Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Mihai Tănăsescu, prefectul USR pe Facebook. Ialomița mai așteaptă!

Mihai Tănăsescu, prefectul USR pe Facebook. Ialomița mai așteaptă!

Înainte să ajungă prefect de Ialomița, servilul domn Tănăsescu, a ajuns prefect USR. El a fost confirmat în Biroul Național al USR și validat încă o dată pe paginile de Facebook ale membrilor si simpatizanților USR. Până aici nimic senzațional, pentru că domnul Tănăsescu a mai fost validat o dată pe Facebook, pe vremea când se chinuia să îi pună piedică pupilei lui Cioloș, Mihaela Stan, și ea nominalizată la funcție. Ceea ce e senzațional de astă dată e că domnul Tănăsescu a ieșit din hruba lui de activist politic incognito al organizației și dă lecții de bună carieră politică poporului. Iată o mostră, postată pe pagina de Facebook a Organizației USR Ialomița: «M-am implicat în viața politică încă din 2017, când, intrând cu pași timizi, am fost președinte de filiala locală, vicepreședinte și mai apoi președinte interimar al filialei Județene USR Ialomița. În tot acest timp m-am ocupat activ, alături de echipa pe care am format-o, de extinderea filialei județene, ajungând în 2 ani de zile la peste 600 de membri și 25 de filiale locale. Abilitățile manageriale sunt foarte necesare oricărei persoane ce va ocupa postul de prefect, astfel că experiența îndelungată ca antreprenor îmi va fi de folos pentru eficientizarea activității Instituției Prefectului. Dacă succesul în privat este cuantificat prin profit, la stat, succesul este măsurat prin performanță. Tocmai de aceea pot să vă spun că am găsit deja echipa ce va face parte din Cancelaria Prefectului, o echipă performantă, cu experiență, căci orice prefect este atât de bun pe cât este echipa lui. Ne bucurăm că într-un județ ca Ialomița, unde PNL și PSD sunt majoritari în Consiliile Locale cât și în Consiliul Județean, echipa de negociere a reușit să obțină funcția de prefect, o funcție ce nu va acționa doar ca un arbitru în relațiile dintre PNL și PSD, ci va implementa programul de guvernare al Coaliției!». Nu-i facem domnului Tănăsescu hatârul de a comenta aceste brașoave politice. Dar promitem ca de dragul aceluiași județ de grija căruia moare el, să publicăm la investirea sa în funcție unul dintre CV-urile cu care s-a prezentat în fața colegilor de partid. Unul dintre multele care ne-au parvenit, evident! Că, dacă n-a crăpat de jenă laptopul pe care le-a scrijelit, n-o crăpa nici site-ul publicației. La mai mare, domnule Tănăsescu! Și v rugăm să nu vă opriți aici, căci zările incompetenței nu au limite!

23 Februarie 2021, 16:05 (6992 vizualizări - 18 comentarii)

Citiți și:
Visul de pe urmă al servilului Tănăsescu

Comentariile cititorilor:


Nimeni Altu':
(25 Februarie 2021, 16:06)
Asta e noua clasa politica in Ialomita: Tanasescu - invizibil, Boanca - urlatoarea de serviciu, senatorul somnoros de la Aur, Dumitrescu de la Psd, teleportatul auriu Paunescu. Usr IL isi pune singur piedici cu asemenea "valori" promovate. Ce sa mai ... viitorul suna bine!  
Gigel:
(25 Februarie 2021, 11:47)
Hai ca ne-ai dat pe spate... "domnul Tanasescu". Deja e domn?
EU:
(25 Februarie 2021, 10:27)
Hai mai terminati lasati tineretul sa se afirme.Gata ati pus etichete, vreti tot batriniturile hoate sa conduca.Bravo sa faceti curat si pe acolo domnule Tanasescu ca nu le mai ajungi cu prajina la nas.
@Gigel:
(25 Februarie 2021, 07:54)
Subscriu! Foarte corecte observatiile dvs. Inpolitica te ridica doar nesimtirea, tupeul, parsivitatea, lipsa de principii...si am putea enumera aici toate defectele firii umane. Oamenii buni, curati sunt cooptati in partide doar la inceputul campaniilor electorale, sau la formarea partidelor, pentru a fi folositi ca imagine; apoi, treptat, treptat sunt inlaturati, sau opriti sa acceada acolo unde ar fi trebuit sa ajunga. Iar poporul ramane doar cu nulitati pe post de mari jupani la stat.
RUS:
(25 Februarie 2021, 01:13)
1. Acest baiat pana la proba contrarie, nu a furat de la stat printr-o forma sau alta. 2. Are ghinionul sa fie in USR , care se promovau ca si partid de profesionisti. 3. Nu are in cv munca in administratie, adica sa o iei de jos , sa stii ce inseamna un sistem indiferent de institutie, sa te confrunti cu problemele din sistem , ca sa poti imbunatati cand ajungi in functii de decizie unele nereguli ale sistemului. ( ne trebuiesc minim 50 ani sa ne apropiem cat de cat de un sistem cat mai normal) . Ca si concluzie este da si nu pentru functia asta. Vrem oameni tineri, sa nu mai fi fost in functii publice , sa nu fi furat de la stat ( asa vrea alegatorul ) s-ar incadra aci . Dar nu e de ajuns nici pe departe. Ca sa schimbi ceva, trebuie sa cunosti sistemul, sa fi lucrat in el si sa vrei sa iti aduci aport la imbunatatirea lui. Partidele politice trebuie sa caute oamenii tineri din sistem , cu un minim 15 ani vechime , buni in meseria lor, pentru a putea conduce. Daca venim cu fanica si gigel, doar ca au alergat pe strazi dupa voturi, sa le dam functii si peste 200 ani tot aici o sa fim, poate si mai rau.
Cetățean :
(24 Februarie 2021, 23:40)
E sau nu e prefect de Ialomița?! Pe site-ul prefecturii încă apare Manea Tomița, în poze, la conducere. ....................................................... În altă ordine de idei................................................. Având probleme cu prefectura, la telefon primesc informația că încă nu sunt "lucrurile limpezi", cine e cine nu mai e pe acolo... și problemele stau în loc. Că nu se știe cine mai semnează. .............. Mulțumesc anticipat pentru un răspuns.
Serban:
(24 Februarie 2021, 19:03)
Individul asta zici ca e din filmul Star Trek sau Allien. Are fruntea, zici ca e extraterestru.
Adrian:
(24 Februarie 2021, 17:19)
Ce bine era când prefect era Bălan! Nu mai este nimic de prăduit și acum se bat pentru funcție alte partide.
@ Membru de partid:
(24 Februarie 2021, 14:42)
Da, acesta este adevăratul USR, un partid în care contează mai mult cu câți bani a contribuit tăticu la campania de alegeri, decât meritocrația .
Chiar am crezut că USR va fi altfel, dar ne-am înșelat amarnic, este un partid identic cu PSD-ul. Ai parale, ești numit în funcții publice înalte, nu ai parale, rămâi doar membru de partid!
Gigel:
(24 Februarie 2021, 14:39)
@Pensionar - raspunsul este foarte simplu. Si USR, ca toate celelalte partide politice, are oameni dornici de a parveni si cam atata tot. Printre membri se numara si cativa oameni bine intentionati, educati, oameni care au o situatie materiala buna si nu urmaresc sa obtina un serviciu caldut la stat. Acesti oameni educati nu ies in fata; pentru a iesi in fata trebuie sa te lupti cu nesimtirea, sa convingi ca adevarul este adevar, sa faci fata atacurilor permanente ale acestor personaje; astfel ca oamenii de valoare raman in umbra. Inca ceva: nesimtitii dornici de parvenire se si aliaza intre ei si isi impart viitoarele functii, urzind diverse combinatii viitoare pe banii statului. Asa ca bruma de oameni de valoare nu au nici o sansa sa ajunga in functii de decizie, si astfel ne trezim cu inca unul d-asta... Cum sa nu fii revoltat ca un astfel de personaj sa fie platit din banii tai?
Membru partid:
(24 Februarie 2021, 13:09)
Ce experienta are acest individ, ca nu a lucrat in viata lui nicaieri, si a fost baiatul lu mami si tati, si peste noapte a ajuns om politic de vaza al Judetului Ialomita, sa prezinte cv-ul cu experienta lui profesionala.
@ Pensionar:
(24 Februarie 2021, 11:41)
Liderii USR - ul chiar nu conștientizează că prin numirea unor astfel de calamități intelectuale și profesionale se decredibilizează enorm?
Voturile acelea puține pe care le-au obținut în Ialomița se vor disipa în neant!
Au avut șansa de a propune un om demn, corect, pregătit și dotat intelectual, pentru a promova adevărata fațetă a USR, dar au ales să meragă pe mâna unui tip extrem de controversat, care deja a divizat filiala USR Ialomița, o persoană fără bagaj cultural, fără capacitate intelectuală de nivel mediu, fără experiență de viață și nu mai vorbim de coloană vertebrală.
Urgent Salvati Romania:
(24 Februarie 2021, 08:25)
Pun pariu ca o sa uitati sa publicati CV-ul, ca doar, deh... va fi dom Prefect.
Pensionar:
(24 Februarie 2021, 08:06)
Omul a fost absent de pe scena politica locala, cele cateva aparitii in media au fost de proasta calitate. Practic nu are nicio asteptare de la acest judet, nicio viziune ci doar sa-i serveasca lui ca trambulina personala catre functii. Un impostor care spera la un loc caldut la stat unde sa nu-l deranjeze nimeni si din care sa-i dovedeasca tatalui ca este si el bun de ceva.
cetatean :
(24 Februarie 2021, 07:48)
Atat am de spus: Fereasca Dumnezeu! Se poate mai rau de atat?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 20 Mar 2023
213 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Hoț de animale, arestat

Un tînăr de 18 ani, din comuna Reviga, a fost arestat pentru săvîrșirea infracțiunii de furt, trei infracțiuni de violare de domiciliu și o infracțiune de maltratare și schingiuire a animalelor. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 15:27
(8089 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de furturi, prins de polițiști

Un tînăr în vîrstă de 31 ani, din Slobozia, «client» mai vechi al polițiștilor, a «picat» din nou în mîna anchetatorilor fiind suspectul principal în comiterea unei infracțiuni. Potrivit unui comunicat ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 15:26
(9308 vizualizări - 0 comentarii)


Accident al Urziceni

Alertă în după-amiaza zilei de miercuri, 11 noiembrie, la Urziceni. Polițiștii din localitate au fost anunțați asupra producerii unui accident de circulație în urma căruia s-ar fi distrus o conductă de ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 15:25
(10862 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor reținut

Miercuri, 11 noiembrie, polițiștii din Urziceni au prins și încarcerat un bărbat în vîrstă de 42 ani, din Galați. Pe numele bărbatului exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an, Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 15:25
(12175 vizualizări - 0 comentarii)


«Votul ilegal înseamnă închisoare», la Ciulnița, Mărculești și Cosâmbești

«Votul ilegal înseamnă închisoare», la Ciulnița, Mărculești și Cosîmbești

În cadrul campaniei de informare și conștientizare a cetățenilor, intitulată «Votul ilegal înseamnă închisoare», acțiune inițiată de Ministerul Administrașiei și Internelor, la nivelul județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 08:12
(10009 vizualizări - 0 comentarii)


5
Razii la Fetești și Făcăeni

Razii la Fetești și Făcăeni

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Ialomița au fost desfășurate multiple acțiuni, razii și controale menite să crească gradul de siguranță publică al cetățenilor. Peste 100 de polițiști și jandarmi ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 15:26
(9436 vizualizări - 0 comentarii)


Doar 2500 kg deșeuri electrice și electronice

Potrivit unui comunicat de presă al Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești, după reluarea campaniei naționale Marea Debarasare din 7 noiembrie 2009, la nivelul Regiunii Sud Muntenia s-a colectat ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 15:21
(10126 vizualizări - 0 comentarii)


7

Alarmare publică la Țăndărei

Miercuri, 11 noiembrie, începînd cu orele 10,00, în orașul Țăndărei, se desfășoară un exercițiu de alarmare publică. Coordonată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ialomița, acțiunea se derulează ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 11:32
(9310 vizualizări - 0 comentarii)


«Minte sănătoasă în corp sănătos»

Duminică, 8 noiembrie 2009, s-a desfășurat, la Centrul de Agrement «Pavilioane» din Amara, faza finală a Concursului Interliceal «Minte sănătoasă în corp sănătos». În organizarea Asociației Județene «Sportul ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 11:24
(11432 vizualizări - 0 comentarii)


Elevi cercetați pentru furtul unui telefon mobil

Vineri, în jurul orelor 13,30, o femeie în vîrstă de 37 de ani, din Slobozia, a sesizat Poliția despre faptul că, în urmă cu aproximativ 3 ore, fiicei sale, în vîrstă de 14 ani, elevă în clasa a IX-a la ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 11:13
(9880 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea accidentelor rutiere

Prevenirea accidentelor rutiere și combaterea cauzelor generatoare de evenimente rutiere rămîne și în această perioadă o prioritate pentru polițiștii ialomițeni. Astfel, în perioada 6-8 noiembrie 2009, ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 11:13
(10156 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecți de furt, identificați la scurt timp de la sesizarea faptei

Doi ialomițeni, în vîrstă de 24, respectiv 40 de ani, sînt cercetați de polițiști sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de furt calificat. Asta după ce au sustras din incinta Căminului Cultural din localitatea ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 11:13
(10519 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii, accidente și sinucideri de weekend

Echipajul de prim-ajutor al Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost solicitat în municipiul Fetești la două tentative de suicid, una dintre acestea fiind anunțată vineri, 6 noiembrie, iar celalaltă ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 11:21
(7952 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale inspectorilor DSV

Inspectorii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au desfășurat, în luna octombrie 2009, 78 de controale în cantinele unităților școlare. În mare, verificările ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 11:13
(9048 vizualizări - 0 comentarii)


Liber la credite în zootehnie

Începînd de vineri, 6 noiembrie 2009, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe pentru beneficiarii Plăților Naționale Directe Complementare în sectorul zootehnic care intenționează ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 11:10
(8573 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrîn dispărut din Centrul de la Balaciu

Miercuri, în jurul orelor 10,30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Balaciu au fost sesizați de un reprezentant al Căminului de Persoane Vîrstnice din localitate despre faptul că Neagu Andrei, de ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 16:14
(8792 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrînă accidentată pe trecerea de pietoni

O femeie în vîrstă de 73 ani a fost victima unui accident rutier petrecut, miercuri, 4 noiembrie, în Slobozia. Bătrîna se angajase în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, pe culoarea verde a semaforului ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 16:14
(10220 vizualizări - 0 comentarii)


Cu sabia în mașină

În continuare, un tînăr de 30 ani din Țăndărei este cercetat penal de polițiștii ialomițeni după ce în autoturismul pe care acesta îl conducea a fost găsită o sabie. Mașina a fost oprită pentru control ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 16:13
(10340 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 4 tone fier vechi confiscate de polițiști

Miercuri, 4 noiembrie, polițiștii din Țăndărei au executat o acțiune pe linia respectării prevederilor legale privind colectarea deșeurilor reciclabile. Urmare a acțiunii la un punct de lucru din localitate ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 16:12
(9588 vizualizări - 1 comentariu)


Polițiștii au prins spărgătorii de apartamente

Marți, 3 octombrie, la primele ore ale dimineții, polițiștii au fost sesizați asupra unei spargeri de apartament din Slobozia. Acționînd cu rapiditate și efective mărite, polițiștii au observat în zona ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2009, 14:02
(8155 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente

Marți, 3 octombrie, în Țăndărei, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unui pieton. Pe scurt, în timp ce un bărbat în vîrstă de 55 de ani, din Slobozia, conducea un autoturism pe ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2009, 13:57
(8787 vizualizări - 0 comentarii)


Casa unei bătrâne a ars în întregime

Casa unei bătrîne a ars în întregime

Marți, 3 noiembrie, la primele ore ale dimineții, casa unei bătrîne din Miloșești a ars în întregime din cauza unui foc lăsat nesuprevegheat. Încendiul a izbucnit în jurul orelor 08,00 și nu a putut fi ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2009, 14:02
(12193 vizualizări - 0 comentarii)


Sindicaliștii de la Mediu, nemulțumiți de decizia Elenei Udrea

Sindicaliștii de la Mediu, nemulțumiți de decizia Elenei Udrea

«În data de 27 octombrie 2009, a fost publicată în Monitorul Oficial HG 1249/21.10.2009, prin care se intenționează întărirea Gărzii Naționale de Mediu prin diminuarea capacității instituționale a agențiilor ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2009, 10:15
(9350 vizualizări - 0 comentarii)


Accident mortal în apropiere de Fetești

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de vineri, 30 octombrie, în apropiere de municipiul Fetești. Astfel, în jurul orelor 8,00, pe DN3A, un bărbat în vîrstă de 35 ani, din Fetești, aflat ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2009, 08:13
(9127 vizualizări - 0 comentarii)


Sprijin pentru IMM

Joi, 29 octombrie 2009, orele 11,00, la sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița se va desfășura întîlnirea de lucru avînd ca temă «Sprijin pentru IMM și microîntreprinderi privind accesarea ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 13:05
(9750 vizualizări - 1 comentariu)


Infractori reținuți

În cursul zilei de marți, 27 octombrie 2009, polițiștii ialomițeni au reținut două persoane pe numele cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Astfel, pe numele lui Dumitru ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 12:20
(9147 vizualizări - 2 comentarii)


Beat la volan

În noaptea de 25 spre 26 octombrie 2009, în jurul orelor 02,30, pe raza orașului Căzănești a fost oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe direcția Urziceni-Slobozia. Avînd un mers sinuos, a ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 11:55
(9918 vizualizări - 1 comentariu)


A furat o mașină

Duminică, 25 octombrie a.c., polițiștii din Movila au fost sesizați de către un bărbat din localitate asupra faptului că, în cursul nopții, persoane necunoscute i-au sustras din fața locuinței sale o autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 11:25
(9073 vizualizări - 1 comentariu)


Orașul de Floci, deschis pentru public

Joi, 29 octombrie, Consiliul Județean Ialomița inaugurează site-ul muzeal Orașul de Floci-Giurgeni. Manifestările vor debuta la orele 10,30, iar la eveniment vor participa reprezentanți ai instituțiilor ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 07:00
(11279 vizualizări - 2 comentarii)


Simpozionul Național de Terapii Complementare și Alternative

Simpozionul Național de Terapii Complementare și Alternative

Cea de-a VII-a ediție a Simpozionului Național de Terapii Complementare și Alternative s-a desfășurat în intervalul 24-25 octombrie 2009, la Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea». Tema acestui simpozion ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 06:00
(11808 vizualizări - 3 comentarii)


Ultimele comentarii
in urma în Victor Moraru, în precampanie electorală la Slobozia cetatean în Victor Moraru, în precampanie electorală la Slobozia Orbservatorul în Victor Moraru, în precampanie electorală la Slobozia Mary în Victor Moraru, în precampanie electorală la Slobozia RADU SILOZ în AJFP Ialomița: 2,348 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor fiscale efectuate în luna februarie 2023 Obositorul în Victor Moraru, în precampanie electorală la Slobozia @@sf.Petru în «Războiul cimitirelor» s-a mutat la Curtea de Apel Mihai C în Școli reabilitate cu milioane de lei, incluse pe lista clădirilor cu risc seismic Orbservatorul în Victor Moraru, în precampanie electorală la Slobozia @sf Petru în «Războiul cimitirelor» s-a mutat la Curtea de Apel Mary în Bâlciul tradițional din Țăndărei se mută într-o altă locație Contri în AJFP Ialomița: 2,348 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor fiscale efectuate în luna februarie 2023 Kalin în Bâlciul tradițional din Țăndărei se mută într-o altă locație @Mary în «Războiul cimitirelor» s-a mutat la Curtea de Apel Gri în «Fermierii români sunt dezavantajați de concurența cerealelor provenite din Ucraina!» Grigore Viorel în Mirajul independenței energetice cu panouri fotovoltaice Unul. în Slobozia: Imobile rechiziționate de la proxeneți pe care Statul refuză să le valorifice prosumator în Mirajul independenței energetice cu panouri fotovoltaice Asa nu în AJFP Ialomița: 2,348 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor fiscale efectuate în luna februarie 2023 @Brancoveanu în «Fermierii români sunt dezavantajați de concurența cerealelor provenite din Ucraina!»
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...