Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Două familii de romi s-au luat la bătaie în plină stradă

Scandal la Fetești, în prima zi de Paște

Două familii de romi s-au luat la bătaie în plină stradă

Dosare penale pe numele scandalagiilor

Duminică, 19 aprilie 2020, polițiștii și jandarmii au intervenit în Cartierul Vlașca din Fetești pentru a aplana un conflict spontan apărut între două familii de romi. Depășite numeric, forțele de ordine au solicitat întăriri din partea militarilor Jandarmeriei Române care asigură respectarea carantinei la Țăndărei. În urma scandalului, 4 persoane care au încălcat prevederile Ordonanțelor Militare au fost ridicate și transportate într-unul dintre Centrele de carantină din stațiunea Amara.

Revolta, distribuită pe internet
Scandalul iscat între cele două familii din Vlașca a apărut în spațiul public în urma difuzării pe internet a unor imagini în care romii din Fetești apar lovindu-se cu bâtele de lemn. Revolta s-a petrecut în mijlocul străzii pe care locuiesc familiile care au provocat-o. Potrivit imaginilor, scandalagiii au încercat să-i lovească pe polițiștii și jandarmii care au intervenit pentru a-i liniști. Tocmai de aceea a fost nevoie de suplimentarea forțelor de ordine. Astfel, o parte dintre militarii Jandarmeriei Române care asigură respectarea stării de carantină impusă la Țăndărei s-au deplasat la Fetești. În urma acțiunii nu au fost emise mandate de arestare sau de reținere. 4 indivizi care nu au respectat măsurile de autoizolare, stabilite prin Ordonanțele Militare, au fost ridicați de forțele de ordine și internați într-unul dintre Centrele de Carantină înființate în stațiunea Amara.

UPDATE: Polițiștii din Fetești au deschis dosare penale pe numele a 4 persoane pentru comiterea a 4 infracțiuni: «tulburarea ordinii și liniștii publice», «violare de domiciliu», «loviri și alte violențe» și «distrugere»

20 Aprilie 2020, 09:30 (4018 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
16 percheziții domiciliare la Fetești. Scandalagiii din Vlașca au fost săltați de mascați!
Fetești: Acțiune în Cartierul Vlașca pentru depistarea celor care fură curent
Fetești: Scandal cu bîte și topoare în Cartierul Vlașca

Comentariile cititorilor:


Larisa:
(23 Aprilie 2020, 09:36)
Nu mai dați ajutoare sociale țiganilor, hrăniți șerpi la șân, se vor înmulți pentru a lua ajutoare si mai multe.
@lege si ordine:
(22 Aprilie 2020, 20:35)
foarte corect! nu e rasism, nu e discriminare, astea se aplica referitor la romani, se pare.ce ne vom face cu sutele de mii ramasi aici??
@ca pe vlasca:
(22 Aprilie 2020, 07:47)
Raspunsul la toate intrebarile puse de tine, este evident: NU! 
Si ar fi corect sa ne intrebam de ce acest NU pe linie. In ciuda evidentei, autoritatile desi "vad" ca etnia a luat-o razna, decid ca e timpul sa o protejeze si mai abitir decat au facut-o pana acum: Daca informatia de pe mediafax (https://www.mediafax.ro/social/proiect-de-lege-inchisoare-de-la-3-luni-la-10-ani-pentru-persoanele-care-promoveaza-doctrine-antitiganiste-18372101) este corecta, inseamna ca noi, prostii de romani, care muncim cinstit si platim taxe ca sa sustinem pe viata acesti paraziti, vom fi amendati (dupa ce in prealabil vom fi "urmariti" in mediul online pentru parerile noastre) daca criticam tot acest comportament antisocial al tiganilor. Deci ei au "dreptul" in continuare sa ne talhareasca, fure, bata, agreseze, sa ne rapeasca copiii si sa-i oblige sa faca prostitutie, etc., iar noi avem "obligatia" sa inchidem gura si ochii, dar sa le platim in continuare facilitatile fiscale. 
Te intrebi: cum drq am ales toti nemernicii ca sa ne puna pumnul in gura? Si te mai intrebi desigur, cine ar putea sa-i schimbe pe nemernicii care iau decizii impotriva poporului? Chelul codrinelul defila numai cu interlopi tuciurii cand il sustinea pe sobolanul flausat; a lui sa fi fost initiativa legislativa?
ca pe vlasca:
(21 Aprilie 2020, 13:36)
S-a deplasat vreo autoritate in Tandarei sa-i intrebe cu ce bani si-au ridicat viloaiele ?
S-au incasat impozitele locale pe acele vile ?
S-a intrebal vreo autoritate de unde au avut bani pentru masinile bengoase ?
Se stie ca Al Capone a intrat la bulau  (definitiv) pentru EVAZIUNE FISCALA si nu pentru crimele comise !
Nu problema legilor este cea mai grava. Este grav ca actualele legi nu se aplica si acestor cetateni de etnie roma. 
CONEL:
(21 Aprilie 2020, 11:39)
Sunt de acord cu ceea ce a scris domnul -ofuscat-. FELICITARI!
ofuscat:
(21 Aprilie 2020, 09:06)
Nici nu stii impotriva cui sa te mai revolti in situatia asta! Iti vine sa iei toti politicienii care au relaxat legislatia si pedepsele, care s-au aliat cu tiganii, si sa-i "expui" ancorati in piata publica, legati bine de gat (ca sa nu cada si sa-si rupa vreun picior doamne fereste). Sau sa te revolti impotriva organelor de ordine (politisti, jandarmi, dar si judecatori care scapa infractori) care sunt duri cu amaratii si aplica legea strict, dar inchid ochii la faradelegile comise de tigani. Isi muta privirea cand vad un bemweu cu numere de Anglia/Spania (posibil furat) oprit "cu avariile" pe trecerea de pietoni sau in mijlocul strazii, deoarece le este frica sa puna la punct un bombardier/interlop. Le dau NUP, sau cu suspendare cand primesc ditamai dosarul cu infractiuni dovedite din Anglia. Le albesc dosarele traficantilor de arme, de copii, de prostituate.
Iti vine sa te revolti impotriva etniei, fiindca este agresiva, violenta, parazita, iar in viitorul apropiat va fi si majoritara in tara asta. Tiganul face 10 copii si-i trimite la cersit, furat, talharit, iar romanul mai face maxim un copil (sau niciunul) din cauza situatiei materiale precare. Cine va plati pensia viitorilor pensionari, puradeii nescolarizati si neangajati? Clar NU, astia vor sta in continuare pe spatele romanilor. Daca viitoarea clasa politica (nici PNL si nici PSD) nu va inaspri pedepsele ca sa disciplineze prin puscarii si la munci tiganii, nu le va confisca averile furate, nu le va opri pomenile fiscale, va fi foarte greu de noi!
Pardaian:
(20 Aprilie 2020, 21:11)
Bai mancat-as gura, astia trebuia dusi pe camp, sa sape manual canale pentru irigatii, de dimineata pana noaptea, fara apa la ei. Sa-i fi vazut dupa, ce chef de chef mai aveau. Asa-i mo?
CETATEAN:
(20 Aprilie 2020, 18:30)
Romii au un tupeu fantastic politia locala si organele de militie nu au curajul sa cirie impotriva lor .Daca nu ar fi jandarmii si trupele speciale de mascati cara mai au curajul sa se impuna in fata romilor .In citiva ani va fi jale cu infractionalitatea in Rominia .Pentru a cria o politie competenta trebuie sa se ia masuri sa se schimbe toate organele de politie actuale care au fost angazate numai pe pile si pe grad de executare a comenzilor fara a comenta numai incompetenti .
Frezoane și "bombardieri ":
(20 Aprilie 2020, 15:55)
Starea de urgenta din Romania pandemică seamănă din ce in ce mai mult a stare de negociere intre"premianții"anglezi si procurori,polițiști sau armată.S-au dat amenzi aberante dar 80%din ele sunt scrise vârstnicilor,celor ce nu au ințeles pe deplin cerințele bâlbâiților și răzgândiților din București.Le puteați numi"ordonanțe pentru prostime",că rromii cu bani au dovedit de ani de zile ca s-au "șipat"și se vor "șipa" continuu pe legile de 2 bani ale țarii.Deci nenorociții ce sunt violenți,nu au loc in pușcării..Ii cazați in hoteluri,cu 3 mese/zi,sa poată face scandal in continuare,ca oricum strigă cu orice ocazie ca împachetează poliția sau legile.Și se pare că au dreptate!Acestor nenorociți care urlă insoțiți de pirande și puradei nu le putem opri nemernicia și nesimțirea.Că nu avem legi și proceduri de aplicare.Vulgaritatea și lenea le sunt copiate chiar și de forțele de ordine,mai nou.Cu așa ordonanțe militare in care fermierii sau muncitorii nu iși pot desfașura activitățile normal dar porcăriile minoritații cu palate ce sunt aprobate"locașe de cult" și exploatarea minorilorlla cerșit in țări străine reprezintă"schimb de experiență"...
lege si ordine:
(20 Aprilie 2020, 13:10)
nu suntem in situatie de urgenta? de ce nu functioneaza tribunalele militare sau de urgenta? orice incalcare -puscarie fara comentarii
asa, ce facem? i-i carantinam pe costul comunitatii cu 300 lei/zi masa si cazare, pe bune?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
13 Iun 2021
280 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 3 5 7 8 9 343 344

Fetești: Incendiu la o casă din cauza unei lumânări

Sâmbătă, 15 mai a.c., în jurul orelor 13,40, salvatorii din cadrul Stației de Pompieri Fetești au fost alertați prin 112 să intervină în municipiul Fetești pentru localizarea și lichidarea unui incendiu ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2021, 10:25
(219 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


AJFP Ialomița: 25 mai 2021, termenul final de depunere a Formularului 230

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că data de 25 mai 2021 este termenul până la care persoanele fizice pot depune, sub sancțiunea decăderii, Formularul 230 ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2021, 09:20
(357 vizualizări - 2 comentarii)


APIA primește cereri de intenție pentru accesarea Programul Național Apicol (PNA)

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data de 31 mai 2021, primește Cereri de intenție pentru accesarea Programului Național Apicol (PNA) depuse de către formele ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2021, 09:15
(338 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 16 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10694, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2021, 13:40
(254 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 5 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 15 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10691, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de vineri ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2021, 14:10
(368 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Reținut 24 de ore pentru «furt calificat»

Un tânăr de 30 de ani, din Grindu, a fost reținut pentru 24 de ore, în ziua de joi, 13 mai a.c., de către polițiști. Acesta are calitatea de suspect într-un dosar de «furt calificat». În urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2021, 16:45
(469 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Ied salvat dintr-o fântână

Alexeni: Ied salvat dintr-o fântână

În ziua de joi, 13 mai a.c., un echipaj de salvatori din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni a intervenit pentru salvarea unui ied căzut într-o fântână dezafectată, adâncă de aproximativ 15 metri ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2021, 16:40
(313 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Dispensarului din Căzănești

Pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Dispensarului, din orașul Căzănești/Ialomița, RAJA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile vineri, 14 mai 2021, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2021, 16:25
(302 vizualizări - 0 comentarii)


8

Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 14 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10686, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2021, 13:50
(294 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Fetești

În dimineața zilei de vineri, 14 mai a.c., în jurul orei 5,45, salvatorii din cadrul Stației de Pompieri Fetești au fost alertați prin 112 să intervină la Fetești pentru localizarea și lichidarea unui incendiu ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2021, 10:50
(254 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Acțiune a polițiștilor la Fetești

Acțiune a polițiștilor la Fetești

În cursul zilei de joi, 13 mai 2021, în cadrul unei acțiuni de amploare desfășurată pe raza municipiului Fetești, aproape 100 de forțe de ordine au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2021, 09:45
(362 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Două autoturisme, implicate într-un accident rutier

Iazu: Două autoturisme, implicate într-un accident rutier

Miercuri, 12 mai a.c., pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Slobozia au intervenit cu o autospecială de intervenție la un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. La locul evenimentului ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2021, 17:15
(507 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Iazu accident


12
Pompierii din Urziceni, 24 de ore de luptă cu flăcările la Glodeanu Siliștea

Pompierii din Urziceni, 24 de ore de luptă cu flăcările la Glodeanu Siliștea

Pompierii din Urziceni au reușit în dimineața zilei de joi, 13 mai a.c., să stingă incendiul care a cuprins un siloz de cereale, de pe raza localității Glodeanu Siliștea/Buzău. Focul a izbucnit în dimineața ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2021, 17:05
(373 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Modalități de transmitere a documentelor pentru eliberarea certificatului de rezidență fiscală

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că cererile pentru eliberarea certificatului de rezidență fiscală se pot transmite prin mijloace electronice de ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2021, 16:50
(485 vizualizări - 0 comentarii)


Ciocârlia: Șofer rănit într-un accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit în ziua de joi, 13 mai a.c., în cazul unui accident rutier petrecut pe raza localității Ciocârlia. Din informațiile oferite, se pare că un autoturism s-a ciocnit de ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2021, 14:30
(454 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 13 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10683, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2021, 13:35
(345 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Și-a găsit sfârșitul într-un bazin cu apă

Un bărbat de 55 de ani din localitatea Urziceni a murit în ziua de joi, 13 mai a.c., după ce a căzut într-un bazin cu apă, adânc ce 7 metri. Bazinul se afla în gospodăria bărbatului. La fața locului au ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2021, 13:30
(329 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții în Ialomița: Contrabanda cu tutun, în vizorul polițiștilor prahoveni

Miercuri, 12 mai 2021, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Prahova au efectuat 32 de percheziții, în 15 județe (Prahova, Ilfov, Dâmbovița, Argeș, Ialomița, ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2021, 18:40
(457 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Reducerea evaziunii fiscale, obiectivul strategiei ANAF 2021-2024

Administrația Județeana a Finanțelor Publice Ialomița și-a fixat ca obiectiv strategic reducerea evaziunii fiscale și a economiei subterane, în vederea menținerii unui mediu economic echitabil pentru toți ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2021, 15:40
(414 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 9 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 12 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10680, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2021, 13:20
(342 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: 170 kg de pește, confiscate de polițiști

Fetești: 170 kg de pește, confiscate de polițiști

În cadrul unei acțiuni desfășurată luni, 10 mai a.c., polițiștii au depistat un bărbat, de 34 de ani, din județul Constanța, în timp ce transporta ilegal 170 kg de pește. Bărbatul nu avea documente legale ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2021, 15:05
(460 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 14 mii lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

Polițiștii ialomițeni au desfășurat luni, 10 mai a.c., ample acțiuni privind modul în care populația județului respectă măsurile de poretcție sanitară. Cu această ocazie au fost aplicate 75 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2021, 14:45
(327 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Valea Ciorii și Lăcusteni

ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Valea Ciorii și Lăcusteni

Pompierii ialomițeni au intervenit luni, 10 mai a.c, pentru stingerea unor incendii de vegetație uscată produse pe raza localităților Valea Ciorii și Lăcusteni. La Lăcusteni, incendiul s-a produs pe terasamentul ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2021, 14:40
(322 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița le reamintește contribuabililor faptul că 25 mai 2021 este data limită pentru depunerea următoarelor declarații fiscale: Formularul 100, Formularul ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2021, 14:35
(435 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 8 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 11 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10671, cu 8 cazuri mai mult față de ziua de luni, ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2021, 13:35
(402 vizualizări - 0 comentarii)


24 de localități din Ialomița, incluse în zona epidemiologică de risc înalt din cauza gripei aviare

Din cauza apariției focarelor de gripă aviară înalt patogenă pe teritoriul Europei, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a inclus 24 de localități din județul nostru în ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2021, 14:20
(710 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 5 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 10 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10663, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2021, 13:40
(434 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Ograda, Iazu și Grivița

Accidente la Ograda, Iazu și Grivița

Vineri, 7 mai a.c., în jurul orelor 10,00, salvatorii de la Garda de Intervenție Țăndărei au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe raza localității Ograda, fiind implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2021, 10:05
(516 vizualizări - 0 comentarii)


Horia: Incendiu la o șiră de baloți

Horia: Incendiu la o șiră de baloți

Pompierii din două județe acționează pentru stingerea unui incendiu izbucnit încă de sâmbătă, 8 mai a.c., în jurul orelor 23,00, la o șiră de baloți din paie aprinsă în câmp, în satul Horia din comuna ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2021, 09:55
(328 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 8 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 9 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10658, cu 8 cazuri mai mult față de ziua de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2021, 14:20
(389 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 3 5 7 8 9 343 344
Ultimele comentarii
Observator în Funcționarii Primăriei Slobozia urmăreau serialele Netflix la birou Vaska în «Unitate în diversitate» la Țăndărei Mar în «Unitate în diversitate» la Țăndărei pensionar în Perdea forestieră de protecție transformată în mormane de moloz cetatean în HCM Slobozia se dizolvă în CSM Unirea Slobozia Sandy în «Unitate în diversitate» la Țăndărei Koteanu în «Unitate în diversitate» la Țăndărei Gogu de la borduri în «Unitate în diversitate» la Țăndărei Gogu de la borduri în Ștefan Deiu a lansat brandul «Las Căpșuni» @haiduc în Alegeri Locale parțiale pentru funcția de primar la Ion Roată și Gura Ialomiței pt.Croitoru în Alegeri Locale parțiale pentru funcția de primar la Ion Roată și Gura Ialomiței Ionel în Alegeri Locale parțiale pentru funcția de primar la Ion Roată și Gura Ialomiței Gogu de la borduri în Senatorul AUR Rodica Boancă s-a îndrăgostit. De tribuna Parlamentului! Gogu de la borduri în Țăndărei: La volan având un permis contrafăcut Croitoru în Alegeri Locale parțiale pentru funcția de primar la Ion Roată și Gura Ialomiței Ion în Funcționarii Primăriei Slobozia urmăreau serialele Netflix la birou Oreo în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 iunie 2021 @@@@Administrator Anonim: în Funcționarii Primăriei Slobozia urmăreau serialele Netflix la birou @George.s în Medicii veterinari din Ialomița își cer drepturile în instanță frectie în Funcționarii Primăriei Slobozia urmăreau serialele Netflix la birou
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...