Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară

Joi, 1 aprilie a.c., polițiștii ialomițeni au continuat acțiunile de verificare a modului în care sunt respectate prevederile Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din Făcăeni, a fost sancționat de polițiști pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu. Pe raza întregului județ au fost organizate 7 acțiuni punctuale, fiind legitimate 789 de persoane și verificate 48 de obiective de interes, dar și 47 de operatori economici și 16 operatori transport persoane. În acest sens, s-au aplicat 127 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 27650 de lei, iar pentru nerespectarea restricțiilor privind circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, în valoare de 7500 de lei. De asemenea, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Stelnica, în cadrul verificărilor la persoanele aflate în izolare la domiciliu, au constatat faptul că un tânăr, de 20 de ani, din Făcăeni, nu a respectat măsura izolării la domiciliu, conform deciziei Direcției de Sănătate Publică Ialomița, nefiind găsit la adresa declarată. Față de acesta s-a luat măsura sancționării contravenționale conform Legii 55/2020, cu o amendă în valoare de 1000 de lei.

2 Aprilie 2021, 11:30 (597 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
IPJ Ialomița: Acțiuni preventive
IPJ Ialomița: Măsuri preventive pentru limitarea răspândirii noului Coronavirus
IPJ Ialomița: Cinci persoane, amendate pentru nerespectarea carantinei/izolării
Grupul de Comunicare Strategică: 83 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița
Inspectoratul Școlar Județean Ialomița: Activitate școlară suspendată din cauza COVID-19 la 43 de clase!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Joi 23 Sep 2021
110 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 336 337 338 340 342 343 344 357 358

Incendiu la o firmă din Slobozia

Miercuri, 17 martie 2010, în jurul orei 15.10, la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost anunțată izbucnirea unui incendiu la sediul unei firme din Slobozia. Pompierii militari s ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 14:05
(14572 vizualizări - 0 comentarii)


L-a tîlhărit în scara blocului

Un tînăr în vîrstă de 26 de ani, din Slobozia, recidivist, a fost încarcerat în arestul Inspectoratului în cursul zilei de marți, 16 martie a.c., după ce instanța a emis pe numele său un mandat de arestare ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 15:12
(15399 vizualizări - 0 comentarii)


2
Cristina Pocora: «Dormiți liniștiți, Guvernul Boc veghează la banii dumneavoastră!»

Cristina Pocora: «Dormiți liniștiți, Guvernul Boc veghează la banii dumneavoastră!»

«Guvernul Boc s-a transformat într-un FNI. Toți băgăm bani în el, cîștigă, însă, doar cine trebuie!» își începe pledoaria de opozant deputatul PNL Cristina Pocora. «Guvernul Boc, însă, ca un adevărat F ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 12:18
(13668 vizualizări - 0 comentarii)


3
Autoturism furat din Ungaria, identificat de polițiștii ialomițeni

Autoturism furat din Ungaria, identificat de polițiștii ialomițeni

Marți, 16 martie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de rutină pe raza municipiului Slobozia, ocazie cu care a fost depistat în trafic un autoturism ce figura furat din Ungaria. Mașina, condusă ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 11:31
(25583 vizualizări - 0 comentarii)


Tînăr din Ograda, încarcerat

Marți, 16 marti, polițiștii din Ograda au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Infractorul, un tînăr de 25 de ani, din localitatea Ograda, are de executat o pedeapsă cu privare ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 11:27
(16360 vizualizări - 0 comentarii)


5

A dat cu căruța peste un copil

Marți, 16 martie a.c., Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată despre faptul că pe drumul comunal din Bordușani s-a produs un accident rutier, soldat cu vătămarea corporală a unui minor de 7 ani. ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 11:27
(16606 vizualizări - 0 comentarii)


Tînărul acuzat de comiterea a șase infracțiuni, arestat

Bărbatul de 30 de ani, reținut de polițiști luni, 15 martie a.c., pentru comiterea a șase infracțiuni, a fost prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Fetești cu propunere de arestare preventivă. ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 11:26
(14319 vizualizări - 0 comentarii)


Radieri, dizolvări și suspendări de firme pe bandă rulantă

Criza economică continuă într-un ritm alarmant să elimine societățile comerciale din viața economică a județului. Unul dintre principalele efecte ale acestui fenomen incontrolabil este o rată a șomajului ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 09:28
(21880 vizualizări - 0 comentarii)


8

Sfîrșit de săptămînă încărcat de evenimente culturale

Palatul Copiilor din Slobozia găzduiește, la finalul săptămînii, respectiv în perioada 20-21 martie a.c., un inedit eveniment cultural. «Francofolies 2010»-concurs județean de teatru francofon, concurs ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 08:18
(20866 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși în flagrant la furat de fier vechi

La începutul săptămînii, luni, 15 martie 2010, Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată, prin 112, de un bărbat, paznic la o firmă din localitate, despre faptul că în zona unei foste societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 07:12
(17303 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis, la volan

Luni, 15 martie a.c., polițiștii feteșteni au depistat un tînăr, de 18 ani, din Călărași, în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate, deși nu poseda permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 05:28
(20149 vizualizări - 0 comentarii)


Minori, infractori de ocazie

Polițiștii orașului Țăndărei au identificat pe șoseaua București, din localitate, doi minori, de 11, respectiv 14 ani, care se deplasau cu un atelaj hipo. După oprirea și verificarea atelajului, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 04:22
(18139 vizualizări - 0 comentarii)


12

Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 16:29
(15103 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 16:18
(12302 vizualizări - 0 comentarii)


170 de locuri pentru arma «pompieri»

Ministerul Administrației și Internelor lansează programele de promovare, recrutare și selecționare a candidaților pentru admiterea în instituțiile militare de învățămînt. Începînd cu data de 15 martie ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 11:18
(13678 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Sărulești-Călărași

Efective din cadrul Poliției Municipiului Urziceni, ale posturilor de poliție limitrofe, precum și cele ale Serviciului Intervenție Rapidă Ialomița și Inspectoratului de Poliție al Județului Călărași au ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 09:16
(13657 vizualizări - 0 comentarii)


Arme deținute ilegal, confiscate

Polițiștii au acționat în cursul zilei de luni, 15 martie a.c., în vederea depistării celor care dețin ilegal arme. Astfel, au fost depistați doi bărbați, în vîrstă de 34, respectiv 24 de ani, ambii din ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 08:42
(13774 vizualizări - 0 comentarii)


Tînăr cu șase infracțiuni la activ, reținut de polițiști

În cursul zilei de luni, 15 martie a.c., polițiștii ialomițeni au dispus reținerea pe bază de ordonanță pentru 24 de ore a unui bărbat în vîrstă de 30 de ani, din comuna Sudiți, acuzat de comiterea a șase ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 08:18
(11558 vizualizări - 0 comentarii)


Prins în flagrant la furat

Sâmbătă seara, 13 martie a.c., în jurul orei 19.00, o echipă de siguranță publică mixtă, formată dintr-un polițist și un jandarm, a surprins, în flagrant, un bărbat în vîrstă de 31 de ani, din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 08:16
(15645 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din Bordușani, identificați

Trei tineri în vîrstă de 17, 19 și 20 de ani, toți din comuna Bordușani, sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat, fiind suspectați de comiterea a două furturi din curțile locuințelor a doi consăteni ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 07:23
(14751 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune preventivă la Urziceni

Polițiști din Urziceni au participat sîmbătă, 13 martie a.c., la o acțiune preventivă desfășurată pe raza municipiului. Acțiunea s-a desfășurat în intervalul orar 8.00-12.00, polițiștii controlînd 23 autovehicule ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 06:42
(14299 vizualizări - 0 comentarii)


15 tone deșeuri feroase, confiscate la Fetești

Sâmbătă, 13 martie a.c., în jurul orei 8.00, o echipă de siguranță publică aflată într-un filtru rutier instituit pe Strada Călărași din Fetești a oprit, pentru control, un autotractor cu remorcă în care ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 06:12
(12831 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente de la băutură

Sâmbătă, 13 martie a.c., în jurul orei 19.45, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată prin 112, despre un accident rutier petrecut pe raza comunei Făcăeni. Polițiștii deplasați la fața locului au efectuat ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 05:12
(16132 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi de peste un miliard de la Poliția Rutieră

Avînd în vedere numărul mare al accidentelor rutiere produse în ultima perioadă, Poliția Rutieră a derulat în acest week-end acțiuni ce au avut drept scop determinarea participanților la trafic de a conștientiza ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 04:48
(12421 vizualizări - 0 comentarii)


Săbii ninja, bâte și cuțite, depistate în două mașini la Slobozia

Săbii ninja, bîte și cuțite, depistate în două mașini la Slobozia

În după-amiaza zilei de luni, 15 martie a.c., efective ale Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Rutier, Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban Slobozia și Serviciului de Intervenție ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2010, 16:11
(12661 vizualizări - 0 comentarii)


Urgențe medicale la Bărbulești și Manasia

Echipajul SMURD din Detașamentul Urziceni a fost solicitat la două urgențe medicale din zona de competență. Astfel, duminică, 14 martie a.c., în jurul orelor 22.20, echipajul de prim-ajutor s-a deplasat ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2010, 09:48
(13104 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrînă de 83 de ani, salvată de SMURD Fetești

Echipajul de descarcerare dar și cel de acordare a primului-ajutor de la Garda Fetești au fost solicitate sîmbătă, 13 martie a.c., în jurul orei 18.30, la apartamentul unei bătrîne din localitate, care ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2010, 09:45
(14104 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu laBorănești

Flăcările au izbucnit sîmbătă, 13 martie a.c., la miezul nopții, la locuința unui cetățean din localitate. Incendiul a avut ca sursă probabilă de aprindere efectul termic al unui coș de evacuare a fumului ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2010, 09:42
(15742 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectura Ialomița, la raport

În săptămîna precedentă, Prefectura Ialomița a înregistrat 6 Ordine ale prefectului, 166 documente la Registratură, 11 scrisori, 2 apostile și au fost ținute 7 audiențe.
În cadrul Compartimentului Controlul ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2010, 09:19
(13440 vizualizări - 0 comentarii)


Deținut evadat, dat în urmărire națională

Deținut evadat, dat în urmărire națională

În dimineața zilei de joi, 12 martie a.c., de la Penitenciarului Tulcea a evadat Ichim Gheorghiță, de 21 de ani, din comuna Băltătești, județul Neamț.
Bărbatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 12:52
(12863 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 336 337 338 340 342 343 344 357 358
Ultimele comentarii
Microbist în Eșecuri pentru echipele ialomițene Mioara în Elev al Liceului Pedagogic din Slobozia, găsit spânzurat în propria gospodărie Nimic în Scrisoare deschisă către țățica Rodica Doar o parere în Elev al Liceului Pedagogic din Slobozia, găsit spânzurat în propria gospodărie @acelasi suporter în Și-au confirmat superioritatea Dumnezeu sa-l ierte în Elev al Liceului Pedagogic din Slobozia, găsit spânzurat în propria gospodărie Flori în Elev al Liceului Pedagogic din Slobozia, găsit spânzurat în propria gospodărie Analiza în Elev al Liceului Pedagogic din Slobozia, găsit spânzurat în propria gospodărie Gigel în Oficialii Consiliului Județean Ialomița, «schimb de experiență administrativă» în Danemarca Oreo în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 septembrie 2021 Cetățean în Carnagiu pe DN2: Patru morți în urma unui accident produs între Movilița și Sinești! C N x în Oficialii Consiliului Județean Ialomița, «schimb de experiență administrativă» în Danemarca @@Mirela în Oficialii Consiliului Județean Ialomița, «schimb de experiență administrativă» în Danemarca Marcel în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 septembrie 2021 nicusor în Elev al Liceului Pedagogic din Slobozia, găsit spânzurat în propria gospodărie @cretina cretinelor în Oficialii Consiliului Județean Ialomița, «schimb de experiență administrativă» în Danemarca Suporter în Start poticnit Nimeni Altu' în «La vie en rose» cu deputata Barcari @Mirela în Oficialii Consiliului Județean Ialomița, «schimb de experiență administrativă» în Danemarca Reflexe vechi în Oficialii Consiliului Județean Ialomița, «schimb de experiență administrativă» în Danemarca
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...