Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

RAJA SA a schimbat viața locuitorilor din Fetești

RAJA SA a schimbat viața locuitorilor din Fetești

În mai puțin de 10 ani, grație unor investiții în valoare de 85 mili­oane de lei, orașul Fetești a reușit să moderni­zeze rețeaua de apă și canalizare la standar­dele legislative în vigoare. În următoarea pe­rioadă, RAJA SA Constanța intenționează să investească alte 68,2 mili­oane de lei în extinderea frontului de captare a apei și rea­bilitarea rețelei existente. Aceste eforturi in­vestiționale au fost posibile prin implicarea administrației locale și susți­nerea oferită de către edilii locali de-a lungul acestor ani. Fetești este una dintre cele 5 localități din Ialomița, alături de Dridu, Fierbinți Târg, Căzănești și Țăndărei, care a beneficiat de investiții majore în sistemul de alimentare cu apă.

O investiție începută acum 12 ani
Anul 2008 găsește orașul Fetești în pra­gul unui dezastru administrativ la nivelul serviciul public de apă și canal. Societatea locală de furnizare apă era în pragul falimentului, având datorii de aproximativ 7 milioane de lei, puțurile de apă erau colmatate, iar rețeaua de apă și canalizare din oraș era avariată grav. Apa era insuficientă și furnizată cu program. În blocuri, oamenii își făceau provizii de apă în căzile de baie, iar cei care locuiau la case aveau construite bazine de apă. Rețeaua de canalizare exista doar în zona blocurilor, iar rețeaua de apă din zona caselor funcționa doar parțial. Acesta este doar partea văzută a orașului. Conform Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană semnat de România, orașul Fetești avea obligația ca, până 31 decembrie 2015, să modernizeze sistemul de canalizare și apă la nivelul localității. Sub aceste auspicii a debutat una dintre cele mai mari in­vestiții din județ, a cărei va­loare a ajuns să depă­șească în acest moment 85 milioane de lei!

3 ani de eforturi administrative
După 3 ani de eforturi, în octombrie 2011, la sediul central al RAJA SA Constanța sunt semnate contractele de lucrări ce vizează stațiile de epurare din localitățile Poarta Albă, Fierbinți, Țăndărei și Fetești. Aceste contracte fac parte din Programul Operațional Sectorial de Mediu Axa 1 «Extinderea și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată». Valoarea acestui proiect derulat de RAJA SA Constanța se ridică la 1,15 miliarde lei (aproximativ 271 mili­oane de euro). Programul european, de­numit generic POS MEDIU, are la Constanța două componente mari: «Reabi­litarea Stației de Epurare ape uzate Eforie Sud», în valoare de 139 mi­lioane de lei și «Reabilitarea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și cana­lizare în regiunea Constanța-Ialomița», în valoare de 1,07 mi­liarde de lei. La momentul respectiv, primarul orașului Fetești, Gheorghe Catrinoiu, declara: «Astăzi, unul dintre visele feteștenilor este rea­lizat! Noi suntem vecini cu Dunărea și lipsa unei canalizări însemna o problemă stringentă pentru noi... Eu nu pot decât să mulțumesc pentru sprijinul acordat în această perioadă și aștept ca aceste investiții să se concretizeze!».

Investiții de 85 milioane de lei
După 5 ani de investiții permanente, în octombrie 2016, RAJA SA Constanța inaugura la Fetești investiții de 85,05 mi­lioane de lei. Concret, investițiile au constat în reabilitarea frontului de captare, rețeaua de alimentare cu apă, extinderea rețelei de canalizare și stații de pompare apă menajeră (58,77 milioane de lei), precum și stația de epurare, treaptă terțiară (26,28 milioane de lei). Noua stație de epurare poate deservi acum până la 46 de mii de beneficiari, iar capacitatea ei poate fi extinsă. Procesul tehnologic este auto­matizat, fapt care asi­gură costuri reduse și ușurință în exploatare. O dată cu fina­lizarea și punerea în funcțiune a stației de epurare se pune capăt deversărilor de reziduuri menajere și industriale în Brațul Borcea. Ulterior inaugurării, primarul Sorin Gafițoi a declarat public că este cea mai importantă realizare a administrației din Fetești. «Suntem bucuroși că putem oferi locuitorilor din Fetești apă curată și condiții de viață mai bune. Este cea mai importantă realizare a administrației locale din ultimii 20 de ani!» a precizat primarul Sorin Gafițoi, printre altele.

Un nou ciclu, același ritm În anul 2020, RAJA SA Constanța a reluat lucrările de amploare programate în județul Ialomița. În cazul orașului Fetești, valoarea investițiilor se va ridica la 68,27 milioane de lei. Banii vor fi utilizați pentru extinderea frontului de captare cu 7 surse noi de apă și 2995 m de rețea de aducțiune modernizată, extinderea rețelei de distribuție a apei potabile cu 2333 m și reabilitarea celei existente pe o lungime de 18875 m, reabili­tarea stației de tratare a apei, dar și construirea unei stații noi, mo­dernizarea a două rezervoare de înmagazi­nare apă potabilă, reabilitarea a două stații de pompare și a rețelei din incintă și implementarea unui dispecerat local SCADA pentru monito­ri­zarea rețelei de distribuție apă potabilă. Pentru apa uzată investițiile prevăd o nouă rețea de canalizare pe o lungime de 20305 m, 3041 m conductă de refulare nouă, 5 stații de pompare ape uzate și un dispecerat local SCADA pentru monito­rizarea și controlul apei uzate. Alături de Fetești, RAJA SA Constanța vizează reluarea lucră­rilor pentru sistemele de apă și canalizare din Căzănești, Dridu, Fierbinți Târg și Țăndărei.

8 August 2020, 15:10 (1849 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzilor Dumbravei cu Popa Șapcă din Fetești/Cartierul Fetești-Gară
RAJA Constanța: Avarie în zona Cartierului Buliga din Fetești
Fetești: Atenție, se oprește apa în Cartierul Buliga!
Ambulatoriu nou în vara anului 2021 la Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești
Proiecte edilitare în desfășuare la Fetești

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Miercuri 20 Ian 2021
338 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Sancțiuni în valoare de peste 22 mii de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate pe raza județului Ialomița cu privire la respectarea măsurilor de protecție sanitară au participat 86 de polițiști și polițiști locali, alături de lucrători ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2020, 15:30
(448 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 96 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 3 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 4910, cu 96 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2020, 13:35
(407 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 81 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 2 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 4814, cu 81 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2020, 13:45
(705 vizualizări - 1 comentariu)


Manasia: Șofer rănit într-un accident rutier

Manasia: Șofer rănit într-un accident rutier

Un bărbat de 63 de ani, din Urziceni, a ajuns în dimineața zilei de miercuri, 2 decembrie a.c., la spital, fiind victima unui accident rutier. Acesta circula pe direcția Urziceni-Slobozia și a intrat în ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2020, 12:30
(498 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia accident


Grupul de Comunicare Strategică: 44 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 1 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 4733, cu 44 cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

1 Decembrie 2020, 13:35
(597 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Galben de ninsori

Ialomița: Cod Galben de ninsori

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, pentru luni, 30 noiembrie 2020, ora 5,00-orele 20,00, a fost emis un Cod Galben de ninsori care este valabil și pentru județul Ialomița. Astfel, ninsorile ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2020, 15:10
(798 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 66 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 30 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 4689, cu 66 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2020, 13:30
(569 vizualizări - 0 comentarii)


Cocora: Locuință cuprinsă de flăcări

Cocora: Locuință cuprinsă de flăcări

Pompierii din Slobozia au intervenit în seara zilei de duminică, 29 noiembrie a.c., pentru a stinge un incendiu produs la locuința unor localnici din comuna Cocora. Pompierii au acționat pe două sectoare ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2020, 09:30
(684 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Cocora incendiu


8

Grupul de Comunicare Strategică: 126 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 29 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 4623, cu 126 cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2020, 14:30
(743 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: A distrus cu mașina gardul unei locuințe

Ion Roată: A distrus cu mașina gardul unei locuințe

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au fost alertați să intervină la un accident rutier produs în comuna Ion Roată duminică, 29 noiembrie 2020. La locul solicitării au fost ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2020, 13:45
(545 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: Mașină răsturnată într-un șanț

Pompierii din Slobozia au intervenit duminică, 29 noiembrie a.c., pentru acordarea primului ajutor victimei unui accident rutier. Evenimentul rutier s-a produs pe drumul care leagă localitățile Reviga și ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2020, 08:45
(628 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Reviga accident


Axintele: Beat la volan a rănit un pieton

Un bărbat, de 46 de ani, din Axintele, a ajuns la spital în seara zilei de sâmbătă 28 noiembrie a.c., după ce a fost lovit de o mașină. Automobilul era condus de un  taximetrist care, potrivit polițiștilor ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2020, 08:00
(633 vizualizări - 0 comentarii)


12

Terapie cu plasmă convalescentă la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Spitalul Județean de Urgență Slobozia a fost inclus în Programul și în Studiul de eficiență al tratamentului monitorizat pentru pacienții critici COVID-19 cu plasmă de la donatori vindecați. Astfel, unitatea ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2020, 13:30
(756 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 66 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 28 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 4497, cu 66 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2020, 13:15
(671 vizualizări - 0 comentarii)


DIICOT Ialomița: Bărbat arestat după ce ar fi obligat o tânără de 17 ani să se prostitueze!

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurori DIICOT-BT Ialomița, au efectuat 2 percheziții domiciliare, într-un dosar de «trafic de minori». Un bărbat ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2020, 17:50
(1333 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Cetățean algerian fără ședere legală, descoperit de jandarmi

Slobozia: Cetățean algerian fără ședere legală, descoperit de jandarmi

Jandarmii ialomițeni au descoperit în ziua de vineri, 27 noiembrie a.c., pe străzile din Slobozia un cetățean algerian. Bărbatul nu avea drept legal de ședere pe teritoriul României și a fost predat  ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2020, 16:55
(1102 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 151 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 27 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 4431, cu 151 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2020, 13:25
(685 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale ITM Ialomița

În perioada 11-24 noiembrie 2020 s-a desfășurat, la inițiativa Inspecției Muncii, Campania națională pentru verificarea modului de aplicare a prevederilor legale privind munca la domiciliu, telemunca, decalarea ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2020, 13:10
(579 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Ilfovean cercetat penal după ce a furat o autoutilitară, a fost prins la volan băut și fără a avea permis!

Joi noaptea, 26 noiembrie a.c., în jurul orelor 23,00, polițiștii din cadrul Posturilor de Poliție Adâncata și Armășești au depistat un tânăr, de 24 de ani, din județul Ilfov, în timp ce conducea un autovehicul ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2020, 13:05
(661 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de 26000 de lei

Pe fondul numărului de cazuri de COVID-19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii din cadrul IPJ Ialomița, împreună cu celelalte forțe ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2020, 12:55
(569 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Călcată de un motostivuitor

Slobozia: Călcată de un motostivuitor

În timp ce manevra un motostivuitor, angajata unui supermarket din Slobozia a lovit o bătrână de 75 de ani. Accidentul s-a petrecut la Slobozia, vineri, 27 noiembrie 2020. Victima a fost transportată la ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2020, 11:30
(1248 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA în perioada sărbătorilor de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada sărbătorilor de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României, activitatea structurilor care asigură continuitatea serviciilor de alimentare ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2020, 17:20
(727 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Magazinele ENEL sunt închise în mini-vacanța de 1 Decembrie

Magazinele ENEL din județul Ialomița vor fi închise luni și marți, 30 noiembrie/1 decembrie 2020, zile libere legale. În celelalte zile, magazinele ENEL vor funcționa după programul obișnuit: de luni până ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2020, 17:15
(1244 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Dosar penal pentru 3 infracțiuni

Stelnica: Dosar penal pentru 3 infracțiuni

Un bărbat de 51 de ani, din comuna Stelnica, este cercetat penal de polițiștii ialomițeni pentru furtul unei ambarcațiuni pescărești, tăiere ilegală de arbori din fondul național și furt de lemne. Miercuri ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2020, 16:30
(772 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Mandat de executare a pedepsei, pus în aplicare de polițiști

În ziua de miercuri, 25 noiembrie a.c., polițiștii din Fetești au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2020, 15:45
(714 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 115 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 26 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 4280, cu 115 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2020, 13:25
(618 vizualizări - 1 comentariu)


Scânteia: Șură de coceni cuprinsă de flăcări

Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină miercuri, 25 noiembrie a.c., pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la o șiră de coceni de porumb în gospodăria unui cetățean din comuna Scânteia ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2020, 12:30
(734 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Rănit într-un accident rutier

Un tânăr de 30 de ani a ajuns la spital după ce a fost rănit într-un accident rutier produs în dimineața zilei de joi, 26 noiembrie a.c., în jurul orei 6,00. Acesta se afla la volanul unei mașini, moment ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2020, 12:15
(930 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități preventive ale polițiștilor

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au desfășurat ample activități de prevenire a răspândirii noului Coronavirus. Au fost controlate 30 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, și 2 ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2020, 15:15
(1150 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Identificat pe raza orașului cu adeverință de angajator falsă

Un tânăr, de 30 de ani, din Focșani/Vrancea, s-a ales cu un dosar penal după ce a încercat să intre în Slobozia având o declarație de angajator falsă. Marți, 24 noiembrie a.c., acesta a fost oprit la filtrul ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2020, 15:00
(569 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Eu în Spitalele ialomițene pierd lupta cu infecțiile asociate asistenței medicale Ginu în Spitalele ialomițene pierd lupta cu infecțiile asociate asistenței medicale Gabi în Administrație prin dispoziții de primar la Ciochina @Cetatean în Spitalele ialomițene pierd lupta cu infecțiile asociate asistenței medicale Vasilica în Spitalele ialomițene pierd lupta cu infecțiile asociate asistenței medicale Sile în Spitalele ialomițene pierd lupta cu infecțiile asociate asistenței medicale Cetateann în Spitalele ialomițene pierd lupta cu infecțiile asociate asistenței medicale Nico în Administrație prin dispoziții de primar la Ciochina SILE în Spitalele ialomițene pierd lupta cu infecțiile asociate asistenței medicale Trollus în Ialomița are trei femei în Parlamentul României Cetatean în Administrație prin dispoziții de primar la Ciochina @Realitatea în Polițistul local agresor este cercetat penal Realitate în Polițistul local agresor este cercetat penal Lavinia Avram în Polițist local, acuzat de agresiune asupra unei tinere de 24 de ani Lorena Prodan în Polițist local, acuzat de agresiune asupra unei tinere de 24 de ani #pasajladrajna în Ialomița are trei femei în Parlamentul României cetătean de onoare în Ialomița are trei femei în Parlamentul României chiar asa în Consiliul Județean Ialomița pariază pe Alexandru Stoica și Rudolf Gradea Dreptate! în Ialomița are trei femei în Parlamentul României lumi în Ialomița are trei femei în Parlamentul României
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...