Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Au apărut primele nume noi

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia

Au apărut primele nume noi

Încă de la finalul sezonului trecut, la Unirea Slobozia se anunța o bogată campanie de achiziții. Primele nume noi au fost deja dezvăluite, într-o apariție televizată, de antrenorul Adrian Mihalcea. Doi dintre noii jucători ai Unirii vin de la Farul Constanța. Antonio Cruceru este mijlocaș central ofensiv, are 25 de ani și a fost unul dintre oamenii importanți ai marinarilor în stagiunea trecută. Cruceru a marcat 5 goluri pentru Farul, unul dintre acestea chiar în poarta Unirii. Al doilea jucător venit de la Farul este mijlocașul stânga Răzvan Greu. Acesta a marcat un gol pentru constănțeni în precedentul sezon, iar în trecut a mai jucat la «U» Cluj, Botoșani și Sepsi.

Coadă pentru defensivă Un alt jucător nou al Unirii vine de la ASU Poli Timișoara. Este vorba de Ionuț Coadă, 23 de ani, venit să întărească defensiva. Poate juca atât fundaș central, cât și mijlocaș la închidere. Fundașul stânga Dănuț Mihai are 20 de ani și vine din Liga a III-a, de la Metalul Buzău. Va fi una dintre soluțiile pentru acoperirea postului rezervat jucătorului născut în 2001. «Cu siguranță, vom mai aduce jucători... Am ca obiectiv și chiar promit să nu mai avem emoții în viitorul campionat!» a punctat Mihalcea. Pe lângă cei nominalizați de antrenor, Unirea s-a mai înțeles cu atacantul central Sebastian Ivan, 24 de ani, ultima dată la CS Mioveni. Și staff-ul tehnic s-a îmbogățit prin cooptarea preparatorului fizic Bogdan Hetco, venit de la prim-divizionara Academica Clinceni.

16 Iunie 2021, 15:30 (5549 vizualizări - 3 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Mihai Adascalitei :
(23 Iunie 2021, 15:17)
Buna ziua ! Comentariul de mai sus nu este al meu ! Cineva s a dat drept (eu Adascalitei) in primul rând are foarte multe greșeli de ortografie ! In al doilea rând are și un sâmbure de adevăr :)) dar trecem peste , nu sunt genul sa ma prestez la așa ceva ! Le urez multă bafta celor de la Slobozia , ma bucur ca am putut sa ii ajut la îndeplinirea obiectivului ! Si faptul ca eu nu mai sunt la echipa Slobozia este alegerea mea din diferite motive ! Multă bafta !!!
Atletico Textila:
(22 Iunie 2021, 17:05)
Oricum sanse nu prea se dau la echipa, preferă sa aducă "fotbaliști" din alte părți in loc sa dea si încredere celor care au pus umărul ca echipa asta sa fie in Liga 2, dar asa a fost mereu la Unirea unii trag si altii...
Adascalitei:
(21 Iunie 2021, 20:33)
Bai mihalcea veziti de treaba ta cu nu mai dat tu afara nu mam inteles eu cu ti ne la contract cand un jucator nou primeste un salariu de 90 milioane pe luna si tu vrei sa imi dai 48 stai tu si joaca cu relatile tale asa vei proceda cu toti dasta am si plecat ca daca vream stateam la echipa (ADASCALITEI)

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
23 Mar 2025
104 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Acțiunea SIGURANȚA continuă

În baza Planului de acțiune SIGURANȚA, polițiștii ialomițeni au desfășurat în ultimele 24 de ore 8 acțiuni, în cinci zone, acțiuni la care au participat 45 de polițiști, 9 jandarmi și 8 alte forțe. În cadrul ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 07:49
(27829 vizualizări - 0 comentarii)


Flagrant DGA: Prins în flagrant după ce a încercat să mituiască un polițist

Flagrantul a fost realizat urmare a unui denunț formulat de un polițist din cadrul Postului de Poliție Ciulnița, marți, 18 martie a.c., cetățeanul, în timp ce încerca să-l mituiască pe agentul de poliție ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2010, 12:48
(28656 vizualizări - 0 comentarii)


Artă populară și tradiție folclorică  la Miloșești

Artă populară și tradiție folclorică la Miloșești

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, în colaborare cu Primăria Miloșești și Căminul cultural Miloșești organizează joi, 25 martie 2010, ora 15.00 manifestarea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2010, 10:54
(33836 vizualizări - 0 comentarii)


157 de ialomițeni s-au înscris pentru locurile de muncă din Danemarca

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a organizat în data de 10 martie 2010, la Ploiești, o selecție de persoane pentru munca în agricultură în Danemarca, selecție în cadrul căreia au fost oferite ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2010, 10:49
(24764 vizualizări - 0 comentarii)


Ponta l-a bătut pe Ciupercă în cuie: «Alegerile de la Ialomița au fost statutare!»

După vizita fulger în localitatea Traian, Victor Ponta, președintele PSD a organizat o întrunire, la fel de fulger, cu membrii partidului la sediul din Slobozia. Însoțit de secretarul general al partidului ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 19:24
(16364 vizualizări - 0 comentarii)


Băut la volan

Miercuri, 17 martie a.c., polițiștii rutieri au depistat în trafic, pe raza localității Jilavele, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 45 de ani, din comuna Balaciu. Polițiștii au procedat ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 16:30
(31707 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere

Acțiunile polițiștilor rutieri din ultimele 24 de ore au vizat atît depistarea și sancționarea cu fermitate a celor care nu respectă regulile de circulație, cît și asigurarea unui trafic fluent.
Astfel ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 16:28
(14551 vizualizări - 0 comentarii)


Pistol cu aer comprimat, deținut ilegal

Miercuri, 17 martie a.c., cadrele Serviciului Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase, în timpul desfășurării unei acțiuni pentru depistarea persoanelor care dețin arme fără a avea acest drept, au identificat ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 16:26
(27312 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Poliției Române, sărbătorită de polițiștii ialomițeni în mijlocul cetățenilor

Sărbătorită în fiecare an la data de 25 martie, Ziua Poliției Române va fi marcată la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița printr-un program de activități de apropiere a cetățeanului ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 16:16
(15165 vizualizări - 0 comentarii)


Un singur ialomițean selectat pentru muncă în agricultură în Marea Britanie

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a organizat în data de 18 februarie 2010, la Bistrița, o selecție de persoane pentru muncă în agricultură în Marea Britanie, selecție în cadrul căreia au ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 16:10
(17919 vizualizări - 0 comentarii)


Persoană imobilizată într-un scaun cu rotile, transportată de pompieri

În cursul zilei de miercuri, 17 martie a.c., pompierii din cadrul Detașamentului Slobozia s-au deplasat, la solicitarea Serviciului de Ambulanță, pe strada M. Eminescu din localitate pentru a transporta ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 16:05
(19303 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o firmă din Slobozia

Miercuri, 17 martie 2010, în jurul orei 15.10, la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost anunțată izbucnirea unui incendiu la sediul unei firme din Slobozia. Pompierii militari s ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 16:05
(15910 vizualizări - 0 comentarii)


L-a tîlhărit în scara blocului

Un tînăr în vîrstă de 26 de ani, din Slobozia, recidivist, a fost încarcerat în arestul Inspectoratului în cursul zilei de marți, 16 martie a.c., după ce instanța a emis pe numele său un mandat de arestare ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 17:12
(17443 vizualizări - 0 comentarii)


Cristina Pocora: «Dormiți liniștiți, Guvernul Boc veghează la banii dumneavoastră!»

Cristina Pocora: «Dormiți liniștiți, Guvernul Boc veghează la banii dumneavoastră!»

«Guvernul Boc s-a transformat într-un FNI. Toți băgăm bani în el, cîștigă, însă, doar cine trebuie!» își începe pledoaria de opozant deputatul PNL Cristina Pocora. «Guvernul Boc, însă, ca un adevărat F ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 14:18
(15627 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Ungaria, identificat de polițiștii ialomițeni

Autoturism furat din Ungaria, identificat de polițiștii ialomițeni

Marți, 16 martie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de rutină pe raza municipiului Slobozia, ocazie cu care a fost depistat în trafic un autoturism ce figura furat din Ungaria. Mașina, condusă ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 13:31
(27504 vizualizări - 0 comentarii)


Tînăr din Ograda, încarcerat

Marți, 16 marti, polițiștii din Ograda au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Infractorul, un tînăr de 25 de ani, din localitatea Ograda, are de executat o pedeapsă cu privare ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 13:27
(17839 vizualizări - 0 comentarii)


A dat cu căruța peste un copil

Marți, 16 martie a.c., Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată despre faptul că pe drumul comunal din Bordușani s-a produs un accident rutier, soldat cu vătămarea corporală a unui minor de 7 ani. ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 13:27
(18004 vizualizări - 0 comentarii)


Tînărul acuzat de comiterea a șase infracțiuni, arestat

Bărbatul de 30 de ani, reținut de polițiști luni, 15 martie a.c., pentru comiterea a șase infracțiuni, a fost prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Fetești cu propunere de arestare preventivă. ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 13:26
(16330 vizualizări - 0 comentarii)


Radieri, dizolvări și suspendări de firme pe bandă rulantă

Criza economică continuă într-un ritm alarmant să elimine societățile comerciale din viața economică a județului. Unul dintre principalele efecte ale acestui fenomen incontrolabil este o rată a șomajului ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 11:28
(24476 vizualizări - 0 comentarii)


Sfîrșit de săptămînă încărcat de evenimente culturale

Palatul Copiilor din Slobozia găzduiește, la finalul săptămînii, respectiv în perioada 20-21 martie a.c., un inedit eveniment cultural. «Francofolies 2010»-concurs județean de teatru francofon, concurs ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 10:18
(22227 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși în flagrant la furat de fier vechi

La începutul săptămînii, luni, 15 martie 2010, Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată, prin 112, de un bărbat, paznic la o firmă din localitate, despre faptul că în zona unei foste societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 09:12
(19192 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis, la volan

Luni, 15 martie a.c., polițiștii feteșteni au depistat un tînăr, de 18 ani, din Călărași, în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate, deși nu poseda permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 07:28
(21529 vizualizări - 0 comentarii)


Minori, infractori de ocazie

Polițiștii orașului Țăndărei au identificat pe șoseaua București, din localitate, doi minori, de 11, respectiv 14 ani, care se deplasau cu un atelaj hipo. După oprirea și verificarea atelajului, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 06:22
(20112 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 18:29
(16103 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 18:18
(13184 vizualizări - 0 comentarii)


170 de locuri pentru arma «pompieri»

Ministerul Administrației și Internelor lansează programele de promovare, recrutare și selecționare a candidaților pentru admiterea în instituțiile militare de învățămînt. Începînd cu data de 15 martie ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 13:18
(14489 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Sărulești-Călărași

Efective din cadrul Poliției Municipiului Urziceni, ale posturilor de poliție limitrofe, precum și cele ale Serviciului Intervenție Rapidă Ialomița și Inspectoratului de Poliție al Județului Călărași au ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 11:16
(15014 vizualizări - 0 comentarii)


Arme deținute ilegal, confiscate

Polițiștii au acționat în cursul zilei de luni, 15 martie a.c., în vederea depistării celor care dețin ilegal arme. Astfel, au fost depistați doi bărbați, în vîrstă de 34, respectiv 24 de ani, ambii din ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 10:42
(15074 vizualizări - 0 comentarii)


Tînăr cu șase infracțiuni la activ, reținut de polițiști

În cursul zilei de luni, 15 martie a.c., polițiștii ialomițeni au dispus reținerea pe bază de ordonanță pentru 24 de ore a unui bărbat în vîrstă de 30 de ani, din comuna Sudiți, acuzat de comiterea a șase ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 10:18
(12948 vizualizări - 0 comentarii)


Prins în flagrant la furat

Sâmbătă seara, 13 martie a.c., în jurul orei 19.00, o echipă de siguranță publică mixtă, formată dintr-un polițist și un jandarm, a surprins, în flagrant, un bărbat în vîrstă de 31 de ani, din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 10:16
(17181 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...