Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Demararea lucrărilor de modernizare la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Printr-un comunicat de presă, Spitalul Județean de Urgență Slobozia anunță că, începând cu 1 martie 2021, se vor demara ample lucrări de modernizare care vor viza infrastructura, spațiile și dotările. «Lucrările vor porni cu Policlinica Spitalului, durata acestui proiect fiind de 18 luni. La final, Spitalul va fi unul modern, racordat complet standardelor internaționale.
Debutul lucrărilor presupune, însă, cooperarea cadrelor medicale și a beneficiarilor serviciilor de îngrijire a sănătății, adică a pacienților. În următoarele săptămâni vor avea loc relocări ale cabinetelor de Policlinică, schimbarea căilor de acces, modificarea programului unor cabinete (unele vor funcționa și după-amiaza) și a sistemului de programări și internări, ceea ce poate fi perceput ca un disconfort, alături de zgomot și de proximitatea șantierului. Foarte curând vom face publice datele exacte legate de aceste modificări, astfel încât pacienții să poată fi informați cu privire la așteptări. De asemenea, se poate prelungi perioada de așteptare pentru pacienții ce pot fi temporizați, care nu prezintă patologie gravă sau cu potențial de agravare. Toate acestea sunt inconveniente strict temporare și pe care inclusiv personalul le acceptă pentru ca rezultatul final să fie un spital modern, cu dotări actuale!» se mai arată în același comunicat.

24 Februarie 2021, 13:45 (783 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Scenariile de lucru pentru modernizarea Spitalului Județean de Urgență Slobozia
Modernizarea Spitalului Județean de Urgență Slobozia, în așteptare
Cazare de lux la Spitalul Slobozia

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 26 Iul 2021
287 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 5 6 7 9 11 12 13 350 351

Grupul de Comunicare Strategică: Un singur nou caz COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 5 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10763, cu un singur caz mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2021, 14:40
(444 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric!

În perioada 7-11 iunie 2021, E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor desfășura în localitățile ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2021, 15:20
(945 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 4 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10762, cu 6 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2021, 13:25
(642 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Țăndărei, arestat pentru infracțiuni comise în Germania

Polițiștii de Investigații Criminale din Ialomița au depistat un tânăr care era urmărit internațional pentru «infracțiuni contra proprietății», fapte comise în Germania. Astfel, joi, 3 iunie a.c., polițiștii ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2021, 11:05
(634 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Prevenirea violenței domestice

Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, cu sprijinul polițiștilor de proximitate din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au desfășurat activități pentru promovarea ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2021, 10:55
(467 vizualizări - 0 comentarii)


5
Sărățeni: Lemne confiscate de polițiști

Sărățeni: Lemne confiscate de polițiști

Joi, 3 iunie a.c., pe raza localității Sărățeni, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Ion Roată au depistat, în trafic, un tânăr de 25 de ani, din județul Vrancea, în timp ce transporta ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2021, 10:40
(553 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Lipsă apă în Cartierul Buliga

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 90 mm, de pe strada Brazilor din Fetești. În vederea executării acestor lucrări ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2021, 19:05
(571 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 3 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10756, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2021, 13:15
(597 vizualizări - 0 comentarii)


8
Gheorghe Lazăr: Incendiu la o casă din cauza unui scurtcircuit

Gheorghe Lazăr: Incendiu la o casă din cauza unui scurtcircuit

Miercuri, 2 iunie a.c., în jurul orelor 12,20, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, au fost alertați pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 să intervină în comuna Gheorghe ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2021, 16:10
(580 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 2 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 2 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10753, cu 2 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2021, 13:45
(458 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Respectarea măsurilor de protecție sanitară, monitorizată de polițiști

Verificarea respectării măsurilor de izolare/carantină la adresa declarată, a interdicțiilor privind organizarea de evenimente private, dar și purtarea măștii în spații închise și în spațiile aglomerate ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2021, 13:10
(440 vizualizări - 0 comentarii)


Copaci rupți de vânt la Urziceni

Copaci rupți de vânt la Urziceni

În cursul nopții de luni spre marți, 31 mai/1 iunie a.c., salvatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit cu mijloacele de intervenție din dotare pentru degajarea unor copaci căzuți ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2021, 10:10
(490 vizualizări - 0 comentarii)


12

AJFP Ialomița: Marți, 8 iunie 2021-termen limită pentru depunerea Formularului 092

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informeză contribuabilii înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2021, 09:40
(479 vizualizări - 0 comentarii)


Concurs de desene pentru copii, organizat de IPJ Ialomița

Concurs de desene pentru copii, organizat de IPJ Ialomița

Cu ocazia Zilei Copilului, Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a organizat marți, 1 iunie a.c., concursul de desene «Siguranța în culorile copilăriei».  Astfel, elevi ai Liceului de Arte ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2021, 15:30
(554 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Un singur nou caz de COVID-19 în Ialomița

Marți, 1 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10751, cu un singur caz mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2021, 13:15
(626 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Bătrâni răniți într-un accident rutier

Coșereni: Bătrâni răniți într-un accident rutier

Accident rutier pe podul peste râul Ialomița din zona localității Coșereni. Potrivit informațiilor, evenimentul rutier s-a petrecut în ziua de marți, 1 iunie a.c., când un autoturism a intrat într-un parapet ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2021, 12:40
(579 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Se aplică în continuare amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 48 de ore, au fost organizate și desfășurate în sistem integrat acțiuni punctuale, fiind vizate, în special zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2021, 14:05
(488 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Un singur nou caz de COVID-19 în Ialomița

Luni, 31 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10750, cu un singur caz mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2021, 13:40
(596 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două accidente, trei victime

Ialomița: Două accidente, trei victime

Luni, 31 mai a.c., în jurul orei 10,30, salvatorii din cadrul Gărzii de Intervenție Slobozia au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2021, 12:40
(590 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Urziceni și Dridu

Accidente la Urziceni și Dridu

Polițiștii ialomițeni au intervenit în cazul a două accidente rutiere petrecute în ziua de duminică, 30 mai a.c., pe șoselele din județ. Primul eveniment rutier a fost anunțat la numărul de urgență 112 ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2021, 18:00
(844 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 4 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 30 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10749, cu 4 cazuri mai mult față de ziua de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2021, 13:35
(592 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 2 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 29 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10745, cu 2 cazuri mai mult față de ziua de vineri ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2021, 13:40
(398 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric!

În perioada 31 mai-4 iunie 2021, E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor desfășura în localitățile ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2021, 14:15
(945 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor la Fetești

39 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate în numai 2 ore de polițiștii feteșteni în cadrul unei acțiuni de prevenire a infracționalității stradale, riscului rutier precum și respectarea măsurilor ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2021, 14:10
(499 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Respectarea măsurilor de protecție sanitară, monitorizată de polițiști

Joi, 27 mai 2021, polițiștii ialomițeni au verificat 105 locații, 53 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada Stării de Alertă și 59 de ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2021, 14:05
(477 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 28 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10743, cu 6 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2021, 13:35
(482 vizualizări - 0 comentarii)


Casieriile RAJA Constanța, închise de 1 iunie

Marți, 1 iunie 2021, casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. Abonații pot folosi serviciile online pentru efectuarea plăților, precum ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2021, 10:35
(424 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii din Urziceni au salvat un cal căzut într-o groapă

Pompierii din Urziceni au salvat un cal căzut într-o groapă

Salvatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au fost solicitați în dimineața zilei de vineri, 28 mai a.c., în jurul orei 1,00, în comuna Bărcănești, pentru extragerea unui cal căzut într-o ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2021, 09:25
(450 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Indemnizații de șomaj pentru tinerii absolvenți

Reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduc la cunoștință tinerilor absolvenți de gimnaziu, liceu, profesional, special, postliceal sau superior posibilitatea obținerii ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2021, 17:20
(515 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: A încălcat măsura izolării la domiciliu

Joi, 27 mai a.c., polițiștii ialomițeni i-au aplicat o amendă în valoare de 1000 de lei unui tânăr, de 20 de ani, din localitatea Făcăeni. Acesta a încălcat măsura izolării la domiciliu impusă de Direcția ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2021, 17:05
(506 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 5 6 7 9 11 12 13 350 351
Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...