Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Elevii din Ialomița așteaptă de 5 ani învățământul dual

Promisiuni noi pentru anul școlar 2021-2022

Elevii din Ialomița așteaptă de 5 ani învățământul dual

Învățământul dual în Ialomița este doar «scenariu de lucru». În ultimii 5 ani, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița nu a reușit să școlarizeze niciun elev conform acestui sistem. Inspectorul general școlar Steluța Mitrea promite 5 clase de elevi pentru anul școlar 2021-2022. Georgian Mocănescu, directorul AJOFM Ialomița susține că agenții economici nu sunt interesați de susținerea acestei forme de învâțământ.

Un eșec județean ascuns sub preș
După 30 de ani de experimente educaționale, absolvenții liceelor din Ialomița încă mai așteaptă soluții instituționale care să le permită accesul rapid pe piața muncii. În locul acestor soluții, elevii primesc citate mobilizatoare de genul celei afișate pe site-ul Liceului Tehnologic Țăndărei: «Educația trebuie să țintească a-l face pe om folositor lui și societății»-Ion Ghica. Cu aceste cuvinte, altfel goale de conținut, și o educație precară, absolvenții de licee îngroașă rândurile șomerilor până reușesc să plece la muncă în Europa. Cei care își permit să nu muncească sau să plătească cursurile unei facul­tăți devin analfabeți funcționali cu diplome și ajung să paraziteze... Sta­tul. În tot acest timp, mediul privat susține că învățământul nu produce forță de muncă specializată, conform noilor exigențe profesionale și economice apărute. Pentru a contraba­lansa aceste acuzații, sistemul de învățământ românesc «a inventat» sistemul de învățământ dual, ca «formă de organizare a învățământului profesional și tehnic, tripartită, ce are la bază un contract de parteneriat între operatorul economic, unitatea de învățământ și unitatea administrativ-teritorială, precum și contracte individuale de pregătire practică între operatorul economic, elev/părinte-tutore și unitatea de învățământ». În Ialomița, organizarea unor clase de învățământ dual, la 5 ani de la inventarea conceptului, este la ani lumină de primul rezultat. Conform datelor oficiale, până la acest moment nu a fost înființată nicio astfel de clasă în cele 16 licee existente Ialomița.

«Dolce far niente» în Învățământul ialomițean
Inspectorul general școlar, Steluța Mitrea, susține că situația poate fi îndreptată începând cu următorul an școlar: «Nu am avut niciodată clase de învățământ dual în Ialomița... Dar facem demersuri pentru ca, începând cu toamna acestui an, să avem măcar 5 clase! Știm deja că vor exista două astfel de clase la Țăndărei, unde avem o clasă cu profil mecanic, și la Fierbinți, unde ENEL Dobrogea este dispusă să specializeze o clasă de liceu... Dar avem discuții și cu Inspectoratul Județean Școlar Constanța pentru a realiza niște parteneriate viabile!». Declarațiile inspectorului general Steluța Mitrea sunt doar proiecții lipsite de finalitate la acest moment. Iar inspectorul pentru profesional și tehnic, Florina Roman, consideră că principala responsabilitate în implementarea acestui tip de învățământ revine agenților economici. «Minimul bursei stabilite de Minister este de 200 de lei... Dacă agentul economic este cu dare de mână și conștient că el își formează forța de muncă, poate să ofere mult mai mult. Dar sunt extrem de puțini agenți economici dispuși să facă acest efort. Există nevoie de forță de muncă, dar nimeni nu gândește în perspectivă. Este o investiție a agentului economic acest învățământ dual... Dacă el ar gândi în perspectivă, cu siguranță s-ar implica mai mult! Problema principală în acest învățământ dual în Ialomița este această viziune. Există și excepții notabile, precum cea de la Țăndărei sau proiectul ENEL de la Fierbinți...» declară Florina Roman.

Realitatea nu lasă loc de speranțe
Incapacitatea sistemului de Învățământ ialomițean de a atrage agenții economici în finanțarea învățământului dual este confirmată și de către Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița. Georgian Mocănescu, directorul Agenției, consideră că eșecul acestui sistem de învățământ nu poate fi evitat: «Eu am făcut parte dintr-o comisie mixtă care s-a ocupat de promovarea acestui sistem de învățământ în rândul agenților economici... Problema nu e la acești angajatori! Există firme interesate de susținerea acestor elevi. Numai că, o dată specializați, elevii nu aleg locurile de muncă respective. Pur și simplu pleacă din țară. Iar agentul economic nu poate beneficia de forța de muncă pe care a calificat-o!». Evident, pentru experiențele eșuate de până acum nici Inspectoratul Școlar și nici AJOFM nu au cerut modificarea legislației sau identificarea unor soluții alternative. Cât despre angajatori, aceștia preferă să-și specializeze angajații la locul de muncă, după absolvirea ciclului liceal, evitând astfel orice contact cu un sistem educațional care, după 30 de ani, se dovedește în continuare incapabil să furnizeze forță de muncă specializată.

23 Februarie 2021, 12:20 (715 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Pandemia de COVID-19 pensionează profesorii din Ialomița mai devreme
Steluța Mitrea a câștigat procesul intentat Ministerului Educației
Steluța Mitrea a câștigat procesul intentat Ministerului Educației

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 17 Apr 2021
344 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 3 4 6 8 9 10 336 337

AJFP Ialomița: Servicii fiscale electronice puse la dispoziția contribuabililor

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că înrolarea în «Spațiul Privat Virtual» (SPV) oferă, atât persoanelor fizice cât și persoanelor juridice, toate facilitățile ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2021, 12:10
(448 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Obligație pentru pescari de a se obține autorizație de capturare/recoltare

Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița informează asupra obligativității obținerii, de către pescarii comerciali, anual, a autorizației de capturare/recoltare conform Ordinului nr. 410 din 11 aprilie ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2021, 11:35
(403 vizualizări - 0 comentarii)


DN2: Patru răniți în urma unui accident rutier

DN2: Patru răniți în urma unui accident rutier

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că în cursul zilei de joi, 11 martie a.c., pe DN2, între localitațile Misleanu și Andrășești, s-a produs un accident rutier. În urma impactului ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2021, 16:50
(742 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2 accident


APM Ialomița: Campania Națională «Vinerea Verde»-«STOP! Azi mașina stă pe loc!»

De la ce pornim? De la o realitate care schimbă viața Planetei: amprenta de carbon din traficul rutier. Deplasarea la birou, acasă sau în vacanță face parte din viața fiecăruia dintre noi ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2021, 14:45
(467 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,04%, rata șomajului în ianuarie 2021

La sfârșitul lunii ianuarie 2021, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4732  șomeri (din care 2111 femei), rata șomajului fiind de 5,04%, cu 0 ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2021, 13:35
(391 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 39 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 11 martie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8539, cu 39 de cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2021, 13:25
(352 vizualizări - 0 comentarii)


Bazinul de Înot Didactic din Slobozia, închis din cauza COVID-19

Bazinul de Înot Didactic din Slobozia, închis din cauza COVID-19

Reprezentanții Clubului Sportiv Municipal Slobozia au decis să suspende activitatea Bazinului de Înot Didactic din oraș din cauza unui caz de COVID-19. O asistentă medicală care își desfășura activitatea ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2021, 10:25
(646 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Urziceni

În cursul zilei de miercuri, 10 martie a.c., 65 de efective de Ordine Publică, Poliție Rutieră și Investigații Criminale, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Ialomița precum și jandarmi ialomițeni ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2021, 10:20
(377 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni razie


8
Incendiu la o casă din Maia

Incendiu la o casă din Maia

Miercuri, 10 martie, a.c., în jurul orelor 21,30, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au fost solicitați să intervină în comuna Maia, pentru localizarea și lichidarea unui ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2021, 09:15
(283 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Maia incendiu


Slobozia: Mașină a Poliției, implicată într-un accident

Slobozia: Mașină a Poliției, implicată într-un accident

O mașină a Poliției a fost implicată într-un accident la Slobozia. Evenimentul s-a produs în dimineața zilei de miercuri, 10 martie a.c., în intersecția semaforizată din apropierea sediului BRD. În accident ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2021, 15:20
(1128 vizualizări - 1 comentariu)


Cegani: Incendiu din cauza unui scurtcircuit

Miercuri, 10 martie a.c., în jurul orei 9,15, pompierii militari din cadrul Stației de Pompieri Fetești au fost solicitați să intervină în satul Cegani/comuna Bordușani, pentru localizarea și lichidarea ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2021, 15:10
(483 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cegani incendiu


Grupul de Comunicare Strategică: 32 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 10 martie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8500, cu 32 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2021, 13:05
(479 vizualizări - 0 comentarii)


12

ANAF: Ghidul privind persoanele fizice care optează pentru plata contribuției de asigurari sociale și asigurări sociale de sănătate

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele fizice care vor să facă plăți opționale pentru contribuția la pensii sau dacă vor să fie asigurați în sistemul sanitar de stat ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2021, 12:05
(445 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Fetești

La Fetești, pompierii militari din cadrul Stației de Pompieri Fetești au fost solicitați marți, 9 martie 2021, în jurul orelor 19,05, să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2021, 09:40
(324 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Reîncepe calvarul la Slobozia: Start nou pentru lucrările de reabilitare a podului peste Ialomița

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța a anunțat că începând cu luni, 8 martie 2021, s-au reluat lucrările de reparații la podul peste râul Ialomița, situat pe drumul național DN21, km 89+66 ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2021, 17:10
(560 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Atenție, revin ninsorile!

Ialomița: Atenție, revin ninsorile!

Administrația Națională de Meteorologie a emis marți, 9 martie a.c., o atenționare Cod Galben de ninsori însemnate cantitativ, pentru perioada 10 martie 2021, ora 3,00-11 martie 2021, ora 6,00. Conform ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2021, 17:05
(469 vizualizări - 0 comentarii)


anunț

firmă de construcții
angajează lucrători
cu/fără experiență
pentru lucrări în județul Ialomița
-inginer constructor
-fierari-betoniști/dulgheri
-zidari/finisori etc

se oferă condiții de lucru optime
Relații suplimentare
la telefon 0754/093.656

9 Martie 2021, 15:20


Munteni Buzău: Locuință cuprinsă de flăcări

Munteni Buzău: Locuință cuprinsă de flăcări

În dimineața zilei de marți, 9 martie 2021, pompierii din Slobozia au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din comuna Munteni Buzău. În urma evenimentului a ars mobilierul din ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2021, 14:40
(395 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, 93 polițiști și 26 de polițiști locali au acționat pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul Stării de Alertă, precum și pentru prevenirea și limitarea infectării ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2021, 14:20
(386 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Dridu, Movilița și Fetești

Pompierii ialomițeni au intervenit luni, 8 martie a.c., pentru stingerea unor incendii de vegetație ce s-au manifestat pe raza localităților Dridu, Movilița și Fetești. În toate cazurile, flăcările au fost ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2021, 14:10
(351 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 47 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 9 martie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8468, cu 47 de cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2021, 13:45
(441 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmul care s-a împușcat la Centrala Nucleară Cernavodă locuia în Fetești

Gest șocant al unui jandarm care asigura paza la Unitatea Specială 1 a Centralei Nucleare din Cernavodă. Militarul de 43 de ani s-a împușcat în cap cu arma din dotare. Datele arată că acesta locuia în municipiul ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2021, 09:10
(872 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 9 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 8 martie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8421, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2021, 13:40
(433 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Anularea obligațiilor de plată accesorii

Administrația Județeană a Finațelor Publice Ialomița reamintește contribuabilii interesați că pot beneficia de anularea unor obligații bugetare accesorii, aferente obligațiilor bugetare principale restante ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2021, 11:40
(502 vizualizări - 0 comentarii)


Acoperișul unei locuințe din Țăndărei, în flăcări de la un coș de fum

Acoperișul unei locuințe din Țăndărei, în flăcări de la un coș de fum

În noaptea de duminică spre luni, 7/8 martie 2021, în jurul orei 1,30, pompierii militari din cadrul Gărzii de Pompieri Țăndărei au fost solicitați să intervină în Țăndărei pentru localizarea și lichidarea ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2021, 10:05
(383 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Alerga goală pușcă prin centrul orașului

Slobozia: Alerga goală pușcă prin centrul orașului

O tânără de 38 de ani din Slobozia a fost surprinsă alergând complet dezbrăcată în centrul Sloboziei. Tânăra a fost filmată de mai mulți trecători, imaginile făcând înconjurul internetului. Aceasta se află ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2021, 08:10
(3016 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 15 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 7 martie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8412, cu 15 cazuri mai mult față de ziua de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2021, 14:05
(481 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 21 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 6 martie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8397, cu 21 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2021, 13:20
(380 vizualizări - 0 comentarii)


Drăgoești: Autoritățile se pregătesc să carantineze localitatea

Din cauza ratei de incidență crescută înregistrată la nivelul comunității, comuna Drăgoești se pregătește să intre în carantină pentru 14 zile. O solicitare în acest sens a fost transmisă de către Direcția ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2021, 16:05
(470 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 28 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 5 martie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8376, cu 28 de cazuri mai mult față de ziua de joi ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2021, 13:50
(495 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 3 4 6 8 9 10 336 337
Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...