Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Agenția Domeniilor Statului a concesionat «terenul de sub vie»

În Ialomița

Agenția Domeniilor Statului a concesionat «terenul de sub vie»

La începutul lunii mai a acestui an, Agenția Domeniilor Statului a scos la licitație publică, în vederea concesionării, o suprafață de aproximativ 45 ha teren, aflată în trecut în exploatarea Agromixta SA Ograda. Instituția a încălcat procedura și a omis să precizeze în documentele oficiale faptul că respectiva suprafață are o altă categorie de folosință decât cea de teren arabil. Pe cele aproximativ 45 ha a existat cultivată în trecut viță de vie... Pentru a nu ridica suspiciuni cu privire la încălcarea procedurilor în vigoare, funcționarii ADS au precizat în documentele oficiale faptul că suprafața este, de fapt, «teren de sub vie».

Via de «aur» a ADS Cele aproximativ 45 de hectare pe care Agenția Domeniilor Statului le-a concesionat prin licitație publică se află pe teritoriul administrativ al comunei Mărculești și au făcut parte din patrimoniul fostei Agromixta SA Ograda. În trecut, pe această suprafață a existat o cultură de viță de vie, însă în urmă cu 8 ani via a fost îndepărtată de pe teren. Deși, fizic, via nu mai există în prezent pe această suprafață, ea a rămas în documentele oficiale ale Agenției Domeniilor Statului. În momentul în care au scos la licitație suprafața de aproximativ 45 ha în vederea concesionării, oficialii ADS au omis să precizeze categoria de folosință a terenului, conform documentelor pe care aceștia le dețin. Potrivit legilor în vigoare, obligația ADS era aceea de a oferi detalii cu privire la adevărata categorie de folosință a suprafeței, așa cum este prevăzută în documente. Astfel, pentru a șterge urma acestei erori, funcționarii instituției au stabilit că terenul face parte din categoria de folosință «teren de sub vie». Și cum o problemă nu vine niciodată singură, o altă serie de documente arată că Agenția Domeniilor Statului nu a făcut demersuri pentru a transforma această suprafață în teren agricol. Concret, reprezentanții ADS trebuiau să îndeplinească o serie de proceduri interne astfel încât «terenul de sub vie» să devină, într-adevăr, teren arabil.

Terenul a fost adjudecat
În ciuda problemelor sesizate și încălcării procedurilor interne, Agenția Domeniilor Statului a concesionat «terenul de sub vie». Câștigătorul este obligat să plătească o redevență anuală care echiva­lează cu prețul a 2659 kg de grâu/ha. Mai mult decât atât, în contractul de concesiune, concesionarii sunt obligați să efectueze investiții pentru dezvoltarea exploatației și reînființarea culturii de viță de vie. Până la închiderea ediției, niciunul dintre oficialii ADS nu a putut oferi explicații cu privire la această situație.

17 Iunie 2021, 07:55 (2045 vizualizări - 9 comentarii)

Comentariile cititorilor:


@Celularu:
(18 Iunie 2021, 18:53)
Se pare ca e "cerata" si tastatura "celuarului" tau. "Harfa" mea e de absolvent de Univ .Tehnica(promotia1975) iar prima postare (@ADS)de pe aceasta pagina imi apartine. Asa ca, vezi cum faci cu cotetul..
Celularu:
(18 Iunie 2021, 13:24)
@stefania o fii cerata cu lb. Romana dar in esenta a punctat la obiect. @stefania poate tastatura celuarului evinovata, cateodata o mai ia razna. Ai sarit si tu cu harfe de profesor sau de militian. Mars la cotet, coruptule cu inima de hot.
@stefania:
(18 Iunie 2021, 09:53)
Intelegem ca esti tare catranita dar cu limba romana ce-ai avut?
Un nene:
(18 Iunie 2021, 08:56)
Cine a scris acest articol ar trebui sa mai citească, sa se mai documenteze despre ceea ce înseamnă agricultură și categoriile de teren. A aruncat niste cuvinte și gata concluzia, o instituție a statului este in culpa. In plus dacă a fost adjudecat înseamnă că tânărul fermier a acceptat condițiile. Nu l a obligat nimeni sa preia acel teren.
AGRICULTOR:
(17 Iunie 2021, 22:11)
NU SE POATE ASA CEVA SUNTEM DE RASUL LUMII ,AM FOST ADMIS LA CONCESIONAREA UNEI SUPRAFETE DE 48 HA LA MANASIA ,TEREN NECULTIVAT DE 30 DE ANI ,TEREN CU DESTINATIE AGRRICOLA PENTRU TANAR FERMIER ,INGINER AGRICOL ,DAR  PANA LA LICITACIE MI SA TRANSMIS DE LA ADS CA ,DACA O SA FIU CASTIGATOR TREBUIE SA REINFIINTEZ CULTURA DE VITA DE DE VIE PE UN TEREN CARE TREBUIE DEFRISAT ,NEFOLOSIT DE 30 DE ANI , TEREN PE CARE ATENTIE STATUL ROMAN NU A INCASAT NIMIC IN ACEASTA PERIOADA. ASA CA AM RENUNTAT SA MA LUPT CU ACEST SISTEM BONLAV .ASA INTELEG EI SPRIJIN PENTRU TINERI FERMIERII ,,, RUSINE,,
stefania:
(17 Iunie 2021, 19:02)
HOTIA SI CORUPTIA DIN IALOMITA A INTRECUT ORICARE ALT JUDET DIN ROMANIA, NICAIERI IN ROMNIA NU INTALNESTI ATAT BANDITISM, JUDECATORII, PROCURORII, POLITISTI SUNT MANA IN MANA CU HOTII SI CORUPTII. MAFIE IN ADEVARATUL SENS. NU EXISTA INSTITUTIE A STATULUI CARE SA NU FIE SUBJUGA DE CLANURI FORMATE DIN MEMBRI UNOR FAMILII. CĂ IN SITUATIA CE PREZENTATI VOI PRESA NU I FII ASA MA INDOIESC, CA IN SPATELE AFACERII ASTEA SA NU EXISTE MEMBRI UNEI, UNOR FAMILII. DE VAZUT LA ADS CATI ANGAJATI SUNT NEAMURI INTRE EI. UITATI-VĂ IN PRIMARII, CATI SUNT RUDE INTRE EI. DEFIINTATE URGENT ACESTE CUIBURI DE PLOJNITE CARE SUG BANII ROMANILOR, FRECAND MENTA. POLITIA, PROCURATURA DE CE NU SE SESIZEAZA DIN OFICIU. SALARII GRASE, PENSII SPECIALE BABANE. BRAVO, SA TRAITI BINE DRAGI, CONCETATENI AI IALOMITEI, BRAVO EI TRAIEC CA NABABI DIN BANI STATULUI SI VOI MANCATI CE A TAIAT, CIOMU.
pagubit:
(17 Iunie 2021, 17:42)
Impozit pe terenul de vii de la Ograda nu s-a platit de pe perioada lui (...), al carui dosar a fost inchis de judecatorul (...) care ar fi trebuit sa stea la racoare alaturi de (...) pina in zilele noastre nu sa ia pensie speciala de serviciu .
Zizi:
(17 Iunie 2021, 09:35)
Ca in Ialomița niciunde pe pamant. Dragilor ca tot sa publicat acest articol, de ce nu precizați și cine sunt angajați care sau ocupat de acest demers. Si cu ce partide politice au avut ori au domeniile lor legături. Ce interese au?
ADS:
(17 Iunie 2021, 09:09)
A,D,Statului. Adica a statului in birou, la cafea, taclale si calculator..

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 18 Oct 2021
131 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urmărit general, identificat la Fetești

Polițiștii feteșteni au depistat sîmbătă, 21 noiembrie, în jurul prînzului, un bărbat ce era urmărit general din luna octombrie 2009. Cătălin B., de 40 ani a fost găsit de polițiști în zona unui centru ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:12
(8783 vizualizări - 0 comentarii)


Scandalagiu beat, cu cuțitul în centrul satului

Sîmbătă, 21 noiembrie, agenții Postului de Poliție Scînteia au fost alarmați de o tînără din Slobozia despre faptul că un bărbat înarmat cu un cuțit provoacă scandal în centrul satului Iazu. Intervenind ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:11
(8776 vizualizări - 0 comentarii)


2

Hoți prinși de polițiști

La finele săptămînii precedente, vineri, 20 noiembrie, polițiștii au fost sesizați cu privire la comiterea unui furt dintr-un magazint situat pe raza localității Ion Roată. Valoarea bunurilor sustrase, ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:10
(9032 vizualizări - 0 comentarii)


3

La volan fără permis

În noaptea de vineri spre sîmbătă, respectiv 20 spre 21 noiembrie, în jurul oreler 1,00, un bărbat din localitatea Munteni Buzău s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii l-au prins la volanul unei mașini ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:09
(8674 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un utilaj răspânditor de asfalt

Incendiu la un utilaj răspînditor de asfalt

Un incendiu la un utilaj răspînditor de asfalt s-a petrecut vineri, 20 noiembrie 2009, în jurul orelor 18,00, în apropierea gropii de gunoi ecologice a municipiului Slobozia, unde se executau lucrări de ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2009, 12:40
(10375 vizualizări - 0 comentarii)


5
PSD Ialomița, «sugar» prefectural

PSD Ialomița, «sugar» prefectural

În urmă cu o săptămînă, inflamați de entuziasmul electoral, pesediștii ialomițeni i-au remis prefectului Mădălin Teculescu o scrisoare publică în care îl acuză de grave încălcări ale legii și acțiuni de ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2009, 23:13
(11935 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să mituiască un polițist

Un polițist din Țăndărei a sesizat Direcția Generală Anticorupție Ialomița asupra încercării unei persoane de a-l mitui. Bărbatul, din Vrancea, a încercat să-l mituiască pe polițist pentru ca acesta să ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2009, 14:47
(8786 vizualizări - 0 comentarii)


Minori accidentați

Minori accidentați

Miercuri, 18 noiembrie, la Slobozia, o fetiță de 8 ani a fost ușor rănită într-un accident rutier. Copilul a traversat strada prin loc nepermis și fără să se asigure, fiind accidentat de o mașină ce circula ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 16:41
(7768 vizualizări - 0 comentarii)


8

Arme confiscate de polițiști

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat în perioada 20 octombrie-15 noiembrie o serie de activități vizînd legalitatea deținerii și folosirii armelor neletale. În urma ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 16:38
(8571 vizualizări - 0 comentarii)


Training pentru angajații Penitenciarului Slobozia

Training pentru angajații Penitenciarului Slobozia

Joi și vineri, respectiv, 19 și 20 noimebrie, reprezentanții Penitenciarului Slobozia participă la o sesiune de training pentru implementarea proiectului «Creșterea șanselor de incluziune socială a persoanelor ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 10:51
(8071 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan

Marți, 17 noiembrie, în urma unui filtru rutier, polițiștii din Fetești au depistat un bărbat, de 22 ani, din Bordușani, în timp ce conducea o mașină fiind în stare de ebrietate. Actual, tînărul este cercetat ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 16:12
(9046 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție la înșelăciuni!

Polițiștii ialomițeni avertizează populația cu privire la înșelăciunile ce se petrec în fiecare zi. Ultima produsă a constat în furtul dintr-un magazin a genții personale a vînzătoarei. Astfel, trei persoane ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 16:11
(9340 vizualizări - 0 comentarii)


12

Accident cu o căruță

Un accident rutier s-a produs marți dimineață, 17 noiembrie, în localitatea ialomițeană Bărbulești. Urmare a incidentului rutier, un bătrîn de 83 ani a fost ușor rănit. Pe scurt, victima se afla într-o ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 16:11
(10496 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Deși nu deținea permis de conducere, un tînăr de 20 ani, din Urziceni, a decis să-și conducă mașina neînmatriculată în România, fiind identificat de polițiști. Pe numele tînărului a fost întocmit dosar ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 16:10
(11063 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi de peste 2100 lei aplicate de polițiștii feteșteni

Polițiștii feteșteni au acționat, marți, 17 noiembrie, în zona piețelor, barurilor și a locurilor de cazare, pentru prevenirea comiterii unor fapte ilegale. În timpul celor 43 de controale efectuate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 16:10
(9024 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Iordache, câștigător al Cupei de Toamnă Galați la tenis de câmp

Sorin Iordache, cîștigător al Cupei de Toamnă Galați la tenis de cîmp

Sorin Iordache, un băiețel de 11 ani, este legitimat la Tenis Con Slobozia. Campion național în acest an, a reușit zilele acestea o spectaculoasă performanță, cîștigînd unul din cele mai puternice turnee ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 10:46
(8449 vizualizări - 0 comentarii)


«Munca la negru», sancționată mai aspru

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții Inspectoratului teritorial de Muncă Ialomița au sancționat de la începutul anului 33 de angajatori pentru practicarea formelor de muncă ilegale. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 10:40
(9839 vizualizări - 0 comentarii)


Campanie anti-fumat, la Slobozia

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, în parteneriat cu alte instituții, marchează joi, 19 noiembrie, la Slobozia, «Ziua Națională fără tutun». «Campania „Renunță la fumat în fiecare zi!“ organizată ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 10:38
(10357 vizualizări - 0 comentarii)


A murit căzînd într-o fîntînă

Tragedie în comuna Maltezi. Un bărbat cu probleme de vedere a murit luni, 16 noiembrie, la primele ore ale dimineții, după ce a căzut într-o fîntînă secată de apă. Pompierii ialomițeni au intervenit de ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 17:33
(7914 vizualizări - 0 comentarii)


CEC-uri de 1,5 milioane, false

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Ialomița au demarat începerea urmăririi penale pe numele unui cetățean din Țăndărei. În sarcina bărbatului, de 34 ani, anchetatorii au reținut ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 17:21
(9219 vizualizări - 0 comentarii)


Campania electorală «dă de furcă» polițiștilor

Incidentele electorale nu se opresc în județul nostru. Polițiștii ialomițeni au cercetat și soluționat în perioada 6-17 noiembrie nu mai puțin de 6 reclamații electorale, în localitățile Mihail Kogălniceanu ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 17:03
(8393 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, prins la Fierbinți

Polițiștii din orașul Fierbinți-Tîrg au prins pe raza localității un tînăr în vîrstă de 23 ani ce era urmărit general încă din luna februarie 2009. Pe numele bărbatului exista un mandat de arestare, instnața ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 16:52
(8111 vizualizări - 0 comentarii)


A furat de la Primărie

Luni, 16 noiembrie, polițiștii din Amara au prins un hoț din localitate la scurt timp după ce acesta furase mai multe materiale de construcții dintr-un șantier al Primăriei. Bărbatul, Silviu T., de 31 ani ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 16:40
(9151 vizualizări - 1 comentariu)


Traficul rutier și școlile, în vizorul Poliției

Luni, 16 noiembrie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o amplă acțiune de verificare în trafic a autoturismelor înmatriculate în străinătate. În cadrul acțiunii au fost constatate 23 de abateri, fiind ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 16:20
(8721 vizualizări - 0 comentarii)


Conflict la Bărbulești

Conflict la Bărbulești

Sîmbătă, 14 noiembrie, prin 112, în jurul orelor 17.15, Poliția a fost sesizată asupra unui scandal iscat între localnicii din Bărbulești. Imediat după primirea sesizării, s-a dispus deplasarea în zonă ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 16:18
(8386 vizualizări - 0 comentarii)


Prins după ce a furat un autoturism

Un bărbat în vîrstă de 39 ani, din orașul Amara, cunoscut cu antecedente penale, este cercetat de polițiștii ialomițeni pentru furt calificat. Acesta este suspectat că în ziua de 5 noiembrie a.c. a sustras ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 15:28
(8675 vizualizări - 0 comentarii)


Minori de 8 și 10 ani, suspecți de furt dintr-o locuință

În după-amiaza zilei de vineri, 13 noiembrie 2009, în jurul orelor 16,00, un bărbat de 79 ani, din Miloșești, a sesizat Poliția asupra faptului că, în cursul zilei, persoane necunoscute au pătruns în casa ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 15:12
(6631 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Un tînăr în vîrstă de 20 ani, din Căzănești, este cercetat de polițiști pentru săvîrșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis. Iar socrul său, de 40 ani ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 14:38
(8451 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la Urziceni

Sîmbătă, 14 noiembrie 2009, în jurul orelor 15.20, prin 112, Poliția a fost sesizată asupra unui scandal la Urziceni. Astfel, Ionel C., pe de o parte și frații Eugen și Daniel B., pe de altă parte, s-au ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 14:01
(7731 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii

Incendii

• Unei persoane din comuna Gura Ialomiței, sat Luciu, vineri, 13.11.2009, i-au ars cca 2000 de baloți de paie de grîu din rezerva proprie. Incendiul a fost anunțat la dispeceratul Inspectoratului pentru ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 13:02
(7807 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
o mama al unuia dintre elevii în Fosta directoare a Școlii Profesionale Reviga, acuzată de «delapidare» George.s în Fosta directoare a Școlii Profesionale Reviga, acuzată de «delapidare» Mary în 100 milioane de lei, credit aprobat pentru Consiliul Județean Ialomița George Bucu în Fosta directoare a Școlii Profesionale Reviga, acuzată de «delapidare» cetateanul simplu în Primarul orașului Căzănești, Stelian Traian, declarat «incompatibil» de ANI @@@Relu în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ialomița a modificat restricțiile aplicate la Slobozia Kalamar în Pistă de alergare pentru locuitorii din Fetești Rox în Fosta directoare a Școlii Profesionale Reviga, acuzată de «delapidare» anonymus în Pistă de alergare pentru locuitorii din Fetești jagdbol în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ialomița a modificat restricțiile aplicate la Slobozia Mary în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ialomița a modificat restricțiile aplicate la Slobozia Picasso în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ialomița a modificat restricțiile aplicate la Slobozia Sfântu' Așteaptă în În octombrie 2021 încep lucrările la pasajul de la Drajna! Gigel în Pistă de alergare pentru locuitorii din Fetești @@relu în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ialomița a modificat restricțiile aplicate la Slobozia Kalamar în Pistă de alergare pentru locuitorii din Fetești @Relu în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ialomița a modificat restricțiile aplicate la Slobozia Cetățean în Hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență: Carantină zonală la Slobozia Corcodel de la Dumitresti în Taximetriștii, în vizorul polițiștilor slobozeni Corcodel de la Dumitresti în Sinești: Angajați obligați să lucreze în condiții insalubre
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...