Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

1500 de elevi din Ialomița așteaptă să primească «Masa Caldă»

1500 de elevi din Ialomița așteaptă să primească «Masa Caldă»

bonus: 6 milioane de lei pentru cornul, laptele și merele distribuite în școli

Lansat de Ministerul Educației în vara acestui an, pentru a patra oară, Programul «Masa Caldă în școli» nu funcționează. Administrațiile locale din Ialomița susțin faptul că sunt de îndeplinit numeroase proceduri până când copiii vor mânca la școală mâncare caldă. Cel mai devreme, alimentele vor fi distribuite elevilor începând cu ianua­rie 2023. În județul nostru au fost înscrise în acest program 8 unități de învățământ, doar una dintre acestea fiind din mediul urban.

«Masa Caldă în școli» doar pe hârtie Programul «Masa Caldă în școli» a fost lansat pentru prima dată în anul 2016. La început s-au înscris doar 50 de unități școlare, anul acesta ajungând la un număr record de 300. Printre cele 300 de școli care au făcut demersuri de a fi incluse în acest proiect al Ministerului Sănătății se numără și 8 din județul Ialomița. Scopul «Mesei Calde în școli» este acela de «a reduce rata de părăsire timpurie a școlii și a abandonului școlar, având în vedere situația identificată la nivelul sistemului de învățământ preuniversitar, generată de condițiile socio-economice și geografice defavorabile, precum și de capacitatea multor familii de a susține participarea copiilor la activitățile școlare» după cum explică oficialii Ministerului Educației, în Ordinul prin care programul a fost declarat operațional pentru anul școlar 2022-2023. De 4 luni însă, Ministerul Educației încă lucrează la normele prin care actul legislativ să poată fi pus în practică. Fără aceste prevederi legale, «Masa Caldă în școli» nu poate fi acordată.

Mâncarea mult așteptată, începând cu 1 ianuarie 2023 Estimativ, în Ialomița, ar trebui să be­neficieze de programul Ministerului Educației aproximativ 1500 de elevi, un sfert dintre aceștia aflându-se în risc de abandon școlar. Administrațiile locale pe raza cărora se află școlile care au făcut solicitări către autoritățile centrale pentru a primi «Masa Caldă» susțin faptul că procedurile pe care trebuie să le îndepli­nească sunt foarte stufoase, iar cel mai probabil de la 1 ianuarie 2023 ar putea începe distribuiția alimentelor în școli. «Deocamdată nu se știe nimic, nu am fost anunțați cu privire la următoarele demersuri... Știm doar că solicitarea școlii noastre a fost acceptată. Când vom vedea concret ce trebuie să facem, vom face! Dar sigur, toate demersurile implică timp... Nu avem spații amenajate și cel mai probabil vom apela la firme de cate­ring. Iar pentru asta va fi nevoie să organizăm licitație publică. Cu toții știm că această procedură este de durată...» susține Gabriel Stoica, primarul localității Sălcioara. Aceeași opinie o are și Florinel Negraru, primarul comunei Platonești, localitate a cărei școală a fost inclusă în acest proiect. «Tot la servicii de catering vom apela și noi... Trebuie însă organi­zată o licitație publică, iar asta va implica un timp de așteptare mai mare!» susține primarul comunei Platonești. Singura comună ialomițeană care poate oferi masa caldă elevilor într-un spațiu amenajat corespunzător este Sfântu Gheorghe. Autoritățile locale au reabilitat un Centru de Zi, prevăzut cu o bucătărie și sală de mese. Primăria așteaptă acum normele de aplicare pentru acest proiect. «Noi avem unde să oferim masa caldă, în ceea ce privește spațiul și infrastructura necesară... Ne lip­sesc însă normele de aplicare ale actului legislativ, iar în lipsa lor nu putem face absolut nimic!» susține Mădălin Teculescu, primarul localității Sfântu Gheorghe.

6 milioane de lei pentru cornul, laptele și merele distribuite în școli
2022 este primul an în care produsele alimentare și fructele oferite elevilor de Guvernul României prin programele «Cornul și Laptele» și «Fructe în școli» au fost distribuite elevilor încă din prima zi de școală. Ambele programe se derulează prin intermediul Consiliului Județean Ialomița și au un buget de 6 milioane de lei. Firmele cu care au fost încheiate contracte pentru distribuția produselor sunt AgroSemcu SRL Prahova (corn/biscuiți), Simultan SRL Timișoara (produse lactate) și Ama Fruct CP SRL Suceava (mere). «Produsele au fost distribuite încă din prima zi de școală și nu am primit semnale că au fost pro­bleme...» susține Adrian Ionescu, secretarul gene­ral al Consiliului Județean Ialomița. În Ialomița be­neficiază de aceste două programe 24271 de preșcolari și elevi.

22 Septembrie 2022, 08:10 (3560 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Peste 1700 de elevi din Ialomița așteaptă să primească «Masa Caldă»

Comentariile cititorilor:


socialu':
(26 Septembrie 2022, 13:08)
DPDV al politicienilor, un astfel de program nu este bun! Nu aduce voturi. Cel mai bun este primarul care plateste ajutoare sociale la toata comuna si nu-i pune la munca. Ala e primarul cel mai bun. Aduce voturi la partid in sus pt toate functiile (parlamentari, presh CJ, etc.) Daca mai da si un mic, o bere, o punga de faina de alegeri, eu zic sa-l tina primar toata viata. Mai conteaza ca banii de pomeni electorale sunt sifonati? Lasa-ne bre cu teoria chibritului!
Un stat responsabil si cinstit nu ar finanta lenea si putorile. Suntem constienti ca alocatia copiilor si ajutorul social (socialu') se duc pe bautura de la birt a lui Celentano & Firicel. Copiii din familiile dezorganizate vor ramane tot in frig, foame, vor fi bolnavi, netratati si nescolarizati. Tacsu' le bea viitorul, apoi se imbata, face scandal si isi traumatizeaza familia. Iar asta cu stiinta primarului, a guvernului, a parlamentarilor; votul sa iasa asa cum trebe.
Cel mai bine ar fi fost pentru copii si pentru societate in general ca elevii sa beneficieze de 2, 3 mese calde pe zi, sa poata sa ramana si afterschool ca sa-si faca temele si sa nu fie trimisi cu vaca la pascut. Sa le dea statul gratuit uniforme scolare si asistenta medicala la nevoie. Asta numai daca frecventeaza scoala. Ajutorul social taiat, iar alocatia copiilor sa fie sub forma serviciilor de mai sus (mancare calda la scoala, haine, rechizite, asistenta medicala). De ce o familie de tig*ni care are 10 puradei nescolarizati sa ia 10 alocatii, copiii lor sa nu poata fi educati, ba, dimpotriva sa fie trimisi la furat si talharit? Asta ne dorim sa finantam din banii nostri?? Pe unii care sa ne fure, sa ne dea in cap...iar astia sa voteze alti talhari cu gulere albe care sa ne fure si mai mult.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
24 Sep 2023
97 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 418 419 420 422 424 425 426 430 431
0
Două drumuri înzăpezite

Două drumuri înzăpezite

Potrivit unui comunicat de presă, resmis de către Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, la orele 12,30, în ziua de 19 ianuarie, pe arterele județului se circulă cu dificultate în condiții de iarnă ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 13:01
(11577 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat căzut în fîntînă

Marți dimineață, 19 ianuarie a.c., un bărbat a căzut într-o fîntînă dezafectată. Pe scurt, în timp ce mergea pe un teren viran situat în imediata apropiere a cartierului Gării din Slobozia Nouă, a căzut ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 13:00
(9103 vizualizări - 0 comentarii)


2

Tînără de 21 de ani, moartă în accident rutier

Marți, 19 ianuarie, o tînără de doar 21 ani și-a pierdut viața într-un accident rutier petrecut în apropiere de localitatea Cotorca. Mașina în care se afla, condusă de un bărbat de 22 ani, la rîndu-i rănit ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 12:59
(14724 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

Trei tineri din comuna Ion Roată sînt cercetați pentru furt calificat. Suspecții, unul de 29 de ani și doi în vîrstă de 17 ani, sînt acuzați că în perioada noiembrie 2009-18 ianuarie 2010 au furat din locuința ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 12:58
(8906 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive

Luni, 18 ianuarie a.c., în intervalul orar 14,30-21,30, polițiști din structurile de ordine publică și poliție rutieră ale Poliției Municipiului Slobozia, cu sprijinul unor echipe din cadrul Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 12:57
(9151 vizualizări - 0 comentarii)


5
Final de săptămână plin de accidente

Final de săptămînă plin de accidente

Vineri, 15 ianuarie, la Slobozia, un localnic de 51 de ani, probabil pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul direcției de deplasare a mopedului pe care îl conducea și a lovit un o tînără de ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 23:30
(11890 vizualizări - 0 comentarii)


La 60 de ani a furat un telefon mobil

Sâmbătă, în jurul orei 13,30, prin 112, o tînără de 16 ani din comuna Coșereni sesiza Poliția despre faptul că în urmă cu aproximativ o jumătate de oră, în timp ce se afla într-un magazin din municipiul ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 18:08
(9448 vizualizări - 0 comentarii)


7

Depistați beți la volani

În după-amiaza zilei de duminică, 17 ianuarie a.c., o echipă de siguranță publică ce acționa într-un filtru rutier instituit pe raza municipiului Slobozia a oprit pentru control, pe Strada Nordului, o autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 17:16
(10413 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis, la volan

Un ialomițean în vîrstă de 27 de ani, din comuna Dridu este cercetat de polițiști pentru conducerea unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere. Acesta a fost depistat vineri, 15 ianuarie a.c., ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 16:36
(8610 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit încarcerat

Vineri, 15 ianuarie 2010, în cadrul unei acțiuni desfășurată în municipiul Urziceni, polițiștii au depistat un tînăr de 22 de ani, din localitate. Tînărul era urmărit general, întrucît se sustrăgea executării ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 16:22
(9899 vizualizări - 0 comentarii)


«Șofer» cu permis de conducere reținut

În noaptea de vineri spre sîmbătă, 15/16 ianuarie, un echipaj al Biroului Rutier Fetești aflat în serviciu pe raza municipiului a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Ilfov, la volan ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 15:48
(11210 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții mai multor furturi, arestați preventiv

Vineri, 15 ianuarie a.c., polițiștii l-au prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia, cu propunere de arestare preventivă, pe principalul suspect de comiterea unui furt dintr-un magazin din ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 15:08
(9248 vizualizări - 0 comentarii)


Week-end cu accidente rutiere grave

Week-end cu accidente rutiere grave

Unul dintre acestea s-a petrecut sîmbătă, 17 ianuarie a.c., în jurul orei 01,00, pe Str. Călărași din municipiul Fetești. În urma coliziunii cu un stîlp de beton, un autoturism în care se aflau patru persoane ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 11:40
(13852 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție la Centrul Cultural

Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» și Consiliul Județean Ialomița vă invită miercuri, 20 ianuarie a.c., la evenimentul vernisării expoziției artistei Miruna Budișteanu. Expoziția va fi inaugurată la ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 11:32
(9962 vizualizări - 0 comentarii)


173 milioane subvenții pentru sectorul zootehnic și vegetal

Potrivit unui comunicat de presă, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a repartizat centrelor județene APIA suma de peste 173 milioane lei de la bugetul național reprezentînd plata solicitărilor ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2010, 05:16
(10743 vizualizări - 0 comentarii)


Casă mistuită de flăcări

Casă mistuită de flăcări

În seara zilei de joi, 14 ianuarie a.c., la construcția de casă încă nefinalizată a unei bătrîne din satul Malu a izbucnit un incendiu. Pînă la intervenția pompierilor, întreaga locuință a fost cuprinsă ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2010, 06:12
(8412 vizualizări - 0 comentarii)


Parfumuri contrafăcute găsite de jandarmi

Doi bărbați, unul din București și celălalt din Brașov, au încercat să comercializeze parfumuri contrafăcute la Slobozia. Numai că, astfel, aceștia au fost surprinși miercuri, 13 ianuarie a.c., de jandarmii ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2010, 05:18
(9752 vizualizări - 0 comentarii)


Cupa Liceelor-ediția 2010

Cupa Liceelor-ediția 2010

Sîmbătă, 16 ianuarie, la orele 11,00, municipalitatea locală dă startul uneia dintre cele mai longevive competiții sportive naționale. Este vorba despre Cupa Liceelor, ediția 2010, competiție destinată ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 16:35
(9160 vizualizări - 0 comentarii)


Beat și fără permis la volan

Joi, 14 ianuarie a.c., polițiștii slobozeni au depistat în trafic un tînăr în timp ce-și conducea autoturismul deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie și se afla în sare vădită de ebrietate ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 15:26
(9016 vizualizări - 0 comentarii)


Copil, victima unui accident rutier

Joi, 14 ianuarie a.c.,poliția a fost sesizată despre producerea unui accident rutier pe raza comunei Jilavele, eveniment rutier soldat cu rănirea unui pieton. În urma investigațiilor efectuate la fața locului ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 15:25
(9880 vizualizări - 0 comentarii)


Suspectul unui furt din magazin, reținut pentru 24 de ore

În cadrul activităților desfășurate de efective ale Poliției Orașului Amara și Serviciului de Investigații Criminale cu privire la un furt din magazin comis în urmă cu aproximativ o săptămînă, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 15:24
(11323 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 1,4 tone de deșeuri feroase și neferoase, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni efectuează cercetări pentru stabilirea provenienței unor deșeuri feroase și neferoase ce ar putea proveni din săvîrșirea de infracțiuni. Joi, 14 ianuarie a.c., aflați într-un filtru ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 15:24
(8871 vizualizări - 0 comentarii)


Înșelați de un fals asistent veterinar

Trei cetățeni din comuna Movila au sesizat agenții postului de poliție despre faptul că un bărbat ce s-a recomandat drept medic veterinar i-a înșelat cu diferite sume de bani sau bunuri, părăsind ulterior ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 16:22
(9572 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton accidentat

În dimineața zilei de 13 ianuarie a.c., la Munteni Buzău s-a petrecut un accident rutier în urma căruia un bărbat în vîrstă de 70 ani a suferit vătămări corporale, necesitînd internarea. Evenimentul rutier ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 16:21
(14383 vizualizări - 0 comentarii)


Cu permis fals la volan

Miercuri, 13 ianuarie a.c., polițiștii din Făcăeni au oprit pentru control, pe raza comunei, un autoturism înmatriculat în județul Ialomița, la volanul căruia se afla un localnic în vîrstă de 22 ani. Cu ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 16:20
(10515 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției în mediul rural

Acțiuni ale Poliției în mediul rural

Polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni cu efective mărite în mai multe comune ale județului. Astfel, la acțiunile efectuate pe raza comunelor aflate în zona de responsabilitate a Poliției Municipiului ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 16:15
(10451 vizualizări - 1 comentariu)


Se caută 200 de femei pentru cules de căpșuni în Spania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița primește înscrieri pentru locuri de muncă sezonieră în sectorul agricol din Spania, la cules de căpșuni. Sînt oferite 200 locuri de muncă pentru ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 17:13
(8833 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer de autobuz, beat la volan

În cursul zilei de marți, 12 ianuarie a.c., în jurul orelor 4,00, un echipaj al Biroului Rutier Fetești a oprit pentru control, pe strada Călărași din localitate, un autobuz de transport local persoane ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 16:15
(9456 vizualizări - 0 comentarii)


Consultant de asigurări, cercetat penal

Polițiștii din Urziceni au finalizat cercetările și au dispus începerea urmăririi penale într-un dosar penal în care o femeie în vîrstă de 41 ani, din localitate, este învinuită de săvîrșirea infracțiunilor ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 15:43
(8960 vizualizări - 0 comentarii)


A dat peste doi copii pe trecerea de pietoni

Doi minori, ambii în vîrstă de 10 ani, din municipiul Urziceni, au fost răniți în urma unui accident rutier produs în dimineața zilei de marți, 12 ianuarie a.c., pe Calea București din localitate. Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 15:21
(9953 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 418 419 420 422 424 425 426 430 431
Ultimele comentarii
Dna în Administrația Fondului pentru Mediu finanțează reabilitarea energetică a Primăriei Țăndărei Ion ion în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei Tudor în Administrația Fondului pentru Mediu finanțează reabilitarea energetică a Primăriei Țăndărei Anonim în Ialomița: Braconieri pedepsiți ca în «Vestul Sălbatic» Sacagiu în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei Ozman în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei Seneca în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei Urban intoarce foaia în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei Cetățean în Școala Gimnazială «Radu Vodă» așteaptă de 10 ani încălzirea centralizată Necircotasii în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei Pretentiosi în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei Dictatura Urban în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei Test de sinceritate în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei Sula in coaste în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei Cristy în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei Mary în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei Enia în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei AGORA în Slobozia: Au început audierile în dosarul tinerei care ar fi fost violată la Școala Politică AUR Cetāţean în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei dorin în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...