Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Tribunalul Ialomița a ridicat «excepția de neconstituționalitate» a Legii Pensiilor Speciale

Tribunalul Ialomița a ridicat «excepția de neconstituționalitate» a Legii Pensiilor Speciale

Declararea ca neconstituțională a legii privind tăierea pensiilor speciale ale foștilor parlamentari a fost motivată de Curtea Constituțională a României și de solici­tările venite din partea instanțelor de judecată cu privire la anumite aspecte ce țin de caracterul neconstituțional al actului normativ dezbătut la CCR. Printre instanțele care au ridicat «excepții de neconstituționalitate» se numără și Tribunalul Ialomița. Judecătorii celei mai mari instanțe din județul nostru au sesizat aceste aspecte în procesul deschis de către foștii parlamentari ialomițeni Maria Petre, Alecsandru Știucă și Gabi Ionașcu. Acțiunea a fost inițiată anul trecut și a fost suspendată până când se vor lămuri toate aspectele ce țin de constituționalitatea actului normativ prin care pensiile foștilor demnitari au fost eliminate.

Curat (ne)constituțional Unul dintre motivele care i-au determinat pe judecătorii Curții Constituționale a României să considere neconstituțională legea privind tăierea pensiilor speciale ale parlamentarilor este reprezentat de excepțiile de neconstituționalitate ale acestui act normativ ridicate de mai multe instanțe din țară. Printre instanțele care au pus în discuție aspectele ce țin de caracterul neconstituțional al acestui act normativ se numără și Tribunalul Ialomița. În aprilie 2021, instanța a fost învestită, printr-o cerere depusă de foștii parlamentari Maria Petre, Alecsandru Știucă și Gabi Io­nașcu, să analizeze posibilitatea redobândirii pensii­lor speciale. La 6 luni de la deschiderea procesului, în octombrie 2021, instanța de judecată stabilește să sesizeze Curtea Constituțională a României pentru «excepții de neconstituționalitate». «Admite cererea de sesizare a Curții Constituționale a României și sesizează Curtea Constituțională a României cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006, privind Statutul deputaților și senatorilor. Dispune comunicarea tuturor înscrisurilor necesare Curții Constituționale a României prin adresă» se arată în soluția pe scurt, publicată pe pagina de internet a Tribunalului Ialomița.

Proces reluat În baza aceleiași decizii, Tribunalul Ialomița a decis ca procesul intentat de cei trei foști parlamentari ialomițeni să se suspende până la adoptarea unei decizii de către Curtea Constituțională a României în legătură cu «excepția de neconstituționalitate» față de actul normativ prin care s-a dispus tăierea pensiilor speciale. În urmă cu o săptămână, Curtea Constituțională a României a decis că Legea nr. 7/2001 este neconstitu­țională, iar în baza acestei decizii acțiunea deschisă de către cei trei foști parlamentari ialomițeni urmând a fi reluată. Reamintim că pensiile speciale acordate foștilor demnitari au fost desființate în februarie 2021. La o lună de la această decizie, Asociația Foștilor Parlamentari, for la care sunt afiliați și cei trei foști parlamentari ialomițeni care au deschis acțiunea la Tribunalul Ialomița, a făcut demersuri către Avocatul Poporului pentru a sesiza Curtea Constituțională a României, invocând faptul că decizia de eliminare a pensiilor speciale este discriminatorie. Estimările oficiale au arătat faptul că, anual, România plătea foștilor parlamentari pensii speciale de peste 12 milioane de euro.

19 Mai 2022, 12:20 (6339 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


curat murdar:
(19 Mai 2022, 14:29)
Intotdeauna cine imparte parte-si face. Au hotarat - peste capetele noastre - sa-si dea tot felul de facilitati/privilegii: pensii, masini, excursii, fonduri forfetare, consilieri, secretare amante, locuinte RAPPS moca desi unii stau chiar in capitala, etc. si le-au dat imediat si chipurile legal...cand vine vorba insa sa si le anuleze...jale mare. Gasesc tot felul de chichite legale ca actul sa nu poata fi anulat. Cred ca insasi legea de anulare a pensiilor speciale au dat-o voit neconstitutional, tocmai pentru a o ataca la mizeria aia de c*rva, pardon, curte. Iar la tv ne aburesc cum se zbat ei sa anuleze pensiile nesimtite.Tot asa cum nici referendumul cu reducerea numarului de parlamentari nu vor sa-l puna in aplicare. Culmea ironiei (si a prostiei): alegem niste lichele ca sa se imbogateasca din banii nostri si pe noi sa ne saraceasca. Mai nou, se prefigureaza ditai criza economico-financiara si ei gasesc solutia sa ia tot de la noi cu impozitarea excesiva a salariilor astea amarate; in ruptul capului nu si-ar taia sau micsora vreun drept. Iar multi sunt putred de bogati si de corupti, iar noi saraci rupti in c*r. Si mai au nesimtirea sa ne ceara sa fim solidari si sa strangem cureaua. Mizeaza pe faptul ca mamaliga nu explodeaza, face doar niste bulbuci...si asta e tot.
Ma gandesc la exprimarul nost` moldovean: ia pensie de parlamentar si inca una de primar (pe langa cea legala pe contributivitate)...meritul lui: apa nepotabila si proiectul gropii lui stoica!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 03 Oct 2022
79 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 385 386 387 389 391 392 393 402 403

A plecat după ce a accidentat un pieton

În cursul zilei de joi, 25 februarie, în jurul orei 15.30, pe raza localității Buești s-a produs un accident de circulație din care a rezultat vătămarea unei persoane. Victima, o femeie de 37 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2010, 11:24
(15312 vizualizări - 0 comentarii)


Lovită de mașină pe trecerea de pietoni

Joi, 25 februarie, o femeie de 49 de ani din comuna Movila a fost victima unui accident rutier. Pe scurt, în timp ce conducea un autoturism, un bărbat, de 38 de ani, din Fetești nu a acordat prioritate ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2010, 11:23
(17848 vizualizări - 0 comentarii)


2

Acțiune comună polițiști-jandarmi

În data de 25 februarie, pe raza comunelor Mihail Kogălniceanu și Gura Ialomiței, în baza unui plan comun de acțiune, efective ale Poliției Orașului Țăndărei și Inspectoratului Județean de Jandarmi au acționat ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2010, 11:21
(16112 vizualizări - 0 comentarii)


3

Școlile din Fetești și Urziceni, în atenția polițiștilor

Joi, 25 februarie, polițiștii au desfășurat activități preventive în incinta și în zona adiacentă unităților de învățămînt, avînd ca obiectiv prioritar creșterea gradului de siguranță a elevilor. Acțiunile ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2010, 11:20
(13865 vizualizări - 2 comentarii)


4

AJOFM organizează cursuri de formare

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă organizează în anul 2010 mai multe cursuri de formare profesională. Potrivit reprezentanților instituției, șomerii sau persoanele interesate se pot înscrie ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2010, 06:42
(18313 vizualizări - 0 comentarii)


5

Fermierii pot depune cererile pentru sprijinul pe suprafață

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură lansează luni, 1 martie 2010, campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață. Pentru a beneficia de sprijinul ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2010, 05:16
(13841 vizualizări - 0 comentarii)


Sînge donat de jandarmi

Miercuri, 24 februarie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a primit un apel umanitar din partea Poliției Slobozia, pentru ajutorarea mamei unui agent care are nevoie urgentă de o transfuzie ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 16:32
(14793 vizualizări - 0 comentarii)


7

Restanțieri la eliberarea sau preschimbarea actelor de identitate

Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Ialomița face apel la ialomițeni în vederea verificării termenului de valabilitate al actului de identitate. În cazul în care se constată că termenul de valabilitate ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 15:30
(11724 vizualizări - 0 comentarii)


8

La volan cu permisul suspendat

În cursul zilei de miercuri, 24 februarie a.c., polițiștii feteșteni l-au depistat pe un tînăr, de 19 ani, din Făcăeni, în timp ce conducea un autoturism, avînd dreptul de a conduce suspendat. Pe numele ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 12:49
(14517 vizualizări - 0 comentarii)


Radare, amenzi, permise suspendate

Polițiștii rutieri au acționat în ultimele 24 de ore pe arterele județului pentru creșterea gradului de siguranță în traficul rutier. Acțiunile polițiștilor au vizat atît depistarea și sancționarea cu fermitate ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 12:37
(12688 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți arestați

Miercuri, 24 februarie a.c., în jurul orei 10.00, agenții Postului de Poliție Gheorghe Lazăr au fost sesizați de un bărbat de 43 de ani, din Slobozia, despre faptul că, în cursul nopții, persoane necunoscute ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 12:31
(14058 vizualizări - 0 comentarii)


4 persoane urmărite, din care una internațional, depistate de polițiști

În ultimele 24 de ore, în cadrul acțiunilor desfășurate de polițiștii din structurile de investigații criminale, au fost identificate și reținute 4 persoane urmărite.
Astfel, în baza unui mandat european ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 12:22
(10784 vizualizări - 0 comentarii)


12

Microbuzele școlare, în atenția autorităților

Folosirea microbuzelor școlare în alte scopuri decît în a transporta elevii a devenit o obișnuință. Adesea mașinile sînt folosite în campaniile electorale sau în interesul personal, după bunul plac al autorităților ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 06:42
(9519 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 31 mii de fermieri au accesat aplicația online IPA

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că 31 mii de fermieri au accesat aplicația IPA Online și au completat electronic declarația de suprafață în vederea depunerii cererii de plată ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 05:12
(12176 vizualizări - 0 comentarii)


77 de ani de protecție civilă

77 de ani de protecție civilă

Ziua Protecției Civile a fost marcată miercuri, 24 februarie 2010, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu», în prezența elevilor de la diferite școli. Evenimentele au vizat ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 17:14
(12849 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din Constanța prinși la Slobozia

Hoți din Constanța prinși la Slobozia

Polițiștii ialomițeni anchetează activitatea infracțională a doi constănțeni, de 21, respectiv 28 de ani, suspectați de comiterea mai multor infracțiuni pe raza județului Ialomița. Cei doi au fost depistați ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 15:02
(14042 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși în flagrant

Marți, 23 februarie, un cetățean, martor la producerea unui furt dintr-o mașină, a sesizat faptul că trei persoane necunoscute au sustras un acumulator de la un autoturism, după care au fugit înspre cartierul ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 15:01
(10574 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan

În cadrul activităților curente desfășurate în cursul nopții de marți spre miercuri, respectiv 23 spre 24 februarie a.c., polițiștii feteșteni au depistat, la volanul unui autoturism, o persoană ce se afla ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 14:55
(14657 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu o victimă

Miercuri, 24 februarie, în jurul orei 04,30, pe raza comunei Jilavele s-a produs un accident rutier soldat cu o victimă, un bărbat, în vîrstă de 35 de ani, din Rîșnov. Accidentul s-a produs ca urmare a ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 14:54
(12917 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit de polițiști

În cadrul unei acțiuni desfășurate marți, 23 februarie 2010, de către polițiștii din Orașul Fierbinți-Tîrg a fost depistat, la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate, un tînăr de 21 de ani ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 14:54
(13221 vizualizări - 0 comentarii)


Nereguli constatate în trafic, sancționate de polițiștii rutieri

Marți, 23 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au acționat în mai multe filtre și au efectuat controale pe arterele principale ale județului. Peste 120 de șoferi au fost sancționați ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 14:41
(8064 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis la volan

Un bărbat de 47 de ani din Fetești a fost depistat de polițiști luni, 22 februarie a.c., în jurul orelor 19,40, în timp ce se deplasa pe strada Călărași din localitate la volanul unui autoturism cu numere ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 17:57
(16299 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi pentru șoferii indisciplinați

Luni, 22 februarie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au acționat pe șoselele ialomițene pentru un trafic rutier mai sigur, precum și pentru prevenirea și combaterea neregulilor ce pot conduce la producerea ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 17:57
(14960 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 17:50
(11714 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 17:11
(11449 vizualizări - 0 comentarii)


Tîrgul Primăverii, la Slobozia

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița, Consiliul Județean Ialomița, Primăria Municipiului Slobozia și SC Orange România SA organizează, în perioada 25-28 februarie a.c., «Tîrgul Primăverii ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 06:42
(13978 vizualizări - 0 comentarii)


Amenința că se sinucide prin electrocutare

Pompierii ialomițeni au intervenit în week-end-ul trecut la 5 situații de urgență, trei dintre acestea pentru acordarea primului ajutor medical, un caz pentru salvarea unui animal și un altul pentru transportul ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 06:40
(12079 vizualizări - 0 comentarii)


Unirea Urziceni-CFR Cluj 0-1

Stadionul Tineretului a fost luni seara, 22 februarie a.c., gazda unui duel încrîncenat între două dintre cele mai compacte echipe ale campionatului. Deși, cel puțin în prima repriză, s-a jucat într-un ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 17:35
(12916 vizualizări - 0 comentarii)


A spart geamurile Casei de Cultură

A spart geamurile Casei de Cultură

În dimineața zilei de duminică, 21 februarie a.c., în jurul orelor 05.30, un echipaj mobil din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, care se afla pe timpul unei misiuni specifice, a observat ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 10:52
(14612 vizualizări - 0 comentarii)


S-au șicanat în trafic și l-a amenințat cu pistolul

Sîmbătă, 20 februarie a.c., un tînăr de 23 de ani, din județul Harghita, a sesizat Poliția despre faptul că, în jurul orei 10.00, în timp ce se afla la volanul autoturismului, pe DN2, pe sensul de mers ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 10:23
(10670 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 385 386 387 389 391 392 393 402 403
Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...