Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Administrațiile locale din Ialomița au primit 15,9 milioane de lei pentru proiectele PNDL 2

Administrațiile locale din Ialomița au primit 15,9 milioane de lei pentru proiectele PNDL 2

În anul 2017, Ialomița a depus la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației 143 de proiecte pentru a fi realizate prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2 (PNDL 2), cu o valoare totală de 802,2 milioane de lei. La începutul lunii februarie a acestui an, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administra­ției a decontat devizele de lucrări transmise de către administrațiile locale. În județul nostru, demersuri în sensul decontării lucrărilor au făcut Consiliul Județean Ialomița, alături de alte 14 administrații locale. Valoarea totală a fondurilor distribuite a fost de 15,9 milioane de lei. «S-a plătit în funcție de facturile care au fost trimise!» au explicat edilii localităților care au beneficiat de aceste sume.

Istoria PNDL 2 în Ialomița Programul Național de Dezvoltare Locală este o ini­țiativă a Guvernului României de a finanța cu bani de la bu­getul de stat proiecte de utilitate publică în localitățile din țara noastră. Anul 2017 repre­zintă startul celei de-a doua etape de derulare a acestui program, denumită și PNDL 2. În Ialomița, cele 66 de administrații locale au depus la Minis­terul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației 143 de proiecte, cu o valoare totală de 802,2 milioane de lei. Cele mai multe dintre proiectele inițiate de administrațiile locale din Ialomița au vizat construcția de rețele de apă și canalizare sau modernizarea străzilor sau a drumurilor județene... La începutul lunii februarie a acestui an, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a decontat o parte din lucrările efectuate de administrațiile locale. Potrivit unei situații statistice, în Ialomița au putut beneficia de fondurile distribuite de Ministerul Dezvoltării Consiliul Județean Ialomița alături de alte 14 administrații locale. Astfel, au fost decontate lucrări în valoare de 15,9 milioane de lei. «Banii au venit în funcție de facturile care au fost transmise către Ministerul Dezvoltării. Îi așteptam încă din noiembrie 2020, era normal să ajungă la noi. Aceste sume pe care noi le-am primit reprezintă lucră­rile pe care le-am efectuat la drumurile județene pe care le reparăm!» a declarat Marian Pavel, președintele Consiliului Județean Ialomița. Potrivit listei proiectelor declarate eligibile de către Ministerul Dezvol­tării, Consiliul Județean Ialomița a inițiat două proiecte de modernizare a drumurilor județene 203F (Valea Ciorii-Grivița) și 201 (Coșereni-Axintele-Orezu-tronson DN2).

Edilii ialomițeni așteaptă vremuri mai bune Printre administrațiile locale ale căror lucrări au fost decontate de Ministerul Dezvoltării la începutul acestei luni se numără Maia și Ograda. Cele două localități desfășoară prin intermediul PNDL 2 proiecte edilitare în valoare de 8,4 mili­oane lei și, respectiv, 18,3 mili­oane lei. În urma deconturilor făcute la începutul acestei luni, ambelor localități le-a fost decontată suma de 1,1 mili­oane lei pentru lucrările executate. «Noi am primit banii pentru proiectul prin care moder­nizăm străzile din localitate... Atât am reușit să facem din el. Restul, de la primăvară!» a pre­cizat Sorin Niculae, primarul comunei Maia. În schimb, co­munei Ograda i-a fost decontată ultima factură pentru pro­iectul privind extinderea rețelei de apă a localității. Conform listei Ministerului Dezvoltării, acest proiect are o valoare to­tală de 3 milioane de lei. «Noi am primit 191 mii de lei... Sunt ultimii bani pentru rețeaua de apă din localitate. Mai avem mici detalii de pus la punct, apoi poate fi funcțională!» a precizat Lilian Badea, primarul comunei Ograda.

15 Februarie 2021, 12:10 (3860 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
WC-urile din curțile școlilor ialomițene au rămas neclintite
Firmele de construcții părăsesc șantierele PNDL2
În Ialomița, 40% dintre proiectele finanțate prin PNDL 1 așteaptă finalizarea

Comentariile cititorilor:


Gabriel. :
(16 Februarie 2021, 19:43)
Manasia, este nume propriu și se scrie cu majuscula iar administrativ este o comună nu sat. Ma gândeam că în principal este problema apei curente și cea a canalizării. Cred că ideea de a fi administrativ parte a orașului Urziceni ar aduce un plus de civilizație.
Alexandr:
(16 Februarie 2021, 07:50)
Buna ziua! De ce in comuna manasia un sat destul de mare langa un orasel frumusel nu se toarna asfalt??? Domnilor de la primarie pe timp de vara ne sufocam in case din cauza prafului niati scos ochi cu niste trotuare facute a napoda!
Neica Nimeni:
(15 Februarie 2021, 16:09)
Pune-ți ma nene mana si dati-i si lui dnu Campulungeanu ceva buget sa faca si el ceva in satele lui...ca de 20 de ani se tot plange ca nu are fonduri iar satele arata mai rau decat pe vremea lui nea Ceasca.
Localnic.:
(15 Februarie 2021, 13:49)
Poate reparați tronsonul de drum dintre Ciulnița și Buiești.Din cauza devieri traficului greu,datorită lucrărilor,de la podul de peste râul Ialomița de la Bora...porțiunea menționată de ,drum'este sub orice critică!!??

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Marți 20 Apr 2021
264 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 5 6 7 9 11 12 13 336 337

Grupul de Comunicare Strategică: 16 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 20 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8060, cu 16 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2021, 13:35
(418 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Județean Anticorupție Ialomița: Cercetări în 48 de dosare penale

În anul 2020, ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Ialomița au desfășurat activități de urmărire penală în 48 de dosare, în baza a 58 de ordonanțe de delegare. În baza actelor procedurale instrumentate ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2021, 14:55
(739 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Dosar penal pentru «violență domestică»

În ziua de joi, 18 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au emis un ordin de protecție pe numele unui bărbat de 46 de ani, acuzat că și-a lovit soția, o femeie de 42 de ani. În urma verificărilor efectuate ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2021, 14:40
(629 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Având permisul suspendat, circula pe străzile orașului cu 95 km/h

Un bărbat de 37 de ani a fost depistat joi, 18 februarie a.c., conducând pe străzile Sloboziei cu 95 km/h. Polițiștii care l-au tras pe dreapta au constatat faptul că acesta avea dreptul de a conduce suspendat ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2021, 14:15
(591 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 39000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au verificat modul în care măsurile de protecție sanitară sunt respectate la nivelul județului. Cu această ocazie, au fost verificate 51 de societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2021, 14:10
(454 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 21 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 19 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8044, cu 21 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2021, 14:05
(637 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: Modernizarea DJ201, în linie dreaptă

Consiliul Județean Ialomița manifestă o deosebită atenție cu privire la proiectele investiționale din portofoliul administrației județene astfel că, după îndelungi eforturi, anunțăm cetățenii interesați ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2021, 08:05
(651 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 22 de clase și-au suspendat activitatea din cauza pandemiei de COVID-19

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița informează că joi, 18 februarie 2021, la nivelul județului, 22 de clase au activitatea suspendată din cauza pandemiei de COVID-19. 11 dintre acestea se află în cadrul ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2021, 16:20
(633 vizualizări - 0 comentarii)


8

Fetești: Reținut după 3 ani de la comiterea faptelor

Un tânăr de 20 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii ialomițeni la 3 ani de la comiterea faptelor. În 2018, acesta a jefuit un bărbat din Fetești, de la care a furat 18000 de lire și 215 ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2021, 16:15
(615 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Turc arestat pentru «evaziune fiscală» și «infracțiuni la regimul rutier»

Polițiștii ialomițeni au reușit miercuri, 17 februarie a.c., identificarea unui cetățean turc, în vârstă de 53 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate. Acesta a fost condamnat ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2021, 16:10
(628 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, polițiștii au depistat și sancționat 15 persoane care nu au respectat măsura izolării sau carantinării la domiciliu. De asemenea, au fost verificate 43 de societăți comerciale și ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2021, 16:05
(394 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 15 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 18 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8023, cu 15 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2021, 13:50
(535 vizualizări - 0 comentarii)


12

S-a semnat contractul pentru Pasajul de la Drajna

Miercuri, 17 februarie 2021, a fost semnat contractul de execuție pentru realizarea Pasajului de la Drajna, care va fi ridicat peste DN3A Lehliu-Fetești și magistrala de cale ferată București-Constanța ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2021, 16:15
(727 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbați din Bărbulești, cercetați penal pentru tăiere și furt de arbori

Bărbați din Bărbulești, cercetați penal pentru tăiere și furt de arbori

Marți, 16 februarie a.c., în jurul orelor 17,00, polițiștii au fot sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că din cadrul unui canton silvic din zona municipiului Urziceni au fost tăiați și sustrași ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2021, 15:10
(537 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Amenzi la înmormântare

Peste 50 de societăți comerciale, aproximativ 870 de persoane și 130 de autovehicule au fost verificate de polițiști în ultimele 24 de ore, în cadrul activităților de prevenire a răspândirii și limitare ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2021, 15:05
(530 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 30 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 17 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8008, cu 30 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2021, 13:35
(466 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 elevi și 2 profesori, confirmați pozitiv la testul pentru depistarea SARS-CoV-2

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița informează cu privire la faptul că 7 clase din unitățile de învățământ din Ialomița și-au suspendat cursurile din cauza apariției cazurilor de infecții cu virusul ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2021, 16:10
(805 vizualizări - 0 comentarii)


Broșteni: Tânără însărcinată, victimă a unui accident rutier

Broșteni: Tânără însărcinată, victimă a unui accident rutier

Un grav accident rutier s-a petrecut luni, 15 februarie 2021, pe raza localității Broșteni. Din primele informații, o femeie a lovit cu mașina o tânără care s-a angajat în traversarea străzii. Impactul ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2021, 14:50
(601 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, peste 100 de amenzi aplicate

Peste 100 de sancțiuni contravenționale au fost  aplicate, în ultimele 24 de ore, de polițiști și polițiști locali, împreună cu reprezentanți ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, în cadrul ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2021, 14:35
(450 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 33 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 16 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7978, cu 33 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2021, 13:35
(482 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Startul Campaniei de informare privind primirea Cererilor Unice de Plată în anului 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că luni, 15 februarie 2021, demarează Campania de informare a fermierilor cu privire la primirea Cererilor Unice de Plată în anului ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2021, 16:40
(520 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infracțiuni rutiere

La sfârșit de săptămână, polițiștii de la Rutieră au organizat acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță în trafic, prevenirea producerii unor accidente de circulație, dar și pentru depistarea și sancționarea ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2021, 16:20
(427 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Haine contrafăcute, confiscate

Vineri, 12 februarie a.c., în cadrul unei acțiuni pe linia combaterii faptelor de comerț ilicite, polițiștii din cadrul Biroului de Investigare a Criminalității Economice Fetești au depistat un operator ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2021, 16:10
(493 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de 15000 de lei

Pe fondul numărului de cazuri de COVID-19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul Coronavirus, sub autoritatea Instituției Prefectului-Județul Ialomița, în cursul zilei de duminică ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2021, 16:05
(420 vizualizări - 0 comentarii)


DGASPC Ialomița: Sprijin pentru tinerii romi din județ

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița, în parteneriat cu DGASPC Arad, DGASPC Buzău și DGASPC Mureș, implementează un proiect ce are drept scop creșterea șanselor de incluziune ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2021, 13:55
(451 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 16 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 15 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7945, cu 16 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2021, 13:30
(421 vizualizări - 0 comentarii)


Femeie din Cegani, dispărută

Femeie din Cegani, dispărută

Polițiștii din Ialomița caută o femeie, în vârstă de 32 de ani, care a plecat voluntar de la domiciliul său din localitatea Cegani într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni. Persoanele care pot oferi ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2021, 08:10
(496 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Posturi scoase la concurs

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița organizează concursuri pentru ocuparea a 3 posturi de posturi de ofițer din sursă externă, în cadrul Biroului Protecția Animalelor. Posturile vacante scoase ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2021, 08:05
(1612 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 20 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 14 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7929, cu 20 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2021, 13:35
(492 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Bărbat împușcat accidental la o partidă de vânătoare organizată ilegal

Polițiștii și procurorii din Feteși fac cercetări în urma unui incident petrecut în seara zilei de vineri, 12 februarie a.c., într-o pădure aflată pe malul drept al fluviului Dunărea, în zona localității ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2021, 15:30
(1792 vizualizări - 10 comentarii)


1 2 5 6 7 9 11 12 13 336 337
Ultimele comentarii
padurar în Urban SA Slobozia a achiziționat autoturisme noi pentru conducerea firmei O colega de serviciu în Doamna care dă suflet păpușilor Tudor Florin în Balonul presostatic al Sloboziei, «subînchiriat» de Asociația Club Sportiv Satori Art George în Consiliul Județean Ialomița scoate la concurs postul de manager al Spitalului Județean de Urgență Slobozia Septimiu în Consiliul Județean Ialomița scoate la concurs postul de manager al Spitalului Județean de Urgență Slobozia Patrick în Consiliul Județean Ialomița scoate la concurs postul de manager al Spitalului Județean de Urgență Slobozia Nimeni Altu' în ANAF a raționalizat colile de scris și pixurile pentru angajații Fiscului ialomițean Shapirutza în Consiliul Județean Ialomița scoate la concurs postul de manager al Spitalului Județean de Urgență Slobozia Invatator în Balonul presostatic al Sloboziei, «subînchiriat» de Asociația Club Sportiv Satori Art @parinti cu bani în Balonul presostatic al Sloboziei, «subînchiriat» de Asociația Club Sportiv Satori Art Altu Unu în Ialomița are 163 de kilometri de drumuri neasfaltate Apporte în Consiliul Județean Ialomița scoate la concurs postul de manager al Spitalului Județean de Urgență Slobozia Gogu în Balonul presostatic al Sloboziei, «subînchiriat» de Asociația Club Sportiv Satori Art Audi TT în Rezultatul auditului extern desfășurat la Primăria Slobozia Parinte în Balonul presostatic al Sloboziei, «subînchiriat» de Asociația Club Sportiv Satori Art Ion în Grupul de Comunicare Strategică: 22 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița Sarsaila în Consiliul Județean Ialomița scoate la concurs postul de manager al Spitalului Județean de Urgență Slobozia Victoria în Consiliul Județean Ialomița scoate la concurs postul de manager al Spitalului Județean de Urgență Slobozia Gigel în Consiliul Județean Ialomița scoate la concurs postul de manager al Spitalului Județean de Urgență Slobozia Neutru în Balonul presostatic al Sloboziei, «subînchiriat» de Asociația Club Sportiv Satori Art
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...