Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară

Verificările desfășurate de polițiștii ialomițeni, în cadrul activităților de prevenire și limitare a infectării cu virusul SARS-CoV-2, au dus la identificarea și sancționarea a 54 de cetățeni care nu au respectat măsurile protecție individuală și a 22 persoane care au circulat pe timpul nopții. Astfel, în ultimele 24 de ore, 74 polițiști și 30 de polițiști locali au acționat pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, precum și  pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul COVID-19. În cadrul activităților au fost verificate 691 de persoane, precum și 13 mijloace de transport în comun. De asemenea, au fost verificate 25 de locații și 5 societăți comerciale, unde polițiștii și reprezentații celorlalte structuri cu care s-a acționat în sistem integrat au transmis reprezentanților agenților comerciali să ia măsuri pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii noului Coronavirus, a programului și modului de organizare, în funcție de specificul activității comerciale desfășurate. Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii ialomițeni au aplicat 76 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 23000 de lei.

16 Martie 2021, 11:20 (991 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară
IPJ Ialomița: Verificări ale polițiștilor în contextul COVID-19
IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară
Grupul de Comunicare Strategică: 11 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița
Grupul de Comunicare Strategică: 14 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Marți 30 Nov 2021
160 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 330 331 332 334 336 337 338 366 367

Accidente la Sf. Gheorghe și Făcăeni

Paramedicii din Urziceni au fost prezenți duminică, 13 iunie, în jurul orei 19.30, la un accident rutier, produs între un autotren și un autoturism pe raza comunei Sf. Gheorghe. Aceștia au deconectat bornele ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 09:29
(12534 vizualizări - 1 comentariu)


Sinești: A căzut din căruță

Echipajul SMURD a fost solicitat duminică, 13 iunie, pe raza comunei Sinești. Un bărbat, de 32 de ani, a căzut din căruță și s-a ales cu multiple traumatisme. După acordarea îngrijirilor medicale inițiale ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 09:28
(14561 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești accident


Animal scos de pompieri din noroi

O bovină rămasă împotmolită în noroi, pe malul stîng al rîului Ialomița, a fost salvată sîmbătă dimineață, în jurul orei 8.30, de pompierii din Urziceni. Aceștia au acționat cu mijloacele din dotare timp ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 09:28
(14104 vizualizări - 0 comentarii)


3
La Slobozia a ars o casă, la Țăndărei un transformator electric,  iar la Coșereni o motocicletă s-a făcut scrum

La Slobozia a ars o casă, la Țăndărei un transformator electric, iar la Coșereni o motocicletă s-a făcut scrum

Vineri seara, 11 iunie, o casă de pe strada Plevnei din Slobozia a luat foc. Întrucît proprietara, ce locuia singură, nu era acasă în momentul izbucnirii incendiului, flăcările au fost observate de vecinii ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 09:22
(22461 vizualizări - 0 comentarii)


4

«Clubul de vacanță» la Protoieria Urziceni

În cursul vacanței de vară, respectiv 15 iunie-15 septembrie, Protoieria Urziceni, prin Biroul de Asistență Socială și în colaborare cu organizația World Vision România, susține programul «Clubul de vacanță ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 05:44
(14698 vizualizări - 0 comentarii)


5

Slobozia: Amenzi de peste 5300 de lei într-o singură noapte

În cursul nopții de vineri spre sîmbătă, 11/12 iunie, în miez de noapte, polițiști de siguranță publică și poliție rutieră, în colaborare cu jandarmi și polițiști comunitari, au acționat pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 05:38
(14357 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia amenzi


Borănești, Bărcănești și Coșereni, în vizorul polițiștilor

Efective ale Poliției Municipiului Urziceni și ale posturilor de poliție limitrofe au acționat pe raza comunelor Borănești, Bărcănești și Coșereni, urmărindu-se în special prevenirea și combaterea faptelor ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 05:36
(14037 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a Poliției la Mihail Kogălniceanu

Prevenirea infracționalității stradale a fost principalul obiectiv al unei acțiuni desfășurate în comuna Mihail Kogălniceanu de efective ale Poliției Orașului Țăndărei, în colaborare cu reprezentanți ai ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 05:32
(12409 vizualizări - 0 comentarii)


8

Fetești: Permise suspendate, amenzi, controale

Nerespectarea prevederilor legale a condus la aplicarea a 120 de sancțiuni contravenționale, reținerea a 4 permise de conducere și retragerea a 13 certificate de înmatriculare.
Așadar, în cadrul unei ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 05:30
(13958 vizualizări - 0 comentarii)


9

Accidente la Jilavele și Ograda

În cursul zilei de joi, 10 iunie a.c., pe șoselele din Ialomița s-au produs două accidente, patru persoane fiind rănite. Din fericire, în trei cazuri, leziunile suferite nu au necesitat internarea într ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 16:30
(15439 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: I-a furat motoscuterul din fața casei

Joi, 10 iunie, polițiștii din Grindu au fost alertați de o femeie din localitate căreia i-a fost furat motoscuterul din fața casei. Din primele cercetări, s-a stabilit că tînăra de 27 de ani a parcat motoscuterul ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 16:30
(23307 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor feteșteni

În timpul unei acțiuni ce au vizat asigurarea și menținerea ordinii și liniștii publice în Fetești, polițiștii au depistat în trafic un bărbat, de 32 de ani, din localitatea Făcăeni, ce se deplasa la volanul ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 16:29
(13657 vizualizări - 0 comentarii)


12

«Simfonia motoarelor», la a doua ediție

Duminică, 13 iunie, Compania «Automobila», în colaborare cu Muzeul Național al Agriculturii și cu sprijinul Word Trade Center București și al Primăriei Moara Vlăsiei, organizează duminică, 13 iunie, «Simfonia ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 12:48
(14162 vizualizări - 2 comentarii)


Fierbinți Tîrg: Au spart banca și nu au furat banii

Polițiștii ialomițeni desfășoară o amplă anchetă în orașul Fierbinți-Tîrg. Cercetările au demarat ca urmare a unui apel pe numărul de urgență 112, ce viza o tentativă de furt dintr-o unitate bancară din ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 12:39
(13711 vizualizări - 0 comentarii)


25% din firme NU au depus situațiile financiare la Registrul Comerțului

Începînd cu anul 2010, în conformitate cu legislația în vigoare, situațiile financiare anuale și documentele anexe se depun numai la Registrul Comerțului, iar indicatorii economico-financiari aferenți acestora ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 14:53
(11350 vizualizări - 0 comentarii)


Razie de amploare a Poliției în zona Urziceni

Razie de amploare a Poliției în zona Urziceni

În dimineața zilei de joi, 10 iunie a.c., începînd cu ora 6,00, efective sporite de polițiști și jandarmi au acționat pe raza municipiului Urziceni și a comunelor Bărbulești, Borănești, Bărcănești și Coșereni ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 14:48
(25853 vizualizări - 0 comentarii)


14 iunie, termen limită pentru depunerea cererii de sprijin financiar destinat deținătorilor de cotă de lapte

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește producătorilor de lapte că luni, 14 iunie 2010, este ultima zi în care pot să depună cererea pentru sprijinul financiar destinat deținătorilor ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 14:40
(19210 vizualizări - 0 comentarii)


«Implică-te și te vei simți în siguranță!»

În prag de vacanță, Poliția Municipiului Fetești și-a deschis porțile pentru 30 de elevi din cadrul Școlii cu clasele I-VIII nr. 4 din cartierul Vlașca al municipiului. Copiii i-au avut drept ghizi pe polițiștii ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 14:33
(23759 vizualizări - 0 comentarii)


36 de grade C: Temperaturi deșertice în week-end

Începînd de vineri, meteorologii anunță temperaturi care vor depăși 34 de grade la umbră. De asemenea, susțin specialiștii, aerul din România va conține și particule de praf, asemenea furtunilor de nisip ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 13:48
(25817 vizualizări - 1 comentariu)


Modificare a Legii privind regimul armelor

Începînd cu data de 30 mai, termenul în care persoanele care au procurat arme letale trebuie să se prezinte la Poliție pentru solicitarea acordării permisului de armă sau pentru înscrierea armei în permisul ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 03:55
(22646 vizualizări - 0 comentarii)


A dat în marșarier și a acroșat o femeie

Marți, 8 iunie a.c., în Piața Agroalimentară din Urziceni, un autoturism ce dădea cu spatele a acroșat o bătrînă. Șoferul neatent, în vîrstă de 36 de ani, din Manasia, nu a sesizat-o pe femeia, de 64 de ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 03:50
(29819 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Autoturisme cu defecțiuni tehnice, trase pe dreapta

În doar două ore, în cadrul unei acțiuni desfășurate marți, 8 iunie a.c., în Slobozia, polițiștii de la Rutieră au identificat 5 autoturisme cu grave defecțiuni tehnice din cele 25 de autovehicule verificate ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 03:49
(25101 vizualizări - 0 comentarii)


A plecat de acasă din Fetești, iar polițiștii au găsit-o la Movila

Poliția Fetești a fost alertată de o localnică, marți, 8 iunie a.c., asupra faptului că fiica sa, de 15 ani, a plecat seara de acasă și nu s-a mai întors. Polițiștii au depistat-o rapid, la Movila, fata ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 03:48
(23741 vizualizări - 0 comentarii)


Programul Rabla, suplimentat cu 30000 de tichete valorice

Guvernul a adoptat o Hotărîre prin care a suplimentat Programul Rabla cu 30000 de vouchere, a anunțat, la finalul ședinței Executivului, primul-ministru Emil Boc. Fondurile necesare implementării acestei ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 03:47
(21125 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: programul rabla


Trupul unei fetițe dispărute la Alexeni a fost găsit

În această dimineață, miercuri, 9 iunie, în jurul orelor 6,30, un apel pe numărul de urgență 112 anunța faptul că trupul fetei în vîrstă de 14 ani, dispărută în apele rîului Ialomița în zona localității ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2010, 08:46
(22009 vizualizări - 0 comentarii)


«Stă în puterea noastră să-i ajutăm pe cei nevoiași!»

Potrivit unui comunicat de presă, în această vară, la nivelul Colegiului 1 Fetești-Țăndărei, vor demara două campanii, respectiv «Dăruiește un zîmbet» și «Cărțile au valoare». «În toată nebunia pe care ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2010, 08:44
(20793 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi pentru nereguli alimentare

«Inspectorii Direcției Sanitare Vaterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomita, ca urmare a creșterii temperaturii și, o dată cu aceasta, a riscului alterării alimentelor și implicit al apariției de ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2010, 08:41
(20988 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DSV amenzi Ialomița


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2010, 23:20
(14076 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2010, 23:15
(13462 vizualizări - 0 comentarii)


Balaciu: Încercînd să așeze scaunul copilului, a intrat cu mașina în trei copaci

Luni, 7 iunie, pe DN2A, pe raza localității Balaciu s-a produs un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane. La volan, un șofer, de 30 de ani, din Tîrgoviște, se deplasa din direcția Slobozia către ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2010, 16:28
(23551 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Balaciu accident


1 2 330 331 332 334 336 337 338 366 367
Ultimele comentarii
Gigel în Proiect tehnic nou pentru parcarea subterană din Piața Revoluției Mioara în Primăria Slobozia a dat în mintea lui Moș Crăciun Gogu în Primăria Slobozia a dat în mintea lui Moș Crăciun Un anonim 27 în Primăria Slobozia a dat în mintea lui Moș Crăciun Ion în Proiect tehnic nou pentru parcarea subterană din Piața Revoluției auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 noiembrie 2021 Parinte în Slobozia: Anchetă epidemiologică la Grădinița «Voinicelul» după ce mai mulți copii s-au simțit rău Nutii spaima Constitutii în Proiect tehnic nou pentru parcarea subterană din Piața Revoluției George în Găsit vinovat după 4 ani! Nutii spaima Constitutii în Primăria Slobozia a dat în mintea lui Moș Crăciun anonymus în Primăria Slobozia a dat în mintea lui Moș Crăciun Dodonel în Primăria Slobozia a dat în mintea lui Moș Crăciun Ionel în Au început lucrările la Ambulatoriul Spitalului Orășenesc Țăndărei Maria V în Proiect tehnic nou pentru parcarea subterană din Piața Revoluției Mary în Proiect tehnic nou pentru parcarea subterană din Piața Revoluției Vlad Tepeș în Cocora: Taxa specială de salubrizare încalcă drepturile cetățenilor Prof ec în Dreptate în instanță pentru fetițele asistentei medicale din Săveni, ucisă de COVID-19 anul trecut @Mihai Bravu în Proiect tehnic nou pentru parcarea subterană din Piața Revoluției EMIRAD în Bărcănești: Lemne confiscate George.s în Oamenii din «linia întâi»
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...