Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Infanteriștii Liceului Pedagogic

Viitorul începe azi

Infanteriștii Liceului Pedagogic

Sunt 8 din cei 29 de elevi ai clasei a XII-a a Liceului Pedagogic. Cred în reforma sistemului de învățământ românesc, în misiunea lor de viitori educatori și... iubesc copiii! Știu că 8 din 10 elevi de liceu nu vor profesa niciodată în specialitatea pe care o urmează. Dar asta nu-i împiedică să își dorească, animați de cel mai frumos entuziasm, cel al vârstei. Ei sunt Elena Curelea, Alina Crudu, Alexandra Olteanu, George Țaporea, Gabriela Manea, Maria Iancu, Daniela Gheorghe și Andreea Alexe.

Primele emoții, primele griji Andreea Alexe are 18 ani și este elevă în clasa a XII-a la Liceul Pedagogic «Matei Basarab» din Slobozia. Și acum știe că va deveni educatoare. «Când am predat prima dată, am fost copleșită! Puteam să jur că nu sunt făcută pentru asta... Doamna educatoare mă privea dintr-un colț, gândul că nu mă vor asculta copiii mă speria teribil, nu-mi găseam cuvintele... Iar după 50 de minute, când s-a terminat totul, eram epuizată și nu mai țineam minte nimic din ce făcusem. Dar am înțeles că asta trebuie să fac, să fiu educatoare!». Alexandra Alexe e singura care știe. Cei­lalți păstrează deschisă toată paleta de opțiuni. Elena Curelea vrea să urmeze o facultate la distanță, pentru o dublă specializare, George Țaporea vrea o facultate la zi, Maria Iancu ne confirmă clar și răspicat că nu va deveni niciodată învă­ță­toare și că vrea să se facă... gardian la Penitenciarul Slobozia: «Mama mea este învățătoare. Nu e așa cum se spune... Vo­lumul de muncă este imens, lecțiile trebuie pregătite în fiecare zi, sunt mii de hârtii și hârțoage care se cer. Asta nu în­seamnă că nu îmi place. Dacă nu îmi plăcea, nu terminam liceul aici. Doar că nu mă văd făcând din meseria asta o carieră. Vreau gardian la Penitenciarul Slobozia!».

Umerii cruzi ai responsabilității Chiar dacă nu toți vor fi învățători, cei 8 elevi au convingeri puternice referitoare la sistemul de învățământ românesc și opinii personale pe care și le apără cu înverșunare. Alina Crudu, și ea gata să devină învățătoare imediat după finali­zarea liceului, știe ce o așteaptă: «Știu că sunt prea tânără și că părinții nu au în­credere în învățătorii de-abia ieșiți de pe băncile școlii. Dar eu vreau să ofer copiilor o altfel de educație. Cred că acum se pune prea mult acceptul pe cantitatea de informații, nu pe calitatea lor...». Opinia Alinei e general împărtășită. La fel crede și Daniela Gheorghe, la fel și Gabriela Manea... Paradoxal, vorbesc prin prisma experienței la catedră. În fiecare săptă­mână fac practică pedagogică 4 ore. Practic, sunt singurii elevi de liceu care ies de pe băncile școlii cu o experiență practică solidă. Sunt mândri de asta și convinși că această experiență le oferă un avantaj. «Noi, ca învățători, trebuie să avem o pregătire generală solidă! Pare aiurea să mulțumești profesorilor, dar eu sunt convinsă că trebuie să o facem. Întâi celor de la materiile de bază Româna și Matematica, apoi tuturor celorlalți care ne-au educat, ne-au sprijinit și ne-au ajutat să înțelegem cât de importanți sunt învățătorii pentru societate. Și diriginților, evident!» conchide Alexandra Olăreanu, cu vocea sigură a unui viitor profesor.

Un singur sistem, un univers de profesii
Datele statistice confirmă că doar 3 din 10 elevi urmează carierele pentru care au fost educați în învățământul liceal. În cazul Liceului Pedagogic, procentul este chiar mai mic. Adriana Matache, directorul Liceului Pedagogic, susține că această tendință nu este îngrijorătoare: «Toți elevii sunt buni... Dacă unul nu reușește, nu este vina lui. Trebuie că există un motiv. Școala are doar rolul de a-i sprijini, de a-i ajuta să înțeleagă cine sunt și ce vor. Ei trebuie să greșească singuri, iar noi trebuie să îi învățăm să își înțeleagă greșelile și să învețe din aceste greșeli!». Nici George Petre, directorul Liceului de Arte din Slobozia, nu este îngrijorat de statistici: «Nu toți elevii Liceului de Arte trebuie să se facă pictori. Ar fi absurd... Dar s-a demonstrat științific că acești elevi creativi devin, mai târziu, angajați productivi indiferent de domeniul în care aleg să performeze. Noi cu asta ne mândrim! Iar evoluția profesională a foștilor noștri elevi confirmă această teorie...».

23 Noiembrie 2019, 09:40 (2427 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Profesor al Liceului Pedagogic «Matei Basarab» Slobozia, infectat cu SARS-CoV-2
Tatăl unui elev rom susține că fiul său este jignit de învățătoare
Liceul Pedagogic din Slobozia are sală de gimnastică

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Vineri 30 Iul 2021
288 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 5 6 7 9 11 12 13 350 351
anunț angajare

anunț angajare


Compania
EXPUR SA


căutăm doi
noi colegi


pentru Departamentul Contabilitate
din cadrul companiei noastre
din Slobozia
operator introducere și validare date
perioadă determinată-6 luni
Sarcini Generale:
-Înregistrare documente
de gestiune materie primă
-Înregistrare facturi
materie primă semințe
-Înregistrare plăți în lei pentru furnizori
-Recepție documente transmise
de celelalte departamente
-Arhivare documente
Cerințe:
-cel puțin studii medii
-experiență pe un post similar
(cunoștințe de contabilitate constituie
un avantaj)-minim 6 luni
-bune cunoștințe de operare calculator
-abilitatea de a lucra în condiții de stres
-abilități de organizare, planificare
și comunicare
Dacă răspundeți cerințelor de mai sus
și doriți să acceptați provocările
acestui postvă rugăm să trimiteți
o scrisoare de intenție
și un curriculum vitae
până la data de 10.06.2021
pe adresa de e-mail [email protected]

9 Iunie 2021, 08:20


Slobozia: Accident cu o victimă

Slobozia: Accident cu o victimă

Un accident rutier s-a produs pe raza municipiului Slobozia luni seara, 7 iunie a.c., în jurul orelor 21,10, salvatorii de la Garda de Intervenție Slobozia intervenind cu o autospecială de stingere cu apă ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2021, 08:05
(689 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Țăndărei: Minor de 14 ani, depistat la volanul unei mașini

În timpul unei misiuni de patrulare pe străzile din Țăndărei, efectuată în seara zilei de 7 iunie a.c., polițiștii din oraș au identificat la volanul unei mașini un minor de 14 ani. Verificările ulterioare ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2021, 14:30
(716 vizualizări - 0 comentarii)


3

AJOFM Ialomița: Rata șomajului la finalul lunii aprilie

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița informează cu privire la faptul că, la finalul lunii aprilie 2021, rata șomajului la nivelul județului a fost de 4,60%. Astfel, în evidențele instituției ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2021, 14:15
(462 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Transportul de persoane, în atenția polițiștilor

În ziua de luni, 7 iunie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune privind respectarea legalității transportului public de persoane. Astfel, atât în mediul rural cât și urban, au fost constituite ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2021, 14:00
(365 vizualizări - 0 comentarii)


5

Urziceni: Suspect de «furt calificat», reținut de polițiști

Polițiștii din Urziceni au reținut pentru 24 de ore, în ziua de luni, 7 iunie a.c., un tânăr de 19 ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de comiterea mai multor furturi în formă calificată. Din datele ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2021, 13:45
(615 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița caută «Salvator din pasiune»

Începând cu data de 14 iunie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița va începe o nouă etapă a campaniei de recrutare a voluntarilor «Salvator din pasiune». ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2021, 13:30
(433 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 4 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 8 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10768, cu 4 cazuri mai mult decât luni, 7 iunie a ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2021, 13:15
(500 vizualizări - 0 comentarii)


8

Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Luni, 7 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10764, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2021, 13:25
(522 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 22 iunie-termenul de depunere a Formularului 097 «Notificarea privind aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că marți, 22 iunie 2021, este termenul-limită pentru depunerea notificării pentru aplicarea/încetarea aplicării sistemului ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2021, 13:20
(416 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna iunie 2021

Ministerul Finanțelor emite, începând cu 7 iunie 2021, 3 noi emisiuni de Titluri de Stat în cadrul Programului «Tezaur», cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 2,95%, 3,35% și 3,65%. Titlurile de ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2021, 12:40
(471 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantinare

În zilele de sâmbătă și duminică, 5-6 iunie a.c., 57 de societăți comerciale au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru și în privința respectării ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2021, 12:25
(532 vizualizări - 0 comentarii)


12

Ialomița: Beți și fără permise, la volan

În cursul zilei de sâmbătă, 5 iunie ac.c., un bărbat în vârstă de 60 de ani, din comuna Gura Ialomiței, a fost depistat în flagrant în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu fără ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2021, 12:20
(604 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Un singur nou caz COVID-19 în Ialomița

Duminică, 6 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10764, cu un singur caz mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2021, 14:05
(491 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Un singur nou caz COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 5 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10763, cu un singur caz mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2021, 14:40
(462 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric!

În perioada 7-11 iunie 2021, E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor desfășura în localitățile ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2021, 15:20
(969 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 4 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10762, cu 6 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2021, 13:25
(660 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Țăndărei, arestat pentru infracțiuni comise în Germania

Polițiștii de Investigații Criminale din Ialomița au depistat un tânăr care era urmărit internațional pentru «infracțiuni contra proprietății», fapte comise în Germania. Astfel, joi, 3 iunie a.c., polițiștii ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2021, 11:05
(654 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Prevenirea violenței domestice

Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, cu sprijinul polițiștilor de proximitate din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au desfășurat activități pentru promovarea ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2021, 10:55
(487 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Lemne confiscate de polițiști

Sărățeni: Lemne confiscate de polițiști

Joi, 3 iunie a.c., pe raza localității Sărățeni, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Ion Roată au depistat, în trafic, un tânăr de 25 de ani, din județul Vrancea, în timp ce transporta ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2021, 10:40
(569 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Lipsă apă în Cartierul Buliga

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 90 mm, de pe strada Brazilor din Fetești. În vederea executării acestor lucrări ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2021, 19:05
(589 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 3 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10756, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2021, 13:15
(618 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: Incendiu la o casă din cauza unui scurtcircuit

Gheorghe Lazăr: Incendiu la o casă din cauza unui scurtcircuit

Miercuri, 2 iunie a.c., în jurul orelor 12,20, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, au fost alertați pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 să intervină în comuna Gheorghe ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2021, 16:10
(596 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 2 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 2 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10753, cu 2 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2021, 13:45
(475 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Respectarea măsurilor de protecție sanitară, monitorizată de polițiști

Verificarea respectării măsurilor de izolare/carantină la adresa declarată, a interdicțiilor privind organizarea de evenimente private, dar și purtarea măștii în spații închise și în spațiile aglomerate ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2021, 13:10
(454 vizualizări - 0 comentarii)


Copaci rupți de vânt la Urziceni

Copaci rupți de vânt la Urziceni

În cursul nopții de luni spre marți, 31 mai/1 iunie a.c., salvatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit cu mijloacele de intervenție din dotare pentru degajarea unor copaci căzuți ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2021, 10:10
(508 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 8 iunie 2021-termen limită pentru depunerea Formularului 092

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informeză contribuabilii înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2021, 09:40
(496 vizualizări - 0 comentarii)


Concurs de desene pentru copii, organizat de IPJ Ialomița

Concurs de desene pentru copii, organizat de IPJ Ialomița

Cu ocazia Zilei Copilului, Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a organizat marți, 1 iunie a.c., concursul de desene «Siguranța în culorile copilăriei».  Astfel, elevi ai Liceului de Arte ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2021, 15:30
(579 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Un singur nou caz de COVID-19 în Ialomița

Marți, 1 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10751, cu un singur caz mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2021, 13:15
(650 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Bătrâni răniți într-un accident rutier

Coșereni: Bătrâni răniți într-un accident rutier

Accident rutier pe podul peste râul Ialomița din zona localității Coșereni. Potrivit informațiilor, evenimentul rutier s-a petrecut în ziua de marți, 1 iunie a.c., când un autoturism a intrat într-un parapet ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2021, 12:40
(594 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 5 6 7 9 11 12 13 350 351
Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...