Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomițenii au venit în număr mare la spitale pentru a se vaccina anti-COVID-19

Ialomițenii au venit în număr mare la spitale pentru a se vaccina anti-COVID-19

Spitalele din Fetești, Slobozia și Urziceni au fost luate cu asalt de persoanele cuprinse în etapa a doua de vaccinare, programate în platforma informatică pentru imunizare. Repre­zentanții unităților medicale caută soluții pentru a face față numărului mare de solicitări. Soluții caută și Direcția de Sănătate Publică Ialomița în vederea des­chiderii Centrelor de vaccinare comunitare, amenajate din fondurile administrațiilor locale. În Ialomița, există 8 astfel de Centre în 6 localități din județ.

Vaccinarea populației a căzut pe umerii medicilor
Vineri, 15 ianuarie a.c., România a dat startul celei de-a doua etape a campaniei de vaccinare anti-COVID-19. Deși au fost pregătite Centre speciale, acestea nu au putut fi deschise din cauza lipsei de personal. Persoanele cuprinse în această etapă (pacienții cu boli cronice și angajații din domenii de activitate considerate esențiale) au avut doar posibilitatea de a se programa la unul dintre Centrele de vaccinare, deschise în incinta spitalelor. În Ialomița, Direcția de Sănătate Publică Ialomița a avizat amenajarea a 8 Centre de vaccinare la Slobozia, Fetești, Țăndărei, Urziceni, Amara și Fierbinți-Târg, însă deschise pentru vaccinare au fost cele din Spitalul Județean de Urgență Slobozia, Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești și Spitalul Municipal Urziceni. «Facem eforturi pentru a putea da în folosință Centrele comunitare de vaccinare. Acum, sunt disponibile doar 3, cele pe care le-am utilizat și pentru imunizarea personalului medical... Noi sperăm că vom reuși să convingem medicii să vină să desfășoare activitatea în cadrul acestor Centre comunitare, amenajate de autoritățile locale. Actul normativ există acum, nu cred că vor mai fi probleme. Este doar o chestiune de timp până când vor fi puse la dispoziția celor care doresc să se imunizeze!» a declarat Valentin Spătărelu, coordonatorul județean al campaniei de vaccinare anti-COVID-19.

«Vom suplimenta personalul!»
Luni, 18 ianuarie 2021, la primele ore ale dimineții, Centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia era neîncăpător. Oamenii care s-au programat încă de la sfârșitul săptămânii trecute au venit să se imunizeze. Numărul mare de persoane i-a făcut pe reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slobozia să apeleze la măsuri de suplimentare a personalului care își desfășoară activitatea în cadrul acestui Centru. «Capacitatea noastră de vacci­nare este de aproximativ 60 de persoane într-o zi... Numărul celor care au venit este mult mai mare. Din estimările noastre, doar astăzi sunt programați să se vacci­neze în Centrul nostru 120 de persoane. Dacă în zilele următoare ritmul va fi același, și cu siguranță va fi!, vom fi nevoiți să suplimentăm personalul medical în cadrul Centrului de vaccinare pentru a putea face față tuturor solicitărilor pe care le avem... Chiar dacă este o perioadă aglo­merată, pe noi ne bucură faptul că oamenii vin să se vaccineze!» a declarat Liviu Patrichi, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Număr mare de solicitări în vederea vaccinării a existat și în cazul celorlalte două Centre din cadrul Spitalului Municipal «Anghel Saligny» Fetești și Spitalului Municipal Urziceni. «La fel ca la Slobozia, media zilnică a programărilor a fost de 120, și la Fetești și la Urziceni... Ne dorim ca cetățenii să se poată imuniza în Centrele de vaccinare comunitare cât mai repede!» a adăugat Valentin Spătărelu, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 din județul Ialomița.

Speranțe pentru revenirea la viața normală
Nu doar autorităților campania de vaccinare le-a dat bătăi de cap, ci și oamenilor. Aceștia au reclamat faptul că le-a fost foarte greu să se programeze cu ajutorul platformei pusă la dispoziție, din cauza faptului că întreaga rețea informa­tică a funcționat cu deficiențe. În alte cazuri, au fost nevoiți să aștepte cu orele pentru a se putea programa la telefon. «A fost foarte greu să ne programăm... Am încercat la telefon, la acel call-center. Am stat o oră, până am reușit să prind legătura. M-am programat atât eu, cât și mama mea. Eu lucrez într-un domeniu în care sunt în permanență printre oameni, mama mea are peste 65 de ani... Ne-am dorit să ne vaccinăm imediat cum am aflat că avem această oportunitate. Cu toții ne dorim să revenim la viețile noastre și cred că acest vaccin ne poate oferi această șansă!» a declarat Nicoleta Dima, în timp ce-și aștepta rândul în fața cabinetului de vaccinare din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia. În timp ce era evaluată din punct de vedere medical, Monica Mihai, lucrător în domeniul transporturilor, a povestit experiența prin care a trecut până a ajuns să fie programată pentru vaccinare de sistemul informatic. «A fost foarte complicat până am reușit. Platforma respectivă nu se putea deschide... Am așteptat până după miezul nopții de vineri spre sâmbătă și, într-un final, am reușit! Nu am vrut să renunț, pentru că pentru mine vaccinarea este foarte importantă... Îmi doresc viața pe care o aveam înainte!» a declarat femeia.

Cadrele medicale refuză vaccinarea În timp ce populația este tot mai interesată de vaccinarea anti-COVID-19, personalul medical privește încă neîncrezător imunizarea. La Spitalul Județean de Urgență Slobozia, de exemplu, și-au exprimat acordul în vederea vaccinării 450 de angajați din cei peste 800 pe care instituția îi are. Datele statistice arată că până acum 350 de salariați s-au imunizat. «Avem 350 de salariați care s-au vaccinat efectiv, îi așteptăm și pe ceilalți să vină să se imunizeze. În cazul celor care refuză nu avem ce să facem, pentru că e dorința dumnealor...» a mai spus Liviu Patrichi, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

19 Ianuarie 2021, 15:20 (2260 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
Ialomița are funcțional doar un singur centru de vaccinare
Medicii din Ialomița se pregătesc de vaccinarea anti-COVID-19
Ialomița va avea 8 centre de vaccinare anti-COVID-19

Comentariile cititorilor:


BADINECI :
(5 Martie 2021, 18:39)
Suntem din Bucuresti si am fost programati pentru vaccin marti 09.03 2021 la ora 12. ASteptam confirmarea, pentru a nu face deplasarea degeaba.
Geo:
(21 Ianuarie 2021, 17:09)
Dop, un dobitoc = 21.900
Alina M:
(21 Ianuarie 2021, 13:22)
La Țăndărei, centrul de vaccinare încă nu este funcțional! Cine poartă răspunderea pentru această întârziere?
Gigel:
(21 Ianuarie 2021, 09:31)
Israel, o tara cu 9 milioane de locuitori, au vaccinat 50% din populatie intr-o luna. Iar la Slobozia noi facem 60 pe zi (cu acelasi vaccin).
Dop:
(20 Ianuarie 2021, 19:38)
60 x 365 = 2190 atât reprezintă numărul de slobozeni ce pot fi vaccinați într-un an!!! Bătaie de joc!!
Mary:
(20 Ianuarie 2021, 19:25)
Cum este posibil că doar 60 de oameni pot beneficia de vaccin într-o zi??!! Nu vi se pare că este foarte puțin?? Sunteți de tot râsul! Ați auzit de pandemie??!!
cetatean:
(20 Ianuarie 2021, 07:34)
LA NUMARUL DSP IALOMITA AM SUNAT MARTI 8 ORE FARA A RASPUNDE CINEVA .LA BUCURESTI RASPUND IN 5 MINUTE DAR TE PROGRAMEAZA DEPARTE IN TARA

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
09 Mai 2021
347 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
« 1 3 4 5 6 7 8 9 338 339

Grupul de Comunicare Strategică: 15 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 8 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10650, cu 15 cazuri mai mult față de ziua de vineri ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2021, 13:35
(113 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 10 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 7 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10635, cu 10 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2021, 13:35
(147 vizualizări - 0 comentarii)


8 mai-Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii

8 mai-Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii

La data de 8 mai se sărbătorește Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii. Această zi este dedicată personalului și voluntarilor Mișcării Internaționale a Crucii Roșii și Semilunii Roșii. Mișcarea ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2021, 12:20
(137 vizualizări - 0 comentarii)


APIA autorizează plățile aferente schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal-Campania 2020

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice că începând de vineri, 7 mai 2021, a demarat autorizarea la plată a schemelor de sprijin cuplat în sectorul ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2021, 10:25
(151 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificările aduse Formularului 300 «Decont de taxă pe valoarea adăugată»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2021, 09:10
(123 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 6 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10625, cu  3 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2021, 13:40
(194 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 10 mai 2021, termen pentru depunere a declarațiilor fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire și care ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2021, 10:20
(152 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 12 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 5 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10622, cu 12 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2021, 13:40
(189 vizualizări - 0 comentarii)


8
anunț angajare

anunț angajare


Compania
EXPUR SA


căutăm doi
noi colegi


pentru Departamentul Contabilitate
din cadrul companiei noastre
din Slobozia
operator introducere și validare date
perioadă determinată-6 luni
Sarcini Generale:
-Înregistrare documente
de gestiune materie primă
-Înregistrare facturi
materie primă semințe
-Înregistrare plăți în lei pentru furnizori
-Recepție documente transmise
de celelalte departamente
-Arhivare documente
Cerințe:
-cel puțin studii medii
-experiență pe un post similar
(cunoștințe de contabilitate constituie
un avantaj)-minim 6 luni
-bune cunoștințe de operare calculator
-abilitatea de a lucra în condiții de stres
-abilități de organizare, planificare
și comunicare
Dacă răspundeți cerințelor de mai sus
și doriți să acceptați provocările
acestui postvă rugăm să trimiteți
o scrisoare de intenție
și un curriculum vitae
până la data de 15.05.2021
pe adresa de e-mail [email protected]

5 Mai 2021, 13:05


APIA: Depunerea Cererilor Unice de Plată, în linie dreaptă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor care nu au depus încă Cererea Unică de Plată în anul 2021 că au mai rămas doar câteva zile până la finalizarea Campaniei ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2021, 10:50
(173 vizualizări - 0 comentarii)


Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița recomandă folosirea serviciilor electronice

AJFP Ialomița reamintește contribuabililor, având în vedere contextul actual al infecției cu noul Coronavirus, precum și a respectării distanțării sociale, că la nivelul Agenției Naționale de Administrare ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2021, 10:25
(164 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța a lansat aplicația MyRAJA

RAJA Constanța a lansat aplicația de mobil MyRAJA pentru a facilita accesul abonaților săi la contul de client și la serviciile utilizate, în această perioadă în care recomandarea ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2021, 08:35
(195 vizualizări - 0 comentarii)


12
Incendiu la o casă din Sfântu Gheorghe

Incendiu la o casă din Sfântu Gheorghe

Marți, 4 mai a.c., în jurul orei 9,00, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au fost alertați, prin 112, să intervină în localitatea Sfîntu Gheorghe, pentru localizarea și lichidarea ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2021, 17:40
(158 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 accidente, 21 de victime

Un accident rutier s-a produs la Borănești (DJ201) joi, 29 aprilie 2021, în jurul orelor 22,20, fiind implicate două autoturisme. Au fost cinci victime, două dintre acestea fiind încarcerate. Pompierii ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2021, 17:25
(169 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un apartament din Slobozia, tractor în flăcări la Gheorghe Doja

Înultimele zile, pompierii ialomițeni au intervenit pentru localizarea și stingerea a două incendii. Astfel, duminică, 2 mai a.c., în jurul orelor 19,30, la Slobozia, a izbucnit un incendiu care s-a manifestat ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2021, 17:10
(305 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 13 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 4 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10610, cu 13 cazuri mai mult față de ziua de luni, ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2021, 14:20
(236 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția Județeană de Statistică Ialomița: Recensământul General Agricol runda 2020

Recensământul se realizează de către Institutul Național de Statistică, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Afacerilor Interne împreună cu structurile din subordinea acestora, cu ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2021, 09:20
(127 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 10 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 3 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10597, cu 10 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2021, 13:45
(213 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 2 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10587, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2021, 13:40
(300 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 14 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 1 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10584, cu 14 cazuri mai mult față de ziua de vineri ...[citește_toată_știrea]

1 Mai 2021, 13:50
(321 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 4 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 30 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10570, cu 4 cazuri mai mult față de ziua de joi ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2021, 14:10
(400 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Fetiță de 1 an, moartă într-un accident rutier

Borănești: Fetiță de 1 an, moartă într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a petrecut în seara zilei de joi, 29 aprilie a.c., în comuna Borănești. 4 persoane au fost rănite, iar o fetiță de un an a murit, după ce două mașini s-au ciocnit violent. Autoturismele ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2021, 07:00
(690 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Controale pe linie de piscicultură. Amenzi de peste 113000 de lei!

19 infracțiuni constatate, aproape 600 de sancțiuni contravenționale aplicate și peste 160 de kilograme de pește confiscate. Este bilanțul a 42 de verificări pe linie de piscicultură efectuate de polițiștii ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2021, 15:30
(360 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Respectarea măsurilor de protecție sanitară, monitorizată de polițiști

În ultimele 24 de ore, forțele de ordine au acționat pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul Stării de Alertă, precum și pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul COVID- ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2021, 15:25
(340 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița, Traian: Prevenirea furturilor de animale

În cursul zilei de miercuri, 28 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenirea Criminalității și Secției de Poliția Rurală Grivița au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2021, 15:10
(394 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 13 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 29 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10566, cu 13 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2021, 13:20
(396 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: S-a redeschis circulația pe podul de la Bora. Lucrările continuă!

Slobozia: S-a redeschis circulația pe podul de la Bora. Lucrările continuă!

Joi, 29 aprilie a.c., lucrările de reabilitare a căii de rulare pe podul de la Bora au fost finalizate. Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța (DRDP Constanța) au precizat însă ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2021, 12:05
(777 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Evaluarea efectivelor de animale protejate

În baza atribuțiilor ce îi revin conform legislației în vigoare, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului realizează studiile de evaluare a stării resurselor biologice pentru stabilirea cotelor ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2021, 10:15
(379 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 29 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 28 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10553, cu 29 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2021, 13:30
(325 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

27 Aprilie 2021, 18:10


« 1 3 4 5 6 7 8 9 338 339
Ultimele comentarii
bani nostri în Gooool, Dinu! Jucăm barajul! Puietul în Liniște! Prefectul Tănăsescu lucrează! Covid19 în Eroii lui Alexandru suntem noi! Ha,ha! în Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești, dat în judecată de fostul manager Liviu Patrichi Normal în Eroii lui Alexandru suntem noi! @@ion în Ministerul Culturii îl vrea pe Mihai Viteazul-«Moș Crăciun» în Piața Unirii din Slobozia SLOBOZEAN în Ex-subprefectul Emilian Barbu s-a întors la Prefectură Suporter în Victorie sau 0-0 aceiasi vin si pleaca în Ex-subprefectul Emilian Barbu s-a întors la Prefectură @ion în Ministerul Culturii îl vrea pe Mihai Viteazul-«Moș Crăciun» în Piața Unirii din Slobozia Ialomita în Ex-subprefectul Emilian Barbu s-a întors la Prefectură Anonim în Liniște! Prefectul Tănăsescu lucrează! Ion în Ex-subprefectul Emilian Barbu s-a întors la Prefectură @Marian în Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești, dat în judecată de fostul manager Liviu Patrichi Covid în Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești, dat în judecată de fostul manager Liviu Patrichi Marian în Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești, dat în judecată de fostul manager Liviu Patrichi costea în Ministerul Culturii îl vrea pe Mihai Viteazul-«Moș Crăciun» în Piața Unirii din Slobozia Tipic romanesc în Ex-subprefectul Emilian Barbu s-a întors la Prefectură Cealapa în Ex-subprefectul Emilian Barbu s-a întors la Prefectură Ion în Ministerul Culturii îl vrea pe Mihai Viteazul-«Moș Crăciun» în Piața Unirii din Slobozia
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...