Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară

Prelungirea Stării de Alertă a adus și modificarea intervalului de limitare a deplasărilor doar din motive justificate în intervalul orar 22,00-05,00, aseară fiind organizată o acțiune la nivelul județului Ialomița ce a avut ca scop informarea cetățenilor cu privire la noile modificări legislative. În ultimele 24 de ore, peste 150 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au acționat pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul Stării de Alertă, precum și pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul COVID-19. În cadrul activităților au fost legitimate peste 800 de persoane, fiind verificate peste 150 de autovehicule. În intervalul menționat, au fost verificate 42 de societăți comerciale, unde polițiștii și reprezentații celoralte structuri cu care s-a acționat în sistem integrat au transmis reprezentanților tuturor agenților comerciali și centrelor comerciale verificate să ia măsuri pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii noului Coronavirus, a programului și modului de organizare, în funcție de specificul activității comerciale desfășurate. Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 207 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 31000 de lei.  Din totalul sancțiunilor, 59 au fost aplicate persoanelor identificate că nu au respectat restricțiile privind deplasarea/libera circulație.

15 Martie 2021, 11:50 (605 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
IPJ Ialomița: Măsuri preventive pentru limitarea răspândirii noului Coronavirus
IPJ Ialomița: Cinci persoane, amendate pentru nerespectarea carantinei/izolării
IPJ Ialomița: Peste 200 de persoane în carantină/izolare, verificate
Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!
Grupul de Comunicare Strategică: 1 nou caz de COVID-19 în Ialomița

Comentariile cititorilor:


Psd:
(17 Martie 2021, 20:47)
Sunt minunați polițiștii care desfășoară măsuri pt combaterea infectării prin amenzi ..și medicii “eroi “ care sunt la tv ..

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 26 Iul 2021
289 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 7 8 9 11 13 14 15 350 351

Stelnica: Amendat pentru că nu a respectat măsura carantinei

Un bărbat, de 39 de ani, din comuna Stelnica, a fost amendat cu 1000 de lei de către polițiști. Miercuri, 19 mai a.c., acesta a încălcat măsura carantinării la domiciliu, impusă pe numele său de Direcția ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2021, 13:45
(635 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au verificat modul în care se respectă măsurile de protecție sanitară la nivelul județului. Astfel, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, legitimate ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2021, 13:30
(954 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sesiune de înscriere în cadrul școlilor militare

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează absolvenții de liceu cu privire la posibilitatea înscrierii la una din școlile cu profil militar. Este vorba despre Academia Națională de Informații ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2021, 13:15
(466 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 2 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 20 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10713, cu 2 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2021, 13:05
(445 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Eco-Școala la Grădinița «Dumbrava Minunată»

Slobozia: Eco-Școala la Grădinița «Dumbrava Minunată»

Grădinița cu Program Prelungit «Dumbrava Minunată» din Slobozia implementează cu succes, din anul 2016, Programul Mondial Eco-Școala. Eforturile cadrelor școlare și ale copiilor au fost răsplătite cu steagul ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2021, 17:20
(1000 vizualizări - 0 comentarii)


5
Fetești: A adus un proiectil de artilerie la fier vechi

Fetești: A adus un proiectil de artilerie la fier vechi

În cursul zilei de miercuri, 19 mai 2021, la un centru de fier vechi din Fetești s-a prezentat un cetățean cu un proiectil. Administratorul a realizat pericolul și a solicitat sprijinul pirotehniștilor ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2021, 15:40
(581 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Aproape 600 mii de țigări netimbrate, depistate de polițiști în mașina unui sucevean

Fetești: Aproape 600 mii de țigări netimbrate, depistate de polițiști în mașina unui sucevean

Aproape 600 mii de țigarete netimbrate și fără documente de provenință au fost indisponibilizate de polițiștii ialomițeni în urma unui filtru rutier. Astfel, miercuri, 19 mai a.c., polițiștii rutieri din ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2021, 14:25
(640 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 7 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 19 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10713, cu 7 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2021, 14:05
(492 vizualizări - 0 comentarii)


8

Bordușani: Nu au respectat măsura carantinării

Marți, 18 mai a.c., având în vedere contextul epidemiologic actual, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au efectuat verificări la persoanele izolate la domiciliu sau aflate în carantină ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2021, 13:55
(508 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: Dispărută de la domiciliu

Miloșești: Dispărută de la domiciliu

Polițiștii din Ialomița caută o femeie, de 35 de ani, care a plecat de la domiciliu. Persoanele ce pot oferi informații care să conducă la depistarea acesteia, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2021, 13:50
(535 vizualizări - 0 comentarii)


Andrășești: Minor salvat după ce a căzut într-un turn de apă dezafectat

Andrășești: Minor salvat după ce a căzut într-un turn de apă dezafectat

Marți, 18 mai a.c., în jurul orei 14,40, pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină în comuna Andrășești, unde un minor cu vârsta de aproximativ 12 ani a căzut într-un turn de apă cu o adâncime ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2021, 17:30
(825 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Camioane răsturnate pe marginea drumului

Pompierii ialomițeni au intervenit în ziua de luni, 17 mai a.c., în cazul a două accidente rutiere în are au fost implicate mașini de mare tonaj, care s-au răsturnat pe marginea șoselei. Ambele accidente ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2021, 16:55
(629 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


12

AJOFM Ialomița: Rata șomajului la finalul lunii martie-4,93%

Potrivit unei informări oficiale, la finalul lunii martie a acestui an, rata șomajului înregistrată la nivelul județului Ialomița a fost 4,93%, cu 0,66 puncte procentuale mai mare decât în aceeași perioadă ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2021, 16:45
(556 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Persoanele aflate în carantină sau izolare, verificate de polițiști

În ziua de luni, 17 mai a.c., polițiștii ialomițeni au fost efectuat ample verificări ale persoanelor aflate în carantină și izolare pe raza județului. Astfel, au fost verificate 120 de persoane. Totodată ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2021, 16:35
(615 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Locuință cuprinsă de flăcări

Pompierii din Urziceni au intervenit în ziua de luni, 17 mai a.c., pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Grindu. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la tabloul electric ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2021, 16:15
(511 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Grindu incendiu


Dridu: La volan sub influența băuturilor alcoolice

Un bărbat, de 45 de ani, din Dridu, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost prins conducând sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a fost oprit în trafic în ziua de luni, 17 mai a.c, pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2021, 16:10
(562 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 5 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 18 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10704, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de luni, ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2021, 13:40
(428 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Accident în afara localității Sărățeni

În dimineața zilei de sâmbătă, 15 mai 2021, în jurul orei 9,00, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN2A, în afara localității Sărățeni, s-a produs un accident de circulație în ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2021, 15:05
(501 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Pe parcursul zilei de duminică, 16 mai a.c., polițiștii de la Rutieră au depistat în flagrant cinci persoane în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice din județul Ialomița fără a deține permise ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2021, 14:50
(419 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Cod Galben de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie a transmis o atenționare tip Cod Galben de intensificări susținute ale vântului, valabilă marți, 18 mai 2021, în intervalul orar 6,00-23,00. Conform meteorologilor ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2021, 14:35
(553 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 5 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 17 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10699, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2021, 13:35
(440 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia și Moldoveni

Accidente la Slobozia și Moldoveni

Duminică, 16 mai a.c., în jurul orelor 10,30, salvatorii din cadrul Gărzii de Intervenție Slobozia au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2021, 10:35
(715 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Incendiu la o casă din cauza unei lumânări

Sâmbătă, 15 mai a.c., în jurul orelor 13,40, salvatorii din cadrul Stației de Pompieri Fetești au fost alertați prin 112 să intervină în municipiul Fetești pentru localizarea și lichidarea unui incendiu ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2021, 10:25
(408 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


AJFP Ialomița: 25 mai 2021, termenul final de depunere a Formularului 230

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că data de 25 mai 2021 este termenul până la care persoanele fizice pot depune, sub sancțiunea decăderii, Formularul 230 ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2021, 09:20
(629 vizualizări - 2 comentarii)


APIA primește cereri de intenție pentru accesarea Programul Național Apicol (PNA)

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data de 31 mai 2021, primește Cereri de intenție pentru accesarea Programului Național Apicol (PNA) depuse de către formele ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2021, 09:15
(618 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 16 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10694, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2021, 13:40
(469 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 5 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 15 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10691, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de vineri ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2021, 14:10
(620 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Reținut 24 de ore pentru «furt calificat»

Un tânăr de 30 de ani, din Grindu, a fost reținut pentru 24 de ore, în ziua de joi, 13 mai a.c., de către polițiști. Acesta are calitatea de suspect într-un dosar de «furt calificat». În urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2021, 16:45
(751 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Ied salvat dintr-o fântână

Alexeni: Ied salvat dintr-o fântână

În ziua de joi, 13 mai a.c., un echipaj de salvatori din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni a intervenit pentru salvarea unui ied căzut într-o fântână dezafectată, adâncă de aproximativ 15 metri ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2021, 16:40
(605 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Dispensarului din Căzănești

Pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Dispensarului, din orașul Căzănești/Ialomița, RAJA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile vineri, 14 mai 2021, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2021, 16:25
(568 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 7 8 9 11 13 14 15 350 351
Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...