Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Au apărut primele nume noi

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia

Au apărut primele nume noi

Încă de la finalul sezonului trecut, la Unirea Slobozia se anunța o bogată campanie de achiziții. Primele nume noi au fost deja dezvăluite, într-o apariție televizată, de antrenorul Adrian Mihalcea. Doi dintre noii jucători ai Unirii vin de la Farul Constanța. Antonio Cruceru este mijlocaș central ofensiv, are 25 de ani și a fost unul dintre oamenii importanți ai marinarilor în stagiunea trecută. Cruceru a marcat 5 goluri pentru Farul, unul dintre acestea chiar în poarta Unirii. Al doilea jucător venit de la Farul este mijlocașul stânga Răzvan Greu. Acesta a marcat un gol pentru constănțeni în precedentul sezon, iar în trecut a mai jucat la «U» Cluj, Botoșani și Sepsi.

Coadă pentru defensivă Un alt jucător nou al Unirii vine de la ASU Poli Timișoara. Este vorba de Ionuț Coadă, 23 de ani, venit să întărească defensiva. Poate juca atât fundaș central, cât și mijlocaș la închidere. Fundașul stânga Dănuț Mihai are 20 de ani și vine din Liga a III-a, de la Metalul Buzău. Va fi una dintre soluțiile pentru acoperirea postului rezervat jucătorului născut în 2001. «Cu siguranță, vom mai aduce jucători... Am ca obiectiv și chiar promit să nu mai avem emoții în viitorul campionat!» a punctat Mihalcea. Pe lângă cei nominalizați de antrenor, Unirea s-a mai înțeles cu atacantul central Sebastian Ivan, 24 de ani, ultima dată la CS Mioveni. Și staff-ul tehnic s-a îmbogățit prin cooptarea preparatorului fizic Bogdan Hetco, venit de la prim-divizionara Academica Clinceni.

16 Iunie 2021, 15:30 (5462 vizualizări - 3 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Mihai Adascalitei :
(23 Iunie 2021, 15:17)
Buna ziua ! Comentariul de mai sus nu este al meu ! Cineva s a dat drept (eu Adascalitei) in primul rând are foarte multe greșeli de ortografie ! In al doilea rând are și un sâmbure de adevăr :)) dar trecem peste , nu sunt genul sa ma prestez la așa ceva ! Le urez multă bafta celor de la Slobozia , ma bucur ca am putut sa ii ajut la îndeplinirea obiectivului ! Si faptul ca eu nu mai sunt la echipa Slobozia este alegerea mea din diferite motive ! Multă bafta !!!
Atletico Textila:
(22 Iunie 2021, 17:05)
Oricum sanse nu prea se dau la echipa, preferă sa aducă "fotbaliști" din alte părți in loc sa dea si încredere celor care au pus umărul ca echipa asta sa fie in Liga 2, dar asa a fost mereu la Unirea unii trag si altii...
Adascalitei:
(21 Iunie 2021, 20:33)
Bai mihalcea veziti de treaba ta cu nu mai dat tu afara nu mam inteles eu cu ti ne la contract cand un jucator nou primeste un salariu de 90 milioane pe luna si tu vrei sa imi dai 48 stai tu si joaca cu relatile tale asa vei proceda cu toti dasta am si plecat ca daca vream stateam la echipa (ADASCALITEI)

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Feb 2025
143 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Informare privind deconturile negative de TVA

«Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că a fost aprobată o nouă procedură pentru soluționarea deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adaugată cu opțiune de ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2010, 10:55
(16525 vizualizări - 0 comentarii)


Deșeurile, în atenția Prefecturii Ialomița

În perioada, 3-20 februarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, specialiști din cadrul Gărzii de Mediu și comisari ai Gărzii Financiare au desfășurat controale la nivelul ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2010, 10:12
(12896 vizualizări - 0 comentarii)


Capota s-a ridicat în mers, iar mașina s-a izbit de un tir

În cursul dimineții de luni, 1 martie a.c., în jurul orei 8.30, polițiștii rutieri au fost sesizați despre faptul că un tînăr de 20 de ani, din Slobozia, ce se deplasa la volanul unui autoturism din direcția ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2010, 16:16
(12412 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni de prevenire și combatere a infracționalității

Efective sporite de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au participat în acest sfîrșit de săptămînă la mai multe acțiuni organizate pe raza județului, continuînd astfel acțiunile specifice pentru creșterea ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2010, 16:15
(12953 vizualizări - 0 comentarii)


Sancționat contravențional pentru ședere ilegală pe teritoriul României

Polițiștii au depistat în zona Popasului Sinești un cetățean moldovean, în vîrstă de 33 de ani, intrat în România la data de 16 august 2009, în baza unei vize de scurtă ședere în scop de vizită.
Străinul ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2010, 20:00
(12533 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan

Pe Calea București din Urziceni a fost depistat un bărbat, în vîrstă de 32 de ani, din comuna Ion Roată, în timp ce conducea autoturismul proprietate aflîndu-se în stare de ebrietate. La testarea cu aparatul ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2010, 19:58
(12533 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar penal pentru nerespectarea drepturilor de autor

În cadrul unui control la o discotecă din comuna Coșereni, aparținînd unei societăți comerciale cu sediul social în București, polițiștii au constatat că era difuzată muzică ambientală prin intermediul ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2010, 19:57
(10832 vizualizări - 0 comentarii)


Planul de acțiune SIGURANȚA (II)

În baza planului comun de acțiune SIGURANȚA, în noaptea de 27/28 februarie a.c., la nivelul județului s-au desfășurat mai multe acțiuni în sistem integrat la care au participat efective ale Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2010, 19:54
(12271 vizualizări - 0 comentarii)


A vrut să se spînzure

Un cetățean din comuna Perieți a sesizat vineri, 26 februarie a.c., că un bărbat de 33 de ani, din localitate, se află în podul casei sale intenționînd să se spînzure. Deplasîndu-se la fața locului, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2010, 11:09
(11249 vizualizări - 0 comentarii)


A intrat cu mașina în pom

În apropierea municipiului Slobozia s-a produs un accident rutier cu o victimă. Pe scurt, vineri, 26 februarie 2010, în timp ce o femeie de 43 de ani, domiciliată în București, conducea un autoturism din ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2010, 11:07
(8404 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în mediul rural

Agenții Posturilor de Poliție Andrășești, Albești, Buești, Ciochina, Munteni Buzău, Reviga și Colelia, în colaborare cu o grupă de luptători ai Serviciului de Intervenție Rapidă au desfășurat acțiuni comune ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2010, 11:07
(12208 vizualizări - 0 comentarii)


Încarcerat

Polițiști din cadrul structurilor Urziceni, Bărcănești și Axintele au acționat pe raza celor două comune, ocazie cu care, în satul Horia, au depistat un bărbat de 39 de ani, din localitate, pe numele căruia ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2010, 11:05
(13971 vizualizări - 0 comentarii)


15000 de pachete de țigări, confiscate

Pe DN2, în parcarea aflată pe raza comunei Sinești, au fost depistați doi bărbați care transportau, fiecare cu cîte un autoturism, mai multe pachete de țigări fără documente legale de proveniență.
...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2010, 14:04
(15197 vizualizări - 0 comentarii)


Pistoale deținute ilegal

În incinta unui local public situat pe DN 2 în municipiul Urziceni, punct de lucru aparținînd unei societăți comerciale din Capitală, au fost depistați trei bărbați, în vîrstă de 23, 26, respectiv 35 de ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2010, 14:03
(13409 vizualizări - 0 comentarii)


Beți la volan

Pe strada Digului, din Țăndărei, a fost depistat un localnic, în vîrstă de 31 de ani, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în străinătate, aflîndu-se sub influența băuturilor alcoolice. La testarea ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2010, 13:45
(12673 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecți de furt, identificați

În ultimele 24 de ore au fost identificați doi bărbați, în vîrstă de 53, respectiv 29 de ani, ambii domiciliați în Amara, suspectați că în perioada noiembrie 2009-februarie 2010 au sustras dintr-o locuință ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2010, 13:37
(15933 vizualizări - 0 comentarii)


Planul de acțiune SIGURANȚA

Începînd de vineri, 26 februarie a.c., la nivel național a fost declanșată acțiunea «SIGURANȚA», ce are drept scop implicarea a cît mai multe forțe de ordine în zonele cu risc criminogen, prinderea în flagrant ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2010, 13:32
(15783 vizualizări - 0 comentarii)


A plecat după ce a accidentat un pieton

În cursul zilei de joi, 25 februarie, în jurul orei 15.30, pe raza localității Buești s-a produs un accident de circulație din care a rezultat vătămarea unei persoane. Victima, o femeie de 37 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2010, 13:24
(16427 vizualizări - 0 comentarii)


Lovită de mașină pe trecerea de pietoni

Joi, 25 februarie, o femeie de 49 de ani din comuna Movila a fost victima unui accident rutier. Pe scurt, în timp ce conducea un autoturism, un bărbat, de 38 de ani, din Fetești nu a acordat prioritate ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2010, 13:23
(18705 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune comună polițiști-jandarmi

În data de 25 februarie, pe raza comunelor Mihail Kogălniceanu și Gura Ialomiței, în baza unui plan comun de acțiune, efective ale Poliției Orașului Țăndărei și Inspectoratului Județean de Jandarmi au acționat ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2010, 13:21
(16863 vizualizări - 0 comentarii)


Școlile din Fetești și Urziceni, în atenția polițiștilor

Joi, 25 februarie, polițiștii au desfășurat activități preventive în incinta și în zona adiacentă unităților de învățămînt, avînd ca obiectiv prioritar creșterea gradului de siguranță a elevilor. Acțiunile ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2010, 13:20
(14680 vizualizări - 2 comentarii)


AJOFM organizează cursuri de formare

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă organizează în anul 2010 mai multe cursuri de formare profesională. Potrivit reprezentanților instituției, șomerii sau persoanele interesate se pot înscrie ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2010, 08:42
(19292 vizualizări - 0 comentarii)


Fermierii pot depune cererile pentru sprijinul pe suprafață

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură lansează luni, 1 martie 2010, campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață. Pentru a beneficia de sprijinul ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2010, 07:16
(14732 vizualizări - 0 comentarii)


Sînge donat de jandarmi

Miercuri, 24 februarie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a primit un apel umanitar din partea Poliției Slobozia, pentru ajutorarea mamei unui agent care are nevoie urgentă de o transfuzie ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 18:32
(16112 vizualizări - 0 comentarii)


Restanțieri la eliberarea sau preschimbarea actelor de identitate

Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Ialomița face apel la ialomițeni în vederea verificării termenului de valabilitate al actului de identitate. În cazul în care se constată că termenul de valabilitate ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 17:30
(14216 vizualizări - 0 comentarii)


La volan cu permisul suspendat

În cursul zilei de miercuri, 24 februarie a.c., polițiștii feteșteni l-au depistat pe un tînăr, de 19 ani, din Făcăeni, în timp ce conducea un autoturism, avînd dreptul de a conduce suspendat. Pe numele ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 14:49
(15661 vizualizări - 0 comentarii)


Radare, amenzi, permise suspendate

Polițiștii rutieri au acționat în ultimele 24 de ore pe arterele județului pentru creșterea gradului de siguranță în traficul rutier. Acțiunile polițiștilor au vizat atît depistarea și sancționarea cu fermitate ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 14:37
(13321 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți arestați

Miercuri, 24 februarie a.c., în jurul orei 10.00, agenții Postului de Poliție Gheorghe Lazăr au fost sesizați de un bărbat de 43 de ani, din Slobozia, despre faptul că, în cursul nopții, persoane necunoscute ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 14:31
(14953 vizualizări - 0 comentarii)


4 persoane urmărite, din care una internațional, depistate de polițiști

În ultimele 24 de ore, în cadrul acțiunilor desfășurate de polițiștii din structurile de investigații criminale, au fost identificate și reținute 4 persoane urmărite.
Astfel, în baza unui mandat european ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 14:22
(11535 vizualizări - 0 comentarii)


Microbuzele școlare, în atenția autorităților

Folosirea microbuzelor școlare în alte scopuri decît în a transporta elevii a devenit o obișnuință. Adesea mașinile sînt folosite în campaniile electorale sau în interesul personal, după bunul plac al autorităților ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 08:42
(10346 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@stan în Țările europene plătesc pensii ialomițenilor Mary în Regulament nou pentru administrarea parcărilor de reședință Mary în Epurarea necorespunzătoare a apelor uzate, în atenția autorităților ialomițene O fostă colegă în Bani europeni pentru modernizarea a 12 licee tehnologice și școli profesionale din Ialomița vladescu în Epurarea necorespunzătoare a apelor uzate, în atenția autorităților ialomițene spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 5 februarie 2025 @1997wolf în Regulament nou pentru administrarea parcărilor de reședință @1997wolf în Regulament nou pentru administrarea parcărilor de reședință Silviu în Regulament nou pentru administrarea parcărilor de reședință stan în Țările europene plătesc pensii ialomițenilor Comunitarii în Regulament nou pentru administrarea parcărilor de reședință Vighi în Peste 35 mii de ialomițeni au primit îngrijiri medicale la UPU Slobozia Andrei în Regulament nou pentru administrarea parcărilor de reședință Zona central în Regulament nou pentru administrarea parcărilor de reședință 1997wolf în Regulament nou pentru administrarea parcărilor de reședință unirist în În derivă Cetățean în Conferință Extraordinară a PSD Ialomița pentru susținerea lui Crin Antonescu la Președinția României Adrian în Regulament nou pentru administrarea parcărilor de reședință apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 5 februarie 2025 [email protected] în Proiectele Primăriei Amara pentru 2025

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...