Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Dragoș Soare, ALES președinte al PNL Ialomița

Dragoș Soare, ALES președinte al PNL Ialomița

Organizația PNL Ialomița și-a ales noul președinte vineri, 16 iulie 2021. Acesta este primarul municipiului Slobozia, Dragoș Soare.

Alegeri la PNL Ialomița Vineri, 16 iulie 2021, de la orele 18,00, Casa Municipală de Cultură din Slobozia a găzduit Conferința de alegeri a președintelui PNL Ialomița. Cei 300 de delegați liberali, din toate filialele localităților ialomițene, au decis prin vot noul președinte al Organizației PNL Ialomița. Acesta este primarul municipiului Slobozia, Dragoș Soare, ales de liberalii ialomițeni într-o proporție de aproximativ 70%. Deputatul liberal Luminița Barcari a fost contracandidatul lui Dragoș Soare la șefia PNL Ialomița. «Am pus foarte mult suflet pentru acest partid, am pus foarte mult suflet să aduc rezultate acestui partid... Evident că și competiția internă m-a consumat foarte tare... Lupta aceasta politică te erodează, te macină! Dar, la final, gustul victoriei este dulce... Mulțumesc colegilor care au avut și au încredere în mine, mulțumesc echipei mele. Urmează o perioadă de reconstrucție!» a declarat noul președinte al Organizației PNL Ialomița, Dragoș Soare.
(amănunte citiți în ediția print a ziarului Independent de miercuri, 21 iulie 2021)

16 Iulie 2021, 22:50 (4529 vizualizări - 17 comentarii)

Citiți și:
Barcari încearcă scindarea PNL Ialomița
Ludovic Orban, turneu «electoral» în Ialomița
Dragoș Soare și Luminița Barcari luptă pentru șefia PNL Ialomița

Comentariile cititorilor:


Tot Alt:
(21 Iulie 2021, 11:54)
Mai încet cu pianul pe scări!!! Tinerii frumoși și liberi n au facut decât sa stea la firmele lu ta su, n au încercat joburi pe cârcă lor. Ăștia vin în politica și în sistemul public, pe sub concurs sau concursuri trucate. Vreți directori generali la 25-30 de ani? Ce experiența de viata aveți? Calcă apa, tata, pan ajungi la mal și apoi cere-ți drepturile de lider. În parlament vreți? Asa direct? Ati condus doi speriați sa facă pingele bune, cu o metoda inovativa? Dacă nu, mars la coada! 45- 60 de ani e varsta maturității! Ce? Nu știți ca bătrânețea debutează la 80 de ani? Puneți mana pe carte și dați drumul la învățat!
Pnl-ist:
(21 Iulie 2021, 11:38)
Dl.Presedinte citez" urmează reconstructia" și vedem in primele rânduri fosile de dinozauri iar tinerii cu perspectivă asteaptă si tot așteaptă.
Alibaba :
(19 Iulie 2021, 23:40)
I-a ieșit din grijă.
cami:
(19 Iulie 2021, 08:23)
Felicitari!domnule Soare!
Ghețe:
(19 Iulie 2021, 08:00)
A apela la Poliția Locală pentru a rezolva probleme de ordine publică este un non-sens. Respectivii nu sunt în stare nici să dea amenzi pentru parcarea în locuri interzise, dar să intervină pentru calmarea unor cetățeni mai turbulenți.
Apelează la Jandarmerie și vei vedea cu adevărat o intervenție promptă și extrem de profesionistă. Poți apela și la Poliție (mă refer la cea adevărată, nu la ciurucuri), dar există riscul să ți-l trimită pe agentul debutant (...) și o să-i bufenească răsul pe scandalagii.
N-au mai avut uniforme mărimi mici la depozit și l-au înzestrat cu una cu vreo 2-3 numere mai mari!
#pasajladrajna:
(18 Iulie 2021, 16:01)
Sper ca se va achita de sarcini in calitate de primar si apoi de presedinte PNL. Poate da sarcini si politiei locale care noaptea nu mai raspiunde nici pe tasta 1, nici pe 2 si nici pe 3 si ne scapa de gasca de derbedei ce se aduna noapte de noapte pe Ardealului colt cu Unirii si fac galagie pana pe la 5 dimineata.
tot eu " Cetățean ":
(18 Iulie 2021, 09:21)
Dragă Andrei! Te înșeli. Se pare că nu ai extrasimțurile foarte dezvoltate. Nu am încasat nici măcar un ban ca bugetar! Și la fel te înșeli cu privire la Câțu! Nu este nimic altceva decât un instrument,plin de ifose.Amintește-ți, te rog, cum a dat bir cu fugiții când trebuia să fie prim ministru prima dată ! Ce a realizat apoi,ca prim ministru ?! Nimic bun nu se vede. Apoi, ca ministru de finanțe. Când Nazare a solicitat verificările la minister, după activitatea lui Câțu, pentru a vedea care este situația, domnului Câțu nu i-a picat bine. Așa că, cu asentimentul domnului ce și-a dorit "guvernul meu", l-a demis pe Nazare. Zic asta ca un simplu fapt divers. Nu zic că Orban e cu mult mai breaz. Dar nu Câțu! Ar fi bine să fie un al treilea candidat la președinția PNL. Dar dacă nu e,dintre două rele, o alegi pe cea mai puțin rea. Că așa-i la noi. Nu avem de unde oameni de calitate. Dl.Soare e o excepție. Dar are mult de luptat cu dinozaurii din politică ce sunt susținuți de multe alte forțe. Nu sunt nici pnl-ist.De fapt nu fac lobby niciunui curent politic.Dar asta nu mă împiedică să apreciez un om de valoare. Pentru că înainte de toate, calitatea omului contează! Și cum valoarea lui Câțu, ca om, e cu minus,nu-l pot aprecia ca fiind un lider.
Vasile:
(17 Iulie 2021, 21:40)
Domna Barcari acceptati-va infrangerea si renuntati doamna la politica ,ajunge. Ne-am saturat de (ne-)realizarile dumneavoastra faceti parte din istoria uitarii. Stiti atata chimie cat stia si Dancila ,aria cercului , nu sunteti cu nimic mai departe. Felicitari domnului Soare, speram sa ramana ferm in decizii si sa renunte la dinozaurii partidului, inclusiv la pupincuristul de Orban.
andrei:
(17 Iulie 2021, 20:40)
Cetățene, ai greșit. Doar Câțu trebuie susținut. Bânuiesc că ești bugetar și-ți cam tremură chiloții!
Liliana:
(17 Iulie 2021, 19:22)
Coana mare Mita Baston să se duca după T.G. ca erau sforarii cu mârlanii. Sunt tare curios cei montati in functii de directori prin diferite institutii zboara si ei? Luminita draga pe zii ce trece esti mai aproape de locul din peluza. Hai baga acum strigaturile ori ai uitat sloganul cu soimii patriei. Duteeee
Lică:
(17 Iulie 2021, 17:11)
Și...apropo cine are grija de drumurile astea județene...Între Ciulnița,și Slobozia...sa format un tunel de ..bălării de-a lungul șoselei Chiar trăim în junglă!?
Lică:
(17 Iulie 2021, 17:01)
Poate,închiriați elicopterul acela,de la unchiul,Sam...Și dați cu ceva,împotriva țintarilor!?
Cetățean :
(17 Iulie 2021, 14:16)
Pentru Soare, mă bucur! Sper să nu-l susțină pe Câțu... liberalii din Ialomița.
De Vis:
(17 Iulie 2021, 11:12)
Cu o floare, nu se face Primăverii!
Gogu de la borduri:
(17 Iulie 2021, 09:23)
Nu iubesc liberali, nu sunt pnl-it, urasc pe uni travestiti din acest partid din rarunchi, pentru ca partidul nu este prost, nici rau, unii sunt cadavre politice care trebuiesc ingropate fara popa si slujba. Sa moare prin deces, cum spunea prietenul meu Vadim.Ma bucur din inima ca Soare a a recastigat locul lui de onoare pe care il merita din plin. Sa recunoastem adevarul, cand baiatul asta vorbea pe limba lor cu Slobozenii, madam chimie nu stia sa raspunda la intebarile unui ziarist. Baiatul asta reprezinta o sansa de bine pentru ialomita. Daca face ce a promis, va garantez ca barbugiu , sluga lu (...), ala care cara tampoane la angajatele de la casa de pensii, isi vede viitorul ruinat. Asa ne trebuie, un primar ca SOARE, un presedinte ca SOARE, indiferent in ce partid este. Depinde de tine, pensionarul care tii la icoana de la rasarit sub prosop, carnetul de partid rosu, depinde de tine vaduva neconsolata ramasa la 45 de ani fara servici( ESTI CRISTINA PE INTERNET SI ESTI FIERBINTE, AI 19 ANI SI O DUNGA) , depinde de tine tanarule care seara de seara furi din geanta lu mata, 20 lei sa-ti ei un energizant si o cola, ma-ta stie ca furi dar ce sa faca te iubeste, stie ca nu ai viitor. Depinde de voi si de noi, ca acest OM BUN, sa inceapa sa faca ceva pentru noi. Nu poate schimba tot intr-o zi, i-+i trebuiesc 10 ani sa faca curat dupa altii. ASA CA OAMENI BUNI DIN SLOBOZIA DE AUR, D-ATII O SANSA, PUNETI PALMA SI VOTUL VOSTRU PE INIMA LUI. Simt ca nu ne va trada, aveti incredere in spusele mele.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 16 Oct 2021
167 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 3 4 5 7 9 10 11 360 361

IPJ Ialomița: «Vacanța s-a terminat! Sunteți pregătiți pentru un nou început?»

«Vacanța s-a terminat! Sunteți pregătiți pentru un nou început?» este sloganul campaniei de prevenire a victimizării minorilor derulată de Poliția Română prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2021, 14:45
(329 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 1 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10938, fiind înregistrate 6 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2021, 13:40
(358 vizualizări - 0 comentarii)


2

Ialomița: Se întrerupe curentul electric!

În perioada 1-3 septembrie 2021, E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor desfășura în localitățile ...[citește_toată_știrea]

31 August 2021, 17:10
(575 vizualizări - 0 comentarii)


3

IPJ Ialomița: Amenzi de peste 53 mii de lei

Pe parcursul zilei de luni, 30 august a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru verificarea modului în care sunt respectate normele impuse ...[citește_toată_știrea]

31 August 2021, 15:25
(363 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Marți, 7 septembrie 2021-termen limită pentru depunerea Formularului 092

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

31 August 2021, 14:50
(407 vizualizări - 0 comentarii)


5

Grupul de Comunicare Strategică: 16 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 31 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10932, fiind înregistrate 16 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

31 August 2021, 13:40
(396 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Băut și fără permis, surprins în trafic de polițiști

Duminică, 29 august a.c, polițiștii Biroului Rutier Fetești, în timpul unui filtru rutier efectuat pe raza municipiului Fetești, au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 52 de ani, în timp ce conducea ...[citește_toată_știrea]

30 August 2021, 16:50
(509 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Pieton lovit de un camion

Borănești: Pieton lovit de un camion

Luni, 30 august a.c., pe DJ201, în localitatea Borănești, s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat, în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

30 August 2021, 16:00
(491 vizualizări - 0 comentarii)


8

Giurgeni: Circula pe drumurile publice deși avea permisul suspendat de 2 ani

Sâmbătă, 28 august a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Platonești au oprit, pentru control, pe raza comunei Giurgeni, un autoturism ce se deplasa pe DN2A/E60, sensul de mers Hârșova către ...[citește_toată_știrea]

30 August 2021, 15:45
(432 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Incendiu produs la cabina unui autotren

Vineri, 27 august a.c., pompierii militari din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia au intervenit, pe raza localității Iazu, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare ...[citește_toată_știrea]

30 August 2021, 15:00
(421 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Iazu incendiu camion


ISU Ialomița: Pompierii au intervenit în cazul a 8 incendii de vegetație uscată și gunoi menajer

În ziua de sâmbătă, 28 august august a.c., militarii ISU Ialomița au intervenit în cazul a 8 incendii de vegetație uscată și gunoi menajer în localitățile Manasia, Fetești,
Giurgeni, Bărcănești, ...[citește_toată_știrea]

30 August 2021, 14:40
(390 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune umanitară a Protopopiatului Urziceni

Acțiune umanitară a Protopopiatului Urziceni

Luni, 30 august a.c., Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, prin Biroul de Asistență Socială și Serviciul Social Acordat în Comunitate destinat Persoanelor Adulte, a oferit ...[citește_toată_știrea]

30 August 2021, 14:40
(351 vizualizări - 0 comentarii)


12

Grupul de Comunicare Strategică: 4 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 30 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10916, fiind înregistrate 4 noi cazuri față de ziua ...[citește_toată_știrea]

30 August 2021, 13:25
(403 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Căzănești!

Marți, 31 august 2021, RAJA Constanța va executa operațiuni periodice de întreținere a rezervorului de înmagazinare apă potabilă din orașul Căzănești. Pentru realizarea acestor lucrări, se va întrerupe ...[citește_toată_știrea]

30 August 2021, 12:20
(331 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Înjunghiați în plină stradă

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că doi tineri ar fi fost înjunghiați pe stradă de alți doi bărbați. Incidentul s-a petrecut în seara ...[citește_toată_știrea]

30 August 2021, 11:00
(2144 vizualizări - 4 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 29 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10912, fiind înregistrate 3 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

29 August 2021, 14:05
(400 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1 nou caz de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 28 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10909, fiind înregistrate 1 nou caz față de ziua ...[citește_toată_știrea]

28 August 2021, 13:37
(631 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident rutier provocat de un șofer băut

Slobozia: Accident rutier provocat de un șofer băut

În seara zilei de vineri, 27 august a.c., în municipiul Slobozia s-a produs un accident de circulație în care au fost implicate 5 autoturisme, soldat cu pagube materiale. Din verificările efectuate de polițiști ...[citește_toată_știrea]

27 August 2021, 22:30
(857 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 27 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10908, fiind înregistrate 3 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

27 August 2021, 13:50
(475 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 26 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10905, fiind înregistrate 6 noi cazuri față de ziua ...[citește_toată_știrea]

26 August 2021, 13:10
(620 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: Se efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente ...[citește_toată_știrea]

26 August 2021, 10:35
(677 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 9 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 25 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10899, fiind înregistrate 9 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

25 August 2021, 15:20
(538 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 30 august 2021-termen limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 30 august 2021, este termenul limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările și achizițiile ...[citește_toată_știrea]

25 August 2021, 15:10
(630 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunile Mica Publicitate și Publicitate online au fost actualizate!

Secțiunile Mica Publicitate
și Publicitate online au fost actualizate!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

24 August 2021, 18:35


Incendiu de vegetație uscată la Slobozia

Incendiu de vegetație uscată la Slobozia

Marți, 24 august a.c., pompierii militari ialomițeni au fost anunțați prin apel 112 despre producerea unui incendiu de vegetație uscată în zona Cartier Bora cu degajare mare de fum. La fața locului au intervenit ...[citește_toată_știrea]

24 August 2021, 14:40
(956 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 5 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 24 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10890, fiind înregistrate 5 noi cazuri față de ziua ...[citește_toată_știrea]

24 August 2021, 13:40
(494 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 196 mii de lei

Sâmbătă și duminică, 22/23 august 2021, polițiștii au fost solicitați să intervină la 239 evenimente, dintre care 211 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, totodată, fiind sesizate ...[citește_toată_știrea]

23 August 2021, 15:05
(611 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 2 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 23 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10885, fiind înregistrate 2 noi cazuri față de ziua ...[citește_toată_știrea]

23 August 2021, 13:50
(597 vizualizări - 0 comentarii)


Drogat la volan în Țăndărei/Bărbat din Andrășești, beat la volan și fără permis, a provocat un accident

La sfârșit de săptămână, polițiștii de la Rutieră au organizat acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță în trafic, prevenirea producerii unor accidente de circulație, dar și pentru depistarea și sancționarea ...[citește_toată_știrea]

23 August 2021, 11:05
(540 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 4 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 22 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10883, fiind înregistrate 4 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

22 August 2021, 13:20
(602 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 3 4 5 7 9 10 11 360 361
Ultimele comentarii
Cilibeanu Hoțomanu în Urban SA intră pe piața branșamentelor individuale din Slobozia Corcodel de la Dumitresti în Primăriile din Ialomița au nevoie de secretari @GHEM în Hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență: Carantină zonală la Slobozia #pasajladrajna în Hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență: Carantină zonală la Slobozia Daniel în Ex-primarul din Bărcănești, Daniel Popa, riscă o condamnare penală Cetatean în Slobozia: «Orășelul Copiilor» va fi gata în 2022 Corcodel de la Dumitresti în Ialomița: Retrocedarea terenurilor agricole bate pasul pe loc Ion Ion pro Urban în Urban SA intră pe piața branșamentelor individuale din Slobozia Bai fotbal în Înfrângere amicală cu Farul Noriega în Hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență: Carantină zonală la Slobozia Corcodel de la Dumitresti în Taximetriștii, în vizorul polițiștilor slobozeni Corcodel de la Dumitresti în 30 de cutii cu anticorpi monoclonali vor ajunge în spitalele ialomițene Corcodel de la Dumitresti în Ex-primarul din Bărcănești, Daniel Popa, riscă o condamnare penală Romi în Fetești: Incendiu la o biserică penticostală anonymus în Hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență: Carantină zonală la Slobozia ddf în Hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență: Carantină zonală la Slobozia Curiosul în Urban SA intră pe piața branșamentelor individuale din Slobozia GHEM în Hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență: Carantină zonală la Slobozia Curios în Hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență: Carantină zonală la Slobozia @suporter în Înfrângere amicală cu Farul
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...