Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Start excelent pentru galben-albaștri

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Dej-Unirea Slobozia 0-2

Start excelent pentru galben-albaștri

Unirea Slo­bozia a fost net superioară adversarei din prima etapă a ligii secunde. De pe margine, am privit cu teamă deplasarea de la Dej. Ardelenii sunt nou promovați în Liga a II-a, au o echipă omogenă și s-au descurcat foarte bine în jocurile de pregătire. Arătau, într-un fel, ca Unirea Slobozia de anul trecut și n-aveai cum să nu te duci cu gândul la victoria cu Turris Turnu Măgurele. Jucătorii noștri și-au făcut bine temele și s-a dovedit că temerile noastre au fost de prisos. Cum spunea antrenorul Adrian Mihalcea: «Diferența de valoare a fost în favoarea noastră...». Totodată, pe această pagină spuneam că un punct forte al echipei noastre ar putea fi cei doi jucători «under» și ne bucurăm că nu ne-am înșelat. Conducerea a avut mână bună la transfe­ruri și acest aspect a fost evidențiat chiar la Dej, unde s-a remarcat tânărul Robert Mustacă, 19 ani, venit în această vară de la Viitorul Constanța, cu puțin înainte ca aceasta să se transforme în Farul.

Mustacă, ce debut! Adrian Mihalcea a dat credit, pentru meciul cu Unirea Dej, următorilor jucători: Gurău-Ibrian, Dinu, Perju, Toma-Mustacă (Matei ’84), Coadă, Cruceru (Trașcu ’84), Bolohan-Afalna (Turcu ’78), Greu (Suciu ’75). Așadar, o echipă de start cu 6 jucători noi care s-au integrat foarte repede. Mihalcea a trimis în teren jucătorii aflați în cea mai bună formă la Unirea, ca la orice echipă care-și propune să progreseze, fiind exclusă noțiunea de titular de drept. Este o rețetă care funcționează în majoritatea cazurilor și a funcționat și la Dej. Prima repriză a fost molcomă, ca graiul ardelenilor, meciul aprinzându-se cu adevărat abia în mi­nutul 36. Toma a lansat o centrare de pe stânga, Ibrian a culcat balonul în spate, iar Mustacă, din 12 metri, l-a învins pe Răilean. Iată că, după ce în urmă cu mai bine de 3 decenii Cristian Mustacă încânta publicul din Slobozia, fiul său, Robert, arată, tot în tricoul Unirii, că așchia nu sare departe de trunchi. Unirea noastră a căutat desprinderea de Unirea lor și în partea secundă, dar până acolo au curs ceva ocazii. Una dintre acestea a fost ratată de Coadă, iar Afalna l-a evidențiat pe Răilean, care îl știe bine de când apăra la Recea. Golul doi a venit după o suită de 6 cornere ale gazdelor. Mingea ajunge undeva, la mijlocul terenului, la Kereki... Acesta este luat în primire de Bolohan și, apoi, deposedat de Afalna. Atacantul Unirii ia acțiunea pe cont propriu, pătrunde pe dreapta și pasează pentru Robert Mustacă. Acesta reia, din interiorul careului, lângă bara din stânga și realizează dubla! Nici că se putea un debut mai bun pentru tânărul jucător al Unirii! Era minutul 67 și victoria deja se contura, chiar dacă și gazdele au lovit o dată bara. Pe final, Turcu putea face 3-0, dar, scăpat singur, îl ia la țintă pe Răilean. Se termină 2-0 pentru Unirea Slobozia, rezultat care sporește considerabil moralul echipei încă din startul campionatului.

Urmează Șelimbăr Meciurile cu echipe proaspăt promovate în liga secundă continuă și în etapa a II-a când la Slobozia vine CS Comunal Șelimbăr. Echipa sibiană vine, la rându-i, după victoria cu 3-1 în fața celor de la Dacia Unirea Brăila. Șelimbărul are un lot destul de solid, cu jucători care au multe meciuri în Liga I, respectiv Alexandru Curtean, Daniel Tătar sau portarul Cosmin Vâtcă. Meciul dintre Unirea Slobozia și CS Comunal Șelimbăr se va juca pe «1 Mai», sâmbătă, 7 august 2021, de la orele 11,00.

Alexandru Stoica, ultima achiziție
Unirea Slobozia a reușit transferul tânărului atacant Alexandru Stoica de la FC Voluntari. În vârstă de 21 de ani, Stoica a mai evoluat pentru Balotești și Farul Constanța. Are meciuri în Liga I pentru FC Voluntari, reușind să și marcheze un gol. Atacantul de 1,81 m are 3 prezențe și un gol în Naționala U19. Conform conducerii, o dată cu aducerea lui Stoica, Unirea încheie campania de transferuri.

3 August 2021, 14:05 (1549 vizualizări - 14 comentarii)

Citiți și:
Gură(u) de oxigen
Înfrângere pentru Recolta, punct pentru Fetești
Remiză echitabilă

Comentariile cititorilor:


Dulapule:
(13 August 2021, 21:28)
A fost anul trecut si unde a fost echipa? Din cate stiu a jucat cu retorgradarea pe masa de 2 ori cu Resita si Recea ! Ma repet: in afara ca are joc de cap foarte bun, nu il recomanda nimic ! Pe la ce echipe a fost nu a rezistat mai mult de 6 luni pentru ca si-a dat seama de el si al sau caracter ! Si pentru ca este ialomitean a fost mereu primit inapoi la echipa, dar nu mai suntem in liga3 , suntem in liga2 si nu trebuie sa mai tremuram ca anul trecut !
Dulap:
(13 August 2021, 09:26)
Cu tot respectul,mie imi pare putina rautate in gandirea ta..el nu face parte din cei care au dus greul si au promovat?el nu este ialomitean?legatu de faptul ca poate juca maxim la liga 3,eu stiu ca anul trecut a fost integralist la liga 2,ba chiar cu meciuri foarte bune.
Dulapule:
(13 August 2021, 09:11)
Exact asta s-a spus! Ca era bun la liga3, nivelul lui este de liga3! Mai sus , adica la Liga2 este o palarie prea mare pentru el, a pacalit si el cateva luni pe la Braila pana si-au dat aia seama de el si cam atat ,in rest el a jucat la liga3, iar la Unirea cand a jucat la liga2 era junior de aceea juca ca este acea regula cu juniorii! Daca era asa bun cum spui tu , mai statea sa se bata la retrogradare la Slobozia? Nu era si el la alta echipa mai sus ! Hai sa ne vedem lungul nasului si sa constientizam ca sunt jucători de liga3, de liga2, de liga1 ,iar Manole este de liga3, toata lumea stie
Dulap:
(12 August 2021, 13:43)
Anul trecut a fost bun Manole ?golurile lui au fost bune ?scarba imi e se voi astia care vorbiti din spatele tastaturii.
Zule:
(10 August 2021, 19:00)
Xule ...in sfârșit un cunoscator de fotbal.
Xule:
(10 August 2021, 15:23)
Manole mai mult de liga 3 nu poate juca ! Daa, e foarte ok la jocul cu capul , dar in rest lasa de dorit ! De ce pe unde a fost nu a făcut multi purici?? Si mereu a venit inapoi la Slobozia. Plus ca nu poti avea pretenții de la cineva ca Manole !
x:
(10 August 2021, 09:14)
Pai echipa nu este condusa de Mihalcea. Echipa este condusa de nas, fin si mai sus altii cu interese. Deja fundasul Lazar nu mai joaca. Incet, incet ii va lua soarta lui Raduca si lui Moise? Le doresc bafta si vom vedea adevarul din etapa 4.
Bai Vladee:
(9 August 2021, 10:09)
Rezultate sunt pentru ca am jucat cu 2 nou promovate, meciurile grele încep abia din a 4-a etapa, iar faptul ca am rămas in liga a 2-a jucând un baraj de retrogradare nu reprezinta un rezultat extraordinar, ținând cont bugetul alocat. Eu zic sa asteptam ca meciurile sa curgă si sa vedem care sunt rezultatele abia prin etapa a 11-a.
Vladee:
(9 August 2021, 02:35)
Peste tot e asa ! Fiecare antrenor vine cu jucatorii lui si da afara ce era la echipa! Si atat timp cat rezultatele vorbesc nu ai ce sa-i faci ! Si iti mai zic ceva si daca nu o sa aibe rezultate el pleaca si tot greul ramane pe (...) si restul de acolo care au acceptat sa fie condusi de (...) din toate punctele de vedere! Lumea la club din punctul meu de vedere este doar cu numele, deoarece (...) este si presedinte, si antrenor si patron si medic si de toate, el decide tot pentru ca are putere. Dar repet atat timp cat are rezultate si isi atinge obiectivul nu ai ce sa-i zici.
Vlad:
(8 August 2021, 00:34)
(...), ce ai fost si ce ai ajuns! Acum esti cățelul tuturor. Ti ai bătut joc de valorile județului si te ai lasat călcat in picioare de un neica-nimeni , cum e (...). Sunt prea putine fapte la cate cuvinte arunci in stanga si in dreapta. Cand o sa dai de greu tot la ușile vechi o sa bati. Iar in legatura cu (...), antrenorul care a reusit sa antreneze un nr maxim de 2 luni pe oriunde a fost si a venit sa toace banii județului, sa ii fie rusine ca a uitat de unde a plecat. Rusine (...), rusine (...), rusine CJ IALOMITA! De fapt… (...) … nici rusine nu meriti, pentru ca ti ai pierdut toata puterea! :)
Carol:
(6 August 2021, 23:14)
Veniți tata la Doja, acolo e echipa noastră, a ialomițenilor! Hai Recolta!!
Eugene :
(6 August 2021, 18:59)
A plecat si Nastase ! Stii foarte bine ca la aceasta echipa jucatorii adusi din alte parti sunt mai importanti decat cei din judet ! Daca un junior din judet se accidenteaza nu il baga nimeni in seama, dar daca cineva din alt judet se accidenteaza nu se stie cum sa il faca bine mai repede ! Nastase a fost bun cat timp a fost junior si le dadea goluri meci de meci la Liga3, acum ca nu mai e junior nu mai e bun. La fel au patit toti juniorii care au fost luati pe valoare la echipa de seniori
Eugen:
(6 August 2021, 12:42)
Respect Mihalcea, dar se zvonește căde a plecat și  Nastese, păcat ca juca bine față de alții și era și crescut aici.
Viorel:
(5 August 2021, 15:59)
Felicitări pentru victorie!abia astept sa vin pe stadion sâmbătă. Respect profesionalismul,respect Adi Mihalcea, respect Ilie Lemnaru!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 04 Dec 2021
138 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Amenzi în trafic de peste 500 de milioane

Serviciul Rutier Ialomița a monitorizat, în perioada 7-13 decembrie 2009, traficul rutier pe toate arterele importante ale județului. Astfel, polițiștii au aplicat 207 sancțiuni contravenționale, 109 dintre ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 12:28
(9288 vizualizări - 0 comentarii)


Birou pentru eliberarea de caziere judiciare, la Urziceni

De marți, 15 decembrie a.c., și municipiul Urziceni are un Birou pentru eliberarea de certificate de cazier judiciar. Așadar, de la orele 14,00, la sediul Poliției Municipiului Urziceni, a fost inaugurat ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 12:18
(12313 vizualizări - 0 comentarii)


Selecție pentru studenții care doresc să lucreze în Germania

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București anunță organizarea selecției pentru studenții care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 11:40
(9239 vizualizări - 0 comentarii)


3
«Sărbătoarea colindului», la Slobozia

«Sărbătoarea colindului», la Slobozia

Vineri, 18 decembrie, autoritățile locale dau startul sărbătorilor de iarnă. Anul acesta, Consiliul Județean Ialomița, Centrul Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale, Consiliul Local Slobozia ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 11:38
(8382 vizualizări - 0 comentarii)


4
Polei și zăpadă

Polei și zăpadă

În Ialomița se acționează deja cu 16 utilaje dotate cu lamă și răspînditori material antiderapant și 6 unimoguri, fiind permanent ținută legătura cu reprezentanții Secției de Drumuri Naționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 11:36
(9831 vizualizări - 0 comentarii)


5
Direcția Sanitară-Veterinară atenționează

Direcția Sanitară-Veterinară atenționează

Printr-un comunicat de presă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează populația, în scopul prevenirii de îmbolnăvire cu Trichinella spiralis (Trichineloză). Astfel ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 11:22
(12455 vizualizări - 0 comentarii)


Locuri de muncă în Anglia

Locuri de muncă în Anglia

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin Direcția EURES, va organiza anul următor, o bursă a locurilor de muncă sezoniere în sectorul agricol din Marea Britanie. Marea Britanie are nevoie ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 14:47
(11721 vizualizări - 1 comentariu)


Cod GALBEN, din 15 decembrie

Cod GALBEN, din 15 decembrie

În intervalul 15-17 decembrie 2009, județul Ialomița intră în Cod GALBEN, de ninsoare abundentă. Potrivit ANM, «începînd de marți, 15 decembrie, orele 12,00, va ninge în toate regiunile ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 13:35
(10328 vizualizări - 0 comentarii)


8
La volan fără permis

La volan fără permis

În după amiaza zilei de vineri, 11 decembrie a.c., în jurul orei 16,30, polițiștii au depistat pe DN21, în afara municipiului Slobozia, un bărbat în vîrstă de 31 ani, în timp ce conducea un autoturism, ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 13:22
(11432 vizualizări - 0 comentarii)


9

Suspect de furt, identificat

Sîmbătă, 12 decembrie 2009, în jurul orelor 14,00, polițiștii din Armășești au fost sesizați de un prahovean ce deține o casă de vacanță pe raza comunei că, în zilele trecute, persoane necunoscute i-ar ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 13:19
(10314 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere

Accidente rutiere

O persoană și-a pierdut viața și alte șase au suferit vătămări corporale în acest week-end după ce au fost implicate în evenimente rutiere produse pe drumurile publice din Ialomița. • Astfel, primul eveniment ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 13:17
(9548 vizualizări - 0 comentarii)


Fiul generalului Amza-sinucidere, accident sau crimă?

Fiul generalului Amza-sinucidere, accident sau crimă?

Sinucidere, accident sau crimă? Vineri, 11 decembrie, după-amiaza, unul dintre profesorii Universității particulare Nicolae Titulescu din Bucuresti s-a zdrobit de asfalt, dupa ce a căzut de la 10 metri ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2009, 06:32
(42547 vizualizări - 16 comentarii)


12

Au profitat de neatenția vînzătoarei și au furat banii

Polițiștii au fost sesizați marți, 8 decembrie 2009, prin 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras o sumă de bani dintr-un magazin alimentar. Cercetările demarate au indicat că, în urmă ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 14:51
(8915 vizualizări - 0 comentarii)


«Contestația PSD, doar un joc de imagine»

«Contestarea rezultatului alegerilor din 6 decembrie nu este decît un joc de imagine al PSD, care vrea doar să-și explice eșecul electoral prin faptul că au fost furați la urne» se arată într-un comunicat ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 14:37
(9743 vizualizări - 0 comentarii)


Marea Debarasare, reluată

Marea Debarasare, reluată

Sîmbătă, 5 decembrie 2009, s-a reluat campania națională Marea Debarasare. Campania continuă să transmită populației mesajul inițial, creîndu-se astfel obișnuința de a se debarasa de deșeurile electrice ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 14:21
(10191 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a eliberat peste 30000 de adeverințe pentru beneficiarii formelor de sprijin gestionate deAPIA și care intenționează să acceseze credite de la băncile ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 13:56
(11288 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea SPORT a fost actualizată!

Nu ratați cele mai noi articole despre sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 16:24
(11242 vizualizări - 0 comentarii)


Bancnote false

Bancnote false

La sfîrșitul lunii noiembrie 2009, la mai multe magazine de pe raza municipiului Urziceni, precum și la cele din Armășești și Bărbulești, s-au pus în circulație bancnote de 100 lei contrafăcute. Asupra ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 12:09
(11255 vizualizări - 0 comentarii)


Exercițiu cu pompieri la Kaufland

Exercițiu cu pompieri la Kaufland

Miercuri, 9 decembrie, orele 10,00, pompierii ialomițeni desfășoară un exercițiu la complexul comercial Kaufland. Exercițiul are drept scop modul de acțiune a sistemului de management și gestionare a situațiilor ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 12:08
(9925 vizualizări - 0 comentarii)


Dezbatere pentru protecția mediului la Pitești

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești anunță participarea la o dezbatere publică organizată, joi, 10 decembrie a.c., la Universitatea Constantin ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 12:06
(11274 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton beat, victimă a unui accident rutier

În ziua alegerilor, duminică, 6 decembrie, în jurul orelor 18,45, prin 112 Poliția a fost sesizată asupra producerii unui accident rutier pe raza comunei Borănești. Astfel, în timp ce un tînăr, de 19 ani ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 16:52
(9416 vizualizări - 0 comentarii)


A intrat în stîlp

Neadaptarea vitezei la condițiile de drum este cauza unui accident rutier produs sîmbătă, 5 decembrie a.c., în jurul orelor 6,00, în comuna Brazii, eveniment în urma căruia a rezultat vătămarea corporală ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 16:44
(9601 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși la furat de sârmă din gard

Prinși la furat de sîrmă din gard

Sîmbătă, 5 decembrie a.c., în jurul orelor 18,00, Poliția Fetești a fost sesizată prin 112 de către un localnic despre faptul că a surprins doi bărbați în timp ce sustrăgeau plasa de la gardul din spatele ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 16:40
(10590 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer băut a părăsit locul accidentului

Depistat la scurt timp după ce, implicat într-un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, a părăsit locul faptei, pe numele unui bărbat de 32 ani, din Slobozia, polițiștii rutieri ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 16:38
(10774 vizualizări - 0 comentarii)


A furat o bicicletă și a vândut-o

A furat o bicicletă și a vîndut-o

Polițiștii din Balaciu au fost sesizați de un bătrîn de 80 ani asupra faptului că, în urmă cu cîteva zile, ar fi rămas fără o bicicletă. Polițiștii l-au identificat rapid pe autorul furtului, acesta fiind ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 16:36
(9519 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț încarcerat

Hoț încarcerat

Vineri, 4 decembrie 2009, polițiștii ialomițeni au încarcerat în Penitenciarul Slobozia un bărbat în vîrstă de 30 ani, din localitate. Pe numele acestuia, Judecătoria Slobozia a emis, la data de 3 decembrie ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 16:32
(10241 vizualizări - 0 comentarii)


Fără infracțiuni electorale în Ialomița

Potrivit ultimelor informații, procesul electoral în județul Ialomița a decurs normal. Astfel, la nivelul județului nu au fost constatate infracțiuni, fiind aplicată o singură sancțiune contravențională ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 18:30
(8445 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu mașina Poliției

Accident cu mașina Poliției

O autoutilitară din dotarea Poliției Fetești a fost implicată într-un accident rutier. Astfel, duminică, 6 decembrie a.c., în jurul orei 16,15, pe raza municipiului Fetești, autovehiculul Poliției a intrat ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 18:24
(8868 vizualizări - 0 comentarii)


«Taxă pe prostie» la Slobozia

«Taxă pe prostie» la Slobozia

Înșelătoria prin metoda ghicitului, metodă veche în județul nostru, revine în actualitate cu o nouă victimă. O tînără de 15 ani a sesizat polițiștii că ar fi fost înșelată de o femeie de etnie rromă, după ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 05:32
(8722 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți la 13 ani

Doi copii, de 13 ani, din comuna Grivița sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat, fiind suspectați că, în perioada 20 noiembrie-3 decembrie, au furat din mai multe locuințe, de pe raza comunei ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2009, 06:38
(12490 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gigel în Clean Tech Ciulnița nu respectă obligațiile legale privind protejarea mediului Părinte în Amendă de 10 mii de lei în cazul toxiinfecțiilor alimentare depistate la grădinițele din Slobozia și Țăndărei Marian în Clienții sunt obligați să stea la coadă pentru a-și primi economiile Un părinte în Amendă de 10 mii de lei în cazul toxiinfecțiilor alimentare depistate la grădinițele din Slobozia și Țăndărei Cetatean în Amendă de 10 mii de lei în cazul toxiinfecțiilor alimentare depistate la grădinițele din Slobozia și Țăndărei Andreea în Amendă de 10 mii de lei în cazul toxiinfecțiilor alimentare depistate la grădinițele din Slobozia și Țăndărei Pașune în Cocora: Taxa specială de salubrizare încalcă drepturile cetățenilor Eu în Amendă de 10 mii de lei în cazul toxiinfecțiilor alimentare depistate la grădinițele din Slobozia și Țăndărei Xyz în Amendă de 10 mii de lei în cazul toxiinfecțiilor alimentare depistate la grădinițele din Slobozia și Țăndărei Părere în Centru de Excelență pentru elevii din Ialomița Escu în Administrația Pavel investește 2,5 milioane de lei într-o bază sportivă Marius în Administrația Pavel investește 2,5 milioane de lei într-o bază sportivă Alooo DNA-ul, dormiți? în Administrația Pavel investește 2,5 milioane de lei într-o bază sportivă Gogu în Centru de Excelență pentru elevii din Ialomița Fara sens în Primăria Slobozia a dat în mintea lui Moș Crăciun Garii noi în Centru de Excelență pentru elevii din Ialomița Ipocrizia Nationala în Ziua Ipocriziei Naționale Mioara în Ziua Ipocriziei Naționale Ceapa în Ziua Ipocriziei Naționale Nutii spaima Constitutii în Ziua Ipocriziei Naționale
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...