Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Primarul din Bărcănești cheltuie peste 100 mii de lei anual pe facturi de telefonie

Record administrativ în Ialomița, în 2019

Primarul din Bărcănești cheltuie peste 100 mii de lei anual pe facturi de telefonie

bonus: DREPT LA REPLICĂ

Primarul comunei ialomițene Bărcănești, Daniel Popa, conduce detașat în topul edililor care cheltuie banii publici pentru a plăti... facturi pentru convorbiri telefonice! În anul 2019 el a cheltuit 178850 de lei pentru «poștă, telecomunicații, radio, tv și internet» într-o comună care de-abia numără 3500 de locuitori. Daniel Popa susține că aceste cheltuieli sunt justificate și explicabile: «A fost un vârf, că așa era contractul... Acum o să scadă!».

Un primar de pomină Exclus din PNL în urmă cu un an și jumătate, declarat independent «de dragul cetățenilor» și înregimentat la Pro România în martie 2020, primarul Daniel Popa este cunoscut în zonă ca un cal breaz. Consătenii susțin că au avut «orbul găinilor» când l-au ales, consilierii locali plâng că n-au reușit să facă nimic pentru comună sub administrația lui, iar el se laudă cu fondurile obținute prin PNDL pentru investiții care întârzie să fie finalizate. Însă ocupația lui de bază, susține consilierul local Radu Nicolae, este de a cheltui banii publici pe facturi de telefonie mobilă. Pentru a afla cât, consilierul local a cerut printr-o adresă oficială să îi fie comunicată «situația plaților lunare a abonamentelor telefonice pentru anul 2019». Răspunsul primarului Daniel Popa este fascinant și nu ne îndoim că va rămâne în analele administrației: «ca urmare a politicii de confidențialitate stipulate în contracte și conform GDPR accesul cu privire la abonamentele existente sunt confidențiale».

Primarul Daniel Popa se jură că nu fură În spatele acestui refuz de a oferi informații publice, primarul Daniel Popa ascunde un record greu de egalat. Conform contului de execuție bugetară pentru anul 2019, document public la nivelul oricărei administrații, cheltuielile pentru «poștă, telecomunicații, radio, tv și internet» se ridică la Bărcănești la 178850 de lei. Daniel Popa explică de o manieră personală situația: «Am avut un contract multianual care implica mai multe cheltuieli... Avem WI-FI, cabluri trase prin comună, telefoane, laptopuri, și alte socoteli... Dați-i dracu’ pe aia care spun altceva, că n-au altă treabă! Și mai e și euro care a crescut, nu mai e ce era la început... Dar în 2019 a fost un vârf, că așa era contractul, acum o să scadă!». În plus, a mai explicat primarul Daniel Popa, facturile acoperă contractele pentru două rețele de telefonie și telefoane gratuite pentru toți cei 24 de angajați ai primăriei, plus șoferii de microbuz de la școală, aflați și ei pe ștatul de plată al administrației locale. «Nu zic că nu e mult... Dar acum cu problemele astea, tăiem de colo, de colo. Și o să scadă!» a conchis primarul Daniel Popa.

Administrația care golește bugetul
Facturile pentru abonamentele telefonice nu sunt un singurele cheltuieli exagerate pe care le face primarul în numele concetățenilor săi. Contul de execuție bugetară pentru 2019 reflectă faptul că primăria Bărcănești a achiziționat mobilier de birou în valoare de 64007 lei. De asemenea, primarul Daniel Popa a fost generos și cu materialele pentru curățenie, ca să nu rămână mobila murdară, Doamne ferește! El a cheltuit la acest capitol 24200 de lei. Un alt capitol bugetar cu cheltuieli inexplicabil de mari este cel «al bunurilor și serviciilor pentru întreținere și funcționare» care s-au ridicat în 2019 la 66079 lei. Însă cei mai mulți bani au fost cheltuiți in 2019 pentru reparații curente. La acest capitol Daniel Popa s-a întrecut pe sine și a reușit să cheltuie peste 800000 de lei. Iar explicațiile sale mai mult îl acuză, decât îl disculpă: «Eu am preferat să fac reparații cu cei care încasează ajutorul social! De-aia sunt mulți bani... N-am făcut cu firmă decât instalația electrică și instalația sanitară. Atât!». (foto: Primăria Bărcănești)

DREPT LA REPLICĂ

Domnul Panait, Vă trimit punctul meu de vedere privitor la întrebările dumneavoastră pe adresa de e-mail a Ziarului Independent
Abonamente telefoane:
-sunt multiple pentru majoritatea salariaților;
-cuprinde și modemuri;
-laptop;
-echipamente electronice;
-materiale wi-fi.
La furnituri de birou:
-nu sunt cuprinse doar furnituri de birou;
-au fost și materiale pentru pesta porcină (tăvi, dezinfectante, echipamente);
-materiale de protecție pentru beneficiarii de ajutor social;
-dezinfectante;
-saci menajeri;
-veste reflectorizante;
-materiale pentru elevi.
La bunuri și servicii:
-sunt materiale multiple folosite la reparații și construcții efectuate cu personalul Primăriei și cu ajutorul social;
-de aici plătim chiar și abonamentele de presă, etc.
La reparații curente:
-am amenajat al 3-lea dispensar cu personalul administrativ al Primăriei și cu beneficiarii de ajutor social;
-am făcut reparații la Primărie la cele 4 foste localuri de școală (în total sunt 8 localuri), 2 dispensare, mijloace auto;
-sunt multe lucrări, nu am stat, noi am muncit.
Eu îl bănuiesc pe consilierul Radu Nicolae că a reclamat la dumneavoastră la redacție pentru că el a discutat, anterior, aceste subiecte în ședința de Consiliu Local.
Acest consilier care intenționează să candideze pentru primar, de ce nu este revoltat și despre blocajele pe care le-au făcut în Consiliul Local unii consilieri, de regulă 5 dintre ei, dar în anumite situații au fost și alți consilieri care au votat contra sau s-au abținut?
Au blocat PROIECTE DE HOTĂRÂRE, ”s-au abținut” să aprobe să primească comuna noastră donație 4000 mp de teren pe care urma să construim Stația de Epurare pentru Proiectul de Alimentare cu Apă potabilă și Canalizare. De asemenea, 5 consilieri ”s-au abținut” să aprobe măsurătorile celor 16 străzi care urmau să le asfaltăm. La alt Proiect, la care voiam să contruim Cămin Cultural cu fonduri din alte surse decât bugetul local, 2 dintre consilieri au votat împotrivă și alți 3 consilieri s-au abținut. La altă ședință, chiar consilierul revoltat Radu Nicolae alături de alți 4 consilieri au blocat Proiectul prin care trebuia să contribuim cu 40.000 lei pentru a cumpăra alături de comunele Coșereni și Axintele o autogunoieră necesară pentru S.C.Eco Euro Cab (abia după 6 luni, în sfârșit, am cumpărat-o după ce au votat mai târziu). Cu altă ocazie, 3 dintre consilieri au întârziat procesul de demolare al unei clădiri unde urma să construim un Teren sintetic multifuncțional prin Fonduri Europene și au mai fost multe alte șicane.
De asemenea, mă întreb de ce acest consilier local nu s-a simțit deranjat atunci când unii funcționari publici blocau proiecte așa cum s-a întâmplat în octombrie 2015 când secretarul de atunci și contabila se agitau să nu înființez transport gratuit pentru elevii de liceu. Atunci, fostul secretar și contabila s-au împotrivit să propună acest proiect dar, totuși, Consiliul Local l-a votat. Ulterior, secretarul a greșit în mod intenționat niște articole în redactarea Hotărârii iar Prefectura a respins legalitatea acestui Proiect. După o lună, am redactat eu, personal, textul proiectului, l-am propus din nou în Consiliul Local și a fost, în sfârșit, aprobată legalitatea lui de către Prefectură. Contabila a continuat să facă diferite acțiuni pentru că o ”râcâia” că Proiectul mergea înainte cu succes.
Cu altă ocazie, în anul 2019, când am dorit să fac o expertiză pe contabilitate consilierul local Radu Nicolae s-a împotrivit vehement alături de alți consilieri. Păi, cum să nu o apere când contabila Primăriei care face documentele contabile personale pentru acest consilier local, pentru tatăl lui și pentru unii prieteni de-ai lui?

13 Mai 2020, 09:25 (5050 vizualizări - 13 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Costin:
(21 Noiembrie 2020, 00:51)
Asa cum era de aseteptat, respectivul, a picat testul alegerilor, a ramas doar consilier.
Daiana:
(21 Mai 2020, 10:29)
Este uimitor ce “sustinatori” fara indoiala “stimulati” are domnul primar. Vorbesc ca cineva care a contribuit major la instalarea acestui domn primar in 2012 cand s-a prezentat ca o alternativa buna candidatilor oponenti. Nu fac politica insa doresc o comuna curata si dezvoltata asa cum vedem ca se intampla in unele judete ale tarii. De aceea am ajutat in campanie cu un efort decisiv in rezultatele alegerilor. Tot ce am constatat insa de atunci il descalifica major: in doua mandate s-a ocupat aproape exclusiv de stadion si de antrenarea echipei de fotbal. Renovarea primariei este o gluma, cativa metri patrati de gresie si schimbarea usilor, sa fim intelesi, comparati cu bugetul cheltuit pe alte nevoi care mereu sunt subiective, ale dumnealui nu ale comunei. Nevoia stringenta a comunei este alimentarea cu apa, ne-a promis-o de la primul mandat, cand au venit urmatoarele alegeri a chemat echipa sa faca masuratori sa creada populatia ca va demara lucrari, dupa votare totul a fost dat uitarii. Taberele pentru copii sunt facute si din donatii, ca sa ramana bani la bugetul primariei pentru cheltuieli gestionate prost, in interes personal. Tabletele pentru copii au fost distribuite cu laude la adresa primarului, dar nu sunt achizitionate de primarie ci din fondurile guvernamentale din cate stiu. Daca este asa de bun primar de ce la Boranesti, comuna mai mica si cu posibilitati mai restranse, comuna de romi, sunt trotuare, strazi asfaltate si se construieste cu atata spirit gospodaresc? Aici abia ne miscam, din fonduri asigurate deja, cu “bube in cap” date de achizitii neinregistrate, neinventariate, nereceptionate. Strazi neasfaltate mai putin strada prietenei dumnealui, e atat de vadit incat nu stiu cum nu ne rusinam sa privim la acest subiect. Gunoaiele sufoca aceasta comuna, e debandada totala in regimul constructiilor, debandada in randul romilor pe care ii incurajeaza si ii mentine ca potential electoral. Un exemplu foarte prost pentru ca romii pot fi si gospodari si o
@Andreea:
(14 Mai 2020, 13:36)
Daca este precum spui, ma bucur. Insa, din satelit nu se vad prea multe ulite asfaltate, dimpotriva, par a fi de pamant.
Consilierii se pot opune din mai multe motive, dar nu strica sa participati si voi cetatenii la sedintele de consiliu local. Sedintele sunt publice si ii puteti trage la raspundere pe consilieri / primar daca considerati ca se opun nejustificat. Poate voteaza impotriva deoarece au considerat ca lucrarile sau achizitiile sunt supraevaluate, adica, in loc sa cumpere tableta cu 7-800 lei, a luat-o cu 3000 de lei. Sau poate este vreo razbunare politica; ia in calcul faptul ca mai toti consilierii sunt soldatei ascultatori ai partidului care i-a plantat acolo. Sunt niste "yes men". Multi nu voteaza conform constiintei lor, ci dimpotriva, asa cum le dicteaza partidul. In cazul asta, poate consilierii il impiedica pe primar pentru a nu creste in sondaje si a nu avea sanse mari la viitoarele alegeri fiindca a trecut la alt partid (e traseist, de aceea ma mir cum de nu a fost demis fiindca a fost ales pe listele pnl; a se vedea cazul ionascu 2012 la slobozia). Voi stiti mai bine ce e in ograda voastra, tocmai de aceea mergeti si cereti explicatii celor care se opun.
Totusi tine cont ca majoritatea comunelor (si unele orase) inca au mare parte din strazi neasfaltate in anul 20 20, nu mai scriu de lipsa utilitatilor; asa ca, nu s-a spetit nimeni prea tare ca sa ne scoata din mocirla (la propriu si la figurat).
Andreea:
(14 Mai 2020, 11:09)
Eu sunt cetățean rezident al acestei comune de cand m-am născut. Am 27 de ani, drept de vot si de opinie. De cand este domnul Popa primar comuna noastră se bucură de numeroase realizări: dansul a construit de la 0 grădinița de la Condeesti, școala Condeesti a fost modernizată, în prezent școala principală de la Barcanesti este în șantier pentru renovare si extindere, copii de liceu au transport gratuit la urziceni datorită autocarului comunei,avem dispensare noi, anual copiii premianți merg în tabăra gratuită și multe altele. Recent am vazut ca primarul a cumpărat tablete pentru copiii de clasa a 8a pentru a putea face cursuri online si pregatire pentru examen. Trotuare si străzi asfaltate am fi avut de mult dacă consilierii locali( unul dintre ei menționat în articol) nu s-ar fi opus proiectelor. De ce consilierii care ar trebui să susțină modernizarea comunei se opun? De ce nu se scrie un articol despre asta?
Andreea:
(14 Mai 2020, 10:10)
Poate dacă consilierii locali( unul dintre ei menționat si in acest articol) nu s-ar fi opus proiectelor cu siguranta am fi avut trotuare si străzi asfaltate. Chiar ma intreb deseori de ce tocmai consilierii care ar trebui să susțină evoluția si modernizarea comunei se opun proiectelor. Din cauza lor cetățenii au de suferit.
Succes:
(14 Mai 2020, 07:50)
Andreea si Marius, este dreptul vostru sa-l votati 100 de ani de acum inainte; dar, daca tot il laudati (in cazul in care comentariile nu-i apartin insusi primarului), de ce nu veniti cu argumente ca sa-i sustineti maretele realizari? Gen: a asfaltat 15 strazi, a introdus retele de apa, canalizare, gaze, a modernizat scoala, cabinetul medical, etc, etc. Informati voi opinia publica detaliind maretele realizari si atunci nu vom mai "scoate comentariile astea". Pana atunci nu putem sa nu ne intrebam: cu banii aia multi platiti pe serviciile de telefonie, nu se putea realiza macar un trotuar, ca sa nu mai inoate copiii prin noroi in drumul lor spre scoala??
@zolel:
(13 Mai 2020, 23:28)
E lasă că alții primari cheltuie bani primariei pe la carciumi cu fetitele altora, ne dezvăluie pompierul. E as de parca noi nu știam ca găină bătrână face zeama bună. 
Chestia cu telefoanele este demult timp și  o găsim în mai toate primariile. 
Marius :
(13 Mai 2020, 22:21)
Un primar foarte bun pentru oamenii din Comuna Bărcănești. Realizările dumnealui le depășesc pe cele ale predecesorilor dumnealui. (un fost rezident al localității Bărcănești)
Andreea:
(13 Mai 2020, 21:28)
Primarul Barcanestiului este foarte apreciat de oameni. Nu stiu de unde ati scos comentariile astea. Toata lumea în Barcanesti știe că i-au făcut consilierii multe probleme si i-au blocat proiecte. Noi il iubim si il apreciem. Ar fi cazul sa fiti mai obiectivi.
Aga:
(13 Mai 2020, 11:11)
De primari aia de fac naveta câte 180 km/zi, nu zice nimeni nimic din ce bani își face plinul la mașină de 2000 cm cubi, plus alte drumuri la prinsul pasarelelor?  Terefoanele și facturile pentru păsărele nu se pun? 
mi-am luat izoleta noua:
(13 Mai 2020, 11:00)
Alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin a facut posibil ca in Bihor sa fie ales un primar de comuna cu 120 voturi iar el habar nu avea ca a fost ales primar.
Poporul habar nu are pe cine pune stampila (cel putin in zona rurala) iar o parte dintre candidati habar nu au cate voturi au primit. Hai alegeri libereeeeeeee  !!!!!!!!
@haiduc:
(13 Mai 2020, 10:07)
A, ca sa nu spun de ce factura este asa mare.... cred ca toti si-ah luat iphone XI, normal
@haiduc:
(13 Mai 2020, 10:06)
Primarie pentru 3500 de locuitori? Adica 20 de oameni, care nu fac nimic, din care la munca sunt zilnic 3-4 maxim. Si absolut toti primarii sunt latifundiari...au grija in 90 din timp de afacerile lor. Unde poti sa ajungi cu asa un stat ?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
13 Iun 2021
237 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 3 4 5 7 9 10 11 343 344

AJFP Ialomița: Marți, 4 mai 2021, termenul pentru depunerea situațiilor financiare pe anul 2020

Până la data de 4 mai 2021, instituțiile publice sau persoanele juridice cu și fără scop patrimonial au obligativitatea de a depune situațiile financiare pentru anul 2020, la sediul Administrației Județene ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2021, 13:40
(434 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 26 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 27 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10524, cu 26 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2021, 13:25
(544 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești, Făcăeni: Băuți la volan

Un bărbat de 40 de ani s-a ales cu un dosar penal după ce a fost identificat la volanul unui vehicul în stare de ebrietate. În ziua de luni, 26 aprilie 2021, mai mulți șoferi au sesizat la numărul de urgență ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2021, 13:15
(421 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni de prevenire a răspândirii noului Coronavirus

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au continuat acțiunile de verificare a modului în care cetățenii din județ respectă măsurile de protecție sanitară. Astfel, au fost aplicate 127 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2021, 13:05
(440 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infracțiuni rutiere

În Duminica Floriilor, patru șoferi au fost depistați în flagrant de polițiștii de la Rutieră conducând autoturisme pe drumurile publice din județul Ialomița aflându-se sub influența băuturilor alcoolice ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2021, 16:10
(533 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Eveniment privat, întrerupt de polițiști

În cursul zilei de duminică, 25 aprilie a.c., în jurul orelor 20,30, polițiștii din Fetești s-au sesizat din oficiu cu privire la desfășurarea unei petreceri private la un restaurant din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2021, 15:50
(489 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 73 mii de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

Polițiștii ialomițeni, sub autoritatea Instituției Prefectului Ialomița, au continuat să acționeze, în sistem integrat, alături de celelalte structuri, în vederea verificării respectării măsurilor impuse ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2021, 15:40
(509 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 21 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 26 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10498, cu 21 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2021, 13:15
(418 vizualizări - 0 comentarii)


8

Accidente la Slobozia și Gârbovi

Vineri, 23 aprilie a.c., în jurul orelor 17,05, salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia-Garda de Intervenție Slobozia au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în Slobozia ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2021, 09:55
(502 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Măsuri de siguranță în apropierea Sărbătorilor Pascale

Inspectorii de Prevenire vor intensifica, în această perioadă, acțiunile de control și informare preventivă la lăcașurile de cult din județul Ialomița, unde se preconizează participarea unui număr mare ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2021, 09:35
(388 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 7 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 25 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10477, cu 7 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2021, 14:05
(495 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 26 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 24 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10470, cu 26 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2021, 14:15
(458 vizualizări - 0 comentarii)


12

Grupul de Comunicare Strategică: 29 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 23 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10444, cu 29 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2021, 13:40
(521 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Două persoane rănite în urma unui accident rutier

Movilița: Două persoane rănite în urma unui accident rutier

Vineri, 23 aprilie a.c., în jurul orelor 12,10, un accident rutier s-a petrecut în zona localității Movilița. Din primele informații se pare că un automobil s-a ciocnit violent de o autoutilitară. În urma ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2021, 13:05
(387 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: Acțiuni de prevenire a furturilor de animale

Ciulnița: Acțiuni de prevenire a furturilor de animale

Polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au organizat joi, 22 aprilie a.c., o acțiune pe raza localității Ciulnița cu scopul de a-i atenționa pe localnici în legătură cu furturile de animale. Cetățenii din comună ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2021, 11:55
(430 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 9500 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii ialomițeni au desfășurat ample acțiuni ce au vizat modul în care populația județului respectă măsurile de protecție sanitară. Cu această ocazie, au fost aplicate ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2021, 11:45
(398 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectil neexplodat, găsit la Gârbovi

Proiectil neexplodat, găsit la Gârbovi

Joi, 22 aprilie a.c., un cetățean din comuna Gârbovi care executa lucrări agricole în propria gospodărie, a descoperit un proiectil perforant de artilerie calibru 57 mm. Conștientizând pericolul reprezentat ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2021, 09:35
(367 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Fetești

Un accident rutier s-a produs pe raza municipiului Fetești, pe DN3A, joi, 22 aprilie a.c., în jurul orelor 9,30. Salvatorii de la Stația de Pompieri Fetești au fost solicitați să intervină la evenimentul ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2021, 09:20
(388 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


APIA: Peste 550 mii de Cereri Unice de Plată, depuse de fermieri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2021, au fost înregistrate un număr de 550655 de cereri, pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2021, 13:50
(429 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 29 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 22 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10415, cu 29 de cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2021, 13:25
(673 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Percheziții într-un dosar de «proxenetism»

În ziua de joi, 22 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au desfășurat 6 percheziții domiciliare ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2021, 12:25
(623 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Tutun de contrabandă, trimis prin poștă

Polițiștii Ialomițeni au reușit să destructureze o rețea de traficanți de tutun care livrau țigări de contrabandă prin intermediul serviciilor poștale. Astfel, joi, 22 aprilie a.c., oamenii legii au deschis ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2021, 12:10
(1100 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Respectarea măsurilor de protecție sanitară, verificată de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii din Ialomița au verificat modul în care sunt respectate măsurile de protecție sanitară la nivelul județului. Astfel, au fost aplicate 73 de sancțiuni contravenționale, ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2021, 11:50
(401 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 22 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 21 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10386, cu 22 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2021, 14:05
(466 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Incendiu de la o tigaie uitată pe foc

Salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au fost solicitați marți, 20 aprilie a.c., în jurul orelor 15,40, să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu la o casă din comuna ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2021, 09:20
(399 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni incendiu


SJA Ialomița: Ofițer de poliție din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ialomița, la data săvârșirii faptelor, trimis în judecată

La data de 02.04.2021, ca urmare a finalizării cercetărilor efectuate cu sprijinul polițiștilor Anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Ialomița, procurorul de caz ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2021, 17:45
(1277 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat la cantitățile de motorină aferente trimestrului I 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină achiziționate ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2021, 16:50
(683 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 26 aprilie 2021, termen limită pentru depunerea a 8 declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 26 aprilie 2021, este termenul limită de depunerea următoarelor documente: Formularul 100-«Declarație privind ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2021, 15:25
(539 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 24 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 20 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10364, cu 24 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2021, 13:55
(526 vizualizări - 0 comentarii)


Trei slobozeni, reținuți pentru 24 de ore după ce au bătut un bărbat pe stradă

Polițiștii de Investigații Criminale din Slobozia au reținut în cursul zilei de luni, 19 aprilie a.c., trei bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani, domiciliați în Slobozia, cercetați sub aspectul ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2021, 13:45
(434 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 3 4 5 7 9 10 11 343 344
Ultimele comentarii
Observator în Funcționarii Primăriei Slobozia urmăreau serialele Netflix la birou Vaska în «Unitate în diversitate» la Țăndărei Mar în «Unitate în diversitate» la Țăndărei pensionar în Perdea forestieră de protecție transformată în mormane de moloz cetatean în HCM Slobozia se dizolvă în CSM Unirea Slobozia Sandy în «Unitate în diversitate» la Țăndărei Koteanu în «Unitate în diversitate» la Țăndărei Gogu de la borduri în «Unitate în diversitate» la Țăndărei Gogu de la borduri în Ștefan Deiu a lansat brandul «Las Căpșuni» @haiduc în Alegeri Locale parțiale pentru funcția de primar la Ion Roată și Gura Ialomiței pt.Croitoru în Alegeri Locale parțiale pentru funcția de primar la Ion Roată și Gura Ialomiței Ionel în Alegeri Locale parțiale pentru funcția de primar la Ion Roată și Gura Ialomiței Gogu de la borduri în Senatorul AUR Rodica Boancă s-a îndrăgostit. De tribuna Parlamentului! Gogu de la borduri în Țăndărei: La volan având un permis contrafăcut Croitoru în Alegeri Locale parțiale pentru funcția de primar la Ion Roată și Gura Ialomiței Ion în Funcționarii Primăriei Slobozia urmăreau serialele Netflix la birou Oreo în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 iunie 2021 @@@@Administrator Anonim: în Funcționarii Primăriei Slobozia urmăreau serialele Netflix la birou @George.s în Medicii veterinari din Ialomița își cer drepturile în instanță frectie în Funcționarii Primăriei Slobozia urmăreau serialele Netflix la birou
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...