Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Razie la Fetești: Amenzi de peste 95000 de lei!

Miercuri, 10 noiembrie a.c., în intervalul orar 8,00-12,00, 49 de polițiști ialomițeni, cu sprijinul a 22 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița au desfășurat o acțiune pe raza municipiului Fetești, pentru prevenirea și combaterea violenței stradale, prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de băuturi alcoolice, precum și de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii 55/2020. Pe parcursul activităților desfășurate au fost legitimate peste 238 de persoane și controlate 91 de autovehicule, precum și 30 de societăți comerciale. Pentru neregulile constatate au fost aplicate în total 103 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 95000 de lei, atât pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cât și pentru încălcarea normelor rutiere și de conviețuire socială. În cadrul acțiunii au fost constatate în flagrant și 3 infracțiuni cu privire la săvârșirea faptelor de «furt și racordarea clandestină la rețeaua de energe electrică».

11 Noiembrie 2021, 14:55 (1191 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Fetești razie
Citiți și:
Razie la Fetești
Razie la Fetești
Razie de amploare la Fetești

Comentariile cititorilor:


#Corcodel de Dumitresti:
(13 Noiembrie 2021, 07:41)
Ba tu esti un postac inrait, chiar le stii pe toate, eu cred ca esti un j..g ca te bagi in seama ca c.....i in c.r si nu poti sa te abtii de la rautati. Gata iesi din peisaj. In articol se vorbeste de Fetesti.
Corcodel de la Dumitresti:
(12 Noiembrie 2021, 21:58)
Ba esti prost, ba esti nebun?  Este tamaiere sau slujba de tedeum. Pai voi politistii de la Urziceni pierdeti un copil de 17 ani din SEDIUL POLITIE. I-l cautari trei zile cu elicopterul MINISTRULUI(slavit fie numele lui) si aia de la Fetesti de la 8la 12, deci in 4-PATRU ore, au legitimat 300 de persoane au amendat si controlat 30 de societati  si SORPREZA de SORPREZA, AU GASIT TREI CIORDITORI DE ELECTRICITATE. BAAAAAAAAAAAAAAAA, ne tineti de prosti. DE CAND A FOST NUMIT IMPUTERNICIT COMANDANT SUPERMEN SI ADJUNCT CAPITEN AMERICA LA FETESTI?  Am aflat un secret, al acestor actiuni SF la Fetesti, am auzit ca (...), doctor exceptional, a descoperit un ser, care injectat la politisti, are reactii fantastice. Nu mai beau, se lasa de spaga, traiesc in familii si nu in bedeluri cu 4 amante, conduc cotigi trase de un magar juganit, se imbraca de la second hand si vin cu mancare de acasa, in sufertas, nu fac moca la restaurante.  Asa ca masinile alea bengoase ramase in fata politiei sunt abandonate, sa vina Bazatu sa le ridice, ca voi v-ati pocait, amantele pleaca la pod la cernavoda, vin americanii sa faca reactore de cartier, au nevoie de sugative la fiecare intersectie. Al dracului ser, uite cum ajungi din politist rau in politist bun si faci performanta in articolul de ziar.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Vineri 12 Aug 2022
85 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 370 371 372 374 376 377 378 396 397

Hoț prins de un țăndărean

Marți, 20 aprilie, în jurul orei 23,30, Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată prin 112 de un localnic cu privire la faptul că a observat un individ care, după ce a spart geamul unui autoturism, a încercat ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2010, 13:10
(14027 vizualizări - 1 comentariu)


În primele trei luni, 235 de intervenții ale pompierilor

Pompierii ialomițeni au dat publicității, miercuri, 21 aprilie, sinteza raportului de activitate al instituției pentru primul trimestru al anului în curs. Pe scurt, pompierii au fost chemați să sprijine ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2010, 13:09
(20617 vizualizări - 0 comentarii)


2

Siguranța în unitățile de învățămînt, în atenția polițiștilor ialomițeni

La începutul săptămînii, marți 20 aprilie, în municipiile Fetești și Urziceni, au fost desfășurate acțiuni preventive în incinta și în zona adiacentă unităților de învățămînt, avînd ca obiectiv prioritar ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2010, 13:07
(16701 vizualizări - 0 comentarii)


3

APIA atenționează

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură face apel către fermieri să respecte data la care au fost programați pentru depunerea cererii în cadrul Campaniei SAPS 2010, astfel încît să se evite ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2010, 12:56
(30284 vizualizări - 0 comentarii)


4

Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2010, 15:36
(13637 vizualizări - 0 comentarii)


5

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2010, 15:20
(12446 vizualizări - 0 comentarii)


Campania «Un nou început»: SOS pentru un suflet de copil

În cadrul campaniei «Un nou început», campanie inițiată de Protoieria Urziceni, prin Biroul de Asistență Socială și în colaborare cu parohiile din Municipiul Urziceni, respectiv Catedrala Sfinții Împărați ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2010, 15:01
(13530 vizualizări - 0 comentarii)


7

Pocora condamnă heirupismul guvernanților. Independent o învață CUM!

Într-unul dintre comunicatele de presă furibunde cu care ne-a obișnuit în ultimul an, deputatul PNL Cristina Ancuța Pocora tună și fulgeră împotriva guvernanților care, în opinia ei, se grăbesc să treacă ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2010, 14:58
(9665 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton accidentat cu mopedul

Doi bărbați din comuna ialomițeană Platonești au fost transportați în cursul zilei de luni la Spitalul Orașului Țăndărei, după ce au fost implicați într-un accident rutier. Polițiștii au fost sesizați că ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2010, 14:55
(22356 vizualizări - 0 comentarii)


9

Hoț prins și prejudiciu recuperat

Luni, 19 aprilie, un cetățean din orașul Amara a sesizat Poliția despre faptul că, în cursul nopții, persoane necunoscute, prin forțarea ușii de acces, au intrat într-o magazie a unei ferme de unde au furat ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2010, 14:54
(16631 vizualizări - 0 comentarii)


10

47 mii de lei, amenzi aplicate de polițiștii rutieri în două zile

În perioada 16-18 aprilie, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile pe șoselele din județ pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2010, 14:54
(20045 vizualizări - 0 comentarii)


11

Fetești: «Șofer» la 13 ani

Duminică, 18 aprilie a.c., în jurul orei 13.30, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată de un bărbat, de 66 de ani, din localitate, despre faptul că pe strada Pelinului din municipiu se deplasează ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2010, 10:12
(27710 vizualizări - 0 comentarii)


12

Bordușelu: Pieton imprudent

Duminică, 18 aprilie a.c., în jurul orei 20.30, pe Drumul Județean 201 B, pe raza localității Bordușelu, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unui pieton. Din primele verificări ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2010, 10:11
(27263 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permise, cu carnetele suspendate sau beți, la volan

• Sîmbătă, 17 aprilie a.c., în jurul orei 12.45, polițiștii din Axintele au depistat, pe raza localității, un «șofer» fără permis. Autoturismul, la volanul căruia se afla un tînăr, de 23 de ani, din București ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2010, 10:08
(23126 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Furau din garaje

Sîmbătă, 17 aprilie a.c., în jurul orei 3.30, o patrulă din cadrul Detașamentului de Jandarmi Fetești a sesizat faptul că ușile unui garaj din zona blocurilor de pe strada Garofiței sînt deschise, din interiorul ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2010, 09:57
(29007 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Un bătrîn de 80 de ani a fost lovit de mașina care dădea cu spatele

În dimineața zilei de joi, 15 aprilie a.c., în jurul orei 09.20, Poliția Slobozia a fost sesizată despre faptul că în Piața Agroalimentară din localitate s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2010, 09:47
(24782 vizualizări - 0 comentarii)


Inconștiență: La volan, beat și fără pemis

În noaptea de joi spre vineri, 15/16 aprilie a.c., în jurul orei 01.15, agenții Postului de Poliție Săveni, aflați în serviciul de patrulare pe raza comunei, au oprit pentru control un autoturism înmatriculat ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2010, 09:44
(17580 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni de prevenire și combatere a infracționalității

Efective sporite de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au organizat și efectuat mai multe acțiuni pe raza județului, continuînd astfel activitățile specifice pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2010, 09:41
(19160 vizualizări - 0 comentarii)


Două cisterne transportau ILEGAL reziduuri petroliere

Joi, 15 aprilie 2010, în intervalul orar 16.00-21.00, în baza unui plan de acțiune, polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor, împreună cu comisari din cadrul Gărzii Financiare Ialomița au acționat ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2010, 09:35
(26578 vizualizări - 1 comentariu)


19

Peste 174000 de fermieri au accesat IPA Online

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, pînă în prezent, peste 174000 de fermieri au accesat aplicația IPA Online și au completat electronic declarația pentru o suprafață ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2010, 08:40
(18049 vizualizări - 0 comentarii)


Campania «Fetești, mai verde, mai curat!»

La inițiativa primarului municipiului Fetești, Gheorghe Catrinoiu, cu sprijinul Consiliului Local, în perioada 19-25 aprilie 2010, se va derula campania «Fetești, mai verde, mai curat!». Acțiunea va implica ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2010, 06:32
(26679 vizualizări - 0 comentarii)


Sprijin financiar pentru producătorii de tomate destinate procesării și producătorii de lapte

Producătorii de tomate destinate procesării vor primi sprijin financiar de 1516,6 euro pe hectar, potrivit unei Hotărîri adoptate în ședința de Guvern, care stabilește cadrul general de acordare a plăților ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2010, 14:39
(16609 vizualizări - 0 comentarii)


Gabi Ionașcu, la forumul economic de la Silistra

Primarul municipiului Slobozia, Gabi Ionașcu a participat miercuri, 14 aprilie a.c., la un forum economic româno-bulgar organizat la Silistra. Din delegația Primăriei Slobozia au făcut parte și 12 reprezentanți ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2010, 14:32
(32765 vizualizări - 0 comentarii)


Victimă a traversării prin loc nepermis

Miercuri, 14 aprilie, în comuna Sălcioara s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea unei persoane. Victima, o femeie de 39 de ani, din localitate, s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2010, 10:53
(15016 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni

Polițiști din structurile de ordine publică și poliție rutieră ale Poliției Municipiului Slobozia, cu sprijinul unor echipe din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița și Serviciului Public ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2010, 10:52
(28445 vizualizări - 0 comentarii)


3 șoferi au rămas fără permise pentru că nu au acordat prioritate de trecere pietonilor

Miercuri, 14 aprilie, polițiștii Biroului Rutier Slobozia au desfășurat în municipiul reședință de județ o acțiune pentru reducerea numărului de accidente rutiere și a consecințelor acestora produse pe ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2010, 10:52
(22797 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Prevenirea și combaterea furturilor de cablu telefonic și deșeuri feroase-neferoase

Prevenirea și combaterea furturilor de cablu telefonic și respectarea prevederilor legale în domeniul achizițiilor deșeurilor feroase și neferoase au fost principalele obiective ale unei acțiuni desfășurate ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2010, 10:51
(17219 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi pentru mașinile cu defecțiuni tehnice

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Slobozia, în colaborare cu lucrătorii Registrului Auto Român Ialomița au organizat și desfășurat o acțiune comună, pe raza municipiului, în vederea verificării stării ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2010, 10:50
(28993 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiuni pentru ordine și liniște publică

15 sancțiuni contravenționale aplicate și bunuri în valoare de 1200 de lei ridicate în vederea confiscării, acestea sînt, succint, rezultatele unei acțiuni preventive desfășurate miercuri, 14 aprilie, în ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2010, 10:50
(29382 vizualizări - 0 comentarii)


Angajații «bolnavi», urmăriți de Ministerul Sănătății și Poliție

Guvernul a modificat legislația în privința acordării de concedii medicale, prin introducerea unor reglementări care vor da posibilitatea unei verificări mai eficiente a modului de acordare a acestora, ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2010, 07:18
(22717 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 370 371 372 374 376 377 378 396 397
Ultimele comentarii
Om bun în Suspiciuni de fraudă cu subvenții pentru agricultură, anchetate de Poliția ialomițeană cetatean în Scandal la DSP Ialomița: Directorul Marinela Radu a bătut-o pe Denisa Ioniță, directorul economic! Locatar în Apă și canalizare pentru blocurile și casele Sloboziei Pt ionica în Scandal la DSP Ialomița: Directorul Marinela Radu a bătut-o pe Denisa Ioniță, directorul economic! Koteanu în Suspiciuni de fraudă cu subvenții pentru agricultură, anchetate de Poliția ialomițeană Pt ionica în Scandal la DSP Ialomița: Directorul Marinela Radu a bătut-o pe Denisa Ioniță, directorul economic! anonymus în Scandal la DSP Ialomița: Directorul Marinela Radu a bătut-o pe Denisa Ioniță, directorul economic! Depilet în A început lupta politică pentru controlarea investițiilor edilitare la Slobozia Alarmă în A început lupta politică pentru controlarea investițiilor edilitare la Slobozia X în Scandal la DSP Ialomița: Directorul Marinela Radu a bătut-o pe Denisa Ioniță, directorul economic! UNU în Schelet uman de 2000 de ani, descoperit de arheologii Muzeului Județean Ialomița Colega în Scandal la DSP Ialomița: Directorul Marinela Radu a bătut-o pe Denisa Ioniță, directorul economic! Durere în Scandal la DSP Ialomița: Directorul Marinela Radu a bătut-o pe Denisa Ioniță, directorul economic! Hoția primaeza în Suspiciuni de fraudă cu subvenții pentru agricultură, anchetate de Poliția ialomițeană nemultumitu' în Scandal la DSP Ialomița: Directorul Marinela Radu a bătut-o pe Denisa Ioniță, directorul economic! as în Primăria Amara solicită public preluarea taberelor de copii Anonim în Scandal la DSP Ialomița: Directorul Marinela Radu a bătut-o pe Denisa Ioniță, directorul economic! Flori în Suspiciuni de fraudă cu subvenții pentru agricultură, anchetate de Poliția ialomițeană Liviu în Suspiciuni de fraudă cu subvenții pentru agricultură, anchetate de Poliția ialomițeană Ana în Scandal la DSP Ialomița: Directorul Marinela Radu a bătut-o pe Denisa Ioniță, directorul economic!
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...