Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Comuna Sfântu Gheorghe a intrat în carantină

Focar de COVID-19

Comuna Sfântu Gheorghe a intrat în carantină

Instituția Prefectului Ialomița a luat decizia carantinării comunei Sfântu Gheorghe din Ialomița. Conform informațiilor oficiale, la nivelul comunei a fost înregistrată o rată de infectare care depășește 6 cazuri la mia de locuitori. Primarul comunei Sfântu Gheorghe, Mădălin Teculescu, consideră măsura necesară. La nivelul comunei au fost înregistrate două focare de COVID-19.

Din nou în carantină Comuna Sfântu Gheorghe intră din nou în carantină. Decizia a fost luată în cadrul Comitetului pentru Situații de Urgență de la nivelul Prefecturii Ialomița. Conform datelor oficiale, la nivelul comunei a fost raportată o rată de infectare care depășește 6 cazuri la mia de locuitori. Primarul comunei, Mădălin Teculescu, a confirmat că există cel puțin două focare de COVID-19. «Unul dintre cadrele didactice ale școlii a fost confirmat. Ulterior au mai fost confirmați 4 elevi din clasa unde acesta preda și un elev dintr-o altă clasă. La acest moment situația este sub control, iar evoluția bolnavilor este bună. Măsura carantinării este una necesară. Sperăm ca în două săptămâni să revenim la normal...» a declarat acesta. În aceste condiții, școala din Sfântu Gheorghe a fost închisă, cursurile urmând a se desfășura on-line. Aceasta este a treia școală din județ care desfășoară orele de curs în scenariul roșu, după școlile din Gheorghe Lazăr și Giurgeni.

18 Februarie 2021, 09:15 (1409 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Primarul Mădălin Teculescu o acuză de «constituirea unui grup infracțional organizat» pe fosta primăriță Livia Gomes
Carantina la Sfântu Gheorghe: Cartonașe colorate la ferestre!
Ansamblul Folcloric de la Sfântu Gheorghe

Comentariile cititorilor:


Relule,:
(20 Februarie 2021, 02:09)
frica si frigul produc virusi,mai puneti un plover si fes pe cap
Gica:
(18 Februarie 2021, 17:37)
Însănătoșire grabnică le doresc,Bunul Dumnezeu să le ajute.
RELU:
(18 Februarie 2021, 12:23)
AVETI DREPTATE, IN 2 SAPTAMANI NU O SA MAI EXISTE NICI UN CAZ. CARANTINA O SA REZOLVE TOT, VIRUSUL VA FUGI DE FRICA.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Vineri 23 Apr 2021
373 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 4 6 7 8 9 336 337

AJFP Ialomița: Termen limită pentru conectarea caselor de marcat electronice

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că în Monitorul Oficial nr. 319 din 30 martie 2021 a fost publicat Ordinului președintelui ANAF nr. 435 din 25 ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2021, 16:10
(377 vizualizări - 2 comentarii)


Noile restricții de circulație introduse în Slobozia și alte 9 localități din Ialomița

Noile restricții stabilite la nivel central, privind circulația persoanelor în zilele de weekend și închiderea magazinelor și supermarketurilor la orele 18,00, vor intra în vigoare în 10 localități din ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2021, 15:05
(1447 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna aprilie

Ialomițenii pot subscrie și în luna aprilie pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului «Tezaur», cu maturități de 1, 3 și 5 ani, începând cu data de 1 aprilie ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2021, 14:25
(363 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 67 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 1 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9579, cu 67 de cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2021, 13:20
(295 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Maia și Urziceni

Accidente la Maia și Urziceni

Miercuri, 31 martie a.c., în jurul orei 9,15, salvatorii de la Detașamentul de Pompieri Urziceni au fost solicitați să intervină la un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și în urma ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2021, 09:40
(276 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: O tânără șoferiță a accidentat un pieton și a fugit de la locul accidentului

În seara zilei de marți, 30 martie a.c., în jurul orelor 22,30, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată prin apel 112, de un bărbat în vârstă de 24 de ani, din comuna Făcăeni, cu privire la faptul ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2021, 15:40
(364 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 96 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 31 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9512, cu 96 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2021, 14:20
(372 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Reducerea evaziunii fiscale, obiectiv important din Strategia ANAF 2021-2024

Având în vedere strategia ANAF pe termen mediu prin care și-a fixat ca și obiectiv important reducerea evaziunii fiscale și a economiei subterane, Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul AJFP Ialomița ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2021, 12:20
(229 vizualizări - 0 comentarii)


8

Căzănești: Petrecere privată, întreruptă de polițiști

În cursul zilei de luni, 29 martie a.c., polițiștii ialomițeni au întrerupt petrecerea privată organizată la locuința unui bărbat, de 35 de ani, din orașul Căzănești. La respectivul imobil au fost identificate ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2021, 15:50
(414 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 37 mii de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au continuat acțiunile  de verificare a modului în care sunt respectate măsurile de protecție sanitară. Astfel, au fost aplicate în total 133 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2021, 15:40
(286 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 74 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 30 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9416, cu 74 de cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2021, 13:45
(366 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Județean Anticorupție Ialomița: Funcționari publici din Primăria Fetești, trimiși în judecată

Polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Ialomița au efectuat acte de urmărire penală la delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 18:05
(465 vizualizări - 0 comentarii)


12

RAJA Constanța: Se oprește apa la Fierbinți-Târg!

Pentru executarea lucrărilor de schimbare a tabloului de automatizare de la nivelul rezervorului de alimentare cu apă potabilă, de pe strada Gării, din orașul Fierbinți-Târg, RAJA Constanța este nevoită ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 15:55
(253 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Pe parcursul sfârșitului de săptămână, polițiștii de la Rutieră au organizat acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță în trafic, prevenirea producerii unor accidente de circulație, dar și pentru depistarea ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 15:20
(354 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de 35600 de lei

Verificările desfășurate de polițiștii ialomițeni, în cadrul activităților de prevenire și limitare a infectării cu virusul SARS-CoV-2, au dus la identificarea și sancționarea a 149 de cetățeni care nu ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 15:15
(310 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 38 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 29 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9342, cu 38 de cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 13:25
(362 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Incendiu la un cabinet medical

Țăndărei: Incendiu la un cabinet medical

Pompierii militari din cadrul Gărzii de pompieri Țăndărei au fost solicitați sâmbătă, 27 martie a.c., în jurul orelor 14,15, să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un cabinet ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 09:40
(379 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Și-a găsit sfârșitul într-o canalizare

Un bărbat de 60 de ani din Feteși a murit duminică, 28 martie a.c., după ce a căzut într-o canalizare. În ajutorul victimei s-au deplasat de urgență două echipaje de la Stația de pompieri Fetești cu o autospecială ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2021, 19:20
(407 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 57 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 28 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9304, cu 57 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2021, 13:50
(458 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 32 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 27 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9247, cu 32 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2021, 13:40
(507 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Centru de vaccinare anti-COVID-19, deschis în cadrul Batalionului 113 Artilerie

Slobozia: Centru de vaccinare anti-COVID-19, deschis în cadrul Batalionului 113 Artilerie

Reprezentanții Batalionului 113 Artilerie din Slobozia au dat startul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 pentru populația civilă. În cadrul instituției militare funcționează din această săptămânăun Centru ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2021, 18:05
(732 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 47 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 26 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9215, cu 47 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2021, 13:35
(404 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi acordate pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, 76 polițiști și 30 de polițiști locali au acționat pentru verificarea  respectării măsurilor impuse în contextul Stării de Alertă, precum și pentru prevenirea și limitarea infectării ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2021, 12:35
(263 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 2000 de Cereri Unice de Plată depuse

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a făcut o primă centralizare a Cererilor Unice de Plată, depuse de fermieri în perioada 1-26 martie 2021. La nivelul țării, potrivit datelor oficiale, ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2021, 12:10
(413 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 60 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 25 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9168, cu 60 de cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2021, 13:30
(590 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Peste 600 kg de pește, confiscate

Ialomița: Peste 600 kg de pește, confiscate

Miercuri, 24 martie a.c., în jurul orelor 13,00, polițiștii din Platonești și Țăndărei au desfășurat activități pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul pisciculturii ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2021, 11:25
(489 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Cercetat penal pentru «tăiere ilegală» și «furt de arbori»

Țăndărei: Cercetat penal pentru «tăiere ilegală» și «furt de arbori»

În cursul zilei de miercuri, 24 martie a.c., în jurul orelor 17,00, polițiștii rutieri din Țăndărei au depistat, în flagrant, în extravilanul orașului Țăndărei, un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Fetești ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2021, 11:10
(406 vizualizări - 4 comentarii)


Razie de amploare și percheziții la Borănești și Coșereni

Razie de amploare și percheziții la Borănești și Coșereni

17 percheziții domiciliare au avut loc în dimineața zilei de joi, 25 martie 2021, pe raza comunelor Borănești și Coșereni, precum și una în București, fiind vizate persoane bănuite de săvârșirea mai multor ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2021, 10:50
(523 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește Cereri de sprijin pentru schema de ajutor de stat «Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că se primesc Cererile de sprijin pentru accesarea schemei de ajutor de stat «Servicii de silvomediu, servicii ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2021, 09:50
(367 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Eșalonarea simplificată pentru obligațiile fiscale principale și accesorii datorate după data de 16 martie 2020

Administrația Județeana a Finațelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că pot accesa eșalonarea la plată simplificată, pe o perioadă de cel mult 12 luni, pentru obligațiile fiscale ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2021, 16:10
(343 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 4 6 7 8 9 336 337
Ultimele comentarii
plushr în O sinecură politică USR pentru Alexandru Horhocea Gabita în Scandalul de la Școala Gimnazială Nr. 5 Slobozia Nouă a fost «mușamalizat» Cititor în Balonul presostatic al Sloboziei, «subînchiriat» de Asociația Club Sportiv Satori Art Gigel în Administrația Pavel are la dispoziție 382 milioane de lei pentru Ialomița Horho în O sinecură politică USR pentru Alexandru Horhocea Un parinte în Balonul presostatic al Sloboziei, «subînchiriat» de Asociația Club Sportiv Satori Art Gigel în Slobozia plătește credite de 5 milioane de lei anual Steluța în O sinecură politică USR pentru Alexandru Horhocea Automobilul în Administrația Pavel are la dispoziție 382 milioane de lei pentru Ialomița Parinte SC.5 în Scandalul de la Școala Gimnazială Nr. 5 Slobozia Nouă a fost «mușamalizat» platitor în Slobozia plătește credite de 5 milioane de lei anual George în Marea curățenie de primăvară INTREBARE în WC-urile din curțile școlilor ialomițene au rămas neclintite plătitor de taxe în Slobozia plătește credite de 5 milioane de lei anual Pagubitul în CAR Învățământ nu poate onora cererile de rambursare pentru peste 1200 de deponenți tandarean în Buget de 36,7 milioane de lei, la Țăndărei @parinte în Balonul presostatic al Sloboziei, «subînchiriat» de Asociația Club Sportiv Satori Art Cristinica în Senatorul Adrian Costea suferă de «beția Puterii» Worker în Marea curățenie de primăvară Un cetățean în Senatorul Adrian Costea suferă de «beția Puterii»
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...