Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Țăndărei: La volan cu un permis fals

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Țăndărei, este cercetat penal de polițiștii ialomițeni după ce a prezentat un permis de conducere fals. Astfel, marți, 2 martie a.c., în jurul orei 8,30, polițiștii din Țăndărei au oprit în cadrul unui filtru rutier un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din Țăndărei. În urma solicitării documentelor personale și ale autoturismului, bărbatul a prezentat polițiștilor un document similar permiselor de conducere emise de autoritățile grecești, existând suspiciuni că acesta ar fi fals întrucât nu avea toate elementele de siguranță. Totodată, s-a procedat la verificarea în bazele de date auto ale Poliției Române, reieșind faptul că bărbatul nu figurează ca posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere», «fals material în înscrisuri oficiale» și «uz de fals».

3 Martie 2021, 14:45 (2251 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Țăndărei: Conducea fără drept, cu permis susceptibil a fi fals
Țăndărei: A prezentat un permis de conducere italian «fals»
Țăndărei: La volan având un permis contrafăcut

Comentariile cititorilor:


guru:
(4 Martie 2021, 14:50)
Si cati mai sunt? Cati au schimbat mai pe langa lege permisele in romanesti? Dar cine sa mai faca treaba ? cei care mai munceau au ramas fara statie ori mutati 
Adrian:
(3 Martie 2021, 20:29)
Un ești Barsane doamne? Copiii ăștia nu știu ce să facă. Cu ce se aleg dintr-un dosar penal? Cu nimic. Alții se alegeau cu câte ceva prin buzunare.
Johnny boy:
(3 Martie 2021, 18:37)
Afro dac? 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Miercuri 01 Feb 2023
211 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 8 9 10 12 14 15 16 412 413

Coșereni: Doi copii, victime ale unui accident rutier

Duminică, 25 septembrie a.c., două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Urziceni au intervenit în cazul unui accident rutier produs în localitatea Coșereni, în care au fost implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2022, 20:10
(1508 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Duminică, 25 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 rămas la 29537, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 24 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2022, 13:10
(1318 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 9 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 24 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29537, fiind înregistrate 9 cazuri noi față de ziua de vineri, 23 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2022, 13:50
(951 vizualizări - 0 comentarii)


3
Incendiu la o casă din Țăndărei

Incendiu la o casă din Țăndărei

Pompierii din Țăndărei au fost solicitați să intervină vineri, 23 septembrie a.c., pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință din orașul Țăndărei. La sosirea forțelor de intervenție incendiul ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2022, 18:40
(7942 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 nou caz de COVID-19

Vineri, 23 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29528, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de joi, 22 septembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2022, 13:15
(2641 vizualizări - 0 comentarii)


5

AJFP Ialomița: 1,9 milioane de lei, obligații suplimentare stabilite în luna august 2022

Inspectorii Activității de Inspecție Fiscală din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna august 2022, controale la contribuabili persoane fizice și juridice, stabilind ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2022, 10:30
(5947 vizualizări - 0 comentarii)


Rovine: Locuință cuprinsă de flăcări

Rovine: Locuință cuprinsă de flăcări

Trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Slobozia au intervenit joi, 22 septembrie a.c., pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință în satul Rovine. Au ars două camere de locuit, acoperișul ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2022, 10:00
(2613 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Rovine incendiu


7

APIA: Sprijin în valoare de 1,3 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2022, 09:00
(1796 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Drogat la volan

Polițiștii ialomițeni au continuat activitățile de prevenire și combatere a consumului de droguri. Astfel, miercuri, 21 septembrie a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii Biroului Rutier Fetești au depistat ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2022, 15:55
(7398 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Stelnica, dosar penal pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat

Miercuri, 21 septembrie a.c., în jurul orei 10,00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Fetești, împreună cu un reprezentant RAR, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2022, 15:45
(5744 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Aproape 700 kg de tutun, confiscate de polițiști

IPJ Ialomița: Aproape 700 kg de tutun, confiscate de polițiști

Joi, 22 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității din cadrul IPJ Ialomița au efectuat 5 percheziții domiciliare în județul Călărași, la locuințele unor persoane bănuite de ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2022, 14:40
(2277 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 10 noi cazuri de COVID-19

Joi, 22 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29527, fiind înregistrate 10 cazuri noi față de ziua de miercuri, 21 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2022, 13:15
(1479 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Noi cote de impozitare pentru veniturile obținute din participarea la jocurile de noroc

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că, începând cu data de 1 august 2022, au intrat în vigoare prevederile OG nr. 16/2022, pentru modificarea și completare ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2022, 12:10
(5081 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 26 septembrie 2022, termenul limită de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că 26 septembrie 2022 este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată: Formularul 100 ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2022, 11:15
(5517 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 16 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 21 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29517, fiind înregistrate 16 cazuri noi față de ziua de marți, 20 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2022, 13:20
(1357 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 18 noi cazuri de COVID-19

Marți, 20 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29501, fiind înregistrate 18 cazuri noi față de ziua de luni, 19 septembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2022, 13:15
(1197 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Adolescentă reținută pentru «tâlhărie»

Luni, 19 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Stelnica au fost sesizați de un bătrân de 81 de ani, din Bordușani, cu privire la faptul că în data de 9 septembrie a.c., a fost ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2022, 11:30
(1159 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Fetești!

RAJA Constanța va executa de marți, 20 septembrie 2022, orele 23,00, până miercuri, 21 septembrie 2022, ora 5,30, înlocuirea unei vane de legătură pentru sectorizarea sistemului de la nivelul conductei ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2022, 21:55
(1333 vizualizări - 0 comentarii)


Substanțe interzise, depistate asupra a doi tineri din Slobozia

Substanțe interzise, depistate asupra a doi tineri din Slobozia

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 17/18 septembrie a.c., în timp ce patrulau pe bulevardul Matei Basarb din Slobozia, jandarmii au observat doi tineri, de 16, respectiv 17 ani, care păreau agitați și ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2022, 13:50
(4815 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 8 noi cazuri de COVID-19

Luni, 19 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29483, fiind înregistrate 8 cazuri noi față de ziua de duminică, 18 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2022, 13:40
(1360 vizualizări - 0 comentarii)


Maestrul chitarei Maxim Belciug concertează pentru prima dată la Slobozia

Maestrul chitarei Maxim Belciug concertează pentru prima dată la Slobozia

Joi, 22 septembrie 2022, de la orele 19,00, Sala «Europa» din Slobozia găzduiește un recital extraordinar de chitară susținut de carismaticul chitarist Maxim Belciug, unul dintre cei mai apreciați muzicieni ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2022, 12:05
(2916 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Movila, Urziceni, Bucu, Maia și Gheorghe Doja

Accidente la Movila, Urziceni, Bucu, Maia și Gheorghe Doja

Sâmbătă, 17 septembrie a.c., două echipaje de pompieri din Țăndărei au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Movila. În eveniment au fost implicate două autoturisme, în urma căruia a rezultat ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2022, 11:50
(3374 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 7 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 18 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29475, fiind înregistrate 7 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 17 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2022, 13:50
(1277 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 17 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 17 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29468, fiind înregistrate 17 cazuri noi față de ziua de vineri, 16 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2022, 13:20
(1207 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 14 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 16 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29451, fiind înregistrate 14 cazuri noi față de ziua de joi, 15 septembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2022, 13:15
(1058 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Informare privind Măsura1 «Microgranturi în domeniul agroalimentar»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii Măsurii 1 «Microgranturi în domeniul agroalimentar» că pot încărca rapoartele de progres în cadrul sistemului informatic ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2022, 11:15
(1261 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Poliției Locale Slobozia în luna august 2022

Potrivit unui comunicat de presă remis publicității, în luna august 2022, polițiștii locali din Slobozia au primit, la dispeceratul instituției, 284 de reclamații, din care 174 au vizat încălcări ale Legii ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2022, 10:00
(8915 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Incendiu într-o gospodărie

Giurgeni: Incendiu într-o gospodărie

Joi, 15 septembrie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească în comuna Giurgeni. Au ars anexa gospodărească, furaje, lemne de foc și aproximativ ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2022, 09:50
(2768 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Giurgeni incendiu


Roșiori: Minori răniți în urma unui accident rutier

Roșiori: Minori răniți în urma unui accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit joi, 15 septembrie a.c., la un accident rutier în care a fost implicat un ATV și o bicicletă, în comuna Roșiori. În urma evenimentului rutier au rezultat două victime ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2022, 09:40
(1372 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Roșiori accident


Ialomița: 12 noi cazuri de COVID-19

Joi, 15 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29437, fiind înregistrate 12 cazuri noi față de ziua de miercuri, 14 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2022, 13:25
(1274 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 8 9 10 12 14 15 16 412 413
Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...