Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Guvernul Câțu a aprobat 87,6 milioane de lei pentru Sala Polivalentă din Slobozia

Compania Națională de Investiții gestionează proiectul

Guvernul Cîțu a aprobat 87,6 milioane de lei pentru Sala Polivalentă din Slobozia

La ședința din 25 martie 2021, Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru «Construire Sală de Sport Polivalentă la Slobozia». Investiția va fi gestionată de către Compania Națională de Investiții și este cu 25% mai mare decât s-a estimat inițial.

Încă un pas într-o poveste Guvernul României a aprobat la sfârșitul lunii martie 2021 una dintre cele mai mari investiții inițiate vreodată de administrația locală din Slobozia. Valoarea acestei investiții este de 87,6 milioane de lei. Inițial, investiția a fost estimată la 66,5 milioane de lei. Finanțarea ar fi trebut să fie aprobată în primăvara anului 2019, însă oficialii Companiei Naționale de Investiții nu au reușit să includă obiectivul printre prioritățile investiționale ale Guvernului de la acel moment. Decizia Guvernului Cîțu aprobă indicatorii tehnico-economici pentru «Construire Sală de Sport Polivalentă la Slobozia», însă drumul până la finalizarea obiectivului rămâne unul lung. Potrivit informațiilor, Sala Polivalentă ar trebui să fie finalizată în 40 de luni de la debutul lucrărilor.

3 etaje pentru competiții sportive Conform studiului de fezabilitate aprobat în luna iunie 2018 de către Consiliul Local Slobozia, obiectivul general al proiectului îl reprezintă «creșterea nivelului calitativ și de performanță al procesului educațional, cât și creșterea gradului de participare la învățământul liceal». La momentul inițierii primelor demersuri legale, autoritățile locale au susținut că este vorba despre o construcție independentă, care «va deservi activitatea sportivă și competițională la nivel profesionist». Sala ar urma să aibă 3 etaje, 2266 de locuri, o suprafață totală construită de 10355 mp, urmând a fi realizată la «standarde moderne, dispunând de toate instalațiile și utilitățile specifice unei construcții de acest gen». Impunătorul edificiu va fi construit în Cartierul Sportiv, în imediata vecinătate a Bazinului de Înot Didactic din Slobozia.

6 Aprilie 2021, 18:10 (3711 vizualizări - 25 comentarii)

Citiți și:
Pază și Servicii Comunitare SRL intră în reorganizare
Copiii Sloboziei cer «un loc de bătut mingea» în Cartierul 500
Pază și Servicii Comunitare SRL a făcut profit pe banii contribuabililor

Comentariile cititorilor:


prostovanul mandatului:
(12 Aprilie 2021, 15:08)
alta gaura neagra ca parcarea subterana pe care o vor plati urmasii urmasilor vostri, ca nu e mea, nu e a voastra. ci a urmasilor urmasilor vostri...
platitor:
(11 Aprilie 2021, 18:10)
Sa fim seriosi sala de sport trebuie acestui oras ,pina la urma nu o sa primim nici un ban cu acest guvern ,totul este numai minciuna si dispret pentru cetateni acestui oras de nimic .
Mary:
(10 Aprilie 2021, 18:54)
Cine a spus, cu 60 de ani în urmă, că Slobozia este un oraș de țigani, nu a greșit.
Nostradamus:
(10 Aprilie 2021, 13:45)
@gigi - nu e vorba ca s-ar face o sala de sport pe banii altora, ci ca in final se va face tot pe banii nostri, adica pe credit bancar, ca si groapa lui Stoica. Aceasta este problema. Costul este fabulos (87 milioane lei), plus neprevazutele care o va duce lejer peste 100 milioane. Vom cheltui acesti bani pe credit, si ii vom plati in urmatorii 20 ani cu varf si indesat! Nu are nimeni nimic cu sportul, este insa vorba de o mare inselaciune. De numai 20 milioane reasfaltam toate strazile din Slobozia! Putinii bani de la bugetul local ii aruncam pe geam prin plata ratelor (babane!) pentru groapa lui Stoica. Ar fi un dezastru sa aruncam in plus si pe sala lui Soare. Si ne cam indreptam acolo!
gigi:
(10 Aprilie 2021, 07:04)
1 indiferent de constructor {chiar daca esta din alta localitate}va angaja muncitori din Slobozia         2 daca sala va indeplini anumite dimensiuni si conditii de organizare a unor competitii sportive de nivel national si european {si vor fi indeplinite } atunci iti vor creste veniturile pe plan local {cazare,masa} adica un venit din impozit                                                                                                               3citi sunt cei care vor sa intre in sala la meciurile de handbal si nu au loc ?                                               4mai si ginditi inainte sa postati uni dintre dvs.                                                                                                   
Vali:
(9 Aprilie 2021, 12:58)
La noi in oras te impiedici de carute pe drumurile publice si strazile sunt ca dupa bombardament,vacile pasc domeniul public si maidanezii sunt la ei acasa dar e musai sa facem sala de 87 de milioane ca parcarea subterana e finalizata.Meritati soarta lu nea Nicu.
@WALY:
(9 Aprilie 2021, 08:47)
Stimabile, ti-a promis partidul ca te pune sef la conducerea salii polivalente? De ce esti asa de suparat pe oamenii care-si doresc apa potabila si infrastructura? Cu ce drept iti permiti sa jignesti? Asta ai invatat la scoala "on lyne" , asa ai facut cei 7 ani de acasa? Nu te da tu de ceasul mortii pentru obezitatea noastra si a copiilor; tocmai ti s-au dat argumente ca sala polivalenta nu va fi pentru tot omul de pe strada. Copiii nu vor face sport acolo. Au in schimb bazinul de inot, sau stadionul, sau terenuri de fotbal, sali de sport de cartier, ori curtea scolii, sali de fitness/forta. Respecta celelalte pareri si vino cu argumente pertinente, nu cu fumigene. Avem dreptul la libera exprimare, iar aceasta publicatie ni-l ofera; hai sa nu dovedim ca suntem grobieni!
"Mens sana in corpore sano" ... avem unde face sport, mai usor cu sala polivalenta; apropo, dupa sport trebuie sa te hidratezi cu apa (plata si potabila daca se poate). Daca n-avem apa potabila mai bine nu ne apucam de sport! Intelegi aluzia? Sanatate...si putin bun simt!
Vasile:
(8 Aprilie 2021, 19:54)
De la aprobare pina la finalizare e drum lung, o să plece câtu vin alții și taie banu ca nu face lucrarea cine trebuie și uite asa vin ai noștri pleacă ai noștri noi rămânem tot ca prostii, o să facă sala ca stadionul de lângă ea la anul și la mulți ani
Cetățean :
(8 Aprilie 2021, 16:58)
De unde bani ca să te duci să faci sport sau să asiști la competiții dacă oamenii nu au locuri de muncă?! Majoritatea locuitorilor abia își permit să își cumpere de mâncare . Mulți nici cheltuielile de întreținere nu le pot achita! Dar să-și mai trimită copiii la sală! Câte locuri de muncă se vor crea prin acest proiect și pentru cât timp? Trebuiesc atrase sume pentru investiții care să permită înființarea de locuri de muncă pe termen lung și foarte lung. Investiții care să producă bunuri, nu să fie consumatoare de banii,și așa puțini, ai cetățenilor.
WALY:
(8 Aprilie 2021, 11:52)
Bai, voi ati luat-o razna, va lipseste logica, sau ati facut putina scoala, on lyne, daca stiti ce este.
Lasat sa se construiasca sala, nu pentru voi, grasilor, ci pentru copii si tineri, necioplitilor.
Nu mai aruncati cu pitre prostilor, va este gandul numai la mancare si curul in masina, neispravitilor, NOSTRADOMUS sau altii ca tine.
@Nostradamus:
(8 Aprilie 2021, 08:03)
Corect! Sala - daca se va construi - nu va fi disponibila pentru toata lumea; nu ne inchipuim ca va intra liber orice copil care vrea sa faca sport! Va fi doar pentru competitii organizate. Sportul poate fi practicat de catre marea masa a tinerilor si in aer liber, pe stadion, pe terenurile (mini) de fotbal, jogging pe dig. Tinerii nu mai fac sport in ziua de azi, nu pentru ca nu ar avea unde/cum, ci din alte motive (jocuri PC/socializare online, etc.).
Sali de spectacole avem din belsug: sala primariei (fostul cinema galax, fostul cinema de la ialomita luat inapoi de primarie, sala consiliului judetean, casa de cultura). De ce nu sunt functionale toate daca dam pe afara de atata cultura? Iar referitor la sport...exista sali de sport, ex: in cartierul nordului, in slobozia noua, la stadionul municipal. Sunt pline "ochi"? 
Daca am fi avut echipe sportive foarte performante la nivel national/european as fi inteles necesitatea construirii unei sali adecvate, insa, in afara de scrima nu prea performeaza nimeni in sportul local.
Deci, astfel de investitii inutile dar foarte costisitoare ce motive au la baza? comisioanele, parandaraturile, sau ingamfarea edililor din oraselul sarac de tara? Ca sa-l parafrazez pe fostul primar: "noi de ce sa nu avem parcare subterana, suntem mai de la tara"? e, uite ca avem si parcare subterana: nefunctionala, inundata, prost facuta, mancatoare de bani continuu si pentru care ne-a indatorat pe multi ani!
Asa ca...ar fi bine sa avem edili responsabili, care sa faca ceea ce este neaparat nevoie si urgent, nu himere.
Nostradamus:
(7 Aprilie 2021, 19:52)
@Wally, inainte sa comentezi citeste ce am scris. Cred ca ai citit pe diagonala. Oricum ar fi, tu crezi ca noua sala va fi disponibila copiilor, sa ii distruga suprafata? Te inseli! Ea va fi destinata competitiilor oficiale (pe care nu le avem) si concertelor (asa a spus Mocioniu). Avem deja sala de sport, si nu au acces copiii in ea (doar juniorii de la club). Diferenta intre imaginatie si realitate e mare.
Marius:
(7 Aprilie 2021, 18:18)
Vrem apa potabilă!!!raportat la nr de locuitori, Slobozia se află pe primul loc în Europa la numărul de cazuri de cancer.Criminalilor!,ne onorați sistematic, si acum nu știți cum sa sifonati banul public prin proiecte nerealizabile.Sper din tot sufletul sa nu sa realizeze nimic din proiectul asta ,iar banii urbei sa se canalizeze la stația de tratare a apei,la drumuri fără cratere, la eliminarea mirosurilor grele (statia de epurare ),la starpirea tantarilor pe timpul verii,la întreținerea spațiilor verzi,etc. Cand toate aceste se vor fi realizat,atunci sa se construiască si sală multivalenta. Până atunci pe doritorii de mișcare ii invit politicos sa vina zilnic la pista de zgură a stadionului municipal sa faca miscare.sunt si aparate fitness în zona sălii de handbal.
WALY:
(7 Aprilie 2021, 17:03)
Proirctul este de peste 10 ani, dar prosti ca Nostradomus sau Mary nu l-au dorit. Lasati copii sa fie supraponderali sa nu faca sport, neterminatilor. Asi dori sa o vad treminata sala,.caci ru beau apa de la robinet de cand s-au forat puturile, era mai bie cand beati apa din Borcea cu toti rahati in ea?
Mai judecat si voi logic daca avrti cu ce!
Nostradamus:
(7 Aprilie 2021, 15:46)
@Răduță Aurelian-Constantin, primul pas ar fi cumpărarea unor mese de tenis în aer liber, pentru a mai da copiii jos din grăsimea acumulată în această perioadă de pandemie. 10 mese înseamnă 10.000 euro, o nimica toată pentru Primărie, și ar da un impuls sportului. Dar de aici nu ies paraândărături, de aceea nu se vor achiziționa. La fel cum nu se va face niciodata terenul de parkour pe care ți-l dorești. Trebuie să iasă un ban pe undeva cuiva, să se facă ceva. Acum înțelegi de ce toți primarii vor "proiecte"? Pentru că din "proiecte" se sifonează bani, și vorbim de o mulțime de bani (prin firmele prietenilor, care apoi cotizează înapoi pentru a mai primi și alte lucrări. Am auzit că ultimii foști primari și-ar fi construit vile în timpul mandatelor... dar probabil îmi închipui eu, nu cred că este adevărat, e doar lumea rea și invidioasă).

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Vineri 16 Apr 2021
233 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 3 4 6 8 9 10 336 337

AJOFM Ialomița: 5,04%, rata șomajului în ianuarie 2021

La sfârșitul lunii ianuarie 2021, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4732  șomeri (din care 2111 femei), rata șomajului fiind de 5,04%, cu 0 ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2021, 13:35
(380 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 39 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 11 martie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8539, cu 39 de cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2021, 13:25
(347 vizualizări - 0 comentarii)


Bazinul de Înot Didactic din Slobozia, închis din cauza COVID-19

Bazinul de Înot Didactic din Slobozia, închis din cauza COVID-19

Reprezentanții Clubului Sportiv Municipal Slobozia au decis să suspende activitatea Bazinului de Înot Didactic din oraș din cauza unui caz de COVID-19. O asistentă medicală care își desfășura activitatea ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2021, 10:25
(642 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Urziceni

În cursul zilei de miercuri, 10 martie a.c., 65 de efective de Ordine Publică, Poliție Rutieră și Investigații Criminale, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Ialomița precum și jandarmi ialomițeni ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2021, 10:20
(374 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni razie


Incendiu la o casă din Maia

Incendiu la o casă din Maia

Miercuri, 10 martie, a.c., în jurul orelor 21,30, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au fost solicitați să intervină în comuna Maia, pentru localizarea și lichidarea unui ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2021, 09:15
(279 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Maia incendiu


Slobozia: Mașină a Poliției, implicată într-un accident

Slobozia: Mașină a Poliției, implicată într-un accident

O mașină a Poliției a fost implicată într-un accident la Slobozia. Evenimentul s-a produs în dimineața zilei de miercuri, 10 martie a.c., în intersecția semaforizată din apropierea sediului BRD. În accident ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2021, 15:20
(1112 vizualizări - 1 comentariu)


Cegani: Incendiu din cauza unui scurtcircuit

Miercuri, 10 martie a.c., în jurul orei 9,15, pompierii militari din cadrul Stației de Pompieri Fetești au fost solicitați să intervină în satul Cegani/comuna Bordușani, pentru localizarea și lichidarea ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2021, 15:10
(477 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cegani incendiu


Grupul de Comunicare Strategică: 32 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 10 martie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8500, cu 32 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2021, 13:05
(472 vizualizări - 0 comentarii)


8

ANAF: Ghidul privind persoanele fizice care optează pentru plata contribuției de asigurari sociale și asigurări sociale de sănătate

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele fizice care vor să facă plăți opționale pentru contribuția la pensii sau dacă vor să fie asigurați în sistemul sanitar de stat ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2021, 12:05
(440 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Fetești

La Fetești, pompierii militari din cadrul Stației de Pompieri Fetești au fost solicitați marți, 9 martie 2021, în jurul orelor 19,05, să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2021, 09:40
(319 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Reîncepe calvarul la Slobozia: Start nou pentru lucrările de reabilitare a podului peste Ialomița

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța a anunțat că începând cu luni, 8 martie 2021, s-au reluat lucrările de reparații la podul peste râul Ialomița, situat pe drumul național DN21, km 89+66 ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2021, 17:10
(552 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Atenție, revin ninsorile!

Ialomița: Atenție, revin ninsorile!

Administrația Națională de Meteorologie a emis marți, 9 martie a.c., o atenționare Cod Galben de ninsori însemnate cantitativ, pentru perioada 10 martie 2021, ora 3,00-11 martie 2021, ora 6,00. Conform ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2021, 17:05
(465 vizualizări - 0 comentarii)


12

anunț

firmă de construcții
angajează lucrători
cu/fără experiență
pentru lucrări în județul Ialomița
-inginer constructor
-fierari-betoniști/dulgheri
-zidari/finisori etc

se oferă condiții de lucru optime
Relații suplimentare
la telefon 0754/093.656

9 Martie 2021, 15:20


Munteni Buzău: Locuință cuprinsă de flăcări

Munteni Buzău: Locuință cuprinsă de flăcări

În dimineața zilei de marți, 9 martie 2021, pompierii din Slobozia au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din comuna Munteni Buzău. În urma evenimentului a ars mobilierul din ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2021, 14:40
(390 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, 93 polițiști și 26 de polițiști locali au acționat pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul Stării de Alertă, precum și pentru prevenirea și limitarea infectării ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2021, 14:20
(382 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Dridu, Movilița și Fetești

Pompierii ialomițeni au intervenit luni, 8 martie a.c., pentru stingerea unor incendii de vegetație ce s-au manifestat pe raza localităților Dridu, Movilița și Fetești. În toate cazurile, flăcările au fost ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2021, 14:10
(347 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 47 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 9 martie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8468, cu 47 de cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2021, 13:45
(438 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmul care s-a împușcat la Centrala Nucleară Cernavodă locuia în Fetești

Gest șocant al unui jandarm care asigura paza la Unitatea Specială 1 a Centralei Nucleare din Cernavodă. Militarul de 43 de ani s-a împușcat în cap cu arma din dotare. Datele arată că acesta locuia în municipiul ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2021, 09:10
(863 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 9 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 8 martie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8421, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2021, 13:40
(426 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Anularea obligațiilor de plată accesorii

Administrația Județeană a Finațelor Publice Ialomița reamintește contribuabilii interesați că pot beneficia de anularea unor obligații bugetare accesorii, aferente obligațiilor bugetare principale restante ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2021, 11:40
(498 vizualizări - 0 comentarii)


Acoperișul unei locuințe din Țăndărei, în flăcări de la un coș de fum

Acoperișul unei locuințe din Țăndărei, în flăcări de la un coș de fum

În noaptea de duminică spre luni, 7/8 martie 2021, în jurul orei 1,30, pompierii militari din cadrul Gărzii de Pompieri Țăndărei au fost solicitați să intervină în Țăndărei pentru localizarea și lichidarea ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2021, 10:05
(378 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Alerga goală pușcă prin centrul orașului

Slobozia: Alerga goală pușcă prin centrul orașului

O tânără de 38 de ani din Slobozia a fost surprinsă alergând complet dezbrăcată în centrul Sloboziei. Tânăra a fost filmată de mai mulți trecători, imaginile făcând înconjurul internetului. Aceasta se află ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2021, 08:10
(3004 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 15 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 7 martie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8412, cu 15 cazuri mai mult față de ziua de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2021, 14:05
(476 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 21 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 6 martie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8397, cu 21 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2021, 13:20
(377 vizualizări - 0 comentarii)


Drăgoești: Autoritățile se pregătesc să carantineze localitatea

Din cauza ratei de incidență crescută înregistrată la nivelul comunității, comuna Drăgoești se pregătește să intre în carantină pentru 14 zile. O solicitare în acest sens a fost transmisă de către Direcția ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2021, 16:05
(467 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 28 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 5 martie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8376, cu 28 de cazuri mai mult față de ziua de joi ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2021, 13:50
(491 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive privind respectarea măsurilor de siguranță sanitară

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au desfășurat ample acțiuni privind modul în care populația respectă măsurile de siguranță sanitară. Astfel, au fost verificate 632 persoane, dintre care 19 ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2021, 12:05
(307 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia Nouă: Accident grav, cu șase victime

Slobozia Nouă: Accident grav, cu șase victime

Un grav accident rutier s-a petrecut în cartierul Slobozia Nouă, în dimineața zilei de vineri, 5 martie 2021. Din primele informații, se pare că vina pentru producerea evenimentului rutier i-ar aparține ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2021, 09:20
(1647 vizualizări - 4 comentarii)


DSVSA Ialomița: Focare active de Pestă Porcină Africană la Făcăeni

Într-o informare publică, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor precizează faptul că la data de 3 martie 2021, în localitatea Făcăeni, au fost identificate focare active de Pestă ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2021, 16:20
(383 vizualizări - 0 comentarii)


Dridu: Au încercat să scape de mașina pe care au accidentat-o

Doi tineri de 17 și 21 de ani au intrat în vizorul polițiștilor încercând să șteargă urmele accidentului în care au fost implicați. Totul a ieșit la iveală în seara zilei de 3 martie a.c., când aceștia ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2021, 16:05
(427 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Dridu accident


1 2 3 4 6 8 9 10 336 337
Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...