Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Amenzi de 6,3 milioane de lei, plăți de 300 mii de lei

După un an de pandemie, în Ialomița

Amenzi de 6,3 milioane de lei, plăți de 300 mii de lei

De la debutul Stării de Alertă și până în prezent, în județul Ialomița au fost aplicate peste 18 mii de amenzi, cele mai multe pentru nepurtarea măștilor de protecție. Valoarea totală a acestora, potrivit Inspec­toratului de Poliție al Județului Ialomița, este de 6,3 milioane de lei. Reprezentanții Adminis­trației Județene a Finanțelor Publice Ialomița susțin că doar 583 de amenzi au fost plătite, suma încasată fiind de 319 mii de lei. Cei care nu și-au plătit la timp amenzile vor fi executați silit de către autorități.

Amenzile nu-i sperie pe ialomițeni Nepurtarea măștilor de protecție în spațiul public sau refuzul de a sta izolați la domiciliu le-au adus celor care contestă măsu­rile de protecție sanitară cele mai multe amenzi. Estimativ, de la declararea Stării de Alertă și până în prezent, 18 mii de ialomi­țeni au fost sancționați pentru că au refuzat să se conformeze măsurilor de protecție sa­nitară impuse de autorități. Suma totală a sancțiunilor pe care polițiștii le-au împărțit contravenien­ților este de 6,3 milioane de lei. Cu toate acestea, foarte puțini dintre cei sancționați au făcut demersuri pentru a-și plăti amenzile. Această evidență o deține Admi­nis­trația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, instituție potrivit căreia doar 583 de persoane au făcut demersuri pentru a-și plăti amenzile pe care le-au primit. În privința sumelor încasate, valoarea acestora este de 319 mii de lei. Având în vedere că în multe cazuri termenul de 45 de zile necesar achitării sancți­unilor a expirat, repre­zentanții Fiscului ialo­mițean vor începe să dispună măsuri de executare silită pe numele celor care au tratat cu indiferență aceste sancțiuni. «În mod categoric vor fi impuse măsuri de executare silită pe nu­mele celor care nu și-au plătit sancțiunile. Există o lege și ea trebuie respectată de toată lumea!» susțin reprezentanții Adminis­tra­ției Județene a Finanțelor Publice Ialomița.

6 Aprilie 2021, 08:10 (1131 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!
Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!
Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!
Centrele Comunitare de Vaccinare anti-COVID-19 din Ialomița și-au redus programul de funcționare

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Joi 29 Iul 2021
276 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 4 6 7 8 9 350 351

Movila: Îngroziți de un șofer băut

Un bărbat de 53 de ani, din localitatea Movila, a băgat spaima în cetățenii din localitate. După ce și-a făcut curaj cu mai multe pahare cu băutură, acesta s-a urcat la volanul unei mașini și a început ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 16:20
(468 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan, cu permisul suspendat

Miercuri, 7 iulie a.c., polițiștii din Slobozia au oprit, pentru control, o autoutilitară care se deplasa pe șoseaua de centură a orașului. La volanul acesteia a fost identificat un bărbat, în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 15:55
(271 vizualizări - 0 comentarii)


Glodeanu Siliștea: Doi răniți în urma unui accident rutier

Glodeanu Siliștea: Doi răniți în urma unui accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit joi, 8 iulie a.c., în cazul unui accident rutier, în care a fost implicat un autoturism care s-a răsturnat într-un șanț în afara părții carosabile. La locul evenimentului ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 15:40
(306 vizualizări - 0 comentarii)


3

Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Joi, 8 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 13:35
(190 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se efectuează plata ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 11:10
(269 vizualizări - 0 comentarii)


5

IPJ Ialomița: Amenzi de peste 28000 de lei

Pe parcursul zilei de marți, 6 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la 62 de evenimente sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, au constatat 7 infracțiuni și au aplicat 117 sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2021, 14:20
(287 vizualizări - 1 comentariu)


Bărbat din Adâncata, surprins băut la volan

Marți, 6 iulie a.c., în jurul orelor 23,00, polițiștii din Fierbinți-Târg, în timp ce efectuau activități de supraveghere a traficului rutier în localitatea Fierbinții de Sus, au oprit, pentru control, ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2021, 14:10
(235 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Miercuri, 7 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2021, 13:35
(205 vizualizări - 0 comentarii)


8

RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Buliga-Fetești

Pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile ce deservește Cartierul Buliga din Fetești, RAJA Constanța va sista furnizarea apei joi, 8 iulie ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2021, 11:55
(204 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: A prezentat un permis de conducere italian «fals»

În cursul zilei de luni, 5 iulie a.c., în jurul orelor 14,00, polițiștii din Țăndărei au oprit pentru  control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 28 de ani. Bărbatul a prezentat pentru ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 16:10
(346 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

Agro Oil Service SRL
cu sediul în Slobozia, bdul Matei Basarab,
bl. MB20, sc. B-C, parter
angajează
-laborant gradator pentru
Punctele de Lucru Fetești, Slobozia
și Ivănești cu sau fără experiență,
se asigură cursuri de specializare
-șoferi profesioniști Categoria B, C, E,
atestatul ADR reprezintă un avantaj
Oferim salariu atractiv,
mediu de lucru pozitiv,
cursuri perfecționare,
posibilități de promovare

Relații la telefon 0788/601.501
Persoana de contact: Bogdan Țigău
e-mail: [email protected],
Siloz Fetești

6 Iulie 2021, 16:05


Slobozia: Ordin de protecție provizoriu emis de polițiști

Polițiștii din Slobozia au emis luni, 5 iulie a.c., un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat, de 43 de ani. Acesta a fost reclamat de soția acestuia, o femeie în vârstă de 42 de ani, că i ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 16:00
(353 vizualizări - 0 comentarii)


12

IPJ Ialomița: Măsuri preventive pentru limitarea răspândirii noului Coronavirus

În ultimele 24 de ore, au fost organizate și desfășurate în sistem integrat acțiuni punctuale, fiind vizate, în special zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 15:45
(261 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu-Snagov!

Marți, 6 iulie a.c., conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția străzilor Stejarului cu Gutuiului din localitatea Dridu-Snagov, județul Ialomița, a înregistrat o avarie. În ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 15:05
(330 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Coșereni, conducea beat și fără permis un moped neînmatriculat

Un tânăr, de 23 de ani, din Coșereni s-a ales cu un dosar penal pentru mai multe infracțiuni la regimul rutier. Astfel, în seara zilei de luni, 5 iulie a.c., acesta a fost depistat, în flagrant delict, ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 13:45
(320 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Marți, 6 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 13:35
(275 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Luni, 5 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2021, 13:25
(297 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța a prelungit Comandamentul pentru Situații de Urgență

Având în vedere atenționările meteorologice pentru următoarea perioadă, de vreme severă cu precipitații abundente și perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică, cantitățile de apă putând acumula ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2021, 11:40
(250 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Portocaliu de ploi abundente

Ialomița: Cod Portocaliu de ploi abundente

Administrația Națională de Meteorologie a transmis o atenționare tip Cod Portocaliu de ploi abundente, valabilă pentru perioada 5 iulie 2021, orele 12,00-6 iulie 2021, orele 10,00. Conform meteorologilor ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2021, 10:40
(358 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Căzănești!

Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor, furnizorul de energie electrică sistează luni, 5 iulie a.c, în intervalul orar 9,00-16,00, alimentarea cu energie ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2021, 09:00
(408 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Duminică, 4 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2021, 13:35
(232 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Sâmbătă, 3 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2021, 13:55
(210 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Au căzut cu mașina în apele Brațului Borcea

Fetești: Au căzut cu mașina în apele Brațului Borcea

Pompierii din Fetești au fost solicitați să intervină în dimineața zilei de sâmbătă, 3 iulie a.c., la ora 3,35, pentru a salva trei bărbați care au căzut cu mașina în apele Brațului Borcea, la Fetești. ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2021, 07:00
(1062 vizualizări - 0 comentarii)


Misleanu: Țigări de contrabandă ascunse într-o geantă de voiaj

Un bărbat, de 46 de ani, din Călărași s-a ales cu undosar penal după ce asupra sa s-au descoperit 210 pachete de țigări de contrabandă. În ziua de joi, 1 iulie a.c., a fost oprit în trafic pentru un control ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2021, 14:40
(332 vizualizări - 0 comentarii)


Crucea Roșie Română împlinește 145 de ani de activitate

Pe data de 4 iulie a.c., Crucea Roșie Română împlinește 145 de ani de activitate. Crucea Roșie Română a fost înființată în anul 1876 și este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2021, 14:30
(255 vizualizări - 0 comentarii)


Condeești: Locuință cuprinsă de flăcări

În dimineața zilei de vineri, 2 iulie a.c., pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din satul Condeești. La sosirea forțelor de intervenție ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2021, 14:15
(337 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: A găsit în curte un cartuș de infanterie

Proprietarul unei gospodării din comuna Perieți a solicitat intervenția pompierilor, după ce a descoperit în curte un cartuș de infanterie, rămas neexplodat. Pirotehniștii din cadrul ISU Ialomița s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2021, 13:45
(323 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Două autoturisme, implicate într-un accident rutier

Movila: Două autoturisme, implicate într-un accident rutier

Pompierii din cadrul Stației Fetești au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă la un accident rutier produs pe raza comunei Movila, în care au fost implicate două autoturisme. La locul ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2021, 13:30
(510 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Movila accident


Grupul de Comunicare Strategică: 1 nou caz de COVID-19 în județul Ialomița!

Vineri, 2 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10793, fiind înregistrat 1 nou caz de îmbolnăvire ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2021, 13:05
(315 vizualizări - 0 comentarii)


Registrul Național al persoanelor care au comis infracțiuni sexuale, operațional

Poliția Română a operaționalizat Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor. Registrul se constituie ca ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2021, 16:00
(392 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 4 6 7 8 9 350 351
Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...