Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Legea mirosurilor» reglementează activitatea agenților economici

Ialomița mai are o șansă

«Legea mirosurilor» reglementează activitatea agenților economici

La jumătatea lunii iulie 2020 a intrat în vigoare «Legea mirosurilor». Lau­rențiu Ghiauru, directorul Agenției pentru Protecția Mediului Ialomița, susține că noile reglementări vor permite cetățenilor din Ialomița să oblige autoritățile publice la reacții și măsuri rapide de intervenție: «Noile reglementări generează responsabili­tăți suplimentare pentru Direcția de Sănătate Publică și autoritățile locale. Practic, acum orice cetățean poate cere autorităților un studiu de impact în cazul în care reclamă apariția unui disconfort olfactiv!».

O lege așteptată 30 de ani În Monitorul Oficial din 13 iulie 2020 a fost republicată Legea 123 pentru mo­dificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2005, privind protecția mediului, în sensul introducerii definiției disconfortului olfactiv și a măsurilor de gestionare a acestui tip de poluare precum prevenirea, reducerea și chiar sistarea funcționării instalațiilor și activității factorilor ale căror emisii produc un disconfort olfactiv care depășește normele admise. Laurențiu Ghiauru, directorul Agenției pentru Protecția Mediului Ialomița, susține că noile reglementări vin în sprijinul cetățenilor și responsabilizează autoritățile locale: «Noile reglementări generează responsabilități suplimentare pentru Direcția de Sănătate Publică și autoritățile locale. Practic, acum orice cetățean poate cere autorităților un studiu de impact în cazul în care reclamă apariția unui disconfort olfactiv! Evident, existau și înainte reglementări clare... Acum însă, cetățenii le pot cere autorităților care au putere de decizie să reacționeze mai rapid. Și, conform legii 123, noi rămânem cu atribuții de reglementare care obligă agenții economici să nu desfășoare activități care deranjează olfactiv!».

Bună și nu prea «Legea mirosurilor» vizează disconfortul olfactiv poluant care afectează calitatea aerului și are repercusiuni negative asupra sănătății populației, stabilind și amenzi usturătoare, între 7500 și 15000 de lei pentru persoane fizice și între 50000 și 100000 de lei pentru persoanele juridice. Pentru aplicarea ei este însă nevoie de o Hotărâre de Guvern. Noile reglementări generează responsabilități suplimentare pentru Direcția de Sănătate Publică, prin care să se completeze cadrul legal. În caz contrar, susțin specialiștii în domeniu, noile obligații nu pot fi aplicate. În cazul Ialomiței, au fost identificare oficial «10 surse potențial poluatoare». 5 dintre agenții economici care reprezintă surse de poluare sunt concentrați în Slobozia și în jurul ei. Este vorba despre Clean Tech Ciulnița, Urban Slobo­zia, Expur, Chemgas Corpora­tion/Com­binatul Chimic și Depozitul Zonal de deșeuri al firmei Vivani Salubritate. În pofida sesizărilor făcute în ultimii 4 ani de către cetățenii Sloboziei niciuna dintre aceste firme nu a fost obligată să-și mo­difice radical activitatea de producție.

Slobozenii ar putea ieși mai devreme la pensie
Camera Deputaților adoptat marți, 25 august a.c., cu majoritate de voturi, o propunere le­gislativă care extinde categoriile de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, dacă au locuit cel puțin 30 de ani în unele zone afectate de poluarea permanentă. Printre locali­tățile vizate de această modificare a Legii 263 din 2010 se numără și Slobozia. Con­form propunerii beneficiază de prevede­rile proiectului și persoanele care locu­iesc pe o rază de 8 km în jurul orașului.

9 Septembrie 2020, 11:50 (1901 vizualizări - 4 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Usor cu mobilierul directore:
(11 Septembrie 2020, 08:04)
Bre nea Ghiauru,de ce crezi ca era nevoie de aceasta lege?Voi sunteti niste indivizi care manevrati butoanele de zeci de ani si aruncati vrajeli cu "orice cetatean"..Voi va acoperiti unii pe altii de ani de zile,o veti face in continuare,sistemul e prost conceput,sa avantajeze vinovatul.Doar cand va functiona bunul simt si responsabilitatea fiecaruia vom fi protejati.In rest,chiar voi ii veti invata vum sa fenteze contraventiile.Tu esti pensionat de 15 ani,lucrezi in continuare,cine te va dezvata pe tine de metehnele impregnate ca sa si credem in noile legi?Tu si alti sefi de institutii aflati pe functii de 15...20 ani.
Titi:
(10 Septembrie 2020, 13:31)
Balamuc mare azi pe podul de la Bora.Camioane întoarse din drum! cozi kilometrice...ca la noi....Voi nimic!? nicio reactie...
mi-am luat izoleta noua:
(10 Septembrie 2020, 10:28)
Pe cand legea gustului, legea auzului si legea vazului ??? Hai ca se poate !!!
SLOBOZEANU:
(9 Septembrie 2020, 12:21)
Numai ca ieri la sedinta camerei deputatilor (08.09.2020) Slobozia si Ciulnita nu apar in propunerea modificarii alin.5 din Legea 263/2010 pentru a beneficia la reducerea varstei standard de pensionare.
Multumim reprezentantilor ialomiteni ce ne reprezinta.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Marți 30 Nov 2021
141 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 5 6 7 9 11 12 13 366 367

Amara: Circula cu permisul reținut

Miercuri, 29 septembire a.c., polițiștii din Amara au oprit, în cadrul unui filtru rutier, un autoturism ce se depalsa pe DN2C, din direcția Slobozia către Amara, condus de un bărbat de 46 de ani. În urma ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2021, 15:20
(666 vizualizări - 0 comentarii)


Campanie de donare de sânge susținută de Protopopiatul Slobozia

Campanie de donare de sânge susținută de Protopopiatul Slobozia

Joi, 30 septembrie 2021, Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Centrul Județean de Transfuzie Ialomița a organizat o campanie de donare de sânge la sediul Căminului Cultural din localitatea Ograda, prin ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2021, 15:00
(820 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 110 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 30 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 12226, fiind înregistrate 110 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2021, 13:30
(1689 vizualizări - 0 comentarii)


3

RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua București din Căzănești!

Joi, 30 septembrie a.c., s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe Șoseaua București din orașul Căzănești. Pentru remedierea acesteia, echipele de intervenție ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2021, 12:30
(1061 vizualizări - 0 comentarii)


4

Grupul de Comunicare Strategică: 124 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 29 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 12116, fiind înregistrate 124 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2021, 14:35
(1250 vizualizări - 0 comentarii)


5

Slobozia: Expoziție de desen la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» și Consiliul Județean Ialomița vă invită la vernisajul expoziției de desen a artistului Marian Cătălin Cioban. Evenimentul se va desfășura joi, 30 septembrie 2021, de la ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2021, 12:55
(932 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 152 de candidați pentru cele 14 posturi de ajutor de șef de post

152 de candidați s-au înscris la concursul organizat de Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița pentru cele 14 posturi de ajutor șef de post, prin încadrare directă, din sursă externă. Informații ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2021, 12:10
(1304 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi depistați băuți la volan

Marți, 28 septembrie a.c., în jurul orei 8,00, polițiștii rutieri din Țăndărei au oprit, pentru control, un  ansamblul de vehicule format din tractor  rutier și remorcă agricolă, ce se deplasa ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2021, 11:55
(656 vizualizări - 0 comentarii)


8

Bărbat din Grivița, arestat pentru că a condus beat la volan

Polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Grivița au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2021, 11:45
(534 vizualizări - 0 comentarii)


9

Carantină 14 zile pentru Axintele, Bărbătescu și Horia din cauza COVID-19

«Luând în considerare situația epidemiologică pentru comuna Axintele, județul Ialomița, generată de virusul SARS-CoV-2, având ca rezultat o incidență a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 de peste 6 ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2021, 11:20
(780 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Munteni-Buzău

Incendiu la o casă din Munteni-Buzău

Marți, 28 septembrie a.c., în jurul orelor 17,45, pompierii din Țăndărei au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de gunoi menajer și de grajd, produs pe raza orașului Țăndărei. Un ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2021, 10:10
(711 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Salonul Anual de Carte, a XXX-a ediție

În perioada 1-31 octombrie 2021, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița organizează în municipiul Slobozia, sub patronajul Consiliului Județean Ialomița, cea de a XXX-a ediție a Salonului Anual ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2021, 16:10
(859 vizualizări - 0 comentarii)


12
Săveni: S-a răsturnat cu mașina în șanț

Săveni: S-a răsturnat cu mașina în șanț

Luni, 27 septembrie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit în cazul unui accident accident rutier produs în comuna Săveni, în care a fost implicat un autoturism care s-a răsturnat în afara părții carosabile ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2021, 14:50
(925 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Săveni accident


IPJ Ialomița: Lăutari «călcați» de mascați

În dimineața zilei de marți, 28 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia au efectuat 6 percheziții ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2021, 14:35
(1168 vizualizări - 0 comentarii)


Adâncata: Două accidente rutiere într-o singură zi

Luni, 27 septembrie a.c., pompierii din Urziceni au intervenit cu o ambulanța SMURD la două accidente rutiere produse în comuna Adâncata. În urma evenimentelor, au rezultat două victime conștiente care ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2021, 14:25
(560 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii de vegetație uscată la Fetești și Andrășești

Echipaje de pompieri au intervenit luni, 27 septembrie a.c., pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată produse pe raza localităților Andrășești și Fetești. Cel mai probabil, incendiile s-au produs ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2021, 14:15
(704 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 83 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 28 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11992, fiind înregistrate 83 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2021, 13:50
(857 vizualizări - 0 comentarii)


Sancțiuni de peste 65 mii de lei, aplicate de polițiștii ialomițeni

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 96 de evenimente sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, au constatat 14 de infracțiuni și au aplicat 205 sancțiuni contravenționale, în ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2021, 13:40
(587 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Băut la volan, a provocat un accident și a fugit de la locul faptei

Duminică, 26 septembrie a.c., în jurul orei 18,30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Ion Roată au fost sesizați de un bărbat, de 44 de ani, din județul Ilfov, cu privire la faptul că ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2021, 15:20
(598 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 7 amenzi pentru nerespectarea carantinei/izolării

La sfârșit de săptămână au continuat acțiunile desfășurate de polițiștii ialomițeni în contextul situației epidemiologice provocate de virusul SARS-CoV-2. 106 sancțiuni contravenționale au fost aplicate ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2021, 15:05
(955 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat și fără permis, la volan

Duminică, 26 septembrie a.c., în jurul orei 00,30, polițiștii rutieri din Fetești, în timp ce acționau pentru prevenirea riscului rutier, au depistat în flagrant un bărbat, în vârstă de 40 ani, din Fetești ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2021, 14:50
(829 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Angajare din sursă externă

În perioada următoare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița organizează concurs în vederea ocupării unui post de execuție vacant-ofițer specialist I,  la ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2021, 14:10
(864 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 85 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 27 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11909, fiind înregistrate 85 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2021, 13:35
(975 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 92 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 26 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11824, fiind înregistrate 92 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2021, 13:40
(848 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 35 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 25 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11732, fiind înregistrate 35 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2021, 14:05
(1045 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Modificări legislative privind definirea tinerilor «NEETs»

Conform noilor modificări legislative, publicate în Monitorul Oficial, vârsta la care tinerii pot fi încadrați în categoria «NEETs» (n.red.: tinerii nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2021, 14:55
(905 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 84 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 24 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11697, fiind înregistrate 84 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2021, 14:30
(712 vizualizări - 0 comentarii)


«Alege siguranța locuinței», campanie preventivă desfășurată de polițiștii ialomițeni

În perioada 23-27 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară o amplă campanie de prevenire a furturilor din locuințe. Denumită «Alege siguranța locuinței», campania își propune să informeze populația ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2021, 15:15
(714 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 70 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 23 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11613, fiind înregistrate 70 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2021, 14:15
(1030 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 83 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 22 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11543 fiind înregistrate 83 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2021, 13:50
(1018 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 5 6 7 9 11 12 13 366 367
Ultimele comentarii
Bugetarul în Proiect tehnic nou pentru parcarea subterană din Piața Revoluției Florinel în Primăria Slobozia a dat în mintea lui Moș Crăciun Gigel în Proiect tehnic nou pentru parcarea subterană din Piața Revoluției Mioara în Primăria Slobozia a dat în mintea lui Moș Crăciun Gogu în Primăria Slobozia a dat în mintea lui Moș Crăciun Un anonim 27 în Primăria Slobozia a dat în mintea lui Moș Crăciun Ion în Proiect tehnic nou pentru parcarea subterană din Piața Revoluției auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 noiembrie 2021 Parinte în Slobozia: Anchetă epidemiologică la Grădinița «Voinicelul» după ce mai mulți copii s-au simțit rău Nutii spaima Constitutii în Proiect tehnic nou pentru parcarea subterană din Piața Revoluției George în Găsit vinovat după 4 ani! Nutii spaima Constitutii în Primăria Slobozia a dat în mintea lui Moș Crăciun anonymus în Primăria Slobozia a dat în mintea lui Moș Crăciun Dodonel în Primăria Slobozia a dat în mintea lui Moș Crăciun Ionel în Au început lucrările la Ambulatoriul Spitalului Orășenesc Țăndărei Maria V în Proiect tehnic nou pentru parcarea subterană din Piața Revoluției Mary în Proiect tehnic nou pentru parcarea subterană din Piața Revoluției Vlad Tepeș în Cocora: Taxa specială de salubrizare încalcă drepturile cetățenilor Prof ec în Dreptate în instanță pentru fetițele asistentei medicale din Săveni, ucisă de COVID-19 anul trecut @Mihai Bravu în Proiect tehnic nou pentru parcarea subterană din Piața Revoluției
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...