce traversează neregulamentar, sancționați

Poliția Rutieră a derulat, în ultimele 48 de ore, acțiuni ce au avut drept scop conștientizarea participanților la trafic cu privire la riscul pe care-l reprezintă abaterile de la normele rutiere în vigoare ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2010, 14:12
(21899 vizualizări - 0 comentarii)


8
Reviga: Focul i-a ars casa

Reviga: Focul i-a ars casa

În această dimineață, miercuri, 14 aprilie, flăcările unui incendiu au mistuit casa unei femei din comuna Reviga. Incendiul a fost semnalat pompierilor, însă pînă la sosirea acestora focul cuprinsese întreaga ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2010, 14:09
(27831 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2010, 17:01
(16881 vizualizări - 0 comentarii)


TE DEUM LAUDAMUS, concurs inițiat de Protoieria Urziceni

TE DEUM LAUDAMUS, concurs inițiat de Protoieria Urziceni

Luni, 12 aprilie 2010, Protoieria Urziceni, în colaborare cu World Vision România, au organizat concursul «Te Deum Laudamus». Evenimentul a devenit o tradiție în Protoieria Urziceni, anul acesta organizîndu ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2010, 16:00
(25720 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2010, 15:45
(15045 vizualizări - 0 comentarii)


12

Minori cercetați pentru furt calificat

În dimineața zilei de luni, 12 aprilie, un slobozean a sesizat Poliția Orașului Căzănești despre faptul că persoane necunoscute au pătruns într-un garaj situat în curtea unei locuințe pe care o deține în ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2010, 15:20
(16231 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturisme cu defecțiuni tehnice, scoase din circulație

La începutul săptămînii, luni, 12 aprilie în intervalul orar 10,00-13,00, polițiști din cadrul Biroului Rutier Fetești în colaborare cu lucrătorii Registrului Auto Român Ialomița au organizat și desfășurat ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2010, 15:20
(16394 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar penal pentru deținerea de substanțe toxice

În baza unui plan național de acțiune pentru prevenirea, identificarea și sancționarea faptelor de natură penală și contravențională la regimul produselor de protecție a plantelor, în cursul zilei de luni ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2010, 15:18
(28894 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși în flagrant după ce au furat 120 metri de cablu

Trei bărbați, doi din orașul Fierbinți-Tîrg și unul din comuna Moara Vlăsiei, județul Ilfov, au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore și încarcerați luni, 12 aprilie a.c., în arestul Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2010, 15:17
(15551 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Amenința că se aruncă de pe un stîlp de electricitate

Un tînăr de 21 de ani, din comuna Săveni, a pus pe jar pompierii din Țăndărei după ce s-a cocoțat pe un stîlp de electricitate, amenințînd că se va sinucide. Evident, toată tărășenia s-a petrecut după ce ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2010, 15:11
(14198 vizualizări - 0 comentarii)


Locuri de muncă disponibile în Italia

Agentia Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunoștința celor interesați că, la această dată, prin intermediul rețelei EURES, se fac înscrieri pentru locuri de muncă în Italia, în ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2010, 12:35
(18080 vizualizări - 0 comentarii)


Neatenția unui pieton, cauza accidentului

Duminică, 11 aprilie a.c., în jurul orei 11.00, Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată prin Serviciul Național Unic Apel Urgență 112, despre faptul că în localitatea Gîrbovi a avut loc un accident ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2010, 12:25
(20473 vizualizări - 0 comentarii)


Patru copii din Căzănești, autorii unui furt

În dimineața zilei de sîmbătă, 10 aprilie a.c., în jurul orei 9.00, Poliția Orașului Căzănești a fost sesizată de un localnic, în vîrstă de 68 de ani, despre faptul că în cursul nopții, persoane necunoscute ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2010, 12:24
(16830 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii rutieri, permanent pe arterele din județ

Acțiunile polițiștilor rutieri din ultimele 48 de ore au urmărit depistarea și sancționarea celor care nu respectă regulile de circulație, cît și asigurarea unui trafic fluent.
Cu ocazia acțiunilor au ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2010, 12:23
(16566 vizualizări - 0 comentarii)


Fura calea ferată

Duminică, 11 aprilie a.c., în jurul orei 19.00, lucrătorii Postului de Poliție Transporturi Feroviare au fost sesizați de personalul de serviciu în stația Urziceni, cu privire la faptul că aparatul de comandă ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2010, 12:23
(19101 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune în sistem integrat

Sîmbătă, 10 aprilie a.c., în intervalul orar 23.00-3.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, împreună cu agenți din cadrul Postului de Poliție Gheorghe-Doja și lucrători ai Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2010, 12:22
(17532 vizualizări - 0 comentarii)


Și-a incendiat autoturismul

Sîmbătă, 10 aprilie a.c., în jurul orei 1.00, Poliția Slobozia a fost sesizată despre faptul că un bărbat, de 32 de ani, din municipiu, după ce a achiziționat un autoturism înmatriculat în Spania, l-a incendiat ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2010, 12:22
(20120 vizualizări - 1 comentariu)


Suspect de furt, identificat

Duminică, 11 aprilie a.c., în jurul orei 18.00, agenții Postului de Poliție Grindu, au fost sesizați de un bărbat, de 59 de ani, din comuna Movilița, agent de pază la o stație de apă din localitate, despre ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2010, 12:21
(17514 vizualizări - 0 comentarii)


«Mascați» la Grindu

Duminică, 11 aprilie a.c., în jurul prînzului, agenții Postului de Poliție Grindu aflați în serviciul de patrulare pe raza comunei au solicitat sprijinul Poliției Municipiului Urziceni pentru aplanarea ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2010, 12:06
(18588 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Fierbinți-Tîrg, intervenții SMURD la Ciocîrlia și Ion Roată, animale împotmolite la Țăndărei

Incendii, salvări de animale, urgențe medicale sînt doar cîteva dintre evenimentele finalului de săptămînă ce au necesitat intervenția de urgență a pompierilor ialomițeni.
Duminică, 11 aprilie a.c., ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2010, 12:00
(14669 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea «Alege viața»

Direcția Rutieră din cadrul IGPR a desfășurat vineri, 9 aprilie, între orele 10.00 și 20.00, o acțiune la nivel național pentru combaterea vitezei excesive și a altor abateri grave ce pun în pericol siguranța ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2010, 04:09
(18404 vizualizări - 0 comentarii)


Mesaj de condoleanțe al premierului Emil Boc

Primul-ministru Emil Boc a transmis un mesaj de condoleanțe omologului său polonez Donald Tusk, pentru a-și exprima regretul față de tragicul accident în care și-au pierdut viața Președintele Poloniei, ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2010, 14:11
(18304 vizualizări - 0 comentarii)


Trei copii, hoți de biciclete

În cadrul acțiunii executate de polițiștii din Fetești, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor de furt, au fost depistate mai multe persoane, suspecte de comiterea unor astfel de fapte.
Așadar ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2010, 10:42
(18321 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 313 314 315 317 319 320 321 338 339
Ultimele comentarii
sandu în EXCLUSIV: Chemat la audieri, un hoț a fugit din sediul Poliției Orașului Țăndărei Dani în Candidatul Ionel Gae, doar 26,50 puncte la concursul pentru șefia Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița Rusine în EXCLUSIV: Chemat la audieri, un hoț a fugit din sediul Poliției Orașului Țăndărei Onest în Doi slobozeni au câștigat «Cupa Rotary Tenis Con» Onest în Alexandru Minea, campion național U15 AJF Baraganul în CSM Fetești, campioana județului Alex în Candidatul Ionel Gae, doar 26,50 puncte la concursul pentru șefia Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița @Nicosia în Candidatul Ionel Gae, doar 26,50 puncte la concursul pentru șefia Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița Nicosia în Candidatul Ionel Gae, doar 26,50 puncte la concursul pentru șefia Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița Miu în Candidatul Ionel Gae, doar 26,50 puncte la concursul pentru șefia Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița Slobozean în Candidatul Ionel Gae, doar 26,50 puncte la concursul pentru șefia Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița Un cetățean în EXCLUSIV: Chemat la audieri, un hoț a fugit din sediul Poliției Orașului Țăndărei ilie în Candidatul Ionel Gae, doar 26,50 puncte la concursul pentru șefia Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița Mary în Candidatul Ionel Gae, doar 26,50 puncte la concursul pentru șefia Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița cadru medical în Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești, dat în judecată de fostul manager Liviu Patrichi Rodi în EXCLUSIV: Chemat la audieri, un hoț a fugit din sediul Poliției Orașului Țăndărei Rodi în EXCLUSIV: Chemat la audieri, un hoț a fugit din sediul Poliției Orașului Țăndărei WALY în Candidatul Ionel Gae, doar 26,50 puncte la concursul pentru șefia Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița Tomy în Candidatul Ionel Gae, doar 26,50 puncte la concursul pentru șefia Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița Țuțu. în Cartierul lui Sorel
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...