Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primăria Slobozia a început amenajarea pistelor pentru biciclete

Primăria Slobozia a început amenajarea pistelor pentru biciclete

Administrația locală din Slobozia a dat startul amplului proiect privind modernizarea traficului la nivelul orașului. Primele lucrări care se vor realiza în cadrul acestui proiect sunt pistele pentru biciclete. În cel mult o lună, primul kilometru și jumătate de piste pentru biciclete va fi dat în folosință. Pistele vor fi amenajate pe tronsonul Bulevardul Unirii-Bulevardul Cosminului-intersecție cu Bulevardul Matei Basarab.

La plimbare cu bicicleta, prin Slobozia «Modernizarea transportului public în Slobozia» este cel mai amplu proiect urban pe care administrația locală a reședinței județului l-a desfășurat. Acesta cuprinde o resistematizare a întregului trafic rutier de la nivelul orașului. Primii pași pentru implementarea proiectului, finanțat ex­clusiv din fonduri europene, au fost făcuți. Astfel, administrația locală a început lu­crările pentru primul kilometru și jumătate din pistele pentru biciclete ce vor fi amenajate în oraș în cadrul acestui proiect. Pistele vor fi amenajate pe tronsonul Bulevardul Unirii-Bulevardul Cosminului-intersecție cu Bulevardul Matei Basarab. Peste 80% din piste vor fi amenajate pe trotuar, însă de la inter­secția Bulevardului Cos­minului cu Bulevardul Chimiei și până la Tribunalul Ialomița lucrările se vor efectua pe șosea. «Este un proiect care începe să prindă contur și ne bucură faptul că îl vom implementa... Slobozia are nevoie de o resistematizare a traficului și de piste pentru bicicliști. Pistele vor fi asigurate, mai ales în porțiunea cuprinsă pe caro­sabil, pentru a se evita producerea incidentelor nedorite!» a precizat Cornelia Anghel, persoana desemnată de administrația locală să coordoneze acest proiect.

Parcările, marea provocare Marea provocare pentru autoritățile locale o reprezintă locurile de parcare. Atât pe Bulevardul Unirii, cât și pe Bulevardul Cosminului există zeci de autoturisme parcate de-o parte și de alta a șoselei. Dacă în cazul Bulevardului Unirii proprietarii mașinilor își vor putea parca din nou autovehiculele după finalizarea lucră­rilor, în cazul automobilelor parcate pe Bulevardul Cosminului, în special pe por­țiunea cuprinsă între intersecția cu Bulevar­dul Chimiei și Tribunalul Ialomița, parcarea nu va mai fi posibilă. În acest sens, Primăria Slobozia a fost nevoită să identifice alte locuri de parcare unde oamenii care locuiesc în această zonă să-și poată lăsa mașinile în siguranță. «A fost lărgită parcarea din fața Direcției de Sănătate Publică Ialomița și, de asemenea, au fost efectuate lucrări pentru amenajarea unor locuri de parcare în zona Centrului pentru Persoane în Vârstă „Răsărit în Amurg“... Astfel, cei care își parcau mașinile pe Bulevardul Chimiei pot utiliza aceste locuri de parcare!» a adăugat Cornelia Anghel, persoana desemnată de administrația locală să coordoneze proiectul privind amenajarea pistelor pentru biciclete la nivelul municipiului Slobozia.

23 Mai 2022, 13:20 (18584 vizualizări - 18 comentarii)

Citiți și:
Dulceață de cireși japonezi «made in Slobozia»
Administrația Soare vrea pod peste Ialomița, la calea ferată
«Orășelul Copiilor», prima investiție funcțională a administrației Soare
Slobozia: «Pistele lui Soare»

Comentariile cititorilor:


Alai prostesc:
(23 Mai 2022, 15:09)
Ati blocat parcarile de pe bld. Unirii timp de 2 saptamani fara macar sa se faca ceva. In tot timpul asta am fost nevoiti sa ne parcam masinile care pe unde apucam. Intelegem problematica, dar nu va bateti joc de locuitori prin decizii luate peste noapte fara a se tine cont de cetatenii care sunt direct afectati. Faceti parcari sa ne putem duce masinile acolo si dupa ne izgoniti de pe bulevard. Amuzant este ca ei preconizeaza ca dupa o luna vom merge pe pista de bicicleta...corect, dar care luna??? Ca dupa 2 sapt su faramst 50 m de trotuar doar...
Zeus:
(23 Mai 2022, 14:08)
Din păcate este unul dintre cele mai proaste proiecte pe care Slobozia le implementează. Se putea restitui banii înapoi proveniți din fonduri și rămâneau mașinile parcate pe bulevard cum era normal
Cealapa:
(23 Mai 2022, 14:04)
Pista de biciclete pe care poți parca în continuare? Pai unde mai e pista de biciclete?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Vineri 31 Mar 2023
78 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 396 397 398 400 402 403 404 416 417

Bătrînă de 83 de ani, salvată de SMURD Fetești

Echipajul de descarcerare dar și cel de acordare a primului-ajutor de la Garda Fetești au fost solicitate sîmbătă, 13 martie a.c., în jurul orei 18.30, la apartamentul unei bătrîne din localitate, care ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2010, 09:45
(15257 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu laBorănești

Flăcările au izbucnit sîmbătă, 13 martie a.c., la miezul nopții, la locuința unui cetățean din localitate. Incendiul a avut ca sursă probabilă de aprindere efectul termic al unui coș de evacuare a fumului ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2010, 09:42
(17082 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectura Ialomița, la raport

În săptămîna precedentă, Prefectura Ialomița a înregistrat 6 Ordine ale prefectului, 166 documente la Registratură, 11 scrisori, 2 apostile și au fost ținute 7 audiențe.
În cadrul Compartimentului Controlul ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2010, 09:19
(14129 vizualizări - 0 comentarii)


Deținut evadat, dat în urmărire națională

Deținut evadat, dat în urmărire națională

În dimineața zilei de joi, 12 martie a.c., de la Penitenciarului Tulcea a evadat Ichim Gheorghiță, de 21 de ani, din comuna Băltătești, județul Neamț.
Bărbatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 12:52
(13728 vizualizări - 0 comentarii)


Comerț ilicit cu pantofi

Un bărbat, de 32 de ani, din Capitală, șofer al unui autovehicul, a fost depistat în trafic transportînd peste 400 de perechi de pantofi, în valoare de peste 20000 de lei. Șoferul a fost sancționat contravențional ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 12:43
(15619 vizualizări - 0 comentarii)


5

Jocuri electronice, fără licențe de exploatare

La o societate comercială din localitatea Gîrbovi, polițiștii au identificat cinci aparate de jocuri electronice, ce funcționau fără licențe de exploatare. Pe numele administratorului societății a fost ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 12:38
(14813 vizualizări - 0 comentarii)


500 litri de băuturi alcoolice, confiscate la Slobozia

Pe raza municipiului Slobozia a fost depistat un bărbat de 34 ani, din municipiul Brăila, ce transporta cu un autoturism cantitatea de 500 litri de alcool fără a deține documente de proveniență. Șoferul ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 12:37
(13058 vizualizări - 0 comentarii)


7

În Fetești, beat la volan

Vineri, 12 martie a.c., în jurul orelor 22.00, pe raza municipiului Fetești a fost depistat în trafic un bărbat de 49 de ani, din localitate. După testarea cu etilotestul, s-a constatat că șoferul conducea ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 12:36
(17467 vizualizări - 0 comentarii)


Planul de acțiune SIGURANȚA

Pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor din județul Ialomița, efective din cadrul structurilor teritoriale ale Ministerului Administrației și Internelor au fost angrenate în cursul ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 12:30
(16676 vizualizări - 0 comentarii)


Accident din cauza neacordării de prioritate

Pe DN 2, în afara localității Urziceni, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Un șofer, de 50 de ani, din județul Călărași, pe fondul neatenției, a pătruns ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 12:24
(13486 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecți de furt comis în județul Brăila, prinși de polițiștii ialomițeni

În cursul dimineții de vineri, 12 martie a.c., în jurul orei 06.00, agenții Postului de Poliție Ciocîrlia, cu ocazia efectuării serviciului de patrulare în vederea prevenirii și combaterii furturilor din ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 12:20
(12768 vizualizări - 0 comentarii)


Pocora și investițiile în școli și diguri

Pocora și investițiile în școli și diguri

Ultima preocupare a deputatului PNL de Ialomița, Cristina Pocora vizează investițiile din învățămînt. Astfel, parlamentarul a remis ministrului Educației un set de întrebări privitoare la situația școlilor ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2010, 16:31
(16247 vizualizări - 0 comentarii)


Minor, suspect de comiterea a 12 furturi

Polițiștii din Țăndărei au reușit identificarea și probarea activității infracționale a unui minor, suspect a 12 furturi, care figurau în evidențele Poliției cu autori necunoscuți. Suspectul este un minor ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2010, 07:36
(14884 vizualizări - 1 comentariu)


Au furat fier de la o moară din Făcăeni

Miercuri, 10 martie a.c., polițiștii din Făcăeni au fost sesizați de un bărbat, de 60 de ani, din Constanța, administrator la o societate comercială din localitate, asupra unui furt. Astfel, în seara zilei ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2010, 06:16
(21731 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției

• Miercuri, 10 martie a.c., timp de trei ore, efective din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, Inspectoratului Județean de Jandarmi și Serviciului Public al Poliției Comunitare au organizat o acțiune ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2010, 04:21
(19093 vizualizări - 0 comentarii)


Scrimă: Campionatele Europene de Cadeți, Atena 2010

În perioada 2-8 martie 2010, la Sala Olimpică din Atena, s-au desfășurat Campionatele Europene de Cadeți. După cum am anunțat, la eveniment a participat și reprezentantul Ialomiței, Mihai Cruțu, legitimat ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2010, 11:57
(15235 vizualizări - 3 comentarii)


Prins în flagrant încercînd să mituiască un polițist

Un bărbat a fost depistat de un polițist în timp ce transporta 30 de miei tăiați, fără acte de proveniență. Pentru a nu fi sancționat și a nu i se confisca marfa, R.L. i-a oferit polițistului 200 de lei ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2010, 11:40
(24430 vizualizări - 4 comentarii)


6 persoane, victime ale unui accident rutier

Neadaptarea vitezei la condițiile meteo a fost cauza principală a producerii unui accident rutier între Coșereni și Urziceni. Potrivit polițiștilor, în accident a fost implicat un microbuz în care se aflau ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2010, 09:33
(28496 vizualizări - 0 comentarii)


Depășire în triplare și a ajuns cu mașina în pom

Pe șoseaua ce leagă Slobozia de Amara s-a petrecut marți, 9 martie a.c., un accident spectaculos. Așadar, polițiștii au fost sesizați telefonic de producerea accidentului, din primele investigații la fața ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2010, 13:42
(16919 vizualizări - 0 comentarii)


Patroni cercetați penal

Marți, 9 martie, polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției Fetești, au organizat și executat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii distribuirii și comercializării băuturilor ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2010, 13:34
(17187 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiuni ale Poliției

• În ultimele 48 de ore, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat mai multe acțiuni pe șoselele ialomițene. În cadrul acțiunilor au fost aplicate 153 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2010, 13:32
(16374 vizualizări - 0 comentarii)


Din nou atenționare COD GALBEN în Ialomița

Din nou atenționare COD GALBEN în Ialomița

În intervalul 10 martie, ora 22.00-11 martie, ora 20.00, în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei și în zona Carpaților Meridionali și Carpaților de Curbură va ninge, vîntul va avea ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2010, 12:53
(15543 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 15:42
(14112 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 15:21
(17019 vizualizări - 0 comentarii)


Materiale neferoase, confiscate

Luni, 8 martie a.c., cu ocazia unei acțiuni desfășurate pe linia prevenirii și combaterii activităților comerciale ilicite, polițiștii feteșteni au oprit pentru control un autovehicul la volanul căruia ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 13:18
(12818 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni pentru siguranța traficului rutier

În acest week-end, polițiștii au desfășurat acțiuni pentru prevenirea evenimentelor rutiere. 9 infracțiuni constatate, 329 sancțiuni contravenționale aplicate, 18 certificate de înmatriculare retrase și ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 13:17
(14522 vizualizări - 0 comentarii)


Sprijinul pe suprafață, solicitat de 54 mii de fermieri

«În prima săptămână de la lansarea campaniei SAPS 2010, au fost depuse 54 mii de cereri de plată, pentru o suprafață de circa 242 mii de hectare» informează reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 12:42
(13470 vizualizări - 0 comentarii)


Atenționare COD GALBEN în Ialomița

Atenționare COD GALBEN în Ialomița

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 8 martie, ora 18.00-9 martie, ora 21.00, în sudul Olteniei, sudul și estul Munteniei și în Dobrogea, intensificările de ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 12:08
(12814 vizualizări - 0 comentarii)


Cîine pe acoperiș

Un cîine s-a urcat pe acoperiș și n-a mai putut coborî decît cu ajutorul pompierilor. Patrupedul, în cursul nopții trecute, a ajuns pe un bloc cu patru etaje din orașul Amara, locatarii solicitînd intervenția ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 09:47
(13486 vizualizări - 0 comentarii)


Echipajele SMURD în acțiune

Echipajul SMURD Urziceni a intervenit sîmbătă, 6 martie a.c., în jurul orei 19.00, pentru acordarea primului ajutor calificat unei femei de 89 de ani cu afecțiuni medicale, din comuna Gîrbovi. La sosirea ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 09:47
(13197 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 396 397 398 400 402 403 404 416 417
Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...