Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Acțiune preventivă a polițiștilor la Școala Gimnazială Platonești

Acțiune preventivă a polițiștilor la Școala Gimnazială Platonești

Elevii Școlii Gimnaziale Platonești au primit la ore vizita polițiștilor, care în cadrul proiectului «Școala Siguranței Tedi» au încercat să îi ajute pe copii, prin joc, să își însușească informații privind importanța respectării regulilor de circulație. Astfel, vineri, 11 iunie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Serviciului Rutier au desfășurat, în cadrul Școlii Gimnaziale Platonești, activități informativ-preventive privind siguranța rutieră. Polițiștii au prezentat aspecte privind siguranța copiilor pe stradă, acasă, la școală și în timpul liber, principalele reguli de siguranță rutieră și importanța respectării lor de către toți participanții la trafic. Proiectul are ca scop formarea unui comportament responsabil în trafic al copiilor, pentru ca, pe termen lung, numărul de accidente în care sunt implicați, să se reducă. «Școala Siguranței Tedi» este unul dintre cele mai ample programe educative derulate la nivel național care, prin joc, îi ajută pe elevi să își însușească informații noi și utile pentru creșterea siguranței lor în drum spre școală, în mediul on-line, atunci când sunt singuri acasă și în vacanță.

14 Iunie 2021, 15:10 (1204 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Acțiune preventiv-informativă a polițiștilor ialomițeni
Acțiune a polițiștilor feteșteni în zona școlilor

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Joi 26 Mai 2022
85 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 360 361 362 364 366 367 368 388 389

Fetești: «Șofer» fără permis

Marți, 27 aprilie, polițiștii feteșteni au depistat, pe o stradă din localitate, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 33 de ani din județul Harghita. Procedînd la legitimarea acestuia, ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 12:59
(19224 vizualizări - 0 comentarii)


1

Sărățeni: Au furat fier vechi din curțile oamenilor

Marți, 27 aprilie a.c., polițiștii din Sărățeni au fost sesizați de trei bătrîne din localitate despre faptul că, în seara zilei de 26 aprilie, trei persoane de sex masculin, pe care nu le cunosc, folosindu ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 12:57
(22051 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Infractor dus la pușcărie

În cursul zilei de marți, 27 aprilie, polițiștii din Urziceni au desfășurat activități pentru depistarea unui bărbat, de 26 de ani, din localitatea Bărbulești, pe numele căruia exista un mandat de executare ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 12:56
(24522 vizualizări - 0 comentarii)


3

Sancțiuni în trafic

Marți, 27 aprilie, timp de două ore, polițiștii rutieri din Slobozia și din cadrul Posturilor de Poliție arondate municipiului, au acționat în 9 filtre, în principalele puncte de acces la intrare și ieșire ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 12:56
(27189 vizualizări - 0 comentarii)


Crescătorii de ovine/caprine pot solicita subvenții

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunță că, în perioada 28 aprilie-31 mai 2010, crescătorii de ovine/caprine pot solicita Plata Națională Directă Complementară pentru sectorul zootehnie ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 12:55
(11969 vizualizări - 0 comentarii)


5

Slobozia: Transport ilegal de animale

Marți, 27 aprilie, polițiștii slobozeni aflați într-un filtru pe DN21 din municipiu, au depistat o autoutilitară cu numere de înmatriculare străine, la volanul căruia se afla un tînăr, de 22 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 12:54
(20105 vizualizări - 0 comentarii)


6

Urziceni: Copii la furat din autoturisme

În cursul nopții trecute, respectiv 27 spre 28 aprilie, o patrulă mixtă de siguranță publică a observat, pe o stradă din Urziceni, un grup de patru persoane care, la vederea autospecialei poliției, au fugit ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 12:53
(22887 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan fără permis

În cursul nopții de luni spre marți, respectiv 26 spre 27 aprilie, puțin după miezul nopții, o echipă mixtă de siguranță publică aflată în serviciul de patrulare pe raza municipiului Slobozia, a oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 12:51
(23085 vizualizări - 0 comentarii)


8

Săveni: Șofer beat, prins de polițiști

Un bărbat de 30 de ani, din comuna Săveni este cercetat penal de polițiști după ce acesta a fost depistat în cursul zilei de luni, 26 aprilie, conducînd pe DJ 201 un autoturism deși consumase băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 12:50
(13543 vizualizări - 0 comentarii)


9

Slobozia: Motociclist accidentat

La începutul săptămînii, luni, 26 aprilie, pe Bulevardul Unirii din Slobozia s-a produs un accident rutier în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unui tînăr de 18 ani, din localitate. Pe scurt ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 12:49
(20259 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: Hoți prinși de polițiști

Luni, 26 aprilie, polițiștii din Ciochina au fost sesizați de un localnic despre faptul că în perioada noiembrie 2009-25 aprilie 2010, persoane necunoscute i-ar fi sustras dintr-o fîntînă aflată în curtea ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 12:48
(22480 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 14:08
(11891 vizualizări - 0 comentarii)


12

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 13:54
(13384 vizualizări - 0 comentarii)


6 ialomițeni, judecați pentru trafic de minori

Șase persoane, dintre care una în stare de arest preventiv, au fost trimise în judecată pentru trafic de minori. Suspecții, prin violențe și amenințări, au exploatat din punct de vedere sexual mai multe ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 13:49
(19111 vizualizări - 0 comentarii)


Problema celor 6 loturi de teren atribuite de Primărie Episcopiei: PS Vincențiu invocă prefectului Teculescu Legea Cultelor

La scurt timp după publicarea pe site-ul nostru a articolului «Eu cînd vreau să fluier, fluier!/Prefectul Teculescu fluieră în Biserica Consiliului Local Slobozia», Preasfințitul Vincențiu ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 09:57
(20172 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 7000 de pachete de țigări, confiscate

Peste 7000 de pachete de țigări, confiscate

Peste 7000 de pachete de țigări, fără documente de proveniență, ce aveau aplicate timbre emise de autoritățile Republicii Moldova, au fost ridicate în vederea confiscării luni, 26 aprilie, de polițiștii ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 09:22
(20183 vizualizări - 0 comentarii)


Comunicat APIA: În atenția producătorilor de lapte

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește producătorilor de lapte că pot solicita, pînă la data de 30 aprilie 2010, acordarea cotelor din rezerva națională. Potrivit Ordinului nr. ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 05:51
(22796 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: A intrat cu mașina în stîlp

Duminică, 25 aprilie, pe raza comunei Traian, s-a produs un accident rutier soldat doar cu pagube materiale, provocat de un șofer aflat în stare avansată de ebrietate. Polițiștii au stabilit că în timp ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2010, 21:22
(25338 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Și-a amenințat vecina că o calcă cu mașina

Sîmbătă, 24 aprilie, agenții Postului de Poliție Făcăeni au fost sesizați prin 112, de către o localnică, de 37 de ani, despre faptul că vecinul său, aflat în stare de ebrietate, a amenințat că o va accidenta ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2010, 21:22
(20705 vizualizări - 3 comentarii)


Fetești: Mai multe mașini avariate din cauza unui șofer băut

În noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 24 spre 25 aprilie a.c., agenții Biroului Rutier Fetești au fost sesizați că pe Strada Călărași, din municipiu, s-a produs o tamponare în care au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2010, 21:22
(20381 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La furat dintr-o școală

În cursul dimineții de sîmbătă, 24 aprilie, Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată de directorul unei școli din localitate, despre faptul că în cursul nopții de 23 spre 24 aprilie, persoane necunoscute ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2010, 21:21
(23189 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiuni pentru siguranța publică

În noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 24 spre 25 aprilie, polițiștii slobozeni au organizat o acțiune în colaborare cu efective din cadrul Inspectoratului Județean al Jandarmeriei și ale Serviciului ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2010, 21:21
(22139 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Hoți prinși de polițiști

Sîmbătă, 24 aprilie, polițiștii din Bordușani au fost sesizați de către o localnică, de 65 de ani, despre faptul că în noaptea anterioară, persoane necunoscute i-au furat din curtea locuinței și dintr-o ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2010, 21:20
(24065 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Viteza face victime

Duminică, 25 aprilie, polițiștii din Urziceni au fost sesizați prin 112, despre producerea unui accident de circulație. Accidentul s-a produs pe DJ203B, pe raza localității Gîrbovi, și s-a soldat cu vătămarea ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2010, 21:20
(22259 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi aplicate de polițiștii din Urziceni și Fierbinți-Tîrg

Sîmbătă, 24 aprilie, polițiștii din Urziceni au acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice, pentru prevenirea faptelor cu violență, a furturilor din buzunare, de și din auto, a comerțului ilicit ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2010, 21:19
(18602 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Beat la volan

O echipă de siguranță publică ce acționa pe raza municipiului Urziceni a oprit pentru control, duminică, 25 aprilie, un autoturism înmatriculat în Spania, la volanul căruia se afla un localnic, de 35 de ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2010, 21:18
(26423 vizualizări - 0 comentarii)


264 locuri vacante pentru 1100 de persoane fără loc de muncă

Vineri, 23 aprilie a.c., la nivel național s-a desfășurat Bursa generală a locurilor de muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Evenimentul s-a desfășurat și la nivel ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2010, 09:10
(19853 vizualizări - 0 comentarii)


O mașină a luat foc la Făcăeni, acoperișul unei case a fost mistuit de flăcări la Condeești

Sîmbătă, 24 aprilie, autoutilitara unui cetățean din comuna Făcăeni a fost cuprinsă de flăcări ca urmare a unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect sau izolat necorespunzător. Pompierii ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2010, 09:10
(21728 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Scuterul a fost acroșat de un autobuz

Vineri, 23 aprilie, pe 112, Poliția a fost sesizată despre faptul că pe Strada Călărași, din Fetești, un cetățean care se deplasa cu un moped a fost lovit de un autobuz. La fața locului s-a deplasat un ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2010, 05:30
(22130 vizualizări - 0 comentarii)


Balaciu: Minor la volanul autoturismului bunicii

În cursul nopții de joi spre vineri, respectiv 22 spre 23 aprilie a.c., în jurul orei 00,20, polițiștii din Balaciu au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Ialomița. În urma legitimării ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2010, 05:29
(23082 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 360 361 362 364 366 367 368 388 389
Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...