Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomița: Și-a obligat iubita să se prostitueze

Ialomița: Și-a obligat iubita să se prostitueze

Cercetat de DIICOT Slobozia pentru «trafic de droguri» și «proxenetism», un tânăr din Ialomița și-a recunoscut faptele în fața instanței de judecată. Anchetatorii au reținut faptul că acesta își obliga iubita să se prostitueze. Tânăra a fost obligată să întrețină relații sexuale pe bani în mai multe orașe din România.

Și-a obligat iubita să se prostitueze Tânărul se afla în vizorul anchetatorilor încă din anul 2019. La data respectivă, el a fost surprins în flagrant în timp ce-i vindea unui bărbat 3,13 grame de cannabis, pentru care a cerut 550 de lei. Ulterior, procurorii DIICOT Slobozia au reținut și faptul că acesta își exploata sexual iubita. Actele de urmărire penală au evidențiat faptul că victima «proxenetului» a fost obligată să practice prostituția în mai multe localități din țară. Aceasta a fost transportată în orașe precum Botoșani, Toplița, Bacău sau Tulcea. Proxenetul identifica locațiile potrivite, apoi dădea anunțuri pe internet în numele tinerei. De asemenea, acesta stabilea și prețurile pentru partidele sexuale. Pentru o oră de sex cu iubita sa, acesta percepea un tarif de 200 de lei, susțin surse judiciare. Acțiunea penală în această cauză a fost pusă în mișcare în vara acestui an, timp în care inculpatul a fost cercetat sub control judiciar. După mai multe luni de verificări, inculpatul a stabilit să cadă la o înțelegere cu organele judiciare și să încheie un acord de recunoaștere a vinovăției. Dosarul a fost înre­gistrat pe rolul Tribunalului Ialomița. Cauza se va judeca la sfârșitul lunii noiembrie.

13 Noiembrie 2021, 09:20 (3690 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
Femeie cu probleme psihice, sclavă sexuală
Ialomița: Patru proxeneți, arestați
Ialomița: Dosare penale și amenzi pentru prostituție

Comentariile cititorilor:


@Balan Ghe:
(14 Noiembrie 2021, 16:19)
Stai cuminte ca poti sa reclami coruptia din politia Urziceni la mama si la tata diicot si dna ca tot nimic nu rezolvi. Caracatita mare booss cu ramificatii chiar in dna, greu de invins, da poate ai tu ceva mai mult noroc. Pe de alta parte sigur 2 maxim 3 ani cu suspendare, ori se imchide dosarul cu fapta nu exista, ori achitat in ialomita. Amaratul nu a mai cotizat si acu toti ca viperele pe el. Ialomita justitie, ialomita politie ho ca va rataciti in istorie.
Balan Aurel:
(13 Noiembrie 2021, 22:59)
Diicot Ialomita(cu 2 de i) este elita judetului. FELICITARI! Spor pe zona Urziceni!
@balan:
(13 Noiembrie 2021, 22:08)
Nu te contactează nimeni. Dacă ai cunoștință despre o fapta penala, poți face denunt la DGA sau DIICOT.
Balan Ghe.:
(13 Noiembrie 2021, 14:16)
Sefilor de la DICOT IALOMITA, FELICITARI!  Doi supermen in anchete, reusesc ce treneaza procuratura judeteana de zeci de ani. VREAU SA DENUNT UN POLITIST CORUPT. Este speta voastra, cu mare increngatura la Urziceni. Aveti curaj sa face-ti curatenie? Aveti numele meu, convocatima la audieri.
Jumuga:
(13 Noiembrie 2021, 12:39)
Felicitari DICOT Ialomita!  Au fost multe anchete si dosare instrumentate de ei care au SPART lumea interlopa. Ei si-au facut treaba, cu multa cinste, corectitudine,onoare, dar din pacate sunt blocati la mantinela de excrocii aparatori si jongleuri politici finantati de clanurile mafiote. FELICITARI DICOT IALOMITA!
Corcodel de la Dumitresti:
(13 Noiembrie 2021, 12:33)
FELICITARI DICOT IALOMITA!  FELICITARI PROCURORILOR SI POLITISTILOR DICOT IALOMITA CARE NU AU MAMA TATA SI RUDE, RESPECTA LEGEA SI NU RASPUND LA TELEFOANE POLITICE.  Ca au sunat telefoanele, va asigur> Telefoane de la colegi partasi la Slobozia subterana, telefoane de la sefi din sistem, care sustineau ca omul anchetat era agent sub acoperire(vax albina impunsa de trantor). Tariful pentru deplasare nu era 200 lei ci 500euros, incluzand cazarea, restaurant si 12 ore de sex liber neprotejat. Asa ca , aceasta metoda ; I-ti dau nevasta sa presteze dar te costa frate ca tin la ea, este virgina de trei zile, cusuta de trei ore de doctorul Chizdaru. Are certificat verde, nu da covid, poti avea reactii adverse la sculamentita cronica, sangar si sidosenieambalatainreactideimpotentatotalapermanenta. La varsta ce mai vrei, sa intri in padure si sa pleci fara capuse?  Seful DICOT IALOMITA, merita o avansare, dar speram sa nu plece, sa faca curatenie aici. Cine stie ce face sistemul si ne trezim ca avem sef un teleghidat, vaccinat cu serul teleghidari duble, politica si clanoasa.
Marcu:
(13 Noiembrie 2021, 10:41)
Felicitări DIICOT Ialomița pt anchetele pe care le derulatei!Celelalte parchete ialomitene si-au suspendat activitatea?!?Evaziune,contrabandă,abuzuri nu mai avem in județ?!?Doi procurori DIICOT Ialomița realizeaza mai mult decât ceilalți 20 din pachetele locale.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 05 Iun 2023
232 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 3 5 7 8 9 421 422
0

Accidente la Bordușani și pe Autostrada A2

Două echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Fetești au intervenit la un accident rutier, produs pe Autostrada A2, la km 138, în care a fost implicat un autoturism cu cinci persoane pasagere. ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2023, 12:55
(3064 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări de 98,90 milioane de lei la bugetul general consolidat, în martie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 98,90 milioane de lei, cu 2 ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2023, 11:05
(2561 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Acțiuni de control

În prima etapă a controalelor tematice desfășurate de către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, inspectorii au realizat 61 de controale, în urma cărora au fost aplicate ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2023, 10:40
(2587 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Braconieri prinși în flagrant de polițiști

Polițiștii din Fetești, împreună cu reprezentanții RAR Ialomița, au depistat joi, 6 aprilie a.c., pe raza municipiului Fetești, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 63 de ani, toți din localitate ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2023, 16:40
(4832 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Germania, descoperit la Urziceni

Politiștii ialomițeni au depistat în trafic, la Urziceni, pe strada Calea București, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Borănești, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2023, 16:30
(3956 vizualizări - 1 comentariu)


5

IPJ Ialomița: Polițiștii au aplicat amenzi de peste 50 mii de lei

Joi, 6 aprilie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit în cazul a 71 de evenimente, dintre care 65 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și au constatat 11 infracțiuni. Din totalul ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2023, 15:50
(6469 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Au furat peste o tonă de îngrășăminte și au fost prinși

Făcăeni: Au furat peste o tonă de îngrășăminte și au fost prinși

Joi, 6 aprilie a. c., o patrulă de siguranță publică din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Stelnica a depistat, pe raza comunei Făcăeni, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 48 și 66 de ani, în timp ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2023, 15:15
(3228 vizualizări - 0 comentarii)


7

Salariații APIA amenință cu proteste pe o perioadă nedeterminată

Membrii Sindicatului Național APIA afiliați la Federația AGROSTAR își manifestă «profunda dezamăgire cu privire la blocarea Plx 10/ 2023, constând în uniformizarea salarizării personalului». Într-un comunicat ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2023, 11:30
(3090 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 10 aprilie 2023, termenul limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA care nu au depășit plafonul de scutire și care doresc să fie scoase din evidența ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2023, 10:15
(3071 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 49 mii de lei

Miercuri, 5 aprilie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. Astfel, polițiștii au intervenit la 53 de evenimente, dintre care ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2023, 15:55
(4249 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Campanie de donare de sânge

IJJ Ialomița: Campanie de donare de sânge

Având în vedere lipsa acută de sânge care se resimte în această perioadă, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița s-a alăturat campaniei de donare de sânge «Donează sânge! Salvează o viață!», desfășurată ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2023, 13:40
(3743 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe zone din Fetești!

În perioada 6 aprilie 2023, orele 23,00-7 aprilie 2023, ora 6,00, RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile pentru realizarea unor lucrări de racordare a noilor conducte la sistemul centralizat ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2023, 13:05
(3233 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Contul individual de economii «Junior Centenar»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele fizice că au posibilitatea de a deschide conturi speciale de economisire pentru copiii sub vârsta de 18 ani, conturi care beneficiază ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2023, 12:10
(2724 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Acțiuni de control în perioada Sărbătorilor Pascale

În perioada premergătoare a Sărbătorilor Pascale, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, prin intermediul structurilor de control, a demarat controalele tematice specifice ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2023, 11:50
(2461 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,39%, rata șomajului la finele lunii ianuarie 2023

La sfârșitul lunii februarie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4204 șomeri (din care 2116 femei), rata șomajului fiind de 5,39%, cu 1,19% peste ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2023, 09:50
(2407 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «tâlhărie calificată»

Polițiștii din Urziceni au depistat luni, 3 martie a.c., un tânăr, în vârstă de 25 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de «tâlhărie calificată» asupra unui bărbat de 50 de ani, din Urziceni. Din cercetările ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2023, 16:00
(2706 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 2,6 milioane de euro pentru fermierii ialomițeni beneficiari ai Măsurii 14 «Plăți privind bunăstarea animalelor»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a autorizat la plată cererile depuse de beneficiarii Măsurii 14-«Plăți privind bunăstarea animalelor», în cadrul campaniei din 2022, pentru pachetele ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2023, 13:30
(2154 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive desfășurate de jandarmii ialomițeni în luna martie 2023

Acțiuni preventive desfășurate de jandarmii ialomițeni în luna martie 2023

În luna martie 2023, jandarmii ialomițeni au desfășurat 23 de activități preventive în 21 de instituții de învățământ din Slobozia, Fetești, Urziceni, Amara și Căzănești. Acestea s-au desfășurat în baza ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2023, 11:30
(4463 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 7 aprilie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2023, 10:50
(2404 vizualizări - 0 comentarii)


CONPET anunță finalizarea lucrărilor de înlocuire a firelor de legătură pe conductele de transport țiței import, subtraversare Dunăre și Brațul Borcea

CONPET anunță finalizarea lucrărilor de înlocuire a firelor de legătură pe conductele de transport țiței import, subtraversare Dunăre și Brațul Borcea

CONPET SA anunță finalizarea lucrărilor proiectului «Prestare servicii de proiectare și execuție lucrări în vederea realizării obiectivului înlocuire fire de legătură traversare Dunăre C1-C2 și Brațul Borcea C3-C4», evenimentul fiind marcat luni, 3 aprilie a.c., la Fetești. ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2023, 13:55
(3144 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la case din Scânteia și Grivița, un bărbat a ars de viu la Cocora!

Incendii la case din Scânteia și Grivița, un bărbat a ars de viu la Cocora!

Sâmbătă, 1 aprilie a.c., în jurul orei 2,00, Stația de Pompieri Țăndărei a intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2023, 11:20
(2798 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Coșereni

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generată ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2023, 11:10
(2310 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări de 187,24 milioane de lei la bugetul general consolidat, în primele două luni ale anului 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a cuantificat, de la începutul anului 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 187,24 milioane de lei, cu 7, ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2023, 14:00
(3220 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor ialomițeni, în primul trimestru al anului 2023

IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor ialomițeni, în primul trimestru al anului 2023

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au executat, în primul trimestru al anului 2023, 1387 de misiuni de ordine publică. Din numărul total al acestor, 1171 de intervenții au vizat menținerea ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2023, 11:15
(3440 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Joi, 30 martie 2023, prefectul județului Ialomița a prezidat Ședința Colegiului Prefectural și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. «Deschidem astăzi Ședința Colegiului Prefectural ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2023, 13:30
(2613 vizualizări - 1 comentariu)


Coșereni: Camion răsturnat în șanț

Coșereni: Camion răsturnat în șanț

Miercuri, 29 martie a.c, pe DN2A, în zona localității Coșereni, polițiștii și pompierii ialomițeni au intervenit în cazul unui accident rutier. Din verificările efectuate a reieșit că, în timp ce un bărbat ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2023, 10:00
(5116 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Peste 1600 de elevi înscriși la simularea examenului de Bacalaureat

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, la simularea examenului de Bacalaureat au participat 1660 de elevi de clasa a XII-a. Testarea s-a desfășurat în perioada 27 ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2023, 08:20
(6033 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Măsuri pentru prevenirea apariției rabiei la animale

În vederea realizării eficiente a programului de control, supraveghere și monitorizare a rabiei pentru apărarea sănătății publice și a sănătății animale, DSVSA Ialomița a efectuat, împreună cu reprezentanții ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2023, 16:20
(6067 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 1,367 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2023, 12:05
(3440 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Ministerul Finanțelor susține donarea de sânge, prin Programul «FIDELIS»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că prima ediție din acest an a Programului «FIDELIS»-Titluri de Stat pentru populație va conține o tranșă specială dedicată ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2023, 10:50
(4028 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 3 5 7 8 9 421 422
Ultimele comentarii
Nimeni Altu' în «Înainte, marș!» spre Parlamentul European Elena în DADP Slobozia: Salubrizare, iluminat public și întreținerea străzilor Dubalaru Vasile în Plajele publice din Amara nu primesc turiști nici vara aceasta Linistea si Ordinea Publica ! în «Guvernul PSD-PNL împinge România spre un dezastru fără precedent!» Mihai în «Guvernul PSD-PNL împinge România spre un dezastru fără precedent!» Marius în Reabilitarea Muzeului Național al Agriculturii costă 42,2 milioane de lei Octavian în Reabilitarea Muzeului Național al Agriculturii costă 42,2 milioane de lei Alin în Plajele publice din Amara nu primesc turiști nici vara aceasta For AI în Consilierii PSD și PRO România blochează din nou împrumutul de 34 milioane de lei Sofer în Pasajul Drajna, deschis circulației marți, 30 mai 2023! A_I în Consilierii PSD și PRO România blochează din nou împrumutul de 34 milioane de lei Iosif în Reabilitarea Muzeului Național al Agriculturii costă 42,2 milioane de lei Mary în Unitatea de Primiri Urgențe Slobozia se mută în containere RADU în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 31 mai 2023 Covrig 19 în DADP a declarat război plopilor Sloboziei Mariana în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 31 mai 2023 MihaiOaneaLuciu în DADP a declarat război plopilor Sloboziei Mary în Reabilitarea Muzeului Național al Agriculturii costă 42,2 milioane de lei Andrei în Consilierii PSD și PRO România blochează din nou împrumutul de 34 milioane de lei Anonim în Învățământ «step by step» la Școala Gimnazială «Alexandru Odobescu» Urziceni
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...