Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Lucrări de împădurire doar pe hârtie în pădurea din Sudiți

Direcția Silvică Ialomița tace

Lucrări de împădurire doar pe hârtie în pădurea din Sudiți

O asociație nonguvernamentală care militează pentru respec­tarea legislației de mediu, «Agent Green», sesizează dispariția a peste 200 mii de arbori ce ar fi trebuit să împădurească o suprafață de 250 de hectare de pădure tăiată în zona localității Sudiți. Contactați telefonic, reprezentanții Direcției Silvice Ialomița nu au făcut niciun fel de comentariu cu privire la investigația realizată de Asociația «Agent Green».

Jaf în pădure pe bani publici
Conform estimărilor oficiale, în jurul localității Sudiți există cea mai întinsă zonă despădurită din Sud-Estul României. Aproximativ 250 de hectare de pădure ar fi trebuit împădurite în perioada 2019-2020, după ce suprafața a rămas fără arbori ca urmare a defrișărilor și tăierilor necontrolate. Potrivit cer­cetărilor făcute de «Agent Green», asociația nonguvernamentală care are drept scop verificarea respectării legislației de mediu, în documentele Direcției Silvice Ialomița aceste lucrări au fost prevăzute însă, pe teren, arborii lipsesc. Din documentele analizate de reprezentanții Asociației «Agent Green» a reieșit că, între 2019 și 2020, pe cele 250 de hectare ar fi trebuit plantați 200 mii de arbori. Pentru achiziția lor s-a plătit suma de 800 mii de lei. Potrivit «Agent Green», responsabilitatea este pasată între Sorin Checiu, directorul Di­recției Silvice Ialomița, Constantin Ionescu, șeful Comisiei de Disci­plină a Direcției Silvice Ialomița, Marius Predescu, șeful Districtului Sudiți de pe raza Ocolului Silvic Slobozia, Marius Burcea, respon­sabilul Comparti­men­tului de Îm­păduriri al Ocolului Silvic Slobozia și Auraș Iosif, pădurarul de la Can­tonul Sudiți de pe raza Ocolului Silvic Slobozia. Luați la întrebări de către reprezentanții Asociației «Agent Green», fiecare a invocat o altă explicație cu privire la situația sesizată în pădurea din jurul locali­tății Sudiți. Într-un comunicat de presă remis publi­cității de Asociație, Constantin Ionescu, șeful Comisiei de Disci­plină a Direcției Silvice Ia­lomița, a precizat că «un pădurar singur nu ar putea face treaba asta... Dacă cei doi de deasupra lui, adică șeful de district care întocmea pontajele și responabilul pe regenerare erau oameni serioși, atunci pădurarul nu avea cum să facă așa ceva!». La rândul său, Marius Predescu, șeful Districtului Sudiți de pe raza Oco­lului Silvic Slobozia se apără arun­când vina pe Marius Burcea, respon­sabilul de regenerare și pe șeful zilierilor: «Toată treaba o coordona șeful Compartimentului, Marius Burcea. El se ducea după puieți!».

Oficialii Direcției Silvice păstrează tăcerea
Revenit în funcția de șef al Di­recției Silvice Ialomița după o perioadă petrecută la București în calitate de expert în cadrul Regiei Naționale RomSilva, Sorin Checiu nu a putut fi contactat pentru a oferi un punct de vedere oficial, acesta nerăspunzând la telefon. Între timp, în ace­lași comunicat de presă remis publi­cității, Asociația «Agent Green» precizează faptul că situația de la Sudiți a fost trimisă spre investigare Direcției Naționale Anticorupție-Structura Centrală din București. «O anchetă DNA este în desfășu­rare în acest caz!» susțin reprezentanții «Agent Green».

26 Decembrie 2020, 11:10 (2889 vizualizări - 13 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Puietul:
(25 Martie 2021, 00:03)
Golania continua....personajul e același...la Suditi se intampla la fel și anul asta
pensionar:
(23 Ianuarie 2021, 20:45)
Domnilor ce aveti spre cecetare dosarul plantatiilor fictive de la ocolul silvic Slobozia cat mai va ganditi sa va pronuntati in acest caz? Va este greu sau doriti sa aveti mapa plina si poate, poateo sa-l predati la alti colegi.Oricum prestanta inspectoratului este spre multumitor.Bafta.
Covid19:
(2 Ianuarie 2021, 21:05)
Daca nu era expertu, era cretinel și tot la groapa îi ducea...începuse bine la urziceni Așa că din doua rele...sa vedem acu cine pune laba pe direcție, că ăștia pleacă la parnaie
pensionar:
(2 Ianuarie 2021, 18:55)
In plantatiile de la SUDITI, au fost mancati multi bani, chiar de pe timpul mai marelui Tatoi, care dupa gura targului, ar conduce in continuare DS Ialomita chiar si dupa plecarea la pensie. Din curiozitate: se pot solicita documentele de cumparare a terenului, unde se tot planteaza de ani buni, cum au fost justificate anual pierderile, cine le-a aprobat controlul anual in fiecare an? 
Poate ca de acum inainte, cei abilitati, vor face demersurile legale, pe care nu le-au demarat de frica, sau poate ca atata pot ei.
anti:
(31 Decembrie 2020, 17:42)
la multi ani cu executare pentru mafia padurilor
Il padrino:
(29 Decembrie 2020, 15:59)
Capo di tutti capi nu e pomenit, dar latul se strange. Plus ca dosarul de evaziune in care e cercetat penal mai are putin pana la sentinta.
Cocojanbo:
(28 Decembrie 2020, 21:22)
Da, este o lege nescrisă ca în sectorul silvic sa se fure, e ceva natural, cei de jos sunt mânjiți că sa nu vorbească și grosul se duce la șefi și partide... in cazul de fata (...)
Covid19:
(28 Decembrie 2020, 20:36)
Banii sunt la C. și B., cine ajunge la ei?
PS:
(28 Decembrie 2020, 11:47)
Daca "expertul" nu era detasat la Bucuresti jaful organizat continua si in ziua de azi.Cum despre demisie de onoare nu poate fi vorba, institutiile statului sa isi repede si corect datoria.
Vlad:
(28 Decembrie 2020, 09:19)
Infracțiuni de fals si delapidare pe care le fac toti sefii de district si de ocol sivic, altfel nu ar putea trăi. Veniturile se împart în sus in sistem piramidal, de la cel care receptioneaza lucrarea pana la minister.
Celentano:
(28 Decembrie 2020, 08:53)
Arganta sefului si tupeul padurarului......... sunt de fapt doar pentru public! intre ei sunt intelegeri ca sa fure bine organizat! sa se duce pana la capat cercetarea, ancheta sa gaseasca vinovatii si sa se recupereze prejudiciul!!! 
forestier:
(27 Decembrie 2020, 15:29)
cine are macar un hectar-doua de padure si stie cum se intretine ca sa o mentina, a realizat de mult timp dimensiunea masivelor hotii din domeniul silvic, asa cum sunt comise ele de la vladica ( toti sefii, indiferent de nivel ),  pana la opinca ( toti padurarii, idiferent de zona )..
Drujba rosie:
(27 Decembrie 2020, 10:03)
Se simte de la o posta fenta penala a oficiosilor de Partid si de Ocol!!!! Incepand cu aroganta Sefului si pana la nesimtirea omului din padure, toti au contribuit la situatia de fapt. La puscarie!!!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Miercuri 12 Mai 2021
410 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 321 322 323 325 327 328 329 338 339

A intrat cu mașina în pom

În apropierea municipiului Slobozia s-a produs un accident rutier cu o victimă. Pe scurt, vineri, 26 februarie 2010, în timp ce o femeie de 43 de ani, domiciliată în București, conducea un autoturism din ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2010, 09:07
(6974 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în mediul rural

Agenții Posturilor de Poliție Andrășești, Albești, Buești, Ciochina, Munteni Buzău, Reviga și Colelia, în colaborare cu o grupă de luptători ai Serviciului de Intervenție Rapidă au desfășurat acțiuni comune ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2010, 09:07
(10436 vizualizări - 0 comentarii)


Încarcerat

Polițiști din cadrul structurilor Urziceni, Bărcănești și Axintele au acționat pe raza celor două comune, ocazie cu care, în satul Horia, au depistat un bărbat de 39 de ani, din localitate, pe numele căruia ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2010, 09:05
(11512 vizualizări - 0 comentarii)


15000 de pachete de țigări, confiscate

Pe DN2, în parcarea aflată pe raza comunei Sinești, au fost depistați doi bărbați care transportau, fiecare cu cîte un autoturism, mai multe pachete de țigări fără documente legale de proveniență.
...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2010, 12:04
(12855 vizualizări - 0 comentarii)


Pistoale deținute ilegal

În incinta unui local public situat pe DN 2 în municipiul Urziceni, punct de lucru aparținînd unei societăți comerciale din Capitală, au fost depistați trei bărbați, în vîrstă de 23, 26, respectiv 35 de ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2010, 12:03
(11199 vizualizări - 0 comentarii)


Beți la volan

Pe strada Digului, din Țăndărei, a fost depistat un localnic, în vîrstă de 31 de ani, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în străinătate, aflîndu-se sub influența băuturilor alcoolice. La testarea ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2010, 11:45
(10985 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecți de furt, identificați

În ultimele 24 de ore au fost identificați doi bărbați, în vîrstă de 53, respectiv 29 de ani, ambii domiciliați în Amara, suspectați că în perioada noiembrie 2009-februarie 2010 au sustras dintr-o locuință ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2010, 11:37
(13930 vizualizări - 0 comentarii)


Planul de acțiune SIGURANȚA

Începînd de vineri, 26 februarie a.c., la nivel național a fost declanșată acțiunea «SIGURANȚA», ce are drept scop implicarea a cît mai multe forțe de ordine în zonele cu risc criminogen, prinderea în flagrant ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2010, 11:32
(13926 vizualizări - 0 comentarii)


8

A plecat după ce a accidentat un pieton

În cursul zilei de joi, 25 februarie, în jurul orei 15.30, pe raza localității Buești s-a produs un accident de circulație din care a rezultat vătămarea unei persoane. Victima, o femeie de 37 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2010, 11:24
(14119 vizualizări - 0 comentarii)


Lovită de mașină pe trecerea de pietoni

Joi, 25 februarie, o femeie de 49 de ani din comuna Movila a fost victima unui accident rutier. Pe scurt, în timp ce conducea un autoturism, un bărbat, de 38 de ani, din Fetești nu a acordat prioritate ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2010, 11:23
(16588 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune comună polițiști-jandarmi

În data de 25 februarie, pe raza comunelor Mihail Kogălniceanu și Gura Ialomiței, în baza unui plan comun de acțiune, efective ale Poliției Orașului Țăndărei și Inspectoratului Județean de Jandarmi au acționat ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2010, 11:21
(14627 vizualizări - 0 comentarii)


Școlile din Fetești și Urziceni, în atenția polițiștilor

Joi, 25 februarie, polițiștii au desfășurat activități preventive în incinta și în zona adiacentă unităților de învățămînt, avînd ca obiectiv prioritar creșterea gradului de siguranță a elevilor. Acțiunile ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2010, 11:20
(12860 vizualizări - 2 comentarii)


12

AJOFM organizează cursuri de formare

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă organizează în anul 2010 mai multe cursuri de formare profesională. Potrivit reprezentanților instituției, șomerii sau persoanele interesate se pot înscrie ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2010, 06:42
(16940 vizualizări - 0 comentarii)


Fermierii pot depune cererile pentru sprijinul pe suprafață

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură lansează luni, 1 martie 2010, campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață. Pentru a beneficia de sprijinul ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2010, 05:16
(12949 vizualizări - 0 comentarii)


Sînge donat de jandarmi

Miercuri, 24 februarie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a primit un apel umanitar din partea Poliției Slobozia, pentru ajutorarea mamei unui agent care are nevoie urgentă de o transfuzie ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 16:32
(13361 vizualizări - 0 comentarii)


Restanțieri la eliberarea sau preschimbarea actelor de identitate

Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Ialomița face apel la ialomițeni în vederea verificării termenului de valabilitate al actului de identitate. În cazul în care se constată că termenul de valabilitate ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 15:30
(9851 vizualizări - 0 comentarii)


La volan cu permisul suspendat

În cursul zilei de miercuri, 24 februarie a.c., polițiștii feteșteni l-au depistat pe un tînăr, de 19 ani, din Făcăeni, în timp ce conducea un autoturism, avînd dreptul de a conduce suspendat. Pe numele ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 12:49
(13271 vizualizări - 0 comentarii)


Radare, amenzi, permise suspendate

Polițiștii rutieri au acționat în ultimele 24 de ore pe arterele județului pentru creșterea gradului de siguranță în traficul rutier. Acțiunile polițiștilor au vizat atît depistarea și sancționarea cu fermitate ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 12:37
(11884 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți arestați

Miercuri, 24 februarie a.c., în jurul orei 10.00, agenții Postului de Poliție Gheorghe Lazăr au fost sesizați de un bărbat de 43 de ani, din Slobozia, despre faptul că, în cursul nopții, persoane necunoscute ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 12:31
(13117 vizualizări - 0 comentarii)


4 persoane urmărite, din care una internațional, depistate de polițiști

În ultimele 24 de ore, în cadrul acțiunilor desfășurate de polițiștii din structurile de investigații criminale, au fost identificate și reținute 4 persoane urmărite.
Astfel, în baza unui mandat european ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 12:22
(9923 vizualizări - 0 comentarii)


Microbuzele școlare, în atenția autorităților

Folosirea microbuzelor școlare în alte scopuri decît în a transporta elevii a devenit o obișnuință. Adesea mașinile sînt folosite în campaniile electorale sau în interesul personal, după bunul plac al autorităților ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 06:42
(8658 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 31 mii de fermieri au accesat aplicația online IPA

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că 31 mii de fermieri au accesat aplicația IPA Online și au completat electronic declarația de suprafață în vederea depunerii cererii de plată ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 05:12
(11089 vizualizări - 0 comentarii)


77 de ani de protecție civilă

77 de ani de protecție civilă

Ziua Protecției Civile a fost marcată miercuri, 24 februarie 2010, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu», în prezența elevilor de la diferite școli. Evenimentele au vizat ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 17:14
(11850 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din Constanța prinși la Slobozia

Hoți din Constanța prinși la Slobozia

Polițiștii ialomițeni anchetează activitatea infracțională a doi constănțeni, de 21, respectiv 28 de ani, suspectați de comiterea mai multor infracțiuni pe raza județului Ialomița. Cei doi au fost depistați ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 15:02
(12594 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși în flagrant

Marți, 23 februarie, un cetățean, martor la producerea unui furt dintr-o mașină, a sesizat faptul că trei persoane necunoscute au sustras un acumulator de la un autoturism, după care au fugit înspre cartierul ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 15:01
(9567 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan

În cadrul activităților curente desfășurate în cursul nopții de marți spre miercuri, respectiv 23 spre 24 februarie a.c., polițiștii feteșteni au depistat, la volanul unui autoturism, o persoană ce se afla ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 14:55
(13392 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu o victimă

Miercuri, 24 februarie, în jurul orei 04,30, pe raza comunei Jilavele s-a produs un accident rutier soldat cu o victimă, un bărbat, în vîrstă de 35 de ani, din Rîșnov. Accidentul s-a produs ca urmare a ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 14:54
(11907 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit de polițiști

În cadrul unei acțiuni desfășurate marți, 23 februarie 2010, de către polițiștii din Orașul Fierbinți-Tîrg a fost depistat, la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate, un tînăr de 21 de ani ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 14:54
(12302 vizualizări - 0 comentarii)


Nereguli constatate în trafic, sancționate de polițiștii rutieri

Marți, 23 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au acționat în mai multe filtre și au efectuat controale pe arterele principale ale județului. Peste 120 de șoferi au fost sancționați ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 14:41
(7364 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis la volan

Un bărbat de 47 de ani din Fetești a fost depistat de polițiști luni, 22 februarie a.c., în jurul orelor 19,40, în timp ce se deplasa pe strada Călărași din localitate la volanul unui autoturism cu numere ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 17:57
(14693 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 321 322 323 325 327 328 329 338 339
Ultimele comentarii
George în 12 voturi pentru Traian Mitrea: Țăndărei are viceprimar PNL! Ioana în EXCLUSIV: Chemat la audieri, un hoț a fugit din sediul Poliției Orașului Țăndărei Ha ha ha în EXCLUSIV: Chemat la audieri, un hoț a fugit din sediul Poliției Orașului Țăndărei sandu în EXCLUSIV: Chemat la audieri, un hoț a fugit din sediul Poliției Orașului Țăndărei Dani în Candidatul Ionel Gae, doar 26,50 puncte la concursul pentru șefia Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița Rusine în EXCLUSIV: Chemat la audieri, un hoț a fugit din sediul Poliției Orașului Țăndărei Onest în Doi slobozeni au câștigat «Cupa Rotary Tenis Con» Onest în Alexandru Minea, campion național U15 AJF Baraganul în CSM Fetești, campioana județului Alex în Candidatul Ionel Gae, doar 26,50 puncte la concursul pentru șefia Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița @Nicosia în Candidatul Ionel Gae, doar 26,50 puncte la concursul pentru șefia Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița Nicosia în Candidatul Ionel Gae, doar 26,50 puncte la concursul pentru șefia Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița Miu în Candidatul Ionel Gae, doar 26,50 puncte la concursul pentru șefia Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița Slobozean în Candidatul Ionel Gae, doar 26,50 puncte la concursul pentru șefia Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița Un cetățean în EXCLUSIV: Chemat la audieri, un hoț a fugit din sediul Poliției Orașului Țăndărei ilie în Candidatul Ionel Gae, doar 26,50 puncte la concursul pentru șefia Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița Mary în Candidatul Ionel Gae, doar 26,50 puncte la concursul pentru șefia Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița cadru medical în Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești, dat în judecată de fostul manager Liviu Patrichi Rodi în EXCLUSIV: Chemat la audieri, un hoț a fugit din sediul Poliției Orașului Țăndărei Rodi în EXCLUSIV: Chemat la audieri, un hoț a fugit din sediul Poliției Orașului Țăndărei
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...